Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 277/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂ N
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.277
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Mihai
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procurordin cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr.225/15.12.2008, pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin care a fost admis apelul declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 140/04.06.2008 pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr-.
A fost desființată în parte sentința penală atacată, numai sub aspectul laturii penale, în sensul că, pronunțându-se o nouă hotărâre, s-a dispus: în baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, achitarea inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de dispozițiile art.220 alin.1 Cod penal și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, intimați în cauză fiind: inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 15 martie 1952,domiciliat în Pitești,-, -.8,. E,. 15, Județul A și partea vătămată domiciliată în com., sat,-, Cod poștal -, Județ D.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - inculpat, personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu din cadrul Baroului P, avocat, potrivit delegației de la dosar, lipsă fiind intimata - partea vătămată .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a procedat la ascultarea inculpatului după ce în prealabil i s-a adus la cunoștință prev. art. 70 alin.2 Cod procedură penală, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosar.
Avocat și reprezentantul Ministerului Public, pe rând având cuvântul, precizează că alte cereri nu mai au de formulat solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri, pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Precizează reprezentantul parchetului că, instanța de fond a reținut, ca situație de fapt, că la data de 03.08.2007 inculpatul a ocupat două camere din locuința aflată în posesia părții vătămate, situată în comuna, sat,-, județul D, fără consimțământul acesteia refuzând în continuare eliberarea părții din imobil astfel ocupată.
S-a apreciat din probatoriile administrate că deși inculpatul nu a recunoscut fapta, încercând să acrediteze ideea că este unicul proprietar al terenului pe care este edificat imobilul în litigiu, infracțiunea a fost dovedită fapta a fost dovedită din coroborarea declarațiilor părții vătămate și R, care au declarat că inculpatul a împiedicat accesul la imobil a ocupat și încuiat tot parterul acestuia.
Mai mult decât atât din Registrul Agricol au fost depuse extrase din care rezultă că partea vătămată figurează la rol ca unic moștenitor al imobilului în cauză, de pe urma tatălui său.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță în mod corect a dispus în baza art. 170 Cod procedură penală repunerea părții vătămate în situația anterioară, respingând însă acțiunea civilă formulată de aceasta, având în considerare declarația sa din care rezultă că nu a părăsit imobilul datorită temerii provocate de inculpat ci din cauza condițiilor improprii de locuit.
Avocat având cuvântul pentru intimatul - inculpat solicită în temeiul disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel care în mod temeinic și legal a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii art. 220 alin.1 Cod penal.
Intimatul - inculpat, personal având ultimul cuvânt învederează instanței că nu se consideră vinovat și lasă la aprecierea instanței cu privire la recursul declarat de parchet.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 140 din 4.06.2008 a Judecătoriei Pucioasa, în baza art.220 alin 1 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului, la 1 an închisoare, s-a făcut aplicarea disp. art.71, 64 lit.a teza II și b Cod penal și în baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 Cod penal s-a stabilit termen de încercare 3 ani, din care 1 an pedeapsa aplicată și 2 ani intervalul stabilit de lege.
S-a atrase atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, iar în baza art.170 Cod procedură penală s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul obligării inculpatului să lase în posesia părții vătămate imobilul construcție situat în comuna, sat,-, județul
În baza art.346 Cod procedură penală a respins cererea părții civile de obligare a inculpatului la daune morale.
În baza art.191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la 115 lei cheltuieli de judecată.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură civilă obligat inculpatul către partea vătămată la 400 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 917/P/2007 din 7.02.2008 al Parchetului de pe lângă Jud. P înregistrată la instanță sub nr. 445/2008 a fost sesizată aceasta din urmă cu săvârșirea de către inculpatul infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. 1 Cod penal.
Din actul de sesizare, rezultă că inculpatul la data de 03.08.2007 a ocupat două camere din localitatea aflată în posesia părții vătămate, din comuna, sat,-, judet Dambovița fără consimțământul acesteia și refuză în continuare să elibereze partea din imobil astfel ocupată. Astfel, partea vătămată, locuiește din anul 2006 într-un imobil din comuna, sat,-, județul D ca unic moștenitor al părinților săi decedați. La data de 03.08.2007 inculpatul domiciliat în municipiul Pitești, bd. -, nr. 13, -8,. E,.15, jud. Aav enit la locuința părții vătămate, nepoata sa, și sub pretextul că are și el dreptul la acel imobil, fiind fratele tatălui acesteia, a ocupat două camere și a încercat să o alunge pe partea vătămată din imobil. Partea vătămată a putut rămâne în imobil numai după intervenția vecinului său. În registrul agricol, partea vătămată figurează ca unic moștenitor al lui, tatăl său, cu o casă de locuit în suprafață de 120 mp dată în folosință în anul 1978, iar inculpatul figurează în registrul agricol cu o casă în suprafață de 15 mp construită în anul 1924, care nu are nimic comun cu locuința părții vătămate. Fiind audiat acesta din urmă susține că are drept la imobilul părții vătămate, contribuind la construcția acestuia, fără însă a putea dovedi acest lucru. Pe de altă parte, inculpatul nu a avut niciodată posesia vreunei camere din imobilul în cauză.
Rechizitoriul s-a fundamentat pe declarația inculpatului, ale părții vătămate, ale martorilor, adeverințele nr. 3763/3.08.2007, nr. 4568/12.09.2007 emise de Primăria com..
În fata instanței partea vătămată s-a constituit parte civila cu suma de 1.000 lei reprezentând daune morale, susținând ca inculpatul i-a provocat temere, ceea ce a determinat-o să-și părăsească locuința.
În faza cercetării judecătorești inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că dintotdeauna a locuit în acel imobil care considera că-i aparține întrucât a contribuit la plata materialelor folosite la renovarea sa începută în 1991; arată acesta că imobilul a fost edificat in perioada 1962-1964 de părinții săi, fiind locuit de familia sa - mama, fratele, părinții părții vătămate și aceasta din urmă. Partea vătămată a declarat că în timp ce se afla la serviciu, inculpatul a forțat poarta, apoi ușa și a pătruns în imobil, ocupând parterul acestuia; mai arată partea vătămată că-n ianuarie 2008 fost nevoită să se mute datorită faptului că etajul nefiind finalizat s-a degradat din cauza ploilor și de asemenea datorită lipsei curentului electric întrerupt la solicitarea inculpatului.
S-au administrat probe cu declarațiile martorilor din acte, fiind audiați, C-tin, toți declarând că de peste 20 de ani partea vătămată, inițial împreuna cu părinții săi, iar după decesul acestora, singură a locuit în imobilul construit de părinții săi, inculpatul nefiind văzut acolo. La propunerea părților, s-au audiat martorii G, pentru inculpat, respectiv R pentru partea vătămată, din declarațiile cărora rezultă că inculpatul a adus un cu materiale în 1991 și a construit o anexă, a vândut împreună cu mama sa casa bătrâneasca celei din urmă martore și a plecat la Pitești, nelocuind în imobilul în litigiu. De asemenea, s-a administrat proba cu înscrisuri, depunându-se de către părți: contractul de vânzare-cumpărare legalizat sub nr. 9198/30.05.1979 de notariatul de Stat D, copie proces verbal de punere în posesie din 5.05.1972, certificat de moștenitor nr. 156/9.03.1978 și certificat de moștenitor suplimentar nr. 1209/18.07.1991 întocmite de Notariatul de Stat D, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8770/30.07.1992 de Notariatul de Stat D, declarație notarială autentificată sub nr. 869/26.03.2001 de BNP Asociați și, proces verbal nr. 1439/15.07.1991, adeverința nr. 2608/9.07.1993 emise de Primăria com., autorizație de construcție nr. 11/25.07.1991 emisă de Consiliul Local, acord de acces la sistemul de distribuție gaze naturale nr.-/7.01.2008 a Distrigaz Sud SA Punct de lucru Târgoviște, plan situație, facturi din 21.03.1991 respectiv 24.09.1991, 17.07.1992 și aviz de expediere din 20.10.1992 privind materiale de construcție achiziționate de inculpat, copie nr. 1859/23.12.1992 a Judecătoriei Târgoviște, copie CI a părții vătămate, a nr. 10 505/29.10.1993 a Judecătoriei Târgoviștea deciziei civile nr. 45/24.01.1995 a Tribunalul Dâmbovița, decizia civilă. nr. 2233/9.10.1995 a Curții de Apel Ploiești, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4163/29.08.1983 de Notariatul de Stat D, copie a nr. 367/1.04.2008 a Jud. P, certificat de grefa nr. 2581/22.05.2008 al Tribunalului Dâmbovița, contractul pentru furnizarea energiei electrice nr. 5204/12.08.1973.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că la data de 03.08.2007, inculpatul a ocupat două camere din localitatea aflată în posesia părții vătămate, din comuna, sat,-, județ D fără consimțământul acesteia și refuză în continuare să elibereze partea din imobil astfel ocupată. Aceste fapte au fost dovedite cu declarațiile părții vătămate, ale martorilor din acte, C-tin, ale celor propuși de părți - Gh și R precum și cu înscrisuri după cum urmează: nr. 10 505/29.10.1993 a Judecătoriei Târgoviștea deciziei civile nr. 45/24.01.1995 a Tribunalului Dâmbovița, deciziei civile nr. 2233/9.10.1995 a Curții de Apel Ploiești. Deși inculpatul încearcă să acrediteze ideea că este unicul proprietar al terenului pe care este edificat imobilul în litigiu ca urmare a renunțării de către frații săi la moștenirea de pe urma părinților, acesta este infirmată de instanța care în considerentele deciziei irevocabile nr. 45/24.01.1995 a Tribunalului Dâmbovița ( filele 56-57) stabilește că respectiva renunțare nu este de natură să producă efecte juridice de vreme ce renunțătorii - între care și tatăl părții vătămate stăpâneau în indiviziune cu inculpatul în fapt bunul imobil. De asemenea inculpatul a încercat să creeze aparența că a contribuit la renovarea construcției în litigiu, în fapt așa cum rezultă din nr. 1859/1992( filele 44-45) și din declarațiile părții vătămate, ale martorilor și G, el edificând o fundație și o anexă. Nu se poate reține lipsa intenției inculpatului de a ocupa fără drept, acesta cunoscând aspectele relevate de instanță. Mai mult, așa cum rezultă din certificatul de grefă depus ( fila 78) prin nr.618/2008 a Tribunalul Dâmbovița inculpatul a fost evacuat pe cale de ordonanță președințială deci provizoriu din imobilul ce face obiectul prezentei judecăți.
S-a reținut că, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. 1 Cod penal, ce va atrage condamnarea sa la pedeapsa închisorii în cuantum minim, la individualizarea acesteia avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului - fără cazier.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile art. 81 Cod penal, făcându-se aplicarea acestui text de lege. Suspendarea privind și pedepsele accesorii aplicate inculpatului în speță, cele prevăzute de art. 71, 64 lit. a teza II si b Cod penal.
În ceea ce privește latura civila a cauzei, s-a dispus, în baza art. 170 Cod procedură penală, repunerea părții vătămate în situația anterioară însă s-a respins acțiunea civilă formulată de aceasta, deoarece din cuprinsul declarației sale rezultând că nu a părăsit imobilul datorită temerii provocate de inculpat ci datorită condițiilor improprii de locuit.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care, prin decizia penală nr. 225 din 15.12.2008 a Tribunalului Dâmbovițaa fost admis și a fost desființată în parte sentința penală atacată, numai sub aspectul laturii penale, în sensul că, pronunțându-se o nouă hotărâre, în baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."d" Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de dispozițiile art.220 alin.1 Cod penal.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că prima instanță în mod corect a reținut situația de fapt, anume că în data de 03.08.2007 inculpatul a ocupat două camere din casa situată în comuna, satul,-, județul D, și în care locuia partea vătămată, nepoata de frate a inculpatului.
Această situație rezultă din declarațiile constante ale inculpatului, coroborate cu cele ale părții vătămate și ale martorilor,.
S-a reținut că, instanța de fond nu a făcut o analiză justă - în raport de probatoriul administrat, cu privire la vinovăția penală a inculpatului.
Este cunoscut că, pentru existența infracțiunii de tulburare de posesie, sub aspectul laturii subiective, este necesar ca elementul material al laturii obiective
(acțiunea/inacțiunea) să se realizeze cu intenție, adică făptuitorul să știe că ocupă imobilul/refuză să-l elibereze, fără drept, existența dubiului real în care se află făptuitorul cu privire la temeiul legal al acțiunii/inacțiunii sale, determină inexistența infracțiunii.
În cauza de față, inculpatul în mod constant s-a comportat având credința că este în drept să realizeze ocuparea celor două camere, convingerea sa fiind că este proprietar exclusiv al imobilului ce ar fi fost construit de părinții săi, și care i l-au lăsat moștenire, conform actelor depuse la dosar, iar fratele său, tatăl părții vătămate, decedat în anul 2006 fiind renunțător la succesiune (conform declarației autentice de renunțare nr. 869/26.03.2001, certificatelor de moștenitor nr. 156/09.03.1978 și nr. 1209/18.07.1991, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 8770/30.07.1992 - filele 25 - 28, dosar fond).
Pe de altă parte, inculpatul susține că a renovat casa respectivă, aducându-i îmbunătățiri, așa cum ar rezulta din autorizația de construcție nr. 11/25.07.1991 eliberată de Primăria comunei, din acordul de acces la sistemul de distribuire a gazelor naturale, emis de Distrigaz Sud la 07.01.2008, din facturile și chitanțele de cumpărare a unor materiale necesare renovării casei, din declarația martorului G ( filele 30, 33, 40 - 43 și 65 dosar fond ).
Mai mult, partea vătămată a susținut că imobilul în litigiu este proprietatea sa exclusivă, fiind construit de părinții săi, așa cum au arătat și martorii, R, cum rezultă și din decizia civilă nr. 45/24.01.1995 a Tribunalului Dâmbovița (filele 79, 91, 92, 45 dosar fond), din rolul agricol pe perioada 1965 - 2005 al bunicilor și părinților părții vătămate (filele 24 - 52 dosar apel).
În concluzie, din probatoriul administrat rezultă că atât inculpatul, cât și partea vătămată invocă titluri de proprietate - valabile sau nu, numai instanța civilă le poate constata, și care au credința onestă că fiecare este proprietar exclusiv al imobilului în litigiu ( de altfel, la fila 64 - 66 dosar apel s-a depus de către inculpat o copie a acțiunii sale civile în revendicare asupra aceluiași imobil, aflată pe rolul instanței competente sub nr- ).
Astfel, faptei comise de inculpat și prevăzută de legea penală, dar lipsindu-i un element constitutiv - cerința subiectivă a ocupării fără drept, prima instanță trebuia să-i dea relevanță juridică în sensul achitării inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul a constatat că în cauză sunt temeiuri de achitare a inculpatului, criticile formulate prin motivele de apel, fiind fondate.
În ceea ce privește rezolvarea laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat că prima instanță în baza aceluiași probator administrat și ținând cont de circumstanțele reale și personale ale cauzei, a soluționat-o just, aplicând corect dispozițiile art. 170, respectiv, 346 Cod procedură penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului parchetul arată că din declarațiile martorilor R și, rezultă faptul că inculpatul a vândut, împreună cu mama sa, imobilul - casa bătrânească - iar părinții părții vătămate sunt cei care au locuit în imobilul în litigiu și cei care l-au construit. Totodată inculpatul nu a locuit în imobilul în litigiu ci în altă localitate.
De asemenea martorul ( văr primar al inculpatului) arată că inculpatul nu a avut nici o contribuție la construirea imobilului.
Se mai arată că, în condițiile în care, inculpatul nu a dovedit cu nimic contribuția sa la edificarea construcției părții vătămate acapararea celor două camere a realizat-o abuziv. Nu se poate reține lipsa intenției inculpatului doar pe declarația acestuia precum că a făcut renovări la imobil, aspect contrazis în parte de martori, el construind o fundație și o anexă.
Faptul de a ocupa fără drept un imobil, fără ca titularul să uzeze de căile legale pentru valorificarea dreptului său constituie o tulburare de posesie adusă persoanei ce folosește imobilul.
Examinând decizia atacată, în raport de probele administrate în cauză și de criticile invocate de recurent, Curtea va aprecia că recursul este nefondat.
În legătură cu situația de fapt se constată că aceasta a fost corect reținută de către instanțele fondului și nici nu este contestată de către parchet.
Ceea ce se contestă este latura subiectivă a infracțiunii de tulburare de posesie pretins comisă de inculpat, respectiv intenția acestuia de a ocupa, fără drept, imobilul în discuție.
După cum a arătat tribunalul, latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin intenție (directă sau indirectă) și anume ca inculpatul să fi știut că ocupă fără drept, imobilul sau refuză să-l elibereze. Existența intenției presupune deci, știința inculpatului că ocupă fără drept imobilul în cauză, astfel că dubiul în această privință conduce la neîntrunirea acestei laturi a infracțiunii.
Totuși acest dubiu al inculpatului trebuie să se bazeze pe anumite dovezi ce conduc la convingerea organelor juridice că el a existat într-adevăr.
În cauză, din actele de moștenire depuse la dosar( certificatele de moștenitor nr. 156/09.03.1978 și nr. 1209/18.07.1991, declarația de renunțare nr. 869/26.03.2001 și contractul de vânzare - cumpărare) rezultă faptul că inculpatul a avut convingerea că nu ocupă fără drept imobilul, ci că ar fi proprietarul acestuia întrucât fratele său ( tatăl părții vătămate ) a renunțat la succesiunea părinților iar casa a fost construită de aceștia.
Din copia sentinței penale nr. 1859/1992 a Judecătoriei Târgoviște mai rezultă și faptul că tatăl părții vătămate ( ) a fost condamnat în baza art. 271 alin.1 și 2 Cod penal la două amenzi penale pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești care îl obliga să-i permită fratelui său să efectueze lucrări pe terenul în suprafață de 200 mp situat în comuna.
De asemenea există la dosar sentința civilă nr. 10505/1993 a Judecătoriei Târgoviște prin care i-a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâților I. și ( părinții părții vătămate)și obligați aceștia să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2155 mp din comuna, sentință ce a fost desființată prin decizia civilă nr. 45/1995 a Tribunalului Dâmbovița pe considerentul că părțile stăpânesc în indiviziune terenul respectiv.
Totodată din declarațiile martorului G( fratele inculpatului și unchi al părții vătămate) rezultă că imobilul a fost construit între anii 1962- 1964 de părinții lor, dar și că inculpatul avea o cameră unde locuia atunci când venea la părinți.
În legătură cu imobilul vândut de către și inculpatul se constată că acesta este altul decât cel în care au locuit părinții părții vătămate ( contractul de vânzare - cumpărare nr.4163/1983 - fila 61 dosar fond).
De cealaltă parte, partea vătămată invocă faptul că este proprietară exclusivă a imobilului, acesta fiind construit de părinții săi, astfel cum au declarat martorii audiați și reiese din decizia civilă nr.45/1995 a Tribunalului Dâmbovița.
După cum se poate observa ambele părți invocă drepturi de proprietate asupra imobilului în cauză, aspect ce poate fi soluționat doar pe cale civilă, cum în mod corect a apreciat și tribunalul.
Chiar dacă partea vătămată a avut în posesie imobilul, după decesul părinților săi, nu i se poate imputa inculpatului că a ocupat fără drept casa în discuție în condițiile în care și el se consideră proprietar al acesteia.
Susținerea parchetului în sensul că din declarațiile martorilor rezultă posesia părții vătămate după decesul părinților săi, nu este contestată, dar nici nu poate avea vreo influență asupra laturii subiective a infracțiunii de tulburare de posesie în condițiile arătate, motiv pentru care nu poate fi reținută de instanța de recurs.
În ceea ce privește latura civilă, Curtea reține că instanțele fondului au făcut o corectă aplicare a disp.art.348 rap.la 346 alin. 2 C.P.P. având în vedere că partea vătămată se afla în posesia imobilului de la decesul părinților săi, iar inculpatul venea sporadic in această locuință, el având un alt domiciliu efectiv.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul parchetului.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr.225/2008 a Tribunalului Dâmbovița, privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la 15 martie 1952, domiciliat în Pitești,-, -8,.E,. 15, județul A, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul, în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - - -
Grefier
Red. /DC
2 ex./5.05.2009
f- - Judecătoria Pucioasa
a- - TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Mihai
