Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 732/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr.732

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 3: Paul

Grefier - a

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.01.1973 în S domiciliat în S, -. C,. 4,. 13, Județ I și partea civilă domiciliat în S, Lacului, -. A,. 8,. 35, Județ I, împotriva deciziei penale nr.71 din 03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care a fost respinsă cererea părții civile de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, fiind totodată respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 02.10.1959, și partea civilă și împotriva sentinței penale nr. 94 din 2.06.2008, prin care Judecătoria Mizila respins cererea de schimbare a încadrării juridice privindu-l pe inculpatul, respectiv aplicarea și a disp. art.38 din Decretul nr.328/1966, părăsirea locului accidentului iar în baza art.178 alin.2 Cod penal, ucidere din culpă, faptă din data de 13.04.2002, parte vătămată -, a fost condamnat inculpatul, la 2 ani închisoare, în baza art.8 din Legea nr.543/2002, modificată prin nr.OUG18/2003 s-a constatat pedeapsa grațiată.

În baza art.184 alin.1 și 4 pen. vătămare corporală din culpă, faptă din aceeași dată, parte vătămată, l-a condamnat pe același inculpat la 3 luni închisoare, în baza art.8 din Legea nr.543/2002 modificată prin nr.OUG18/2003 s-a constatat pedeapsa grațiată.

De asemenea în baza art.178 alin.2 Cod penal, ucidere din culpă, faptă din data de 13.04.2002, parte vătămată -, a fost condamnat inculpatul, la 2 ani închisoare iar în baza art.8 din Legea nr.543/2002 modificată prin nr.OUG18/2003 s-a constatat pedeapsa grațiată.

A fost admisă în parte acțiunea civilă, fiind respinsă cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de partea civilă.

Au fost obligați inculpații și în solidar și cu asigurătorul de răspundere civilă "" S, județul I, iar aceasta din urmă până la limita maximă de despăgubire stabilită pentru anul 2002, la plata următoarelor sume, după cum urmează: 60.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către parte civilă, respectiv 50.000 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale; 2.121,87 lei plus dobânda legală reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență - B; 648,51 lei plus dobânda legală reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, către Spitalul Județean S, județul

În baza art.193 alin.1 pr.pen. au fost obligați inculpații și în solidar la plata sumei de 5.455 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurentul - parte civilă, personal, intimatul - inculpat, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu de către Baroul Prahova, doamna avocat, potrivit delegației depuse la dosar, lipsă fiind recurentul - inculpat, pentru care a răspuns apărător ales avocat, din cadrul Baroului B, potrivit împuternicii avocațiale, partea civilă Spitalul Clinic de Urgenta, Spitalul Judetean S, și asigurătorul - - - Sucursala

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Avocat, pentru recurentul inculpat, depune la dosar un set de înscrisuri respectiv: copii de pe o serie de plângeri penale, copii ale unor cereri de recuzare, de strămutare, copia sentinței penale nr.129/2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, încheierea nr. 1443/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, copii ale unor ordonanțe și rezoluții date de procurori, procese verbale, declarații de martori, inculpat, parte vătămate date în dosarul de fond și precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Avocat, pentru intimatul inculpat, recurentul - parte civilă personal, precum și reprezentantul Ministerului Public, pe rând având cuvântul învederează că alte cereri nu mai au de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Curtea, ia act de susținerile părților, în sensul că alte cereri prealabile nu mai au de formulat sau excepții de invocat, iar față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Recurentul parte civilă, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.71 din 03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr.94 din 2.06.2008, pronunțată de Judecătoria Mizil în parte, în latură civilă, în sensul acordării despăgubirilor materiale și morale așa cum au fost solicitate în apel și la instanța de recurs.

Precizează recurentul - parte civilă că în dovedirea acestora s-au depus înscrisuri la dosar, reprezentate de chitanțe și facturi fiscale, însă instanța de fond a apreciat că cererea de acordare a despăgubirilor nu este probată în totalitate iar cu privire la daunele morale, aceasta a apreciat că față de circumstanțele producerii accidentului și suferințele fizice și morale se impune acordarea unei sume derizorii în comparație cu suma solicitată.

De asemenea, instanța de apel a admis faptul că acestea au fost susținute și probate corespunzător însă nu i-au fost luate în considerare cererile formulate sub aspectul laturii civile a cauzei și nici această instanță nu i-a acordat despăgubirile civile așa cum au fost ele solicitate.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate cu privire la latura civilă a cauzei și acordarea despăgubirilor civile așa cum au fost precizate în motivele de recurs depuse în scris la dosar, precum și obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare.

Avocat, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului declarat de inculpatul precum și recursul părții civile sub aspectul laturii civile.

În primul rând înțelege să critice hotărârile pronunțate în sensul că instanța nu a fost legal sesizată, fapt ce atrage restituirea cauzei la procuror, deoarece la momentul emiterii rechizitoriului și sesizării instanței de judecată, procurorul de caz, domnul, nu mai funcționa în cadrul Parchetului Județean I ci era încadrat în structura DIICOT, astfel încât rechizitoriul întocmit de acesta trabuia confirmat de procurorul ierarhic superior din cadrul DIICOT și nu de către domnul procuror.

Un alt argument, cu privire la starea de incompatibilitate a celor doi procurori este și faptul că înlăturând concluziile unei expertize tehnice, au conchis în rechizitoriu cu recurentul se face vinovat de fapta pentru care este judecat deoarece nu a observat prezența pe carosabil a fermei metalice, căzute din autoutilitară, situație combătută de cele două instanțe, care rețin o altă situație de fapt.

Un alt motiv de recurs este acela că instanța de fond și apel nu au motivat hotărârile atacate cu privire la vinovăția recurentului - inculpat, astfel instanța de apel, fără a face o analiză a întregului material probator, deși aceasta se impunea, ar fi constatat că inculpatul nu a încălcat nici o regulă de circulație, nu a produs nici un fel de pericol față de condițiile concrete de trafic.

Tribunalul Prahovaa omis să se pronunțe asupra nemotivării instanței de fond, completând ea însăși cu o motivare superfluă, consideră că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au soluționat acțiunea civilă în raport de gradul de culpă al inculpatului, cele două instanțe aveau obligația să stabilească procentul de culpă al fiecăruia în raport de care să acorde despăgubirile potrivit gradului de culpabilitate reținut în sarcina inculpatului.

Un alt aspect pe care înțelege să-l critice este scoaterea din cauză a - SRL(proprietarul autoturismului), fără a introduce în cauză succesorii acestuia, lucru care se impunea cu atât mai mult cu cât asociatul unic și administratorul societății respective, se afla în autoutilitara condusă de inculpatul.

Câtă vreme administratorul societății se afla în mașina care a produs accidentul, culpa acesteia în plecare la drum cu un autovehicul cu o stare tehnică necorespunzătoare și cu o încărcătură neasigurată corespunzător, trebuia atrasă răspunderea acestuia atât penală cât și civilă.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului și disjungerea acțiunii civile de acțiunea penală și trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul laturii civile la Judecătoria Mizil.

Cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.

Avocat, pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea celor două recursuri, ca nefondate, menținerea hotărârilor atacate atât în latură penală cât și în latură civilă cuantumul despăgubirilor solicitate de către partea civilă fiind unul exagerat și nedovedit.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.

Apreciază că, în mod nejustificat se critică nelegala sesizare a instanței de fond față de data sesizării acesteia, potrivit art. 209 Cod procedură penală procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior, mai mult decât atât incompatibilitatea procurorului de caz a fost soluționată prin respingerea cererii de recuzare formulată împotriva acestuia.

Cât privește vinovăția inculpatului, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii deduse judecății, întrucât așa cum s-a stabilit, acesta nu a depus diligențele necesare pentru evitarea accidentului și în mod legal a fost reținută culpa inculpatului în producerea evenimentului rutier.

Referitor la susținerile recurentului - inculpat în ceea ce privește nemotivarea hotărârii instanței de apel, în opinia sa Tribunalul Prahova în mod amplu și-a motivat soluția pronunțată, așa încât, solicită instanței de recurs ca acestea să fie înlăturate.

În ceea ce privește recursul părții civile, consideră că acesta este întemeiat având în vedere prejudiciul suferit, iar față de probatoriul administrat în cauză sub aspectul laturii civile se impune majorarea daunelor morale și materiale la care urmează a fi obligat inculpatul.

Intimatul - inculpat -, personal având ultimul cuvânt învederează că nu se consideră vinovat de producerea accidentului, iar pentru fapta reținută în sarcina sa, apreciază că a plătit.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.94 /02.06.2008 a Judecătoriei Ploieștis -a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice privindu-l pe inculpatul, respectiv aplicarea și a disp. art.38 din Decretul nr.328/1966, părăsirea locului accidentului.

În baza art.178 alin.2 Cod penal, ucidere din culpă, faptă din data de 13.04.2002, parte vătămată -, a fost condamnat inculpatul, la 2 ani închisoare, iar în baza art.8 din Legea nr.543/2002, modificată prin nr.OUG18/2003 s-a constatat pedeapsa grațiată.

În baza art.184 alin.1 și 4 Cod penal, vătămare corporală din culpă, faptă din aceeași dată, parte vătămată, condamnă pe același inculpat la 3 luni închisoare, iar în baza art.8 din Legea nr.543/2002 modificată prin nr.OUG18/2003 s-a constatat pedeapsa grațiată.

În baza art.178 alin.2 Cod penal, ucidere din culpă, faptă din data de 13.04.2002, parte vătămată -, a fost condamnat inculpatul, la 2 doi ani închisoare, iar în baza art.8 din Legea nr.543/2002 modificată prin nr.OUG18/2003 s-a constatat pedeapsa grațiată.

S-a admis în parte acțiunea civilă.

A fost respinsă cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de partea civilă.

Au fost obligați inculpații și în solidar și cu asigurătorul de răspundere civilă "" S, județul I, iar aceasta din urmă până la limita maximă de despăgubire stabilită pentru anul 2002, la plata următoarelor sume, astfel: 60.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către parte civilă, respectiv 50.000 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale; 2.121,87 lei plus dobânda legală reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență - B; 648,51 lei plus dobânda legală reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate, către Spitalul Județean S, județul

În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală au fost obligați inculpații și în solidar la plata sumei de 5.455 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă.

În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:

Prin încheierea nr.2417/12.04.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de petiționarul, pentru strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul dosarului nr.1310/2006 al Judecătoriei Slobozia și a fost strămutată judecarea cauzei la Judecătoria Mizil și menținute actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr-.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița cu nr.148/P/2003 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de disp.art.178 alin.2 Cod penal și art.184 alin.1 și 3 Cod penal și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.178 alin.2 Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare, că în dimineața zilei de 13.04.2002, orele 07,00 învinuitul, conducător auto în cadrul " ", județul I, a pregătit autoutilitara marca cu număr de înmatriculare -, aparținând societății pentru a efectua un transport de la localitatea unde era sediul societății, satul, jud. I, până la Țândărei și în acest scop învinuitul, ajutat de mai mulți colegi de-ai săi de serviciu, au încărcat în autoutilitară un număr de 11 ferme metalice, alcătuite din 2 părți metalice, una dreaptă, iar cealaltă sub formă de coardă de arc, unite între ele prin fragmente metalice prinse în sudură, lungimea unei astfel de ferme metalice fiind de circa 4 metri.

De asemenea s-a mai reținut că după încărcare, fermele metalice au fost asigurate cu sârmă, în așa fel încât să nu cadă în timpul deplasării, după care, învinuitul, constatând că fermele sunt asigurate, a urcat la volanul autoturismului, iar pe scaunul din dreapta sa s-a așezat numitul, administratorul SRL iar după plecarea din curtea societății, numitul s-a deplasat pe traseul -S pe 2, apoi pe traseul S -, tot pe 2, iar în timp ce învinuitul a ajuns cu autoturismul în dreptul "" S, o fermă metalică din caroseria autoutilitarei s-a dezlegat la un capăt (cel dinspre posteriorul caroseriei) și datorită trepidațiilor s-a desprins progresiv, până când a ajuns într-o poziție perpendiculară pe celălalt sens de deplasare ( - S).

S-a precizat că în acele momente, dinspre circula cu autoturismul marca, număr de înmatriculare -, martorul, care văzând ferma metalică desprinsă a virat mult dreapta, reușind să-și continue drumul către S, fără să fie atins de ferma metalică, autoutilitara continuându-și deplasarea către cu ferma metalică în aceeași poziție, respectiv perpendicular pe sensul invers de deplasare, iar când învinuitul a ajuns cu autovehiculul condus de el, ferma metalică era poziționată așa cum s-a precizat, la circa 200-300. după intersectarea 2 cu care duce către S, din sens opus circula martorul, care conducea autoturismul personal marca Cielo de culoare, cu nr.de înmatriculare -, astfel că deși a virat mult dreapta ca și martorul, martorul nu a reușit să evite impactul cu ferma metalică, desprinsă în condițiile arătate din caroseria autoutilitarei condusă de înv., autovehiculul Cielo fiind lovit ușor în partea superioară a stâlpului din stânga față, continuându-și deplasarea, iar după acest impact, la scurt timp ferma metalică a căzut pe carosabil.

S-a reținut totodată că în momentul în care ferma metalică era căzută pe carosabil, dinspre în acele momente venea și învinuitul, plutonier în cadrul Poliției mun. S, care conducea autoturismul personal marca 1310, de culoare albastru închis, cu numărul de înmatriculare -, având ca pasager pe scaunul din dreapta pe numitul -, în vârstă de 23 ani, ambii intenționând să ajungă în mun. S unde își aveau domiciliul.

În concluzie s-a reținut că, în atare împrejurări, învinuitul nu a observat prezența pe carosabil a fermei metalice căzute din autoutilitara condusă de învinuitul, în condițiile expuse anterior, motiv pentru care încercând că evite contactul cu ferma metalică, învinuitul a pierdut controlul volanului și s-a impactat violent cu un copac aflat pe partea dreaptă a sensului său de circulație, astfel că în urma coliziunii dintre autovehiculul cu nr.- și copac, a rezultat decesul numitului - și vătămarea corporală a învinuitului, care au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile îngrijiri medicale, însă alcoolemia victimei în momentul decesului a fost de 0,65 gr./lt. iar a învinuiților și, a fost de 0,00 gr./lt.

La urmărirea penală s-au administrat probatorii cu acte, expertize tehnice de specialitate, un experiment judiciar, s-au luat declarații învinuiților, martorilor, iar în faza de cercetare judecătorească s-au administrat probatorii cu acte, s-au luat declarații inculpaților, părții civile și au fost audiați martorii din acte și martori propuși de către inculpați și partea civilă.

Astfel, instanța a reținut că a data de 13.04.2002 pe 2, județul I, la km. 67 + 300, s-a produs un accident de circulație, respectiv 1310, de culoare albastru închis, cu numărul de înmatriculare -, condusă de inculpatul, s-a impactat cu un pom și a rezultat decesul numitului - și vătămarea corporală a inculpatului, care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile îngrijiri medicale.

Din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat că autoutilitara cu nr.- era condusă de inculpatul și în dreapta sa se afla administratorul societății SRL și efectua un transport cu un număr de 11 ferme metalice, alcătuite din 2 părți metalice, respectiv o parte dreaptă, iar cealaltă sub formă de coardă de arc, unite între ele prin fragmente metalice prinse în sudură, lungimea unei astfel de ferme fiind de circa 4 metri, iar rastelul cu ferme metalice depășea lungimea remorcii, fiind ieșite în afară în partea din spate a autoutilitarei.

S-a mai reținut de instanța de fond că fermele au fost încărcate de inc., ajutat de mai mulți colegi de serviciu, au fost asigurate cu sârmă, în așa fel încât să nu cadă în timpul deplasării și în timp ce rula în direcția S-, pe 2, jud.I, la km.67 + 300, datorită trepidațiilor din timpul mersului, o fermă metalică din caroseria autoutilitarei s-a dezlegat la un capăt, respectiv cel dinspre posteriorul caroseriei și a început să se desprindă progresiv, să se balanseze, până când a ajuns într-o poziție perpendiculară pe celălalt sens de deplasare.

În urma autoutilitarei circula autoturismul marca cu număr de înmatriculare - condus de, care observând ferma metalică balansându-se, a virat mult dreapta, reușind să-și continue drumul către S și la scurt timp autoutilitara s-a intersectat cu autoturismul Cielo cu nr.01-IL- condus de, care observând, a efectuat brusc o manevră spre dreapta, pentru aoe vita, însă în ciuda manevrei de evitare, un capăt al fermei a lovit partea față a autoturismului Cielo.

În urma autoturismului Cielo, la o distanță mică, rula autoturismul 1300 cu nr.- condusă de inculpatul, care a efectuat manevre de evitare a fermei metalice și cu toate manevrele efectuate, ferma metalică a lovit în partea față autovehiculul, iar parbrizul s-a spart și datorită impactului inc. -șoferul autoturismului, a pierdut controlul volanului și s-a impactat violent cu partea dreaptă într-un copac, rezultând decesul numitului - și vătămarea corporală a inculpatului.

Inculpatul, conducătorul autoutilitarei, nu a sesizat nici-un moment faptul că ferma metalică se balansa, iar în urma balansului a ocupat jumătatea de drum de pe celălalt sens de mers și a avariat autoturismul Cielo și autoturismul 1300, aceasta din urmă impactându-se cu un pom, astfel că și-a continuat drumul și la intrarea în orașul Țăndărei, după trecerea podului feroviar, a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere care i-a adus la cunoștință că a fost implicat într-un accident de circulație.

Din expertizele metalurgică și auto efectuate în cauză, coroborate cu celelalte probatorii administrate, a rezultat fără putință de tăgadă că în momentul impactului dintre ferma metalică și autoturismului 1300 condus de inculpatul, ferma metalică se afla în balans în autoutilitara și că în momentul impactului ferma metalică nu era căzută pe carosabil. produse autoturismului 1300 condus de inc. sunt parbrizul spart, ruperea chederului, iar dacă ferma metalică ar fi fost pe carosabil, cu siguranță experții auto ar fi identificat avarii și în partea inferioară a autoturismului, respectiv la jenți, podea, partea metalică a ușilor, faruri sparte pe partea.

Din coroborarea probatoriilor administrate în cauză a rezultat că impactul dintre autoturismul 1300 cu numărul - a avut loc atunci când aceasta se afla în alunecare de pe rastelul metalic al autocamionetei 320 cu numărul - aflată în mers și întrucât distanța dintre autoturismul Cielo și autoturismul 1300 fost destul de mică, din expertiza auto rezultând o distanță de aproximativ 82. inculpatul nu a mai putut sesiza alunecarea fermei pe direcția sa de mers.

Instanța a reținut că inculpatul a transportat cu un autovehicul necorespunzător și neomologat tehnic, ferme metalice care depășeau caroseria, iar inculpatul nu a respectat regulile de circulație și nu a depus diligențe suficiente pentru evitarea oricărui pericol și nu a păstrat o distanță corespunzătoare între autovehiculul 1300 pe care îl conducea și autoturismul Cielo care se afla în fața sa.

Din declarațiile date în fața instanței inculpații și au relatat varianta proprie a circumstanțelor producerii accidentului și ambii s-au declarat nevinovați, apreciind, fiecare la rândul lui, că vina se datorează celuilalt inculpat.

În ședința publică din data de 27 mai 2008, s- a dispus scoaterea din proces a părții responsabile civilmente " " SRL, întrucât potrivit Sentinței comerciale nr.12 F/26.01.2007 a Tribunalului Ialomița în dosarul nr-, privind insolvența debitoarei - SRL, s-a dispus închiderea procedurii falimentului, pornită împotriva acesteia și radierea societății din oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița, astfel încât această societate nu mai este persoană juridică, iar aceste relații au fost furnizate de, fost lichidator judiciar al SRL (fila 138 și urm. dosar vol.IV).

Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de apărătorul inc., referitoare la inc., respectiv aplicarea în cazul acestui inculpat și a disp.art.38 din Decretul nr.328/1966, părăsirea locului accidentului, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat fără putință de tăgadă că inculpatul nu a știut că o fermă metalică se balansa, a lovit 2 autoturisme și că a produs evenimentul rutier soldat cu moartea numitului -.

În consecință, instanța a constaată că faptele inculpatului, au fost săvârșite cu vinovăție și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, prev. de art.178 alin.2 Cod penal și art.184 alin.1 și 4 Cod penal, texte de lege enunțate în ședința publică și în baza cărora urmează a fi condamnat inculpatul.

Referitor la inculpatul, instanța a constatat că fapta acestuia a fost săvârșită cu vinovăție și întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin.2 Cod penal, text de lege enunțat în ședința publică și în baza căruia urmează a fi condamnat inculpatul.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica celor doi inculpați, instanța va avea în vedere disp.art.72 Cod penal, faptul că inculpații sunt la prima abatere de natură penală și nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și apreciază că aplicarea unor pedepse pentru inc., de 2 ani pentru infracțiunea prev. de art,178 alin.2 Cod penal și de 3 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.184 alin.1 și 4 Cod penal, iar pentru inc. aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.1798 alin.2 Cod penal, sunt de natură să-și atingă scopul preventiv educativ.

Totodată pentru cele 3 pedepse aplicate celor doi inculpați, s-a făcut aplicarea disp.art.8 din Legea nr.543/2002 modificată prin nr.OUG18/2003 și să constate fiecare dintre cele 3 pedepse grațiate.

În ceea ce privește latura civilă instanța a adims-o în parte.

Astfel, cu privire la cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de partea civilă, instanța a respins cererea acestuia, întrucât din probatoriile administrate în cauză a rezultat culpa concurentă a inculpaților și și deci cererea acestuia apare ca fiind neîntemeiată.

Totodată s-a apreciat că cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de partea civilă nu este probată în totalitate, în ceea ce privește despăgubirile materiale astfel a acordat decât suma de 50.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea, pomenile creștinești, c/val. monumentului funerar.

Instanța fondului a mai reținut că partea civilă a solicitat și daune morale, însă s-a apreciat că față de circumstanțele producerii accidentului și suferințele fizice și morale, urmează a se acorda daune morale în cuantum de 10.000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, și partea civilă, care, prin decizia penală nr.71 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova au fost respinse, ca nefondate. De asemenea cererea părții civile de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, fiind respinsă.

În considerentele deciziei de apel s-a reținut că la data de 13.04.2002 pe 2, județul I, la km. 67 + 300, s-a produs un accident de circulație, respectiv 1310, de culoare albastru închis, cu numărul de înmatriculare -, condusă de inculpatul, a intrat în coliziune cu un pom și a rezultat decesul numitului - și vătămarea corporală a inculpatului, care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile îngrijiri medicale.

În mod corect instanța de fond a reținut că, din coroborarea probatoriilor administrate în cauză a rezultat că autoutilitara cu nr.- era condusă de inculpatul și în dreapta sa se afla administratorul societății SRL ce efectua un transport cu un număr de 11 ferme metalice, alcătuite din 2 părți metalice, respectiv o parte dreaptă, iar cealaltă sub formă de coardă de arc, unite între ele prin fragmente metalice prinse în sudură, lungimea unei astfel de ferme fiind de circa 4 metri, iar rastelul cu ferme metalice depășea lungimea remorcii, fiind ieșite în afară, în partea din spate a autoutilitarei.

S-a mai reținut că fermele au fost încărcate de inc., ajutat de mai mulți colegi de serviciu, au fost asigurate cu sârmă, în așa fel încât să nu cadă în timpul deplasării.

În timp ce rula în direcția S -, pe 2, jud. I, la km.67 + 300, datorită trepidațiilor din timpul mersului, o fermă metalică din caroseria autoutilitarei s-a dezlegat la un capăt, respectiv cel dinspre posteriorul caroseriei și a început să se desprindă progresiv, să se balanseze, până când a ajuns într-o poziție perpendiculară pe celălalt sens de deplasare.

În urma autoturismului Cielo, la o distanță mică, rula autoturismul 1300 cu nr.- condusă de inculpatul, care a efectuat manevre de evitare a fermei metalice și cu toate manevrele efectuate, ferma metalică a lovit în partea față autovehiculul, iar parbrizul s-a spart și datorită impactului inc. -șoferul autoturismului, a pierdut controlul volanului și s-a lovit violent cu partea dreaptă de un copac, rezultând decesul numitului - și vătămarea corporală a inculpatului.

Conducătorul autoutilitarei, inculpatul, nu a sesizat nici-un moment faptul că ferma metalică se balansa, iar în urma balansului a ocupat jumătatea de drum de pe celălalt sens de mers și a avariat autoturismul Cielo și autoturismul 1300, aceasta din urmă impactându-se cu un pom, astfel că și-a continuat drumul și la intrarea în orașul Țăndărei, după trecerea podului feroviar, a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere care i-a adus la cunoștință că a fost implicat într-un accident de circulație.

Din expertizele metalurgică și auto efectuate în cauză, coroborate cu celelalte probatorii administrate, rezultă fără putință de tăgadă că în momentul impactului dintre ferma metalică și autoturismului 1300 condus de inculpatul, ferma metalică se afla în balans în autoutilitara și că în momentul impactului ferma metalică nu era căzută pe carosabil.

Astfel, avariile produse autoturismului 1300 condus de inc. sunt parbrizul spart, ruperea chederului, iar dacă ferma metalică ar fi fost pe carosabil, cu siguranță experții auto ar fi identificat avarii și în partea inferioară a autoturismului, respectiv la jenți, podea, partea metalică a ușilor, faruri sparte pe partea.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul a transportat cu un autovehicul necorespunzător și neomologat tehnic, ferme metalice care depășeau caroseria, iar inculpatul nu a respectat regulile de circulație și nu a depus diligențe suficiente pentru evitarea oricărui pericol și nu a păstrat o distanță corespunzătoare între autovehiculul 1300 pe care îl conducea și autoturismul Cielo care se afla în fața sa.

Această situație de fapt și vinovăția celor doi inculpați, rezultă atât din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declarațiile martorilor G, -, și, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, proces-verbal de verificare a autovehiculului și planșe foto, proces-verbal de examinare a autovehiculului și planșe foto, proces-verbal de examinare a profilelor metalice, proces-verbal de efectuare a unui experiment judiciar, precum și cele administrate în faza de cercetare judecătorească, respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile tuturor martorilor audiați în fața de urmărire penală și reaudiați în fața instanței și expertiză tehnică auto.

În privința inculpatului, așa cum s-a reținut și în raportul de expertiză tehnică auto, acesta a creat în mod concret o stare de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, prin acceptarea de a conduce pe drumul public autocamioneta 320 cu nr.- cu o stare tehnică necorespunzătoare (defecțiuni la sistemul de frânare, la sistemul de iluminare, cadrul metalic montat pe caroseria autocamionetei nu era omologat, situație ce a făcut ca în cazul încărcării cu materiale metalice să se modifice centrul de greutate al autovehiculului, asigurarea încărcăturii nu a fost făcută corespunzător, semnalizarea încărcăturii ce depășeau gabaritul autovehiculului nu a fost făcută înainte de plecarea în cursă), accidentul putând fi evitat de către acesta dacă ar fi respectat toate dispozițiile legale privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, respectiv art.26 și 38 din Decretul nr.328/1966 și art.41 și 91 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr.328/1966 republicat.

În ceea ce îl privește pe inculpatul, culpa acestuia este evidentă în producerea accidentului și a fost reținută pe baza declarațiilor martorilor, din care rezultă că inculpatul avea posibilitatea să prevadă evenimentul rutier în care a fost implicat, respectiv așa cum martorii și, care au circulat în fața sa pe același drum, respectând regulile de circulație, au putut evita impactul, însă, din cauza neatenției, a stării de oboseală și a neadaptării vitezei la condițiile concrete de deplasare, a favorizat în mod clar producerea accidentului.

În cauză s-a efectuat și un experiment judiciar având ca principal obiectiv vizibilitatea și posibilitatea evitării impactului cu ferma metalică ce a căzut pe asfalt în condițiile sus-menționate.

Astfel, cei doi martori asistenți folosiți în experimentul judiciar au văzut pe asfalt metalică de la o distanță de 163, respectiv 217, distanțe ce pot fi considerate ca insuficiente în a evita coliziunea cu metalică.

Prin urmare, culpa inculpatului constă în nerespectarea regulilor de circulație, referitoare la neadaptarea vitezei la condițiile concrete de deplasare (pe timp de ploaie, cu carosabil umed) pe fondul unei neatenții datorate și nunei stări de oboseală acumulate.

In privința individualizării pedepselor, tribunalul a observat că instanța de fond făcut o aplicare justă a dispozițiilor art. 72 Cod penal, cu luarea în considerare a gradului de pericol al faptelor săvârșite, a împrejurărilor concrete de săvârșire, precum și a persoanei inculpaților.

De asemenea, prima instanță a apreciat corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.543/2002 privind grațierea pedepselor.

In ceea ce privește latura civilă, tribunalul a constatat că hotărârea primei instanțe este temeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale si morale acordate părții civile si a neacordării despăgubirilor civile solicitate de apelantul-inculpat.

Astfel, tribunalul a observat că instanța de fond reținut corect că partea civilă a cheltuit importante sume de bani, cu înmormântarea fiului său (victima ) și pomenirilor creștinești.

De asemenea, s-a reținut corect că în dovedirea acestora s-au depus înscrisuri, respectiv chitanțe și facturi fiscale, care atesta cumpărarea unor alimente si produse necesare înmormântării și pomenilor, și au fost audiate martorele și, în acest scop.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune a fi acordate părții civile despăgubiri materiale în sumă de 50.000 lei, sumă apreciată a fi îndestulătoare pentru a acoperi cheltuieli determinate de înmormântarea și respectarea datinilor creștinești privind o persoană decedată.

Acordarea acestor despăgubiri, privind cheltuielile efectuate pentru înmormântarea si ceremoniile creștinești ulterioare, este în concordanță atât cu principiile răspunderii civile delictuale, cât si cu tradițiile recunoscute de comemorare și cinstire a morților, care nu pot fi ignorate în aplicarea legii, însă suma solicitată de partea civilă pe acest temei este excesivă.

Referitor la daunele morale, tribunalul constată că instanța de fond a acordat părții civile o sumă în cuantum de 10.000 lei, în vederea acoperirii suferinței fizice și morale suportate de acesta.

Potrivit art. 14 al.3. si 3 si C.P.P. art. 998 civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s- ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 14 al.5. acțiuneaC.P.P. civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Prin urmare, instanța, constatând existența prejudiciului moral, a dispus repararea acestuia.

In cauza, tribunalul a reținut că, în mod incontestabil, partea civilă a suferit un prejudiciu moral, fiind de netăgăduit suferințele psihice la care a fost supusă prin pierderea unei persoane apropiate.

Totodată s-a reținut că simpla constatare a prejudiciului nu poate constitui o reparație echitabilă.

Având în vedere că prejudiciul moral nu poate primi, totuși, o evaluare exactă în bani, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei acordate cu titlu de daune morale, reprezintă o compensare a suferinței și o satisfacție echitabilă suficientă.

De asemenea, tribunalul a mai observat că, în mod corect instanța de fond nu a obligat și asiguratorul la plata cheltuielilor judiciare, având în vedere dispozițiile art. 23 pct.6 si 7 din Normele privind aplicarea legii in domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asiguratorilor care vor practica aceasta asigurare în anul 2003, aprobate prin Ordinul nr. 9/2.12.2002 al Comisiei de Supraveghere a asigurărilor, potrivit cărora asigurătorii nu acorda despăgubiri pentru cheltuielile penale la care a fost obligat conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei și cheltuielile făcute în procesul penal de deținătorul sau conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea pagubei.

In raport de aceste dispoziții legale s-a constatat că asiguratorul nu poate fi obligat îin solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, în acest sens fiind și dec. nr.350/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Tribunalul a constatat că, în privința laturii civile, apelurile părții civile și ale inculpaților, sunt nefondate.

Referitor la instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, tribunalul a constatat că cererea părții civile este nefondată, având în vedere că acesta a fost obligat în solidar cu inculpatul și alături de asiguratorul de răspundere civilă, neexistând motive ca această măsură să se ia doar asupra bunurilor inculpatului și nici dovezi că repararea pagubelor nu s-ar putea face decât prin luarea acestei măsuri.

Cu privire la apelul inculpatului, tribunalul a constatat că, aspectele criticate de acesta, unele dintre ele au în primul rând un caracter formal, altele vizează posibile nulități relative, care nu au fost invocate în termen, s-au acoperit sau nu a fost dovedită vătămarea produsă, iar altele sunt în mod evident neîntemeiate.

Astfel, în privința criticilor vizând aspectele privind nelegalitățile referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale, în sensul că această dispoziție a fost luată prin rechizitoriu și nu prin ordonanță; modalitatea în care i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în sensul că acesta i s-a prezentat înainte de a avea calitatea de inculpat, încălcându-se astfel dispozițiile art.250 cod pr.penală, precum și faptul că nu i s-a prezentat din nou materialul de urmărire penală, după ce procurorul a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri; procesul-verbal de începere a urmăririi penale din data de 20.02.2004, nu a fost supus confirmării motivate a procurorului ierarhic superior; nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate în perioada aprilie 2003 - februarie 2004; încălcarea dispozițiilor art.207 - 209 cod pr.penală, privitoare la competența organelor de urmărire penală și cele ale art.217 cod pr.penală, privind trecerea cauzei de la un organ la altul; audierea inculpatului anterior datei de 20.02.2004, când s-a dispus începerea urmăririi penale, este sancționată cu nulitatea absolută și antrenează aceeași sancțiune pentru urmărirea penală efectuată în cauză instanța a constatat că aceste aspecte au fost analizate de instanța de fond și au fost respinse în mod întemeiat prin încheierea din data de 05.09.2006.

În ceea ce privește critica vizând punerea în mișcare a acțiunii penale prin rechizitoriu și a prezentării materialului de urmărire penală înainte de a se pune în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, tribunalul observă caracterul formal al acestor critici având în vedere dispozițiile legale care reglementează aceste măsuri.

În dispozițiile art.255 și urm. pr. este reglementată în mod expres terminarea urmăririi penale fără punerea în mișcare a acțiunii penale, în art.257 pr. fiind clar prevăzut că procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit disp. art.250 și urm. cod pr.penală, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, potrivit art.262 pct.1 lit.a pr. dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflare adevărului, că urmărirea este completă, existând probe necesare și legal administrate, când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat și că acesta răspunde penal, dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriul prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată.

Raportat la aceste dispoziții, tribunalul a observat că susținerile inculpatului privind obligativitatea punerii în mișcare a acțiunii penale numai prin ordonanță, înainte de prezentarea materialului de urmărire penală, nu au nici un fundament juridic.

În privința neprezentării din nou a materialului de urmărire penală, după ce au fost administrate noi probe, tribunalul a constatat că încălcarea prevederilor art.253 cod pr.penală este prevăzută cu sancțiunea nulității relative și, ca atare, poate fi invocată în condițiile art.197 alin.4 din același cod, în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului, dacă s-a făcut dovada că s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Tribunalul Prahovaa observat că inculpatul nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții legale pentru a putea opera sancțiunea nulității relative, posibila nulitate fiind însă acoperită prin administrarea de către prima instanță a probelor în acuzare și a celor în apărare.

În privința lipsei confirmării motivate a procesului verbal de urmărire penală de către procurorul ierarhic superior, tribunalul a reținut că dispozițiile legale în vigoare, respectiv art.228 cod pr.penală, nu reglementează o asemenea procedură în cazul în care urmărirea penală a fost dispusă de procuror.

Totodată, tribunalul a observat netemeinicia susținerii privind încălcarea dispozițiilor art.207 - 209 cod pr.penală, privitor la competența organului de urmărire și cele ale art.217 pr. privind trecerea cauzei de la un organ la altul, având în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul efectuării urmăririi penale în cauză.

Astfel, potrivit art.209 alin.7 pr. înainte de a fi abrogat prin Legea nr.356/2006, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare, puteau îndeplini oricare dintre atribuțiile procurorilor din parchetele ierarhic inferioare, putând infirma actele și măsurile acestora, dacă erau contrare legii și puteau prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competența acestora, din dispoziția conducătorului parchetului ierarhic superior.

Referitor la starea de incompatibilitate în care s-a aflat procurorul care a efectuat urmărirea penală, tribunalul a reținut că aceasta a fost analizată cu ocazia soluționării cererii de recuzare și că a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța nr. 125/ll/2/2004 (fil.364-366 vol.1).

În privința audierii inculpatului de către organul de urmărire penală, tribunalul constată că, atât aducerea la cunoștință a începerii urmăririi penale, cât și audierea inculpatului s-au făcut în prezența apărătorului ales, fiind respectat pe deplin dreptul acestuia la apărare.

Totodată, tribunalul a constatat că, este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii primei instanțe, având în vedere aspectele ce au fost reținute mai sus.

Pentru aceleași considerente expuse mai sus, privind situația de fapt și vinovăția inculpatului, tribunalul a apreciat că apelul acestuia este nefondat.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpatul și partea civilă.

În motivarea scrisă a recursului (filele 47-52) inculpatul arată că față de cele două hotărâri există mai multe cazuri de casare.

În primul rând se indică existența cazului prev. de art. 385⁹pct.2 Cod procedură penală, întrucât procurorii și se aflau în stare de incompatibilitate, chiar dacă superiorii lor au respins cererile de recuzare. Aceste acte nu se bucură de autoritate de lucru judecat, iar presiunile asupra martorilor și falsificarea unor înscrisuri sunt aspecte ce pot fi controlate de instanța de apel.

Procurorul la momentul sesizării instanței nu mai funcționa în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ci la structura DIICOT, astfel că rechizitoriul din prezenta cauză trebuia confirmat de procurorul ierarhic de la DIICOT.

În al doilea rând se invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹pct.9, deoarece motivarea din apel este identică cu cea de la fond, fiind copiate pagini întregi din sentință. Totodată instanța de apel era obligată să răspundă criticilor referitoare la faptul că martorii oculari și mai ales expertizele efectuate confirmau nevinovăția sa ( -.), să explice ce dispoziții din legislația rutieră a încălcat, cum ar fi putut evita accidentul în situația în care fermele metalice, după ce l-au lovit pe martorul, s-au poziționat pe întreaga lățime a șoselei.

În al treilea rând se invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹pct.10 Cod procedură penală, deoarece instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la motivul de apel respectiv acela că, prima instanță a respins nemotivat cererea de despăgubiri civile deși există o culpă concurentă de producere a accidentului.

În fine recurentul inculpat își mai întemeiază recursul pe cazul prev. de pct.18 (când s-a comis o eroare gravă de fapt), întrucât din probele administrate (expertize, declarații de martori, etc.) rezultă în mod clar nevinovăția sa, cu consecința achitării pentru infracțiunea dedusă judecății.

În motivarea scrisă a recursului (fila 20-27) partea civilă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pe latură civilă și acordarea unei despăgubiri de 74.200 lei daune materiale și 428.300 lei daune morale.

După expunerea proprie a situației de fapt precum și a celei reținute de instanțele fondului, recurentul parte civilă critică hotărârile invocând cazul de casare prev. la pct.9 și 10, astfel:

Instanța de apel, după ce arată că este de acord cu toate aspectele ce se impuneau a fi luate în considerare în ceea ce privește despăgubirile civile, respectiv că există probe la dosar din care rezultă sumele cheltuite cu înmormântarea și cheltuielile creștinești, respinge apelul ca nefondat.

În legătură cu al doilea caz de casare partea civilă arată că instanța de apel nu a ținut seama de probele de la dosar la pronunțarea soluției.

Mai arată acest recurent că la sumele acordate trebuiau adăugate și dobânzile legale.

Examinând hotărârile atacate în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate de recurenți, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de lege și a poziției lor procesuale, Curtea va constata că recursul inculpatului este fondat, iar cel al părții civile nefundat pentru următoarele considerente:

În privința situației de fapt se apreciază că aceasta a fost corect reținută de instanțele fondului și mai mult decât atât nu este nici criticată și nici nu este contrazisă de probele administrate în cauză, în sensul interpretării cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 Cod procedură penală (când s-a comis o eroare gravă de fapt).

După cum se cunoaște, practica judiciară și literatura de specialitate au considerat că aplicarea acestui caz de casare are incidență atunci când probele administrate în cauză conduc la o altă soluție decât cea reținută de instanțele fondului ori aceasta nu este confirmată de probe. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere al probelor, ce este de atributul instanțelor de fond și apel, ci contrarietatea ce rezultă din conținutul probelor și soluția instanței.

Pe această interpretare și fără a concluziona existența unei erori grave de fapt, instanța de recurs va considera că în cauză este incident cazul de casare prev. de art.385⁹pct.17¹Cod procedură penală. Acest caz de casare a fost abrogat prin art. I pct.185 din Legea nr. 356/2006, dar, prin decizia Curții Constituționale nr. 783/2009 din 12.05.2009 (Monitorul Oficial nr. 404/15.06.2009) s-a constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții, astfel că redevin aplicabile disp. pct.17¹al art.385⁹Cod procedură penală (când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii).

În acest sens, Curtea constată că în speță s-a făcut o greșită aplicare a legii materiale, întrucât față de recurentul - inculpat era incidentă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și anume cazul fortuit prev. de art. 47 Cod penal.

Potrivit acestui text " nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărui rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută".

Ceea ce este de esența cazului fortuit reprezintă apariția "împrejurării" ce provoacă, intră în concurs cu acțiunea umană și conduce la rezultatul incriminat. Acest rezultat nu a fost avut în vedere de către făptuitor, întrucât el a fost cauzat de intervenția unei forțe străine. Această forță ce declanșează fapta periculoasă este de regulă cunoscută majorității persoanelor, ceea ce nu se cunoaște și nu pot prevedea aceștia, este momentul în care această întâmplare se declanșează și intră în concurs cu acțiunea făptuitorului.

Deci, ceea ce nu putea fi prevăzut de către făptuitor este apariția împrejurării provocatoare a rezultatului iar nu și rezultatul produs.

Așadar nu este vorba de imposibilitatea de a prevedea de către făptuitorul în discuție, ci de o imposibilitate de a prevedea ivirea împrejurării de către orice altă persoană.

Ori de cîte ori sunt îndeplinite aceste cerințe ne aflăm în situația cazului fortuit.

În speța de față inculpatul se deplasa în spatele unui autoturism marca "Cielo" condus de martorul, care, neavând o altă mașină în fața sa a observat în scurt ferma metalică desprinsă de pe auto marca, și a efectuat o manevră bruscă de volan spre dreapta dar totuși a fost lovit în partea față. Fiind în spatele autoturismului Cielo, inculpatul aflat la volanul autoturismului și circulând la o distanță legală și totodată corespunzătoare de cel din fața sa, nu a putut evita impactul cu una din fermele metalice desprinse pe de auto și care ieșise total pe sensul opus de mers, întrucât a lovit mașina condusă de inculpat în parbriz, astfel cum rezultă din expertiza tehnică auto.

Din această expertiză tehnică auto mai rezultă - așa cum au reținut instanțele fondului - că fermele metalice se aflau în alunecare în momentul în care au lovit mașina condusă de inculpat precum și faptul că inculpatul circula la o distanță de aproximativ 82 față de autoturismul din fața sa marca Cielo, deci nu se poate reține că acesta nu a păstrat o distanță necesară până la limita evitării oricărui pericol.

care a declanșat starea de pericol este apariția fermelor metalice pe sensul de deplasare al auto condus de inculpatul și care au cauzat lovirea autoturismului, pierderea controlului și impactul frontal cu un copac aflat în apropiere, consecința fiind decesul numitului - ce se afla pe scaunul din dreapta față.

Din probele administrate în cauză nu se poate concluziona că inculpatul ar fi încălcat vreo regulă de circulație. Se reține de către instanțele fondului că nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare și nu a depus diligențe suficiente pentru evitarea oricărui pericol, fără a se preciza textele legale încălcate.

După cum am arătat, distanța față de autoturismul Cielo ce se deplasa pe aceeași direcție s-a reținut a fi de 82, deci cu mult peste limita unei distanțe așa- zise corespunzătoare, iar de diligențe nu se mai pune problema în timp ce și autoturismul Cielo, ce nu avea un alt autoturism în față, a lovit ferma metalică ce se balansa pe remorca autoturismului condus de inculpatul.

Ceea ce poate fi o "împrejurare" declanșatoare a producerii rezultatului letal, este apariția bruscă a fermelor metalice pe direcția de mers a autoturismului condus de inculpatul.

fermelor metalice și apariția lor bruscă pe carosabil constituie o împrejurare ce obiectiv nu putea fi prevăzută de către inculpatul, mai exact momentul în care acestea au apărut în față sa nu putea fi prevăzut.

În principiu se poate prevedea că un autoturism se deplasează pe un drum public și din caroserie sau remorcă va ieși un obiect ce lovește un alt autoturism care circulă din sens opus, cu consecințe grave pentru pasagerii acestuia, ceea ce însă nu poate fi stabilit este momentul în care se produce acest lucru sau din care autoturism, ce circulă din sens opus, va ieși acel obiect în mod intempestiv.

În condițiile situației de fapt reținută de instanțele fondului, nu i se poate reține inculpatului vreo culpă în producerea accidentului, acest lucru datorându-se unei împrejurări pe care el nu o putea obiectiv prevedea, mai exact momentul apariției acelei împrejurări.

Nu i se poate reține unui conducător auto ce circulă regulamentar, să prevadă momentul în care se ivesc diferite împrejurări cauzate de ceilalți participanți la traficul rutier și care produc un accident, ca de exemplu apariția bruscă a unui pieton din spatele unui autoturism și care este lovit de un altul ce venea din sens opus.

Un participant la traficul rutier și mai ales un conducător auto trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru a nu pune în pericol siguranța traficului rutier.

În cazul de față, inculpatul cu contribuția martorului (administrator la firmei la care era angajat inculpatul) au încărcat fermele metalice pe un autoturism ce nu era destinat să transporte asemenea bunuri, le-au legat cu sârmă astfel încât, după aprecierea lor să nu cadă în timpul mersului. Mai mult decât atât acele obiecte depășeau cu mult lungimea remorcii. În acest fel, prin conduita și faptele lor și mai ales prin conducerea autoturismului pe un drum național s-a pus în pericol siguranța traficului rutier.

În acest sens nu se poate pretinde că ceilalți participanți la traficul rutier să prevadă conduita altor conducători auto, ce anume transportă și mai ales ce ar putea să li se întâmple din cauza lor. Aceste acțiuni pot fi prevăzute în principiu de mintea omenească, dar momentul declanșării acțiunii nu poate fi prevăzut.

În speța de față, Curtea consideră că sunt întrunite cerințele cazului fortuit față de inculpatul astfel că, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.e) Cod procedură penală, va dispune achitarea lui pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin.2 Cod penal.

Având în vedere că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și anume vinovăția, iar inculpatul s-a constituit și parte civilă cu sumele de 50.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale (fila139 vol.II dosar fond) și a suferit vătămări corporale în urma accidentului de circulație, fiind internat în spital și supus unor intervenții chirurgicale urmând și proceduri de recuperare și tratament medicamentos, Curtea apreciază că este întemeiată cererea de acordare a unor daune morale, pe care, în raport de cele expuse le cuantifică la 10.000 lei.

Aceste daune morale cuvenite inculpatului - parte civilă datorită, așa cum s-a arătat suferințelor fizice și psihice, vor fi suportate de către inculpatul în solidar cu asigurătorul - -

În privința daunelor materiale, instanța de recurs le va respinge, întrucât acestea nu sunt dovedite în cuantumul lor și nu sunt lăsate la aprecierea curții.

Pentru considerentele expuse, Curtea va înlătura obligarea inculpatului în solidar cu inculpatul și - - S de la plata despăgubirilor civile către partea civilă.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurentul - inculpat (art.385⁹pct.2, 9 și 18) Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, așa cum a reținut și instanțele fondului, instanța de judecată a fost legal sesizată, rechizitoriul fiind dat de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și confirmat de prim procurorul acestei unități de parchet, chiar dacă ulterior procurorul de caz a fost delegat la DIICOT.

Totodată din considerentele deciziei de apel rezultă că această hotărâre este motivată corespunzător, aceasta nu contrazice dispozitivul deciziei, iar de înțeles nu poate fi vorba.

Acest caz de casare (pct.9)este invocat și de către recurentul - parte civilă, dar, din decizia tribunalului nu rezultă contrarietate între motivare și dispozitiv, iar din considerente reiese foarte clar că tribunalul și-a însușit punctul de vedere al primei instanțe privind acordarea sumei de 50.000 lei reprezentând daune materiale ( cheltuieli de înmormântare, pomeniri, datini creștinești, piatră funerară etc.) Pentru diferența de bani solicitată instanța a apreciat că ea este excesivă.

În legătură cu cazul prev.la pct.18 invocat de inculpatul acesta a fost analizat mai sus, înainte de a examina cazul prev. de pct.17¹, nemaifiind necesară reluarea argumentelor de netemeinicie a lui.

Partea civilă mai invocă cazul de casare prev. de pct. 10 întrucât instanțele de fond nu i-au acordat dobânzile legale, numai că, în primul rând, el nu a solicitat acest lucru în momentul constituirii de parte civilă, iar în al doilea rând, acest lucru nu se poate solicita direct instanței de recurs sărind peste două grade de jurisdicție.

Potrivit legii procedurale instanțele de casare cenzurează numai ceea ce a făcut obiectul judecăților anterioare, concretizat în hotărârile pronunțate, iar nu și cereri noi ce nu au fost analizate de instanțele de fond și apel.

Față de toate aceste considerente, Curtea în baza art. 385¹⁵pct.2 lit.b Cod procedură penală, va admite recursul inculpatului,va casa în parte hotărârile recurate și rejudecând va decide în sensul celor arătate mai sus.

Recursul părții civile, pentru aspectele susmenționate, va fi respins ca nefundat.

Va menține restul dispozițiilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 01.01.1973, domiciliat în S, -. C,. 4,. 13, Județ I, casează în parte, în latură penală și civilă sentința 94 din 2.06.2008, pronunțată de Judecătoria Mizil și decizia penală nr.71 din 03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și rejudecând în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e) Cod procedură penală achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de inculpatul - parte civilă și obligă pe inculpatul fiul lui și, născut la 02.10.1959, domiciliat în S, str. -. -, -. B,. 36, județul I în solidar cu asigurătorul - " " - S la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri civile (daune morale).

Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă, Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul Județean S, precum și obligarea la cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă.

Respinge ca nefondat recursul părții - civile.

Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 22 octombrie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - - - -

Grefier

Red./DC

2.ex./9.11.2009

f- - Judecătoria Mizil

a- - Tribunalul Prahova

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3113/2006

Președinte:Mihai Viorel Tudoran
Judecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul

Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 732/2009. Curtea de Apel Ploiesti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 732/2009. Curtea de Apel Ploiesti