Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 663/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 663/

Ședința publică din 03 2009

Curtea compusă din:

Președinte: dr.G --președinte instanță

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu

JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr.-

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:

Procuror -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, domiciliat în C,-, cu reședința în Austria,5., Am 3, împotriva deciziei penale nr.112 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -secția penală, în dosarul nr-.

S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al.1 Cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul inculpat, avocat ales, în baza delegației de la dosar, lipsă intimata parte civilă.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat depune la dosar din partea inculpatului, cerere scrisă prin care își retrage recursul.

Curtea, pune în discuție cererea formulată în scris la dosar de către inculpatul, prin care își retrage recursul.

Avocat solicită a se lua act de retragerea recursului.

Procurorul solicită a se lua act de retragerea recursului.

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr.261/10.02.2009 Judecătoria Pitești a condamnat pe inculpatul, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.2 pen.

În baza art. 81. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 82. pen.

În baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen.

În baza art. 14 și 346.C.P.P. a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă, și l-a obligat pe inculpat să îi plătească acesteia suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191.C.P.P. a obligat pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut de prima instanță că, la data de 01.08.2007, în jurul orelor 11,30, inculpatul se deplasa pe direcția Rm. V-Pitești la volanul autoturismului BMW cu numărul LL- 967EB împreună cu soția sa, care se afla pe scaunul dreapta față și cu fiica sa, aflată pe bancheta din spate.

Ajungând pe raza com., într-o curbă deosebit de periculoasă către stânga, autoturismul a derapat, intrând pe contrasens și lovindu-se cu autocamionul marca Mercedes cu numărul B 35 condus de martorul.

În urma impactului, a rezultat decesul soției inculpatului,.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul motivat oral, în fața instanței de control judiciar, de apărătorul acestuia.

Prin decizia penală nr.112 din 25 iunie 2009, Tribunalul Argeș a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul .

Tribunalul a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt din care a rezultat cu prisosință vinovăția inculpatului față de fapta imputată. Nu pot fi primite motivele invocate de inculpat care a solicitat în favoarea sa, reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74.pen. întrucât considerăm că prima instanță aplicat o pedeapsă justă, în raport de împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv crearea stării de pericol ce a dus la producerea accidentului prin conduita imprudentă a inculpatului care nu a adoptat viteza la condițiile de trafic, curbă deosebit de periculoasă și carosabil umed, ceea ce a dus la deraparea autoturismului, intrarea sa pe contrasens și coliziunea cu autocamionul marca Merceds cu număr M 35-, condus de martorul . Apreciem că prin modalitatea de executare aleasă, prima instanță a dat eficiență cuvenită aspectelor invocate de inculpat în apărarea sa, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere și regret față de fapta comisă.

În ceea ce privește latura civilă, tribunalul a considerat că oricum daunele morale la plata cărora a fost obligat inculpatul sunt mici față de urmările faptei ce au constat în pierderea pentru partea civilă, a fiicei sale.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs.

La dosarul cauzei s-a depus o declarație autentificată în fața autorităților din Austria, din care rezultă că recurentul, domiciliat în Austria înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei cu numărul de mai sus.

Declarația autentificată a inculpatului nu a fost contestată.

În consecință, în baza disp.art.385/4 Cod procedură penală, se va lua act de retragerea recursului.

În temeiul disp.art.-192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act că recurentul inculpat și-a retras recursul penal declarat împotriva deciziei penale nr. 112 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Marius

Dr.Gh.- - dr.

Grefier,

Red.:dr.

Tehnored.:

3 ex./23.11.2009.

Jud.apel:

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 663/2009. Curtea de Apel Pitesti