Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 1016/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1016/R
Ședința publică din 3 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 58 din 15.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă partea vătămată intimată, personal, lipsă fiind inculpatul recurent.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, un memoriu formulat de către inculpatul recurent, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului și menținerea deciziei tribunalului, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată.
Partea vătămată pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 447 din 20.11.2007, pronunțată în dosar nr- Judecătoria Reșița a admis cererea de schimbare încadrare juridică și, în baza art. 334 Cpp a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de ultraj în formă continuată, prevăzută de art. 239 al.1 Cp, cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 37 lit. a Cp, în infracțiunea de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 al.1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit.a Cp.
În baza art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art.10 lit.1Cpp coroborat cu art.181Cp, a achitat pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii ultraj, prevăzută de art. 239 al.1 Cp.
În baza art. 181alin. 3 Cp coroborat cu art. 91 lit.c Cp a aplicat inculpatului 1.000 lei amendă cu caracter administrativ.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 alin.1 lit.c Cpp a obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 20 iulie 2007, partea vătămată - agent comunitar în cadrul Poliției Comunitare Reșița - se afla în parcul PF 6 din zona Reșița, unde își efectua serviciul, când, în jurul orelor 18,30 - 19,00, a venit la acesta inculpatul, reproșându-i că nu-și îndeplinește îndatoririle de serviciu corespunzător, întrucât nu vede o doamnă care se dă în leagăn cu un bebeluși de 3,4 luni și a început să-i adreseze cuvinte jignitore. În acel moment partea vătămată s-a legitimat, și i-a cerut și inculpatului să se legitimeze. Atunci, inculpatul a început să protesteze, adresându-i jigniri părții vătămate, apoi a început să o amenințe, spunându-i să nu iasă singură de la serviciu că o va aștepta și îi va arăta el, că va merge la Radio Reșița și va spune că nu-și face datoria.
La data de 21 iulie 2006, în jurul orelor 18,00 - 19,00, în timp ce partea vătămată își efectua serviciul în aceeași zonă, inculpatul a venit din nou în parc cu soția și copilul său și fără nici un motiv a început să-i adreseze cuvinte jignitoare părții vătămate, a înjurat-o, a amenințat-o că o va băgă la pușcărie și că o va da afară de la serviciu și din oraș.
Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a amenințat-o pe partea vătămată în nici un fel, și doar i-a cerut să ia măsuri, întrucât singurul leagăn funcționabil era ocupat de două persoane majore și el nu putea să îl dea în leagăn pe fiul său în vârstă de un an. De asemenea, i-a mai reproșat părții vătămate că nu este în ghereta unde ar trebuit să fie, nu patrulează și nici nu este îmbrăcat corespunzător.
Susținerile inculpatului sunt însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză.
Martorii audiați în cauză au relatat în depozițiile lor că inculpatul a fost cel care a început conflictul, a înjurat-o și i-a adresat cuvinte jignitoare părții vătămată și de asemenea, în data de 20 iulie 2006 amenințat-o să nu iasă singură de la serviciu, iar la data de 21 iulie 2007 amenințat-o că o va da afară de la serviciu, o va băga în pușcărie și o va da afară din oraș.
Cu privire la amenințările adresate de inculpat părții vătămate, la data de 21 iulie 2007, referitoare la faptul că o va da afară de la serviciu, o va băga în pușcărie și că o va da afară din oraș, chiar partea vătămată a relatat că aceste fapte cu care a fost amenințată nu au alarmat-o în nici un fel, nu i-au produs nici o temere gravă și temeinică.
Potrivit art. 239 al.1 Cp coroborat cu art. 193 Cp, acțiunea de amenințare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel amenințat și să prezinte suficiente temeiuri că se va realiza. Ori, în speță, chiar partea vătămată a relatat că aceste fapte cu care a fost amenințată nu au alarmat-o în nici un fel.
Așa fiind, instanța de fond a reținut că acțiunile reținute în sarcina inculpatului la data de 21 iulie 2007, nu reprezintă acte de executare ale aceleiași infracțiuni de ultraj, acestea nefiind de natură penală, astfel că a admis cererea de schimbare a încadrării juridice și astfel, în baza art. 334 Cpp a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj în formă continuată, prevăzută de art. 239 al.1 Cp cu aplicarea art. 41 al.2 Cp și art. 37 lit.a Cp, în infracțiunea de ultraj în formă simplă, prevăzută de art. 239 al.1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. Cp.
Apreciind pericolul social al faptei comise de către inculpatul, prin prisma criteriilor prev. de art. 181alin. 2 Cp, instanța de fond a considerat că acesta nu este specific unei infracțiuni. S-a avut în vedere împrejurarea că fapta cu care inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată nu i-a creat acesteia o temere gravă și temeinică, neprezentând suficiente temeiuri că se va realiza, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul nu și-a pus în practică amenințarea, temerea insuflată nu a avut caracter de durată, a doua zi partea vătămată venind singură la serviciu.
Așa fiind, instanța de fond a constatat că fapta comisă de inculpat nu este infracțiune, deoarece acesteia îi lipsește una din trăsăturile esențiale, prevăzute de art. 17 Cp, și anume pericolul social specific infracțiunii, pe lângă celelalte două - vinovăția și prevederea în legea penală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și inculpatul.
În motivarea apelului parchetului s-a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală,întrucât,în primul rând, prima instanță a apreciat greșit că în cauză faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni datorită faptului că inculpatul nu și-a pus în practică amenințările și pentru că nu au produs o temere gravă părții vătămate, aceasta prezentându-se a doua zi după incident la serviciu; s-a arătat că inculpatul a săvârșit acte de amenințare asupra părții vătămate într-un context violent, într-un loc public și fără nici un motiv, că acesta nu a recunoscut faptele și se află în stare de recidivă postcondamnatorie, aspecte ce trebuiau avute în vedere de către instanța de fond la aprecierea pericolului social concret; în apelul parchetului s-a arătat că soluția pronunțată este și nelegală, sub aspectul faptului că prima instanță, în loc să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului din infracțiunea prev.și ped.de art.239 alin.1 Cp,cu aplic.art.41 alin.2 Cp, în două infracțiuni prev. și ped. de art.239 alin.1 Cp, cu aplic.art.33 Cp, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului într-o singură infracțiune de ultraj, apreciind că a doua manifestare a inculpatului nu este de natură penală.
Inculpatul nu și-a motivat apelul în fapt și în drept.
În apel s-a procedat la audierea inculpatului, nemaifiind administrate alte probe.
Prin decizia penală nr. 58 din 15.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cpp a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița împotriva sentinței penale nr. 447/20.11.2007, pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr-, pe care a desființat-o în latură penală și rejudecând:
În baza art. 334 Cpp a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului din infracțiunea prev. și ped. de art. 239 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp și art. 37 lit. a Cp în două infracțiuni prev. și ped. de art. 239 al. 1 Cp, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp și art. 37 lit. a Cp.
În baza art. 239 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp - pentru infracțiunea de ultraj săvârșită în data de 20 iulie 2006 - a condamnat inculpatul la6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cpp a achitat inculpatul pentru infracțiunea de ultraj prev. și ped. de art. 239 al. 1 Cp cu aplicarea art. 37 lit. a Cp din data de 21.07.2006.
În baza art. 83 Cp a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 379/30.06.2005 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. 2397/2005, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 861Cp s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de1 (un) an și 6 (șase) luni închisoareaplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 (patru) ani,stabilit conform art. 862Cp.
În baza art. 863al. 1 Cp s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C-S;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 863alin. 3 Cp s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să nu intre în legătură cu partea vătămată.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864și 865Cp raportat la art. 83-85 Cp cu privire la revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cpp a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat împotriva aceleiași sentințe.
Verificând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 și art.378 Cpp, sub toate aspectele de temeinicie și legalitate și pentru orice motiv de desființare, tribunalul a constatat că apelul declarat de inculpatul este nefondat, respingându-l, iar apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița este fondat, admițându-l pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Primul motiv de apel invocat de parchet este întemeiat.
Pentru a dispune achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.1Cpp, prima instanță a reținut că din declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiați rezultă că părții vătămate i-a fost puțin teamă de amenințările inculpatului din data de 20 iulie 2006 și că amenințările din data de 21.07.2006 nu i-au produs teamă.
S-a reținut însă de către tribunal că prima instanță a apreciat greșit probele administrate.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, din declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiați rezultă că, în data de 20 iulie 2006 inculpatul i-a adresat injurii și amenințări cu lovirea părții vătămate, care se afla în timpul serviciului, fiind agent al Poliției Comunitare.
Din aceleași declarații rezultă cu certitudine că altercația a fost pornită de către inculpat, fără ca partea vătămată să fi avut vreo contribuție și că, pe tot parcursul incidentului, partea vătămată i-a răspuns inculpatului politicos, deși acesta era agresiv.
În declarația aflată la fila 6 dosar fond, partea vătămată a arătat că amenințările cu bătaia l-au alarmat, menținându-și această poziție și în suplimentul de declarație de la fila 10 dosar. De altfel, și în declarația din faza de urmărire penală, precum și în raportul întocmit în data de 20 iulie 2007 ( fila 5 dosar ), partea vătămată arată că i-a fost teamă de amenințările inculpatului.
Din declarațiile martorilor - și, martori care au perceput direct incidentul din data de 20 iulie 2006, rezultă că inculpatul a avut o atitudine extrem de agresivă, acest fapt rezultând și din declarațiile martorilor și, care se aflau și ei în parc la data incidentului și care au relatat că inculpatul le-a adresat chiar și lor amenințări.
Această atitudine extrem de violentă a inculpatului l-a determinat pe partea vătămată să ceară ajutorul colegilor săi, care, după cum relatează și martorii mai sus amintiți au venit în parc la solicitarea părții vătămate.
Totodată, martorul, care a venit la fața locului la solicitarea părții vătămate, a arătat că aceasta era timorată de diferența de statură dintre ea și inculpat.
Având în vedere că, așa cum rezultă din analiza probelor de mai sus, partea vătămată a considerat incidentul dintre aceasta și inculpat destul de grav pentru a-și chema colegii în ajutor, tribunalul a apreciat că amenințările inculpatului i-au produs o temere gravă.
În plus, comportamentul inculpatului din ziua imediat următoare - 21 iulie 2006 - când acesta l-a agresat din nou verbal pe partea vătămată, chiar dacă, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu este de natură penală, a apreciat tribunalul că a fost de natură a potența temerea părții vătămate că inculpatul își va pune în practică amenințările.
Având în vedere că acțiunea inculpatului s-a săvârșit într-un loc public, de față cu mai multe persoane, precum și faptul că inculpatul, după prima acțiune a perseverat, s-a reținut că fapta acestuia prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Așa fiind, s-a reținut de către tribunal că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul, în data de 20 iulie 2006, săvârșit o acțiune de amenințare cu lovirea, în condițiile art.193 Cp, împotriva părții vătămate, care se afla în exercitarea atribuțiilor de agent al Poliției Comunitare, sub aspectul laturii subiective acesta acționând cu intenție directă.
În drept, fapta inculpatului mai sus descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev.și ped.de art.239 alin.1 Cp.
În ce privește faptele inculpatului din data de 21 iulie 2006, tribunalul a reținut că amenințarea cu depunerea unei reclamații la superiorii părții vătămate, precum și cea cu depunerea unei plângeri penale la organele în drept, nu realizează conținutul constitutiv al unei amenințări în înțelesul art.193 Cp și nu poate constitui infracțiunea de ultraj prev.și ped.de art.239 alin.1 Cp.
Astfel, și cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet tribunalul l-a apreciat ca întemeiat, impunându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului dintr-o singură infracțiune de ultraj prev.și ped.de art.239 alin.1 Cp, cu aplic.art.41 alin.2 Cp, în două infracțiuni de ultraj prev.și ped.de art.239 alin.1 Cp, cu aplic.art.33 lit.a Cp.
În ce privește individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului pentru infracțiunea săvârșită în data de 20 iulie 2007, tribunalul, la stabilirea cuantumului acesteia, a avut în vedere atitudinea nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul urmăririi penale și al judecății, precum și faptul că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie și că a săvârșit infracțiunea în cursul termenului de încercare.
Având în vedere toate aceste aspecte, tribunalul a aplicat, pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea prev.și ped.de art.239 alin.1 Cp, iar față de condamnarea anterioară, a dispus aplicarea dispozițiilor art.83 Cp privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a reținut însă că, față de faptul că infracțiunea săvârșită anterior de inculpat este o infracțiune de abandon de familie, ceea ce arată că inculpatul nu a perseverat în săvârșirea aceluiași gen de infracțiune, scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia.
În acest sens, tribunalul a reținut că dispozițiile art.861alin.1 lit.b Cp și cele ale art. 867alin.1 lit.b Cp prevăd că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și respectiv executarea pedepsei la locul de muncă se pot dispune și dacă inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa cu închisoarea mai mare de 1 ( un ) an, ceea ce înseamnă că aceste măsuri se pot aplica și față de inculpații aflați în stare de recidivă.
Cele două texte de lege mai sus amintite nu fac nici o distincție între recidiva postcondamnatorie și cea postexecutorie.
Conform art.83 alin.3 Cp în cazul în care inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de încercare, cum este cazul și în speța de față, instanța va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și va dispune executarea în întregime a pedepsei aplicate anterior,care se va alătura celei aplicate pentru noua infracțiune; de asemenea, acest text de lege prevede și că, în cazul în care s-a dispus revocarea, nu se poate aplica din nou suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Tribunalul a reținut însă că, din întreaga reglementare a mijloacelor de individualizare a pedepselor rezultă intenția legiuitorului ca aceste mijloace să fie aplicate progresiv, în funcție de cuantumul pedepsei aplicate și de aprecierea instanței de judecată referitoare la posibilitatea reeducării inculpatului fără ca acesta să fie privat de libertate.
După cum se observă din această reglementare, condițiile în care instanța poate să dispună aceste mijloace de individualizare suferă o modificare în sensul măririi cuantumului atât în ce privește pedeapsa aplicată, cât și în ce privește pedeapsa la care a fost condamnat anterior inculpatul, de la un mijloc de individualizare la altul, executarea pedepsei la locul de muncă fiind ultimul mijloc de individualizare care permite instanței să nu dispună executarea efectivă a pedepsei.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că, interpretând unele prin altele și în ansamblu textele de lege care reglementează această materie, în situația în care se dispune revocarea suspendării executării pedepsei, nu se poate dispune din nou, cu privire la pedeapsa aplicată, suspendarea executării pedepsei prevăzută de art.81 Cp, însă se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, acesta fiind un mijloc de individualizare a pedepsei mai restrictiv decât suspendarea condiționată a executării pedepsei. La fel, dacă se revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu se poate dispune, cu privire la pedeapsa nou aplicată din nou acest mijloc de individualizare, dar se poate dispune executarea pedepsei la locul de muncă.
O altă interpretare dată dispozițiilor art.83 alin.3 Cp ar duce la posibilitatea aplicării suspendării pedepsei sub supraveghere și respectiv a dispunerii executării pedepsei la locul de muncă numai inculpaților aflați în stare de recidivă postexecutorie, nu și celor aflați în stare de recidivă postcondamnatorie, deși în teoria dreptului penal recidiva postexecutorie este considerată forma cea mai gravă a recidivei.
Astfel fiind, tribunalul a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art.861Cp și a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, urmând ca pe durata termenului de încercare acestuia, pe lângă măsurile de supraveghere obligatorii prevăzute de art.863alin.1 Cp, să i se impună și să nu ia legătura cu partea vătămată.
Având în vedere considerentele expuse în examinarea motivelor de apel invocate de parchet, s-a reținut că apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale este nefondat.
Împotriva deciziei penale nr. 58 din 15.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S, a declarat recurs inculpatul, arătând că nu consideră că a săvârșit vreo infracțiune, solicitând achitarea pe baza dovezilor ce le va pune la dispoziția instanței în termenul legal.
La dosarul cauzei nu s-au mai depus alte probe, decât un memoriu ajuns la dosar prin registratura instanței.
Recursul este nefondat.
Analizând decizia penală recurată în raport cu solicitările formulate în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat și a dat o bună încadrare juridică faptelor reținute.
Din declarațiile martorilor, -, și - martori existenți la data producerii incidentului în parc, rezultă că inculpatul, în data de 20.07.2006 l-a amenințat pe partea vătămată, agent al Poliției Comunitar aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, cu lovirea, având o atitudine extrem de agresivă, amenințările mergând până la agresarea verbală a altor persoane aflate la acel moment în parc și care au depus mărturie. Amenințarea cu lovirea, cu scoaterea părții vătămate din oraș, a fost de natură să o alarmeze pe aceasta, astfel încât au fost chemați alți colegi într-ajutor.
În mod corect s-a reținut că fapta, sub aspectul laturii subiective, s-a săvârșit cu intenție directă și întrunește și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii prev. de art. 239 al.1 Cp.
În consecință, se apreciază că raportat la dispozițiile art. 3859Cpp nu există temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp recursul inculpatului să fie respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 al.2 Cpp, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 58 din 15.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, ca nefondat.
În baza art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Red. /13.11.08
Tehnored. 2 ex./21.11.08
PI. - - Jud. Reșița
- - a; - Trib. C-
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky
