Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 615/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 615
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "revocarea suspendării executarii pedepsei sub supraveghere (art.447 Cod procedura penala și art.86 ind.4 Cod penal)", declarat decondamnatul, fiul lui si, nascut la 20.08.1986 - detinut in Penitenciarul I, impotriva sentintei penale nr.86 din data de 03.02.2009 pronuntata de Tribunalul I in dosarul nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta condamnatul recurent A asistat de avocat - aparator ales din cadrul Baroului de Avocati I, cu delegatie la dosar.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Interpelat de catre instanta, condamnatul recurent A sustine că a fost incarcerat pe data de 04.09.2009.
Luand cuvantul avocat solicita instantei a considera că recursul este in termen, in sustinerea motivelor arătate solicită a fi admisă proba cu acte, recurentul a fost obligat să-si schimbe acel apartament, sens in care depune la dosar o copie de pe contractul de vanzare-cumparare și o copie Incheiere de autentificare nr.1603/2008 și, de asemenea, o copie Contract privat cu agenția, care se ataseaza la dosarul cauzei. Precizează că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului peste termen.
Avocat avand cuvantul, solicită a se constata că recursul este in termen, in cauză sunt aplicabile disp. art.385 și art.364, 365 din Codul d e procedura civilă, in sensul că este declarat in termenul de 10 zile de la inceperea executării.
In ceea ce priveste fondul problemei, solicită a fi admis acest recurs, modificarea in tot a sentintei instantei de fond și a nu se dispune revocarea suspendării executarii pedepsei sub control judiciar.
Din puținele acte pe care le-a depus la dosar, dorește să dovedească faptul că nu cu rea credință el nu si-a indeplinit obligatiile stabilite prin sentință, ci au intervenit in situația lui niște cauze obiective, care l-au făcut să iși schimbe și modul de viață și să plece in Italia la părinții lui. In luna mai 2008 vandut acel apartament și, prin urmare, el nu a mai avut unde să locuiască, a avut o perioadă mai grea in viața lui, a plecat, s-a intors in august când a luat legatura din nou cu acel inspector de supraveghere, i-a comunicat noua lui situație, a mai fost in iulie, a fost si in august, in septembrie când trebuia să vină din nou la acel termen fixat el a plecat din nou in Italia, s-a angajat la o firmă care i-a făcut contract de muncă, a lucrat 3 luni de zile, a fost obligat timp de 6 luni să se prezinte zilnic la muncă pentru a-si păstra locul de muncă.
Este adevarat că el a avut și unele probleme de comunicare cu inspectorul de supraveghere, dar solicită instanței să dea dovadă o dată de o clemență deosebită, să constate că el in toată perioada aceasta de supraveghere nu a avut alte abateri, are un loc de muncă, are un comportament bun și a se considera că nu cu rea credință nu și-a indeplinit obligatiile.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, sustine că, asupra repunerii in termen, practic, este o situație in care recurentul intr-adevar s-a conformat, el a făcut dovada unei imprejurări care i-ar da vocația intr-adevar la o repunere in termen in sensul prezentat de apărare.
Asupra fondului cauzei solicită in baza art.385 ind.15 Cod procedura penala respingerea recursului ca nefondat, inculpatul a avut cunoștință de obligațiile dumnealui, a luat legatura in mod neordonat cu inspectorul de probațiune, ceea ce inseamnă că realiza că era important să se prezinte la Serviciul de probațiune, dar a plecat din țară.
Chiar dacă și-a vândut apartamentul, el a plecat, dar putea, și era obligat să treacă pe la Serviciul de probațiune, iar deplasarea, plecarea din țară - potrivit hotărârii de fond pe care el o cunoștea, il obliga să ceară instanței acordul să facă deplasări mai lungi de 8 zile. Acest lucru nu l-a făcut, și consideră că instanța de fond a apreciat in mod corect. in lume, instituția sub supraveghere trebuie respectată. Nimic nu-l impiedica pe recurent să comunice instanței, putea alege o cale măcar să existe acest demers, dar nu a făcut acest lucru.
Avand ultimul cuvant recurentul A solicită admiterea recursului și a nu se dispune revocarea suspendării executarii pedepsei sub supraveghere.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Analizând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin sentința penală nr. 86 din data de 03 februarie 2009 Tribunalului Iași, a fost admisă cererea formulată de Serviciul de probațiune și în baza art. 864al. 2 cod penal a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 673/2006 a Tribunalului Iași.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 Cod penal.
S-a statuat asupra cheltuielilor judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut:
Prin sentința penală nr. 673/2006 a tribunalului Iașia fost condamnat recurentul din prezenta cauză la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de " tâlhărie" prev. de art. 211 al.1, al. 2 lit. "c"și al. 21lit. "a" Cod penal cu aplicarea art. 75 lit."c", art. 74 și 76 Cod penal.
În baza art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a condamnatului.
S-au stabilit obligațiile ce revin condamnatului, pe durata termenului de încercare și s-a desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
Pentru ca nu s-au respectat dispozițiile hotărârii de condamnare cu privire la prezența condamnatului la consilierul de probațiune și nu s-a comunicat schimbarea de domiciliu și deplasările mai mari de 8 zile, a fost sesizată instanța cu revocarea modalității de executare a pedepsei.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal, dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
În cauza de față, condamnatul a manifestat rea-credință în neîndeplinirea obligațiilor impuse de instanță prin Sentința penală nr. 673/2006 a Tribunalului Iași prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe o durată de 5 ani și 6 luni.
Astfel, deși a avut cunoștință de obligația de prezentare lunară la Serviciul de Probațiune și de a anunța schimbarea domiciliului, a reședinței și orice deplasare mai mare de 8 zile, condamnatul a refuzat în mod nejustificat să se mai prezinte la consilierul desemnat cu supravegherea sa și a părăsit din luna septembrie 2008 teritoriul României plecând în Italia, la o adresă necunoscută.
Procedând în acest mod, condamnatul a încălcat cu rea-credință obligațiile impuse, în scopul sustragerii de la activitatea de supraveghere, atitudine ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal.
Raportat la dispozițiile prevăzute de norma penală mai sus-menționată, instanța va revoca suspendarea pedepsei sub supraveghere aplicată condamnatului A prin Sentința penală nr. 673/10.10.2006 a Tribunalului Iași și va dispune executarea în întregime a pedepsei.
În baza art. 71 Cod penal pe perioada executării pedepsei, condamnatului i s-au va interzis exercițiul drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, interzicerea acestor drepturi elective fiind justificată atât de natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, cât și de atitudinea sa față de valorile sociale ce vizează dreptul persoanei la integritate fizică și la proprietate ca și față de autoritățile statului desemnate cu supravegherea sa. Ori, o persoană care dovedește imaturitate în respectarea acestor drepturi nu poate manifesta suficientă maturitate și interes nici în alegerea organelor elective ale statului
Împotriva hotărârii a formulat recurs peste termen condamnatul cu motivarea că nu și-a încălcat cu rea credință obligațiile stabilite prin hotărârea de condamnare că au existat situații obiective în sensul că nu a avut unde locui și a fost nevoit să plece la părinții lui în Italia, că a încheiat un contract de muncă și a fost nevoit să-l respecte.
Recursul formulat se circumscrie conținutului unui recurs peste termen, în sensul că a fost formulat în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei dar nu este fondat în raport de criticile aduse.
În raport de obligațiile încălcate de condamnat, neprezentarea lunară la organul desemnat cu supravegherea, neanunțarea schimbării de domiciliu și a deplasărilor mai mari de 8 zile fără o justificare temeinică reprezintă o neîndeplinire cu rea credință a măsurilor de supraveghere.
Vânzarea de către părinții săi a apartamentului, vânzare care a făcut-o însuși recurentul, în calitate de mandant, plecarea lui în Italia fără o justificare, încheierea unui contract de muncă în altă țară, toate acestea făcute în deplină cunoștință de cauză, fără o constrângere de neînlăturat, neaducerea la cunoștință a acestei situații organului desemnat cu supravegherea reprezintă o încălcare cu rea credință a obligațiilor stabilite prin hotărâre, așa cum corect a apreciat prima instanță.
Pentru aceste motive, în lipsa unor aspecte de fapt sau de drept ce ar putea fi luate în considerație din oficiu, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, recursul peste termen, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul peste termen declarat de condamnatul A împotriva sentinței penale nr.86 din 03.02.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
Red. DA
Tehnored. V - 2 ex.
03 noiembrie 2009
Judecător fond -
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă