Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 627/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 627
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " ucidere din culpă", promovat de recurentul asigurator SC""SA I împotriva deciziei penale nr. 178 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă inculpatul intimat, asistat de avocat ales, avocat I și avocat pentru recurent asigurator SC" "SA I, partea civilă, asistat de avocat ales care reprezintă și părțile civile lipsă la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă cele indicate mai sus cu privire la prezența părților la termenul de astăzi și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al treilea termen de judecată, recursul motivat, că la termenul anterior cauza a fost amânată la solicitarea av. pentru pregătirea apărării și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Avocat având cuvântul în recursul formulat de SC" " SA I susține că recursul vizează latura civilă a cauzei, respectiv daunele morale și materiale la plata cărora subscrisa a fost obligată. Apreciază apărarea că în mod greșit Tribunalul Iașia admis apelurile declarate de părțile civile, -, și, obligând asiguratorul la plata sumei de 10.000 Ron cu titlu de daune materiale și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale în condițiile în care nici una dintre părțile civile nu a solicitat vreo sumă de bani de la asigurator. Simplul aspect procedural de introducere în cauză a unei părți procesuale nu conduce, în mod automat și fără vreo cerere expresă din partea părților vătămate constituite părți civile, la obligarea acelei părți la plata de despăgubiri. Pentru ca asiguratorul să poate fi obligat la plata despăgubirilor era necesar ca părțile civile să solicite acest lucru în mod expres. În lipsa unei asemenea cereri, singurul răspunzător sub aspect material este inculpatul, care are față de părțile civile și răspunderea delictuală.
Mai susține apărarea că instanța de apel a greșit sub aspectul aplicării dispozițiilor art.67 alin.1 din Ordinul CSA nr.113.133/2006. În baza acestui articol, instanța de apel a constatat că obligația de despăgubire integrală a părților civile stabilite în cauză în sarcina asiguratorului este opozabilă inculpatului. Sub acest aspect instanța de fond a făcut două erori, și anume, asiguratorul nu poate fi obligat în mod exclusiv la plata despăgubirilor către părțile păgubite ca urmare a unui accident rutier întrucât nu asiguratorul este vinovat de producerea accidentului. Asiguratorul este doar o parte contractantă într-o convenție de asigurare cu persoana care are răspunderea delictuală și penală. Cea de a doua eroare pe care a făcuto instanța se referă la art.67 alin.1 din Ordinul CSA -/2006 care reglementează comportamentul asiguratorului după pronunțarea unei hotărâri judecătorești în care asiguratorul a fost obligat la plata despăgubirilor către persoanele păgubite. Acest articol nu poate fi considerat temei de drept pentru obligarea exclusivă asiguratorului la plata de despăgubiri și eventual constatarea opozabilității obligației de plată față de inculpat, persoana care se face vinovată de producerea accidentului și a pagubelor suferite de părțile civile.
Sub aspectul cuantumului despăgubirilor admise de instanța de apel, solicită a se observa că acestea sunt nejustificate și că se impune cenzurarea acestora până la limita dovedită.
În ceea ce privește daunele morale, se impune cenzurarea acestora având în vedere că părțile civile nu au făcut dovada faptului că defunctul ar fi beneficiat de vreo pensie și că astfel ar fi fost principalul sprijin financiar al familiei.
Pentru toate aceste motive, solicită instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul înlăturării dispozițiilor de obligare a asiguratorului la plata de despăgubiri către părțile civile din prezenta cauză, singurul răspunzător fiind inculpatul.
Curtea, aduce la cunoștință apărătorului asiguratorului că obligarea la plata despăgubirilor civile provine din sentința Judecătoriei.
Avocat I având cuvântul precizează că același lucru a invocat și la instanța de apel numi că apelul a fost respins ca tardiv. Cu privire la această excepție, apărarea susține că, chiar dacă practica este neunitară în ceea ce privește comunicarea hotărârilor în penal cu privire la societăți, apărarea arată că în condițiile în care societățile sunt reprezentate la fiecare termen de judecată de către apărători sau consilieri juridici, dacă dosarul se amână instanța dispune citarea din nou pentru termenul următor. Susține apărarea că instanța de fond nu a procedat la fel și în cazul comunicării hotărârii. Societatea a așteptat să-i fie comunicată hotărârea, lucru care nu s-a întâmplat. Solicită instanței de recurs să aibă în vedere că la instanța de apel deși societatea a fost reprezentată prin avocat ca și la instanța de fond, de această dată Tribunalul Iașia dispus comunicarea hotărârii atât la filială cât și la sediul societății. Dacă și instanța de fond ar fi procedat la fel cu siguranță apelul ar fi fost introdus în termenul prevăzut de lege.
Avocat având cuvântul, susține că în motivele de recurs depuse la dosarul cauzei critica adusă deciziei pronunțată de Tribunalul Iași se referă la greșita obligare exclusivă a asiguratorului RCA la plata despăgubirilor. Susține apărarea că simpla existență a unei polițe RCA nu înseamnă obligarea exclusivă a asiguratorului la plata de despăgubiri. Procedând astfel, practic inculpatul nu plătește nimic în situația în care el este cel care a făcut accidentul, el este cel care a făcut paguba și a produs acea suferință însă instanța nu l-a sancționat în nici un fel sub aspectul laturii civile.
Susține apărarea că recursul se referă în primul rând la decizia Tribunalului care este eronată, motiv pentru care în baza disp.art.385 ind.1 alin.4 Cod procedură penală solicită respingerea excepției de tardivitate invocată, admiterea recursului și, pe fond a fi respinsă acțiunea în contradictoriu cu asiguratorul, obligația de plată revenind în totalitate inculpatului întrucât el este cel care a produs accidentul, el a produs paguba.
Avocat având cuvântul, pentru părțile civile, pune concluzii de respingere a recursului promovat de către SC" "SA I ca fiind inadmisibil, apelul fiind respins ca tardiv promovat, cu cheltuieli de judecată.
Susține apărarea că atât Codul d e procedură penală cât și Codul d e procedură civilă stabilesc clar în ce condiții poate fi exercitată o cale de atac. În aceste condiții excepția invocată trebuie admisă iar recursul respins ca inadmisibil.
Pe fondul cauzei, apărarea susține că decizia pronunțată este temeinică și legală, foarte bine motivată iar daunele acordate sunt în limita bunului simț. S-a susținut de către asigurator că părțile civile nu ar fi solicitat despăgubiri de la asigurator, lucru neadevărat. Solicită a se avea în vedere că la instanța de apel toate părțile civile prezente au declarat că doresc să fie despăgubite de asigurator în solidar cu inculpatul.
Avocat având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului formulat de asigurator ca fiind inadmisibil.
Singura problemă pe care instanța de recurs urmează să o analizeze este cuantumul despăgubirilor materiale care nu au fost dovedite cu actele depuse la dosar în cuantumul în care au fost acordate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului formulat de SC" "SA ca fiind inadmisibil.
Pe fondul cauzei, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, decizia recurată fiind legală și temeinică.
Partea civilă având cuvântul, este de acord cu concluziile apărătorului.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 126/14.07.2008 pronunțată de Judecătoria Răducăneni dată în dosarul nr- s-au hotărât următoarele:
Condamnă inculpatul, fiul lui si, născut la data de 30.12.1986 în I, cu domiciliul in sat, com, jud I, fara antecedente penale,pentru săvârșirea infracțiunilor de:
din culpă, prev. și ped. de disp. art.178 alin. Cod penal, cu aplic. disp. art.74 lit. a și c rap. la disp. art.76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare;
Vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de disp. art. 184 alin.1,3 Cod penal, cu aplic. disp. art.74 lit. a și c rap. la disp. art.76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare;
Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prev. și ped. de disp. art. 86 al 1 din OUG nr.195/2002 modificată, la pedeapsa de 1(un) an închisoare;
În baza disp. art.33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani închisoare.
În baza disp. art. 71 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pre. de art.64 lit. a), b) Cod penal.
În baza disp. art.86 ind. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza disp. part.86 ind. 2 Cod penal fixează termen de încercare de 5 (cinci) ani.
În baza disp. art.86 ind.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte în ultima zi de joi a fiecărei luni la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Iași;
b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Pe durata termenului de încercare in temeiul dis part 86 indice 3 al 3 lit. e) condamnatul va trebui sa se supună obligației sa nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
În baza disp. art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.86 ind. 4 alin.1 și 2 Cod penal.
II. Admite acțiunea civilă promovată de părțile civile din cauza.
In temeiul disp. art. 49 din Legea nr. 136 din 29 ianuarie 1995(actualizata) raportat la disp art. 998-999 cod civil obligă asiguratorul de răspundere civila SC SA cu sediul în B, sector 1, B-dul -, corp B la despăgubiri după cum urmează:
- Spitalul Clinic de Urgenta " Treime" I, constituit parte civila cu suma de 432, 61 lei;
Admite in parte cererea formulata de partea civila formulata in nume personal si in calitate de moștenitor al lui, alăturat celorlalți moștenitori ai acestuia din I, sos nr 13, 541, A, 6, 24, jud. I, - din I, str, - 9, 32, jud I, din sat, com, jud I, din I,-, -. 3, 76,jud. I, din sat,com, jud I, in consecința,in același temei,obliga asiguratorul de răspundere civila SC SA, la plata către partea civila a pretențiilor civile in suma de:
- 5.000 lei daune materiale;
- 50.000 lei daune morale
Constata ca Serviciul de Ambulanta I nu a făcut cerere de constituire parte civila in cauza in termen legal.
În baza disp. art.189 și 191 Cod pr. pen obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei cheltuieli judiciare realizate in cursul urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Răducănenia reținut următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Răducăneni sub nr- a fost înregistrată sesizarea instanței prin rechizitoriu nr. 1298/P/2007 din 7 decembrie 2007 privind pe inculpatul, trimis in judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: ucidere din culpă, prev. și ped. de disp. art.178 alin. Cod penal, vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de disp. art 184 alin.1,3 Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prev. și ped. de disp. art. 86 al 1 din OUG nr.195/2002 modificată.
Analizând și coroborând asupra materialului probator administrat in cauza de fată, prima instanță reținut următoarele:
La data de 29 iunie 2007 inculpatul, a condus pe drumul județean din dreptul locuinței cu nr. 56 al familiei, din satul, jud. I, autoturismul marca cu nr. de înmatriculare 19-04- fără a avea carnet de conducere.
S-a reținut din declarația inculpatului coroborată cu cea a martorului ca autoturismul a fost cumpărat de inculpat de la sora sa, după ce aceasta nu îl folosise vreme îndelungată. Arată martorul ca mașina avea probleme la sistemul de frânare, deficiențe pe care un șofer cu experiență le-ar fi putut evita.
Deficientele sistemului de frânare, arată în constatări raportul de expertiza tehnica auto expert -, - fila 59 dosar u pen. - constau nu in lipsa de funcționare datorată unei defecțiuni ci datorita existentei aerului in instalație. Acest aspect reprezintă, în opinia expertului, una din cauzele producerii evenimentului rutier.
Inculpatul nu avea experiența la momentul când s-a produs accidentul.
de achiziționarea mașinii, in ziua respectiva a condus pe drumul comunal deși nu avea carnet de conducere iar mașina, nefolosită de fostul proprietar, nu avea inspecția tehnica de la data de 03.11.2005.(constatarea din raportul de expertiza auto, cap II -fila 56 dosar)
A invocat inculpatul ca accidentul s-a produs datorita unei bubuituri care a avut loc la un al autoturismului pe care îl conducea. Aceasta l-a speriat si, aplecat fiind peste bord pentru a lua un telefon mobil a pierdut direcția de mers a mașinii și a observat ca frâna nu funcționa.
Din procesul verbal de cercetare la fata locului accidentului rezulta că, urmare a cercetărilor efectuate, s-au constatat următoarele avarii ale autoturismului: bară protecție față (spoiler); aripa față; motor; far dreapta; portieră dreapta față; portiere stânga și dreapta spate. Procesul verbal a fost însușit de inculpat care l-a si semnat în prezența avocatului ales. De altfel, cu acea ocazie inculpatul nu a făcut discuție cu privire la presupusa explozie a ului, relatând doar ca a pierdut controlul volanului.
Prima instanță a reținut că această apărare a inculpatului (explodarea ului) nu se confirmă fiind înlăturată.
Coroborând materialul probator administrat in cauză, prima instanță reținut că forma de vinovăție cu care inculpatul a săvârșit infracțiunile de - ucidere din culpă, prev. și ped. de disp. art.178 alin. Cod penal si vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de disp. art 184 alin.1,3 Cod penal este de culpa cu prevedere.
Prin conducerea fără permis auto a unui autoturism a săvârșit cu intenție fapta astfel reglementata de disp art. 86 al 1 din OUG nr.195/2002 modificată și din culpa, prevăzând rezultatul ce se putea produce a determinat moartea lui și accidentarea lui.
La individualizarea pedepsei care aplicate inculpatului, prima instanță a reținut aspectele importante date de circumstanțele reale în care s-au săvârșit faptele în concurs reținute în sarcina sa, respectiv că inculpatul a circulat fără permis de conducere cu un autoturism pe care nu îl cunoștea sub aspectul performanțelor tehnice. A condus cu o viteză considerata mare de martorii accidentului rutier, martorul declarând ca inculpatul făcea slalomuri pe.
Pentru săvârșirea faptelor pentru care a fost găsit vinovat, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de lege, făcând aplicarea art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani închisoare.
În baza disp. art. 71 alin.2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pre. de art.64 lit.a), b) Cod penal.
În baza disp. part.86 ind. 1 Cod. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, iar în baza disp. art.86 ind.3 Cod pen. pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și să se supună obligației de a nu conduce nici un vehicul sau anumite vehicule;în temeiul dis part 86 indice 3 al 3 lit. e).
Ca modalitate de executare a pedepsei, în baza disp. art.71 alin.5 Cod pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei si a atras atenția inculpatului asupra disp. art.86 ind. 4 alin.1 și 2 Cod penal.
Cu privire la acțiunea civilă promovată în cauză, prima instanță a reținut ca partea vătămata - Spitalul Clinic de Urgenta " Treime" s-a constituit parte civila cu suma de 432, 61 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părților vătămate din cauza.
Partea civila a formulat pretenții constând in daune morale si daune materiale, în nume personal și în calitate de moștenitor al lui, alăturat celorlalți moștenitori ai acestuia, -,.
Cu privire la angajarea materială a inculpatului in repararea prejudiciului moral și material suferit de părțile civil din cauză, prima instanță reținut ca în aplicarea art. 998 și urm. din Cod civil, indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracțiune, ori a fost săvârșită cu intenție sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeași. De aceea, simpla culpă, chiar vina cea mai ușoară, alături de celelalte condiții, este suficientă pentru angajarea integrală a răspunderii delictuale
Prima instanță a reținut ca trebuie delimitată vinovăția sau latura subiectivă a unei infracțiuni, în înțelesul ei foarte strict în materie penală de sensul în materie civilă, situație în care forma neglijenței sau a neatenției, a ignorantei sau a teribilismului inculpatului, poate antrena răspunderea civilă delictuală. La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța a avut în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de părțile civile in cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care i-au fost afectate situația, socială și familială.
Ca urmare, prima instanță coroborând probatoriul administrat respectiv declarațiile martorilor audiați:, în latura civilă a cauzei si actele depuse de părțile civile, a admis în parte acțiunea civilă formulată de și de moștenitorii lui.
Ca urmare, în baza art. 14 si art. 346 din Cod de pr. pen si art. 998 si 999 din Cod civil si art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, având in vedere principiul disponibilității ce guvernează acțiunea civilă, instanța a obligat la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat și dovedit.
Văzând dispozițiile recursului in interesul legii (Hotărârea 1/2005 a Secțiilor unite ale ICCJ), prima instanță a citat în procesul penal SC - în calitate de asigurător, reținând aceleași considerente ale ICCJ ca raporturile juridice dintre aceasta societate și asigurat are la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât și direct asigurătorului de răspundere civilă.
În adevăr, prin art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, se prevede că "persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România, precum și tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României, și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 481alin. 2 din aceeași lege, "contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule".
Aceste dispoziții legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulație, impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
În acest cadru s-a stabilit, prin art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei".
Prima instanță, reținând argumentele ICCJ, a obligat in limita sumelor asigurate prin contractul de asigurare încheiat de inculpat la plata despăgubirilor către părțile vătămate constituite parți civile în cauză.
n cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
În consecință, în același temei, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC SA, la plata către partea civila a pretențiilor civile in suma de: 5.000 lei daune materiale; 50.000 lei daune morale
A admis acțiunea promovata de partea civila Spitalul Clinic de Urgența " Treime" I, constituit parte civila cu suma de 432, 61 lei;
Prima instanță a constatat ca Serviciul de Ambulanta I nu a făcut cerere de constituire parte civila in cauză în termen legal aceasta urmând a-și valorifica pretențiile pe o cale separata.
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal au declarat apel asiguratorul SC " " SA, inculpatul și părțile civile, și.
Asiguratorul SC " " SA a criticat hotărârea primei instanțe în ce privește dispoziția de obligare a acesteia la plata despăgubirilor către partea civilă, deși părțile civile nu au înțeles să solicite nici o sumă de bani de la asigurator, instanța de fond dispunând introducerea în cauză din oficiu a SC " " SA.
Inculpatul a criticat de asemenea hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, în latura civilă, susținând că prima instanță a stabilit ca daune morale și materiale sume care exced puterii sale financiare, cuantumul acestora nefiind în fapt dovedit prin probe obiective, impunându-se reevaluarea probatoriului administrat.
Părțile civile, și - au criticat la rândul lor hotărârea primei instanțe, motivele de apel privind individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesteia, prima instanță apreciind în mod injust că scopul pedepsei va fi atins prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, dată fiind gravitatea faptelor săvârșite dar și conduita inculpatului care nu a făcut nici un efort pentru acoperirea prejudiciului cauzat.
În ce privește latura civilă a cauzei, apelanții părți civile au criticat hotărârea primei instanțe motivat de împrejurarea că sumele acordate de prima instanță cu titlu de daune sunt mult prea mici, în raport de suferința pricinuită, solicitând majorarea cuantumului daunelor morale solicitate.
Prin decizia penală nr. 178 din 2 aprilie 2009 Tribunalul Iașia respins ca tardiv apelul declarat de "" și ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
A admis apelurile declarate de părțile civile,. -, și, a desființat în parte în latura penală și civilă sentința fondului și rejudecând:
A condamnat pe inculpatul la pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal; 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a, lit. "b" și lit. "c" Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, în latura penală.
A admis acțiunea civilă formulată de părțile civile, -, și și a obligat asiguratorul de răspundere civilă SC "" SA la plata către părțile civile sus -menționate a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale (respectiv câte 1.666,66 lei pentru fiecare) și la suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale (respectiv câte 8.333,33 lei pentru fiecare).
În baza art. 67 alin. 1 din Ordinul nr. - din 28 noiembrie 2006 constatat că obligația de despăgubire integrală a părților civile stabilite în cauză, în sarcina asiguratorului este opozabilă inculpatului.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 193 Cod procedură penală a obligat inculpatul către părțile civile la plata sumelor de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (respectiv câte 283,33 lei pentru fiecare din cele 6 părți civile) ocazionate de judecarea în fond și apel a cauzei, constând în onorariu de avocat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecata apelurilor părților civile au rămas în sarcina statului.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat asiguratorul la plata sumei de 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelurilor acestora.
În pronunțarea acestei decizii tribunalul a reținut următoarele:
În examinarea apelului declarat de asigurator, tribunalul a constatat că judecătoria a pronunțat sentința penală nr. 126 din 14.07.2008 iar dezbaterile pe fondul cauzei având loc la 7.07.2008. Din încheierea de dezbateri rezultă că acestea au avut loc în prezența inculpatului, reprezentantul asiguratorului, moștenitorii defunctului, numitei și. În acele împrejurări reprezentantul asiguratorului a învederat instanței că tipul de asigurare al autoturismului condus de inculpat la data incidentului nu prevede încheierea unui contract detaliat și că a depus polița de asigurare care se află la pag. 48 dosar urmărire penală, în realitate aflată la fila 47 dosar. Pe fondul cauzei, în latura penală lăsat soluția la aprecierea instanței.
În consecință, tribunalul constată că asiguratorul a fost prezent la dezbateri, prin reprezentantul său care a formulat apărări și concluzii pe fond.
Potrivit art. 363 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel și potrivit alin 3 al textului de lege curge pentru partea care a fost prezentă la dezbateri ( cum este situația în speță de la pronunțare).
Or, Tribunalul constată că asiguratorul a formulat apel, abia la data de 04.12.2008, cu depășirea cu mult a termenului de 10 zile prevăzut de lege.
Prima instanță nu avea obligația comunicării hotărârii, potrivit art. 360 Cod procedură penală, pentru părțile prezente la dezbateri sau la pronunțare cu excepțiile expres indicate în alin. 2 al textului așa cum susține apelantul.
Pentru aceste considerente, văzând că apelul declarat de asiguratorul SC " " SA este tardiv promovat, Tribunalul în temeiul dis. art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, urmează să-l respingă ca atare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală criticată, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpatul și părțile civile, și -, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele și condițiile prevăzute de art. 371 alin 2 cod procedură penală, tribunalul constată că apelul promovat de părțile civile este fondat și urmează să-l admită ca atare, în timp ce apelul promovat de inculpat este nefondat și urmează să-l respingă ca atare pentru următoarele considerente:
Prima instanță a administrat în mod legal un probatoriu pertinent concludent și util, pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt, ce nu comportă critici.
Totodată, prima instanță a făcut o analiză atât a mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit vinovăția inculpatului, precum și a apărărilor formulate de acesta care au fost înlăturate motivat. De asemenea a fost descrisă fapta reținută în sarcina inculpatului, cu indicarea datei la care a fost săvârșită și a locului comiterii ei, a modalității de săvârșire, a participanților și a contribuției fiecăruia la săvârșirea faptei. Prin urmare, se constată că au fost respectate exigențele art. 356 lit. b, c Cod procedură penală.
Analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal relevă, fără echivoc, vinovăția inculpatului în ce privește fapta dedusă judecății.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. Astfel, s-au avut în vedere, pe de o parte, gravitatea faptei săvârșite, consecințele deosebit de grave ale faptei săvârșite dar și persoana inculpatului.
În funcție de toate aceste criterii, analizate coroborat prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pe care a dozat-o corespunzător, gravității faptelor săvârșite și care nu se impune a fi majorată.
Legat de modalitatea de individualizare a pedepsei principale aplicate de către prima instanță, Tribunalul constată că, deși prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante potrivit art. 74 lit. a, c Cod penal, referitoare la conduita bună anterioară săvârșirii faptei, precum și la poziția procesuală corectă adoptată pe parcursul procesului penal, nu a făcut aplicarea efectivă a disp. art. 76 lit. b Cod penal, care obligau instanța, în condițiile reținerii de circumstanțe atenuante, să coboare sub minimul special prevăzut de lege, pedeapsa ce se va aplica.
Circumstanțele reținute doar declarativ de către prima instanță, sunt circumstanțe personale care se impuneau a fi reținute cu privire la toate infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului și nu doar în privința infracțiunilor referitoare la viața și integritatea fizică a persoanelor.
Dincolo de aceste aspecte de nelegalitate ale sentinței penale atacate, Tribunalul reține că lipsa antecedentelor penale și prezența inculpatului la judecată ori recunoașterea săvârșirii faptei ( cu nuanțele acordate de inculpat evenimentelor) care au avut loc nu determină reținerea" de plano"a acestor împrejurări ca circumstanțe atenuante.
Faptul că inculpatul, deși nu avea permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism despre care știa că nu mai fusese folosit de 8 luni, fiind atenționat în mod expres asupra lipsei de verificare a condițiilor tehnice ale mașinii și l-a pus în circulație, iar pe traseu deși nu avea dobândite abilitățile necesare activității de conducere a încercat să răspundă la telefonul mobil, pe care scăpându-l s-a aplecat să-l caute, denotă o totală lipsă de prevedere, creând în mod evident premisele unui accident și făcând lipsită de obiectivitate reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante.
Din punctul de vedere al Tribunalului, cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, fără a se reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, este rezonabil, răspunzând atât scopului preventiv dar și restrictiv și punitiv al procesului penal. Cuantumul pedepselor aplicate de către prima instanță nu se impune a mai fi majorat dar nici redus, hotărârea urmând a fi reformată în această privință doar sub aspectul înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului.
Prin urmare, criticile apelanților părți vătămate privitoare la cuantumul redus al pedepsei principale aplicate inculpatului, care este necunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contract cu legea penală, nu sunt întemeiate.
În ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de către prima instanță, Tribunalul reține că se impune reindividualizarea acesteia sub două aspecte:
Pe de o parte, având în vedere hotărârea CEDO, Hirst contra Marii Britanii din 06.10.2005, prin care s-a hotărât că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art. 3 din Protocolul 1, Tribunalul constată că nu se mai poate face aplicarea directă, de drept și fără vreo motivație a art. 71 - 64 lit. a, lit. b din Codul penal.
Așadar, în ceea ce privește pedeapsa accesorie Tribunalul reține că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor infracționale duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal. Dacă în privința dreptului de a fi ales, prev. de art.64 teza a doua existența unei condamnări este de natură să producă o incompatibilitate a inculpatului care este evidentă, impunându-se restrângerea acestuia pe durata executării pedepsei, dreptul de a alege, prev. de art.64 lit.a teza a doua este un drept fundamental al cetățeanului și care nu se impune a fi restricționat, fără existența unor motive temeinice, care să rezide din natura faptei penale săvârșite, cum este cazul în speță. Astfel, în baza art. 71 Cod penal, instanța va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit.b Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei.
Pe de altă parte, având în vedere că la săvârșirea faptelor inculpatul s-a folosit de exercitarea unei activități ( aceea de a conduce) față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor, expuse anterior, Tribunalul reține că se impune și interzicerea dreptului de a conduce conform art. 64 lit. c Cod penal.
În ce privește latura civilă a cauzei, Tribunalul constată că în fața primei instanțe s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului și a numitei ( proprietarul de drept al autoturismului) precum și Societatea de asigurare la plata de despăgubiri civile, respectiv a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
A precizat partea civilă că suma de 10.000 RON reprezintă cheltuielile făcute cu transportul corpului neînsuflețit al soțului, îmbălsămarea, comisioanele achitate societății de pompe funebre, organizarea înmormântării și praznicele.
În cauză au fost citați, în fața primei instanțe și moștenitorii victimei, numita, -, și.
Tribunalul constată că instanța de fond nu interpelat niciodată pe moștenitorii defunctului dacă au pretenții civile în cauză.
Cu toate acestea, prin hotărârea de condamnare a inculpatului, a fost admisă acțiunea civilă formulată de, în nume personal și în calitate de moștenitor al lui, alăturat celorlalți moștenitori ai acestuia, obligând asiguratorul de răspundere civilă SC " " SA la plata către partea civilă a pretențiilor civile în sumă de 5.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Tribunalul constată că în mod incorect prima instanță a introdus moștenitorii victimei în cauză, deși aceștia nu au formulat acțiune civilă împotriva inculpatului. Tribunalul reține, însă că instanțele de judecată, în procedura penală, se ghidează după principiul rolului activ, consacrat de art. 4 Cod procedură penală. Potrivit acestuia, instanța avea obligația să interpeleze moștenitorii victimei dacă au pretenții civile proprii în cauză. Exercitarea acțiunii civile împotriva inculpatului neputând fi făcută decât la solicitarea celor interesați, care emit pretenții efectiv în cauză.
Pentru acest considerente, Tribunalul a dispus chemarea în judecată moștenitorilor victimei care au declarat că au pretenții în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.187,5 RON cu titlu de daune materiale, precum și la suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, fiecare parte solicitând în nume propriu 1/6 din sumele cu care s-au constituit parte civilă împotriva inculpatului (respectiv în părți egale).
În ce privește daunele morale solicitate de părți, instanța reține că acestea au fost acordate de prima instanță în cuantumul solicitat.
Examinând probele administrate în cauză, Tribunalul constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a prejudiciului moral cauzat părților civile (soției victimei - care a fost la rândul ei victima accidentului provocat de inculpat și copiilor lui cărora le-a fost provocată o puternică suferință prin curmarea intempestivă a vieții tatălui lor.
În ce privește daunele materiale solicitate de părțile civile, Tribunalul constată că, cuantumul solicitat de 10.187 lei este dovedit în cauză, astfel, Tribunalul constată că în cauză în fața primei instanțe s-au administrat probe, respectiv proba testimonială cu martora care are cunoștință de cheltuielile efectuate de familia lui legat de datinile creștinești ale înmormântării și că acestea s-ar ridica la suma de 8.000 -1.000 lei, iar martora a declarat că suma cheltuielilor doar cu ocazia înmormântării s-a ridicat la 8.000 -9.000 lei. Au mai precizat martorii că părțile civile au organizat și celelalte praznice creștinești ( cel de 40 de zile).
De altfel, la dosar au fost depuse și facturi și bonuri fiscale eliberate pentru produsele alimentare ( fila 74 dosar) și nealimentare achiziționate în acele împrejurări; prin care se face astfel, dovada fără putință de tăgadă a realității cheltuielilor efectuate.
Cum doar înmormântarea a cauzat o cheltuială de 8.000 lei ( în medie ) este firesc că și pentru celălalt praznic organizat la 40 de zile părțile au cheltuit cel puțin suma indicată de părțile civile (fila 51) de 1.775,5 lei, astfel încât pretențiile solicitate de acestea cu titlu de daune materiale sunt întemeiate.
Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciază că se impune desființarea sentinței penale atacate în latura civilă, în sensul majorării obligațiilor de plată stabilite față de inculpat și persoanelor îndreptățite la despăgubiri.
Instanța reține că nu pot fi reținute susținerile inculpatului referitoare la lipsa posibilităților materiale, la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile legiuitorul neacordând relevanță acestuia aspect. Ca atare criticile inculpatului, privind cuantumul considerat exagerat și nedovedit al despăgubirilor civile la care a fost obligat, nu pot fi primite, reținându-se că, potrivit cerințelor legii, persoana care a săvârșit o faptă ilicită este ținută să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor. Așadar, conform art. 998 și următoarele din Codul civil, trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, inclusiv prin fapte cu caracter penal.
Or, în cauză, s-a stabilit că, urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, inculpatul a cauzat un accident de circulație, care s-a soldat cu moartea unei persoane și vătămarea corporală a alteia.
În consecință, Tribunalul va admite acțiunea formulată de părțile civile, și - și, în consecință va obliga asiguratorul de răspundere civilă SC SA la plata către parțile civile sus-menționate a sumei de 10000 lei cu titlu de daune materiale (respectiv câte 1.666,66 lei pentru fiecare) și la suma de 50000 lei cu titlu de daune morale (respectiv câte 8.333,33 lei pentru fiecare).
Totodată tribunalul reține că indiferent de forma de vinovăție a autorului faptei ilicite, care poate constitui sau nu infracțiune, în sarcina acestuia se naște o obligație de reparare integrală a prejudiciului.
În situația în care autorul prejudiciului este asigurat de răspundere civilă, victima are o acțiune directă împotriva societății de asigurare, astfel încât, dacă a fost despăgubită integral de aceasta, nu va mai putea cere despăgubiri de la autorul faptei. Va putea însă pretinde diferența de despăgubire de la autorul faptei, atunci când prejudiciul nu a fost reparat integral de societatea de asigurări.
Asigurătorul poate fi obligat să acorde despăgubiri în limita obligației stabilite prin hotărârea judecătorească, acțiunea civilă fiind exercitată și împotriva sa în procesul penal.
Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil a celui care, prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr.136/1995, care reglementează domeniul asigurărilor și art. 14 din Ordinul nr. 113.133 din 28 noiembrie 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, asiguratorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului provocat de asigurat.
Deoarece, în cauză, părțile nu au convenit asupra despăgubirilor, potrivit art.48 alin.1 din Ordinul nr. 113.133 din 28 noiembrie 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în baza art.67 din același act normativ, cuantumul daunelor datorate de asigurator se stabilește prin hotărâre judecătorească, fiind opozabile asiguratului, chiar și în lipsa acordului de plată al acestuia.
Având în vedere că, în esența, asiguratorul răspunde pentru fapta altei persoane, respectiv asiguratul, obligația jurisdicționala stabilita în sarcina societății de asigurare va fi opozabila persoanei asigurate, inculpatul.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală, decizia pronunțată în calea de atac a apelului a fost recurată de "" care a invocat următoarele critici:
1.Greșita obligare a asigurătorului la plata despăgubirilor către părțile civile în condițiile în care acestea nu au solicitat sumele de bani direct de la "".
Simpla existență a unei polițe RCA nu înseamnă obligarea exclusivă și nelimitată a asigurătorului întrucât singurul răspunzător este inculpatul iar disp. art. 67 alin. 1 din Ordinul CSA -/2006 reglementează comportamentul după pronunțarea unei hotărâri judecătorești în care asigurătorul a fost obligat la plata de despăgubiri către persoanele păgubite.
2)Cuantumul despăgubirilor admise de instanța de apel sunt nejustificate și nedovedite; moștenitorii defunctului nu au formulat cerere de introducere în cauză; sumele acordate părții civile conform facturilor fiscale emise de " vizează pe și -.
A solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale cât și a celor morale la limitele dovedite și exonerarea recurentei de plata acestora.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu Curtea reține următoarele:
În mod legal tribunalul ca instanță de control judiciar a constatat că raportat dispozițiilor procedurale apelul asiguratorului a fost tardiv introdus.
Dezbaterile în fața instanței fondului au avut loc la 7 iulie 2008 iar sentința a fost pronunțată la 14 iulie 2008.
Din încheierea de dezbateri rezultă prezența reprezentanților asigurătorului care au pus concluzii pe fond, astfel că termenul de introducerea apelului curge de la pronunțarea hotărârii iar cererea declarativă a fost înregistrată la Judecătoria Răducăneni în data de 4 decembrie 2008 (98,99 dosar apel).
Declararea tardivă a apelului echivalează cu nefolosirea căii de atac iar persoanele prevăzute în art. 362 Cod procedură penală pot declara recurs împotriva deciziei date în apel - conform dispoziției art.385 ind. 1 alin. 4 teza a II-a Cod procedură penală - dacă prin respectiva hotărâre a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
Sub acest aspect cea dintâi critică a recurentei vizând obligarea în exclusivitate a asigurătorului la plata daunelor materiale și morale este inadmisibilă întrucât vizează sentința instanței fondului.
Critica privind cuantumul ridicat al daunelor stabilite de tribunal se încadrează în drept în cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 2 Cod procedură penală și este nefondată.
Din conținutul hotărârilor supuse examinării rezultă că instanța de fond a apreciat că suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale acordate părților civile sunt în măsură să atenueze consecințele negative suferite atât pe plan fizic cât și psihic importanța valorilor morale lezate cât și intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe.
Acest cuantum a fost menținut de către instanța de apel și prin urmare critica dobândește același caracter inadmisibil întrucât hotărârea fondului nu a fost modificată.
Pe de altă parte asiguratorul a fost obligat la despăgubiri către partea civilă în nume personal și în calitate de moștenitor al lui alăturat moștenitorilor acestuia;, -, ți.
Instanța de apel a procedat legal și a interpelat pe respectivii moștenitori, care au solicitat în nume propriu suma de câte 1/6 din despăgubirile ce urmează a fi acordate, modificarea conținutului dispozitivului sentinței este corectă iar critica recurentei este neîntemeiată.
Și suma de 10.000 lei stabilită cu titlu de daune materiale are corespondent probator fiind rezultatul analizei de către instanța de apel.
Au fost avute în vedere probele testimoniale - respectiv declarațiile martorelor și cât și înscrisurile constând în facturi și bonuri fiscale reprezentând cheltuielile creștinești de înmormântare cât și a ritualurilor ulterioare.
Critica recurentei privind înlăturarea bonului fiscal și a facturii fiscale emise de SRL pe numele cumpărătorilor și - nu este întemeiată având calitatea lor procesuală dar și statutul de succesori (succesibili) ai defunctului.
Verificând și din oficiu conținutul hotărârii pronunțate nu se constată nici existența altor temeiuri de fapt și de drept care examinate să conducă la casarea acesteia.
Față de considerentele expuse în baza disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală recursul declarat de "" SA se va respinge ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat iar în baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală va fi obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către părțile civile reprezentând onorariu de avocat conform chitanței seria C nr. 206/15 oct.2009 iar pentru suma de 300 lei conform chitanței seria C nr. 183/7.07.2009, obligația de plată va fi înlăturată cu motivația nedepunerii documentului original.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC" " SA B,-, sector 1, împotriva Deciziei penale nr.178 din 2.04.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și 300 lei către părțile civile reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
26.10.2009
Tribunalul Iași:
- -
-
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu, Dan Anton
