Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 735/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr. 735
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr. 73 din 05.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin care a fost admis apelul inculpatului, fiul lui și, născut la data de 03 iunie 1949 în comuna, județul D, domiciliat în comuna, sat,-, județul D, împotriva sentinței penale nr. 27 pronunțată de Judecătoria Pucioasa la 30.01.2009 în dosarul nr- fiind desființată sentința atacată și trimisă cauza procurorului în vederea refacerii urmăririi penale și privind părțile vătămate domiciliat în P,-, Cod poștal -, Județ D și domiciliat în P,-, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile vătămate și, lipsă fiind intimatul - inculpat, pentru care a răspuns apărător ales, domnul avocat, din cadrul Baroului D, potrivit împuternicirii avocațiale nr.191, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul Ministerului Public, arată că în opinia sa se impune acordarea unui nou termen de judecată față de lipsa intimatului - inculpat.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat învederează instanței că nu înțelege de ce s-ar impune amânarea cauzei față de lipsa acestuia la acest termen de judecată, precizează totodată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Părțile vătămate și, pe rând având cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act de susținerile părților, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată față de lipsa intimatului - inculpat la acest termen de judecată, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, arată că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât potrivit art. 332 alin.2 Cod procedură penală instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăriri penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.
Deși instanța de apel, nu menționează în mod explicit motivele de restituire a cauzei la procuror, din cele expuse în art. 332 alin.2 Cod procedură penală, ci menționează numai nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la desfășurarea urmăririi penale, instanța a avut în vedere cazurile de restituire referitoare la sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, motive și de nulitate absolută cuprinse în art. 197 alin.2 Cod procedură penală.
Astfel, din actele dosarului rezultă că nu este incident nici unul din cazurile de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale prev. de art. 332 alin.2 Cod procedură penală.
În faza de urmărire penală nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la prezența obligatorie a învinuitului sau inculpatului și asistarea sa de către apărător.
Nici asistarea inculpatului de către apărător la urmărirea penală nu era obligatorie, deoarece acesta nu se afla în situația prev. de art. 171 alin.2 Cod procedură penală.
Se poate lesne constata că nu s-a încălcat în faza de urmărire penală nici o reglementare procesual penală în legătură cu sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător și corelativ cu cele anterior menționate, nici a dispozițiilor legale ce atrag nulitatea actelor prev. de art. 197 alin.2 Cod procedură penală.
Cât privește motivele reținute de instanța de apel în decizia de restituire a cauzei, că inculpatul nu a fost audiat după începerea urmăriri penale, că nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală și că nici nu a fost citat în acest sens, aceste acte nu au fost posibil de efectuat deoarece inculpatul s-a sustras urmării penale imediat după administrarea probelor care îi dovedeau vinovăția, respectiv declarațiile părților vătămate, procesele verbale de recunoaștere din grup, procese verbale de confruntare.
Se mai susține totodată că inculpatului nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală deoarece acesta s-a sustras, plecând din țară, la dosar aflându-se relații obținute de la Poliția de Frontieră.
Toate aceste aspecte ce ar putea fi privite ca nulități relative nu au adus nici o vătămare inculpatului deoarece, pe de o parte, acesta s-a sustras urmăririi penale, nu a dorit cooperarea cu organele de urmărire penală în vederea aflării adevărului, nu a dorit să propună și să administreze probe, iar pe de ală parte, aceste motive nu au fost invocate la primul termen de judecată cu procedura completă așa cum prevede art. 197 alin.4 Cod procedură penală.
Că aspectele reținute de instanță ca motive de restituire a cauzei la procuror nu sunt justificate rezultă și din faptul că inculpatul a fost judecat și condamnat la fond, în două cicluri procesuale, unde inculpatul a fost prezent, a fost asistat de apărător ales, i s-a adus la cunoștință fapta pentru care a fost inculpat, încadrarea juridică a acesteia, actele dosarului, probele și dreptul de a propune spre administrate noi probe, care să-i dovedească nevinovăția.
Față de cele mai sus expuse, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 73/5.05.2009 a Tribunalului Dâmbovița și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța cu privire la săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, ca nefondat.
Apărătorului intimatului - inculpat susține că acesta nu este autorul faptei deduse judecății, împrejurare ce rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză.
Precizează că timp de 4 ani organele de urmărire penală au cercetat o altă persoană, fiind chiar arestată pentru săvârșirea infracțiunii pentru care ulterior clientul său, inculpatul, a fost identificat și reținut de către organele de cercetare penală în urma declarațiilor părților vătămate, situație în care organul de urmărire penală a dispus prin ordonanță, neînceperea urmăririi penale față de cel inițial bănuit ca fiind autorul infracțiunii reclamate.
Totodată învederează că nici una din persoanele vătămate nu-l indică pe
clientul său cu numele de, ci sub apelativul "", astfel că au existat numeroase incertitudini și neclarități cu privire la persoana inculpată, părțile vătămate cu ocazia confruntării fiind influențate să-l indice pe acesta ca fiind persoana care i-a înșelat și care au făcut o descriere a fizionomiei inculpatului care nici pe departe nu seamănă cu cea a clientului său.
Se mai arată că din septembrie 2006 până la întocmirea actului de sesizare al instanței nu a fost făcut nici un act de urmărire penală, iar din întreg materialul probator doar două acte îl privesc pe intimatul - inculpat pe care îl reprezintă.
Cu privire la susținerile reprezentantului parchetul, în sensul că acesta s-a sustras urmăririi penale, părăsind teritoriul României, precizează că acesta nu a avut nici un moment vreo interdicție de a părăsi țara, pe perioada ianuarie - septembrie 2006 având mai multe intrări și ieșiri din țară.
Referitor la dispozițiile art. 332 alin.2 lit. c Cod procedură penală, într-adevăr acestea sunt incidente în cauză însă nu afectează în mod direct intimatul - inculpat.
În concluzie apărătorului intimatului - inculpat solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Părțile vătămate și personal, pe rând având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Prin decizia penală nr.73 din 5.05.2009 a Tribunalului Dâmbovițaa fost admis apelul inculpatului, împotriva sentinței penale nr. 27 pronunțată de Judecătoria Pucioasa la 30.01.2009 în dosarul nr- fiind desființată sentința atacată și trimisă cauza procurorului în vederea refacerii urmăririi penale și privind părțile vătămate Și.
Pentru a pronunța decizia respectivă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa înregistrat la 02.05.2007 sub nr. 561 la Judecătoria Pucioasa, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 215 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2000 - 2001, acesta a primit de la părțile vătămate, și, mai multe sume de bani, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un medic pe care îl cunoștea în vederea întocmirii dosarelor lor de pensie, pe caz de boală.
Mijloacele de probă pe baza cărora a fost întocmit actul de inculpare au fost reprezentate de declarațiile inculpatului și ale părților vătămate, declarațiile martorilor, și, procesele verbale de identificare, planșe foto.
Poziția adoptată de către inculpat a fost una de nerecunoaștere a faptei, susținând că nu le cunoaște pe părțile vătămate și că nu a fost niciodată în domiciliile lor.
S-a mai reținut de către instanța de fond că prin sentința penală nr. 167 pronunțată la 15.10.2007, de către Judecătoria Pucioasa, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 215 alin. 1 Cod penal, fiind obligat în același timp să le restituie părților vătămate sumele de bani pe care le-a încasat de la acestea, în schimbul promisiunii că le va facilita pensionarea pe caz de boală.
Prin decizia penală nr. 47 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA la 11.03.2008, sentința menționată mai sus a fost desființată, cauza fiind trimisă în vederea rejudecării aceleiași instanțe de fond, constatându-se că judecata s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.
La reluarea judecății s-a luat act de declarațiile părților vătămate că renunță la pretențiile civile pe care le-au formulat.
În urma administrării probelor instanța a constatat că în perioada 2000 - 2001, inculpatul le-a indus în eroare pe părțile vătămate în legătură cu posibilitatea pe care ar fi avut-o de a interveni pe lângă diverși medici, pentru a le ajuta să se pensioneze pe caz de boală, în schimbul unor sume de bani pe care și le-a însușit, promisiuni care nu au fost niciodată materializate.
Motivându-și soluția, judecătorul fondului a reliefat că fapta și vinovăția inculpatului au rezultat din declarațiile părților vătămate și ale martorilor, și, care s-au coroborat cu mențiunile proceselor verbale de identificare, întocmite în cursul cercetărilor penale, prin care inculpatul a fost indicat ca fiind autorul înșelăciunii.
S-a apreciat că descrierea pe care martorii și părțile vătămate au făcut-o persoanei care a promis că va interveni pentru pensionarea acestora din urmă, alături de planșele foto și conținutul proceselor verbale de recunoaștere și identificare, nu lasă loc niciunui dubiu că inculpatul este cel care a indus în eroare pe numiții, și.
Martorii au confirmat că inculpatul a venit în mai multe rânduri în domiciliile părților vătămate cărora le-a cerut sume de bani pentru a le înlesni pensionarea, pe care le-a și primit, fără însă ca acestea să beneficieze de vreun ajutor în schimbul lor, aspecte pe care le-au susținut și persoanele care au fost păgubite în acest mod.
S-a concluzionat că în drept, fapta inculpatului de a induce în eroare pe părțile vătămate cu scopul de a obține anumite foloase materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 215 alin.1 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41,42 Cod penal, texte de lege enunțate în ședință publică, în baza cărora acesta a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal, cuantumul acesteia fiind fixat la nivelul minimului special prevăzut de textul incriminator, în considerarea persoanei inculpatului, fără antecedente penale, dar care a avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal.
Prim prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, judecătorul fondului a apreciat că îndreptarea comportamentului acestuia se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 - 83 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 71 Cod penal, s-a dispus și interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, care așa după cum reclamă dispozițiile art. 71 alin. ultim Cod penal, a fost suspendată pe durata pedepsei principale.
S-a luat act că părțile vătămate au renunțat la pretențiile civile pe care le-au formulat, iar în baza dispozițiilor art. 118 lit. e Cod penal au fost confiscate sumele de bani obținute de către inculpat, urmare a săvârșirii infracțiunii.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motive, acesta a precizat că nu contestă descrierea faptei așa cum aceasta apare în actul de inculpare, care putea însă să fie săvârșită de el, sau de oricare altă persoană care corespunde într-o anumită proporție, descrierii făcute de către părțile vătămate celui care le-a înșelat.
În opinia sa, probele administrate nu sunt concludente, cu atât mai mult cu cât organul de urmărire penală a reținut în prima fază a cercetărilor pe o altă persoană, împrejurare care demonstrează că părțile vătămate au prezentat în declarațiile lor un portret insuficient conturat, care putea da naștere unor confuzii, dar și a faptului că adevăratul autor al faptei s-a folosit de mai multe nume și porecle care nu au nicio legătură cu el.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, instanța de control judiciar urmând să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la dispozițiile art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Fiind audiat, potrivit jurisprudenței CEDO, apelantul inculpat a declarat că nu a comis nicio faptă prevăzută de legea penală, adăugând că la confruntare a stat la Poliția orașului P patru ore, în prezența părților vătămate, în aceeași sală în care s-a administrat această probă, în timpul audierilor.
A mai arătat apelantul că nu a fost chemat să i se prezinte materialul de urmărire penală, deși organele de poliție aveau cunoștință că locuia la concubina sa, în comuna, sat, nr. 6 (la familia ).
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAa apreciat că apelul este nefondat.
S-a arătat că acțiunea penală a fost pusă în mișcare abia la data întocmirii rechizitoriului în dosarul nr.1170/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, la 6.04.2007, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de disp. art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 și 42 Cod penal - faptă comisă în perioada martie-octombrie 2001.
În urma denunțului numiților (în prezent decedat), și, organele de anchetă au desfășurat mai întâi cercetări față de, pentru infracțiunea prev. de disp. art. 257 Cod penal, prin ordonanța dată de către procuror la 20.08.2001 dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală față de acesta și continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii prev. de disp. art. 215 alin.1 Cod penal în vederea identificării autorului real al faptei.
Se evidențiază și faptul că însăși datele de stare civilă ale persoanei trimisă în judecată, împotriva căreia s-a desfășurat ancheta sunt eronate, în realitate prenumele părinților săi fiind și (iar nu și ).
Începerea urmăririi penale a fost dispusă în aceste condiții, abia la 7.12.2006, de către Investigații Criminale din cadrul Poliției P, măsură confirmată de către procuror în aceeași zi.
În conformitate cu disp. art.228 alin.6 Cod proc. penală "copia rezoluției prin care s-a dispus sau a fost confirmată începerea urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut sesizarea, dar și persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare".
Nu există nicio dovadă că procurorul a respectat aceste dispoziții de ordin procedural.
Totodată, art.255 alin.1 Cod proc. penală statuează că "în cauzele în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală (cazul în speță) organul de cercetare, după efectuarea actelor de cercetare penală, potrivit art.232, dacă există învinuit în cauză și constată că împotriva acestuia sunt suficiente probe, procedează la o nouă ascultare a învinuitului, aducându-i la cunoștință învinuirea și întrebându-l dacă are noi mijloace de apărare.
La pagina 31 din dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal întocmit la 8 decembrie 2005, care atestă că lui, (conceptat cu date de stare civilă nereale) i s-a adus la cunoștință că este învinuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin.1 Cod penal.
Acesta a fost audiat la 30.11.2005 și 8.12.2005, date la care a adoptat o poziție de contestare a faptelor, pe care nu le-a recunoscut nici ulterior.
După începerea urmăririi penale, învinuitul nu a mai dat nici o declarație.
Din cuprinsul procesului-verbal întocmit la 6 decembrie 2006 de lucrători ai Poliției orașului P, reiese că, urmare a verificărilor pe care le-au întreprins s-a constatat că în cursul anului 2006, a trecut frontiera de stat a României la 30.ian.2006, 14.02.2006, 28.02.2006, 31.03.2006, 11.07.2006 și 24.09. 2006.
Este adevărat, că în prezența apărătorului său, la data de 8.12.2006, s-a procedat la efectuarea unei recunoașteri din grup, la care au participat inculpatul și părțile vătămate și, care l-au recunoscut ca fiind persoana care le-a înșelat.
S-au mai întocmit procese - verbale de confruntare, în cuprinsul cărora s-a consemnat că inculpatul a contestat toate afirmațiile celor care îl reclamaseră în justiție.
Nu se regăsește însă în dosar nicio dovadă că inculpatul a fost înștiințat sau convocat de către organele de anchetă, pentru a da declarații după începerea urmăririi penale sau pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală.
Acest mod de a proceda demonstrează că organele de cercetare penală au încălcat dreptul la apărare al învinuitului, sesizarea instanței apărând de asemenea nelegală, în condițiile expuse.
Potrivit disp. art 332 alin. 2 cod pr.penală "instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la competență după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător".
În cursul urmăririi penale la 30.11.2005, inculpatului, cu alte date de stare civilă decât cele care se regăsesc în cuprinsul rechizitoriului, care vizează prenumele părinților săi, i-au fost aduse la cunoștință în prezența apărătorului său ales, de către organele de cercetare penală, acuzațiile pe care părțile vătămate, și le formulaseră împotriva sa, acuzații pe care acesta le-a negat, arătând că nu îi cunoaște pe care au solicitat tragerea sa la răspundere penală.
La 08.12.2005 inculpatul a mai dat o declarație în cuprinsul căreia a precizat că i-au fost prezentate sesizările numiților, și despre care a afirmat că nu îi cunoaște și că recunoașterea sa din grupul de persoane care le-a fost prezentat poate fi rezultatul unei confuzii.
Toate confruntările organizate de către organele de anchetă, urmare a constatării unor contraziceri între declarațiile numitului și cele ale părților vătămate, au fost efectuate în ziua de 08.12.2005.
Luând ca moment de referință începerea urmăririi penale împotriva învinuitului, tribunalul consideră că în cauza dedusă judecății au fost ignorate disp. art. 255 cod pr.penală - organul de cercetare penală neprocedând la "o nouă ascultare a învinuitului, care de asemenea nu a fost întrebat dacă are noi mijloace de apărare".
Totodată, nu există nici o dovadă că învinuitul a fost chemat pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, potrivit disp. art. 250 cod pr.penală, care se aplică corespunzător.
De altfel, este evident că referatul de terminare a urmăririi penale a fost întocmit la doar 3 zile de la începerea urmăririi penale față de învinuitul.
Cu toate că în cuprinsul acestui act se specifică faptul că după 08.12.2005, învinuitul nu s-a mai prezentat în vederea audierii și pentru prezentarea materialului de urmărire penală, fiind plecat în străinătate, nu există nici o dovadă că acesta a fost înștiințat sau convocat în vederea efectuării unor acte procesuale, chiar dacă în mai multe rânduri a ieșit din țară prin punctul de trecere a frontierei "Nădlac" începând cu data de 30.01.2006.
Încălcarea dispozițiilor legale legate de citarea și prezența învinuitului în fața organului de cercetare penală, după începerea urmăririi penale (căruia nu i-a fost comunicată copia rezoluției prin care a fost confirmată motivat, de către procuror, rezoluția de începere a urmăririi penale, emisă de către organul de cercetare penală) este sancționată cu nulitatea absolută, vătămarea produsă astfel neputând fi înlăturată în nici un mod, și putând fi invocată în orice stare a procesului, chiar și din oficiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând următoarele argumente:
Din interpretarea art. 332 alin.2 rezultă C.P.P. că urmărirea penală trebuie să se desfășoare potrivit dispozițiilor legale, iar în cazul în care instanța de judecată constată că s-au încălcat dispozițiile legale sancționate cu nulitate absolută care potrivit legii, nu poate fi acoperită în nici un mod, are obligația restituirii cauzei la procuror pentru refacerea actelor procesuale lovite de o astfel de nulitate.
Aceeași măsură de impune și atunci când încălcarea legii este sancționată și cu nulitate relativă dacă vătămarea produsă nu poate fi înlăturată astfel și nulitatea a fost invocată în condițiile legii.
Din actele dosarului rezultă că nu ne aflăm în fața nici unuia dintre cazurile de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăriri penale prev. de art. 332 alin.2 Cod procedură penală.
Astfel, cât privește sesizarea instanței nu rezultă încălcări ale dispozițiilor legale în acest sens, deoarece urmărirea penală a trecut prin toate stadiile procesuale penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței prin rechizitoriu.
În faza de urmărire penală nu au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la prezența obligatorie a învinuitului sau inculpatului și asistarea sa de către apărător.
Codul d e procedură penală nu impune prezența obligatorie a învinuitului la desfășurarea urmăririi penale, ci numai în faza de judecată când acesta este arestat precum și la judecarea căilor de atac sau a altor cereri, potrivit dispozițiilor art. 314 Cod penal, art. 375 alin.3 Cod procedură penală, art. 38511alin.2 Cod procedură penală și art. 460 alin.2 Cod procedură penală.
Prezența obligatorie la urmărirea penală a învinuitului sau inculpatului este reglementată numai în momentul prelungirii sau menținerii arestului preventiv sau a judecării recursului declarat împotriva acestor măsuri preventive.
Oricum inculpatul nu a fost arestat în cursul urmăririi penale astfel că prezența acestuia nu a fost la nici un moment obligatorie și în consecință nu există motiv de restituire a cauzei la procuror pentru această situație.
Nici asistarea inculpatului de către apărător la urmărirea penală nu era obligatorie, deoarece acesta nu se afla în situația prevăzută de art. 171 alin.2 Cod procudură penală, respectiv nu era minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un alt insitut medical educativ, reținut sau arestat în altă cauză, nu s-a dispus măsura de siguranță a internării medicale sau obligatorii la tratament medical, ori organul de urmărire penală a apreciat că inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea.
După cum se poate constata nu s-a încălcat în faza de urmărire penală nici o reglementare procesual penală în legătură cu sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, prev. de art. 332 alin.2 Cod procedură penală și corelativ cu cele mai sus precizate nici încălcarea dispozițiilor legale ce atrag nulitatea actelor prev. de art.197 alin.2 Cod procedură penală referitoare la prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.
Cât privește motivele reținute de instanță în decizia de restituire a cauzei, că inculpatul nu a fost audiat după începerea urmăriri penale, că nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală și că nici nu a fost citat în acest sens, s-a apreciat că aceste acte nu au fost posibil de efectuat deoarece inculpatul (învinuit la acel moment) s-a sustras urmăririi penale imediat după administrarea probelor care îi dovedeau vinovăția, respectiv declarațiile părților vătămate, procese verbale de recunoaștere din grup, procesele verbale de confruntare.
Acesta a recunoscut pentru ce faptă era învinuit și încadrarea juridică a acesteia, aspecte aduse la cunoștința învinuitului de către organele de poliție în prezența a doi avocați și consemnate în procesul verbal de la pagina 31 din dosarul de urmărire penală.
Pe de altă parte inculpatul nu este obligat să dea declarații, folosirea acestui drept este lăsat de lege la aprecierea sa.
În mod asemănător inculpatului nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală deoarece s-a sustras, plecând din țară.
În acest sens sunt relații de la Poliția de Frontieră privind numeroasele plecări din țară ale inculpatului după ce i s-a adus la cunoștință învinuirea, aspecte ce ar fi putut fi apreciate ca nulități relative nu au adus nici o vătămare inculpatului deoarece, pe de o parte, acesta s-a sustras urmăririi penale, nu a dorit cooperarea cu organele de urmărire penală în vederea aflării adevărului, nu a dorit să propună administrarea de probe, iar pe de altă parte, aceste motive nu au fost invocate la primul termen de judecată cu procedura completă așa cum prevede art. 197 alin.4 Cod procedură penală.
Că aspectele reținute de instanță ca motive de restituire a cauzei la procuror nu sunt justificate rezultă și din faptul că inculpatul a fost judecat și condamnat la fond, în două cicluri procesuale, unde inculpatul a fost prezent, a fost asistat de apărător ales, i s-a adus la cunoștință fapta pentru care a fost inculpat, încadrarea juridică a faptei, actele dosarului, probele și dreptul de a propune spre administrare noi probe, care să-i dovedească vinovăția.
Curtea, verificând hotărârea atacată conform art. 38514Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală constată că recursul este nefondat.
În acest sens, se observă că deși beneficiază de o argumentație destul de laborioasă, dezvoltarea motivului de recurs invocat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, acela că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii prev. de art.3859alin.1 lit. 171Cod procedură penală - text de lege repus în vigoare după darea Deciziei nr. 783 din 12 mai 2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 - nu reușește să atingă la modul concret aspectele pentru care s-a considerat de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA că se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
Astfel, fără a mai relua în amănunt observațiile efectuate de instanța de apel se constată că sesizarea instanței de judecată a fost nelegal efectuată atâta timp cât la dosarul de urmărire penală nu există înscrisuri din care să rezulte că acesta a fost chemat pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în conformitate cu prevederile art. 257 Cod procedură penală rap. la art. 250 Cod procedură penală în condițiile în care rezultă imposibilitatea prezenței acestuia la sediul organului de cercetare datorată anumitor împrejurări, fie acestea motivate de trecerea frontierei de stat în lunile ianuarie, februarie, martie, iulie și septembrie 2006.
Este justificată concluzia că întocmirea unui rechizitoriu în urma neprezentării materialului de urmărire penală inculpatului, neprezentare care nu se grefează pe vreunul dintre cazurile prev. de art. 254 alin.1 Cod procedură penală afectează legala sesizare a instanței de judecată în principal datorită nerespectării dreptului la apărare al inculpatului prev. de art. 6 Cod procedură penală și art.6 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care conduce la lipsa de obiectivitate a acestui act procedural extrem de important prin consecințele sale.
Dacă la această situație mai adăugăm și faptul că organul de anchetă a ignorat și disp. art. 255 alin.1 Cod procedură penală în conformitate cu care avea obligația iar nu facultatea de a proceda la o nouă ascultare a inculpatului, după efectuarea actelor de cercetare penală, aducându-i-se la cunoștință învinuirea și întrebându-l dacă are noi mijloace de apărare; aspect ce conduce la aceeași întocmire viciată a actului de sesizare a instanței, apare ca evidentă necesitatea restituirii cauzei la procuror în baza art. 332 Cod procedură penală în vederea refacerii urmăririi penale față de inculpatul, în condițiile în care această persoană nu recunoaște fapta săvârșită iar probele împotriva acestuia posedă un grad ridicat de echivoc.
Față de cele astfel reținute, Curtea în baza art.38515alin.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr.73/5.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, în contradictoriu cu intimatul - inculpat, fiul lui și, 3 iunie 1949, domiciliat în com., sat,-, jud.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
Grefier
Red./DC
2 ex./9.11.2009
f-- Judecătoria Pucioasa
a-- TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
G /
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul
