Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 500/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 3394/300/2008

459/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 500

Ședința publică de la 03 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

JUDECĂTOR 3: Marin Cârcel

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către părțile civile și și partea responsabilă civilmente "CONCRET COMERȚ" - împotriva sentinței penale nr. 695/10.11.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr. 111 din data de 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat personal și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București -serviciul de Asistență Judiciară, lipsind recurent - parte civilă și, pentru care se prezintă avocat ales, recurent - parte responsabilă civilmente, SC " Comerț" - SRL, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 031, emisă de Baroul București - Cabinet individual și intimat - părți civile, Spitalul și Spitalul de Urgență.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentelor - părți civile având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în parte a celor două hotărâri pronunțate anterior și rejudecând latura civilă sub aspectul daunelor morale acordate, solicită admiterea în totalitate a acțiunii civile exercitată față de inculpat, cu obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro, în solidar cu partea responsabilă civilmente și asigurator, în baza art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999, din Codul civil. Solicită să se aibă în vedere motivele de recurs depuse la pag. 41.

Apărătorul părții responsabile civilmente având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum este motivat pe larg în motivele de recurs, considerând că, instanța de apel trebuia să înlăture răspunderea acesteia și față de partea civilă, invocând în acest sens cazurile de casare prevăzute la pct. 10 și 17 din art. 3859Cod procedură penală.

Apărătorul intimatului - inculpat având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, ca fiind nefondate și reanalizând latura civilă, să se dispună micșorarea sumelor stabilite.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, consideră că, în privința recursului părții civile, ar fi incident cazul de casare de la pct. 10 al art. 3859Cod procedură penală, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare în solidar a inculpatului, împreună cu partea responsabilă civilmente. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, în cauză nu este incident nici unul din cazurile de casare prevăzute de lege, astfel că se impune respingerea recursurilor părților civile. În ceea ce privește recursul părții responsabile civilmente, consideră că acesta este inadmisibil, având în vedere că partea nu a promovat apel, iar hotărârea dată nu produce o modificare a sentinței de fond.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, deliberând, constată:

Prin sentința penală nr.695/ 10.11.2008, a Judecătoriei Sector 2 B, pronunțată în dosarul nr-, inculpatul (fiul lui și, născut la 25.06.1977) a fost condamnat:

- în baza art.178 alin.2 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și,

- în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal la o pedeapsă de 1 ani închisoare, urmând să execute, conform art.33 lit.b-34 lit.b Cod penal, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu aplicarea art.71-64 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal.

În baza art.86/2 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 7 ani.

S-a făcut aplicarea art.86/3 alin.1 Cod penal și art.86/4 Cod penal.

S-a dispus suspendarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente " Comerț " la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă, reprezentând daune morale și la plata sumei de 50.000 lei către partea civilă reprezentând daune morale.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile celor două părți civile de acordare de daune materiale.

A mai fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 3618,63 lei către Spitalul Clinic de urgență B și în sumă de 4463,000 lei către Spitalul de Urgență -

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate că inculpatul, la 01.07.2006, conducând un autoturism și fără să se asigure în intersecția străzilor -, sector 2 B, a produs un accident de circulație soldat cu decesul lui (în vârstă de un an) și vătămarea corporală a numitei ( 80-90 zile îngrijiri medicale necesare vindecării).

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel părțile civile și, solicitând majorarea cuantumului daunelor morale.

Prin decizia penală nr.111/ 11.02.2009, a Tribunalului București Secția a II a Penală pronunțată în dosarul nr-, a fost admis apelul părții civile, desființată în parte, sentința penală atacată și a fost obligat inculpatul la plata, către aceasta, a sumei de 300.000 lei daune morale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale și respins, ca nefondat, apelul parții civile .

Pentru decide astfel, Tribunalul a avut în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea părții civile.

În cauză au declarat recurs părțile civile și, precum și partea responsabilă civilmente " Comerț", motivele fiind cele depuse, în scris, la dosarul cauzei.

Recursurile declarate de părțile civile și de partea responsabilă civilmente sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Toate cele trei recursuri vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanțele de fond și apel.

Aprecierile și concluziile la care au ajuns, pe cale de raționament, instanțele de fond și de apel, privind acordarea de despăgubiri pentru daune morale și cuantumul acestora sunt subiective și nesupuse controlului instanței de recurs, deoarece a admite că instanța de recurs poate cenzura aprecierea instanțelor ierarhic inferioare asupra daunelor morale, ar însemna să nesocotim actuala concepție asupra recursului și să-l tratăm ca pe un apel.

În consecință, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile și și părții responsabile civilmente "CONCRET COMERȚ" împotriva sentinței penale nr.695/ 10.11.2008 pronunțată de Judecătoria sector 2 B și a deciziei penale nr.111/11/02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală.

Obligă fiecare recurent la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariu avocat din oficiu în sumă de 200 lei pentru inculpatul-intimat se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.- 23.04.2009

Dact.EA./27.04.2009-2ex

.

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Petre Popescu, Marin Cârcel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 500/2009. Curtea de Apel Bucuresti