Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 313/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.313

Ședința publică din data de 26 martie 2008

PREȘEDINTE: Ion Stelian

JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru

- - -

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 02 octombrie 1946, domiciliat în B,-, bloc 29, apart.31, județul B, împotriva deciziei penale nr.14 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.1031 din 13 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buzău.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 120 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Prin sentința penală nr.1031 din 13 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buzău, în baza art.37 alin.1 din Legea nr.319/2006, cu referire la art.74 și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În baza art.178 alin.2 Cod penal, cu referire la art.74 și 76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă din 06 decembrie 2006).

În temeiul art.33 lit.b, art.34 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

Conform art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b,c Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada unui termen de încercare de 3 ani, prev.de art.82 Cod penal.

În temeiul art.359 Cod procedură penală, cu referire la art.83 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea condiționată, dispunând

- 2 -

executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Conform disp.art.71 alin.ultim Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii prev.de art.64 teza a II-a lit.a,b,c Cod penal, pe durata suspendării condiționate.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC""SA B - Sucursala B să plătească părților civile și suma de 1.500 lei daune materiale, câte 30.000 lei daune morale pentru fiecare dintre cele două părți civile, precum și părții civile, suma de 13 lei reprezentând despăgubiri materiale (prestații periodice) pentru perioada 06 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006.

S-a respins cererea de acordarea prestațiilor periodice pentru partea civilă începând cu data de 01 ianuarie 2007 și până la încetarea contractului nr.509/15 februarie 2007 încheiat între SC""SA B - Sucursala B și, privind acordarea unei burse private, acesteia din urmă, pe durata efectuării studiilor până la absolvire.

În baza disp.art.84 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate în cazul neexecutării obligațiilor civile până la expirarea termenului de încercare stabilit prin prezenta sentință.

În temeiul disp.art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a răspuns recurentul inculpat, personal și asistat de avocat ales din Baroul Buzău, conform împuternicirii avocațiale nr.18/2008, fila 19 dosar, intimații părți civile și și intimata - parte responsabilă civilmente SC""SA - Sucursala B.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat și reprezentantul parchetului, având cuvântul, pe rând. Arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul, critică hotărârile pronunțate pentru nelegalitate, susținând că accidentul produs la data de 05 decembrie 2006 nu s-a întâmplat din vina inculpatului, în acea zi acesta nu se afla în municipiul, iar pentru cele care s-au efectuat la fața locului nu s-a luat legătura cu nimeni.

A susținut că la locul accidentului se afla șeful de echipă care în acea zi a dat dispoziții ca în cazul în care se întâlnea vreun obstacol să se oprească lucrările și să se consolideze malurile, însă victima în momentul în care s-a întâlnit acel obstacol nu a cerut permisiunea nici unei persoane pentru a intra în șanț, totul petrecându-se în doar câteva minute.

A precizat că de la început s-a pornit în eronat că inculpatul este vinovat, parchetul construind un act de inculpare fals, care a fost construit pe o minciună, nu s-a avut în vedere că în zilele anterioare au existat discuții, însă nu s-a făcut studiu geo, iar în alte situații când s-au întâlnit obstacole, s-a oprit lucrul, s-au consolidat

- 3 -

malurile, după care s-a dispus continuarea lucrărilor. Însuși directorul general nu poate înțelege cum a fost găsit vinovat doar domnul, aducându-se atingere unei persoane care nu se face vinovată de producerea accidentului de muncă, neexistând legătură directă de cauzalitate dintre faptă și victimă; ea poate exista într-o acțiune sau inacțiune a șefului prezent la fața locului.

De asemenea, a menționat că victima nu a primit dispoziție să intre în șanț, ea a intrat benevol, fiind o acțiune voluntară a acesteia, situație în care nu există nici un fel de vinovăție a inculpatului, în mod eronat reținându-se în actul de inculpare că șanțul nu a fost asigurat pe toată lungimea respectivă.

Totodată, a arătat că instructajul de protecția muncii se făcea zilnic, însă acesta nu a fost respectat de către victimă, că și la alte lucrări anterioare unde a participat aceasta se întâlneau obstacole și se proceda în maniera de a se opri lucrul și a fi consolidate malurile, abia apoi se continua lucrul, mai ales că acesta avea o vechime în muncă și o experiență în acest sens, iar în cazul de față nu există legătura de cauzalitate care a condus la decesul victimei.

Apreciază că singura legătură de cauzalitate care se poate reține în cauză este cea legată de acțiunea victimei.

Față de cele mai sus enunțate, solicită instanței admiterea recursului și achitarea inculpatului, datorită lipsei de vinovăție în producerea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice, deoarece s-a făcut dovada vinovăției inculpatului iar apărările acestuia nu au susținere în cauză, fiind singurul care putea da dispoziții cu privire la efectuarea lucrărilor și a fost încunoștiințat telefonic de martorul despre obstacolul întâlnit, dar a ordonat continuarea lucrărilor.

Avocat în replică, arată că inculpatul nu a fost înștiințat despre accident, în cauză inginerul șef și maistrul aveau obligația legală să ia orice măsură care se impunea la momentul dat.

Reprezentantul parchetului, arată că din declarațiile martorilor și, aflate la filele 24 - 27.I și, filele 188 - 189,.II din rechizitoriu, rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că nu se face vinovat de infracțiunile reținute în sarcina, iar acuzarea că nu a oprit lucrarea de modernizare a depozitului SC""SA aflat pe raza municipiului B nu are temei legal în ceea ce-l privește.

A susținut că în calitatea sa de director tehnic și de execuție la SC""SA - Sucursala B lucrează pe șantiere în toată țara, unde sunt lucrări de efectuat, iar la data de 05 decembrie 2006 când au fost întâmpinate obstacole în excavare, a dat dispoziție să se continue lucrarea, urmând ca la finalizarea ei să se poarte o discuție cu proiectantul pentru ca acesta să găsească soluțiile tehnice adecvate.

Solicită instanței admiterea recursului și achitarea sa, întrucât nu este vinovat de cele întâmplate.

Avocat în replică, învederează instanței că în cauză este vorba de un obstacol anterior și nu de un obstacol actual întâlnit.

- 4 -

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1031 din 31.10.2007, pronunțată de Judecătoria Buzău, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, ns.la 2.10.1946, în mun. B, CNP -, cetățean român, studii superioare, căsătorit, fără copii, Director tehnic la SC SA - Sucursala B, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în B,-,.29,.31, județul B, după cum urmează:

- în baza art. 37 alin.1 din Legea nr. 319/2006 cu aplic.art.74 și art.76 lit.d, infracțiunea de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- în baza art. 178 al.2, cu aplic.art. 74 și 76 lit.d, infracțiunea de ucidere din culpă, faptă din 6.12.2006, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit.b și art. 34 lit.b, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului și s-a stabilit ca în final, să execute pedeapsa cea mai grea aceea de un an închisoare.

În temeiul art. 71 au fost interzise inculpatului - ca pedepse accesorii - drepturile prev.de art. 64 lit.a teza a-II-a, b, c cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 81, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit în conformitate cu art. 82 și potrivit art. 359 pr.penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz.art. 83 referitoare la revocarea suspendării condiționate dacă va săvârși o nouă infracțiune pe perioada termenului de încercare.

Conform art. 71 alin.ultim a fost suspendată executarea pedepselor accesorii prev.de art. 64 lit.a teza a-II-a, b, c cod penal, pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA B - Sucursala B, să plătească părților civile și, 1500 lei daune materiale, câte 30.000 lei daune morale, pentru fiecare dintre cele două părți civile, precum și părții civile, suma de 13 lei, reprezentând despăgubiri materiale ( prestații periodice ) pentru perioada 6.12.2006 - 31.12.2006.

A fost respinsă cererea de acordare a prestațiilor periodice pentru partea civilă, începând cu data de 1.07.2007 și până la încetarea contractului nr. 509/15.02.2007, încheiat între SC B - Sucursala B și, privind acordarea unei burse private, acesteia din urmă, pe durata efectuării studiilor până la absolvire.

În baza art. 191 pr.penală, inculpatul a fost obligat la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probelor administrate a reținut că, inculpatul, în vârstă de 61 de ani, are domiciliul în mun. B și este Director tehnic la SC SA - Sucursala

-5-

În anul 2006, SC SA a hotărât modernizarea mai multor depozite aflate pe raza unor localități diferite în care a fost inclus și depozitul aflat pe raza mun.

Lucrările de modernizare în depozitul SC SA - locația B, au început în luna octombrie 2006, acestea constând în modernizarea instalațiilor de colectare a apelor pluviale și a produselor petroliere din incinta depozitului, rezultat în caz de avarii.

Proiectul pentru depozitul mai sus menționat, a fost realizat de Institutul de pentru Industria Petro-Chimică P, respectiv de, tehnician proiectant.

Ca executant a fost ales în urma licitației organizate de Montaj Utilaj Chimic B, care deține o sucursala pe raza mun.B, societate care a încheiat două contracte de subantrepriză. Pentru că subantreprenorii nu respectau termenele de execuție, în toamna anului 2006, mai precis în luna octombrie s-a hotărât ca o parte din lucrări să fie executate de SC - Sucursala B, coordonatorul întregii lucrări fiind desemnat inculpatul, în calitatea sa de Director tehnic al sucursalei.

Ca șef de lucrări mecanice, a fost numit la sfârșitul lunii noiembrie subinginerul, iar ca maistru de execuție.

Deși o decizie scrisă în acest sens, a fost redactată abia la 4.12.2006, cei trei menționați anterior aveau responsabilități precis determinate, acestea regăsindu-se ca atare și în decizia redactată ulterior.

Inculpatul, a fost numit director de proiect și responsabilul Cărții tehnice, pentru întreaga lucrare. Acesta având responsabilități în derularea contractului încheiat, pentru efectuarea lucrărilor la Depozitul aflat pe raza mun.B, de la organizare și pregătire până la finalizarea și închiderea completă a lucrărilor.

a fost numit așadar responsabilul cu lucrările mecanice,în această calitate subordonându-se directorului de proiect, acesta fiind și responsabilul cu sănătatea și securitatea muncii, urmărind permanent respectarea legislației și a Normelor în vigoare. Martorul și-a început activitatea la Depozitul B, în data de 23.11.2006.

Conform proiectului, instalația ce urma a fi executată, trebuia să asigure evacuarea apelor colectare din incinta depozitului, printr-o conductă cu diametrul nominal de 400 mm. conductă care urma să fie branșată la canalizarea centrală a orașului. Pentru instalarea conductei s-a procedat la săparea unui șanț în exteriorul depozitului cu o lungime de cca. 30 metri până la căminul de vizitare.

A fost stabilită și formația pentru săparea șanțului, formație compusă din șeful de echipă, muncitorii și și mecanicul buldoexcavatorist.

Lucrarea a început în data de 2.12.2006 cânt a fost trasat axul șanțului, s-a delimitat zona de decopertare, fiind realizați circa 20 metri liniari de decopertare, aproximativ 75% din lungimea totală.

Anterior acestei date, spre sfârșitul lunii noiembrie, inculpatul, a purtat discuții cu proiectantul, în sensul schimbării soluției tehnice referitoare la canalul colector, respectiv ca acesta să fie racordat la un alt cămin de

-6-

vizitare, existent în incinta depozitului. Pentru acest lucru era necesar acordul B și pentru că acest acord nu a existat, proiectantul a refuzat modificarea proiectului.

Toate aceste discuții au fost purtate fără să se fi primit și o solicitare oficială în scris de către SC SA

Conform proiectului șanțul trebuia să se fi executat manual, dar inculpatul a luat hotărârea ca acest șanț să fie executat mecanizat, solicitându-i în mod repetat martorului, să demareze săpăturile.

Proiectantul a stabilit modalitatea de execuție a șanțului ca fiind aceea manuală, pentru a se putea evita eventualele obstacole ce ar fi putut fi întâlnite, respectiv țevi, cabluri electrice, conducte etc. având în vedere că lucrarea urma să se efectueze într-o zonă industrială.

Lucrările au continuat în data de 4.12.2006, când s-a finalizat decopertarea, realizându-se și excavarea pe o lungime de circa 2- 3 metri și adâncimea de 2,5 - 3,5 metri.

La aceeași dată, în jurul orelor 16,00 pe șantier au fost purtate discuții între, proiect manager în cadrul SC SA, inculpatul, martorul și martorul, supervizor al beneficiarului. Cu această ocazie s-a efectuat o analiză a lucrărilor și s-a stabilit modul de prevenire a surpării malurilor șanțului excavat, prin sprijiniri cu dulapi de lemn, pe toată lungimea acestuia și interzicerea accesului lucrătorilor în zonele fără sprijiniri.

În ziua de 5.12.2006 au fost reluate lucrările, fiind executați circa 15- 16 metri șanț, când au fost întâlnite două obstacole, respectiv un fascicul de țevi și o conductă de colectare, amplasate la circa 2 metri distanță între ele. În zona acestor obstacole s-a executat sprijinirea malurilor cu dulapi din lemn împrumutați de martorul de la subantreprenori și au fost efectuate săpături manuale pentru mărirea spațiului de lucru.

S-a continuat săparea mecanizată a șanțului în data de 6.12.2006 ajungându-se la aproximativ 0,5 metri de căminul de vizitare în jurul orelor 10,30. În acest punct excavatorul a întâlnit un nou obstacol la o adâncime de 2,4 - 2,5 metri.

, a scos cupa din șanț și a sprijinit-o pe mal, martorul rămânând pe calea ferată din zonă ( pe care excavatorul ajunsese ) pentru a supraveghea și anunța o eventuală apariție a vreunui tren.

În această situație creată, a coborât în șanț fără să primească vreo dispoziție în acest sens, având asupra sa o cazma și în timp ce se deplasa spre obstacol, la circa 2 metri de acesta a fost surprins de malul șanțului,care s-a surpat., a fost surprins de prăbușirea pământului și acoperit până în zona umerilor, rămânând în picioare, cu fața spre peretele opus.

După accident martorul, a coborât în șanț și a constatat că victima nu putea vorbi și împreună cu alți lucrători a început dislocarea pământului din jurul victimei, operațiune ce a durat aproximativ 30 de minute.

Personalul de pe ambulanța sosită între timp a încercat să acorde asistență medicală de urgență, constatând ulterior decesul.

Din raportul medico legal de necropsie nr. 980/C/2006 al SJML B, moartea lui a fost violentă, datorându-se asfixiei mecanice, prin

-7-

compresie toraco-abdominală, în cadrul unui politraumatism survenit în timpul muncii.

În urma analizării tuturor probelor inclusiv a rezultatelor cercetării efectuate de specialiști din cadrul ITM B, cauzele care au determinat producerea accidentului de muncă sunt neasigurarea corelării și coordonării unor operații de muncă ce se desfășoară în cadrul unor operații complexe și nesprijinirea malurilor șanțului, conform proiectului și Normelor de Protecția.

Deși în data de 4.12.2006, se stabilise ca măsură de prevedere consolidarea pereților șanțului, precum și interzicerea intrării în șanț a lucrătorilor, s-au continuat săpăturile fără a executa sprijinirea malurilor.

Cu toate că în data de 5.12.2006 când au fost întâmpinate obstacole la excavare, martorul i-a comunicat telefonic acest aspect inculpatului, acesta i-a dat totuși dispoziție să continue lucrarea, urmând ca după finalizarea ei să se poarte o discuție cu proiectantul, în condițiile în care cunoștea că proiectul stabilea ca în astfel de situații să se oprească lucrările și să se anunțe proiectantul pentru ca acesta să găsească soluțiile tehnice adecvate.

Așadar o cauză determinantă a producerii evenimentului ce a condus la decesul victimei este faptul că malurile șanțului nu au fost sprijinite, în de sarcini atașat proiectului, proiectantul menționând Normele de Protecția, în vigoare la momentul întocmirii proiectului, care trebuiau respectate. Astfel, s-au menționat Normele de Protecția - Ministerul Industriei Chimice 1982, care în art. 9 pct.36 prevede că " sunt interzise săpăturile ( șanțuri, gropi, canale peste un metru adâncime ) fără a se sprijini pereții sau asigura panta corespunzătoare a taluzului și fără împrejmuirea și marcarea acestora cu semne distinctive, vizibile în orice condiții atmosferice. La sprijinirea pereților șanțurilor se va avea în vedere posibilitatea slăbirii rezistenței solului, sub acțiunea ploilor, razelor solare, apropierii de drumuri pe care circulă camioane sau alte vehicule grele".

În Documentația Economică, de Obiecte și în inclusă în documentația de licitare a lucrărilor (care face parte integrantă din proiect) se prevede sprijiniri de maluri cu dulapi metalici, așezați orizontal la săpături executate în spații limitate având până la 1,5 metri lățime între maluri și adâncimea săpăturii până la 4 metri.

În antemăsurătoare sunt trecute la punctul 20 sprijiniri în suprafață de 440. precum și un spor de 20% pentru condiții grele, respectiv pentru săpături manuale și pentru conductele realizate în șanț.

Deși inculpatul, avea printre alte atribuțiuni și pe aceea de asigurare a utilajelor și echipamentelor necesare, nu a solicitat Serviciului Comercial din cadrul SC SA - Sucursala B, aprovizionarea cu materialul lemnos necesar, decât telefonic, în data de 4.12.2006.

Referatul cu o astfel de solicitare a fost întocmit abia în data de 6.12.2006 de către directorul zonei B, în aceeași plecând din B și un autocamion ce a fost încărcat cu materiale necesare sprijinirii malurilor, care a sosit la fața locului după producerea accidentului.

La data de 28.11.2006 inculpatul precum și martorii și au primit " Tehnică privind Protecția și Sănătății" Reamenajare, Depozit Rezervare de la

-8-

directorul general al societății SC SA, în adresa de înaintare menționându-se că aceasta este obligatorie.

În această documentație se stabilea ca la executarea mecanizată a șanțurilor, pereții vor fi consolidați cu panouri dinainte confecționate, care se vor introduce pe jos, pe măsura avansării lucrărilor.

Un alt aspect care a concurat la producerea accidentului a fost și atitudinea victimei care a intrat în șanțul respectiv fără să primească vreo dispoziție în acest sens și cunoscând că malurile șanțurilor cu o adâncime mai mare de un metru se pot surpa și că nu este permis accesul în astfel de puncte, decât dacă malurile sunt sprijinite. Victima avea suficientă experiență acumulată pe parcursul celor 16 ani și 9 luni de muncă în astfel de condiții, cunoscând că testarea unui obstacol întâlnit de cupa excavatorului și executarea unei eventuale degajări, se pot desfășura doar în condițiile în care malurile șanțului sunt sprijinite.

de linie de Protecția a fost realizat în data de 4.12.2006 de către martorul, conform planificării anulare, fără însă ca muncitorii să fi primit instruirea corespunzătoare pentru activitatea de săpare a șanțurilor. Mai mult la aceeași dată a fost întocmit un proces verbal de instruire colectivă de către SA la care au și angajații, dar acest proces verbal nu este semnat de persoanele participante la instruire.

În drept, faptele inculpatului constând în aceea că a dispus executarea prin săpare mecanizată a șanțului în care urma să fie plasată conducta colectoare a apelor pluviale și reziduale din Depozitul B, deși știa că nu există materialul necesar efectuării sprijinirilor săpăturilor și după întâlnirea unor obstacole nu a dispus oprirea lucrărilor și repartizarea muncitorilor spre alte activități, până la sosirea materialului necesar efectuării de sprijiniri si realizarea în concret a acestora, pe toată lungimea șanțului, conform Normelor de Protecție a menționate de proiectant a celor existente în Tehnică privind Protecția și Sănătății pe Șantierul "Reamenajare Depozit Rezervoare " și dispozițiilor date de proiect manager, ce a condus la decesul victimei, în data de 6.12.2006, ca urmare a surpării malurilor șanțului la executarea căreia a fost repartizat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art. 31 alin.1 din Legea nr. 319/2006 și art. 178 al.2

Inculpatul a încălcat dispoz. art.11 al.1 lit.c din Legea nr. 319/2006 care precizează că angajatorul are obligația să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situația în care încă există un pericol grav și iminent, în afara cazurilor excepționale și pentru motive justificate.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond achitarea, pentru cele două infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 14 din 17.01.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, apelul declarat de inculpatul a fost respins ca nefondat iar apelantul obligat la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că inculpatul se face vinovat de nerespectarea normelor de protecție a muncii menționate de proiectant,

-9-

ceea ce a condus la decesul muncitorului, fiind surprins în șanț ca urmare a surpării malului.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.c pr.penală, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost dedus judecății.

Curtea, examinând hotărârile recurate în raport de situație de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate precum și din oficiu, sub toate aspectele conform art. 385/6 alin.2 și art. 385/9 pr.penală, constată că recursul este nefondat așa cum se va arăta în continuare.

Situația de fapt, împrejurările și modalitățile de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de instanțele anterioare, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.

Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația părții civile, raportul medico legal de necropsie, declarațiile martorilor, referatul de aprovizionare, avizul de însoțire a mărfii, lista de difuzare a documentelor, adresa nr. 1409/12.06.2006 a SC SA - Sucursala B și anexe, înscrisurile ce cuprind responsabilități în domeniul securității muncii, adresa nr. 3725/8.12.2006 a SC SA P, către SA și anexe, graficul tahograf, foaia de parcurs, scrisoarea de transport, actele ce atestă acoperirea de către SC SA - Suc.B a cheltuielilor de înmormântare și acordarea de despăgubiri, declarația inculpaților și fișa de cazier a acestuia, au fost bine analizate și interpretare de instanțele anterioare, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.

De asemenea, față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, instanța de fond a reținut și făcut aplicarea dispoz.art.74 și 76 lit. c, iar la individualizarea pedepsei - ca întindere și modalitate de executare - s-a avut în vedere vârsta inculpatului, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și dispoz.art.72 privind gradul de pericol social al faptelor, modul și condițiile concrete în care au fost săvârșite infracțiunile.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea constată că hotărârile recurate, sunt legale și temeinice sub toate aspectele motiv pentru care recursul declarat de inculpatul, urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.

Văzând și dispoz.art.192 al.2 pr.penlă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 02 octombrie 1946, domiciliat în B,-, bloc 29,.31 județul B, împotriva deciziei penale nr.14 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr.1031 din 21 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buzău.

-10-

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 martie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru

Grefier

Red.IS

Tehnored.

2 ex./ 7.04.2008

dos. nr- Judecătoria Buzău

dos.a- Tribunalul Buzău

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ion Stelian
Judecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 313/2008. Curtea de Apel Ploiesti