Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 25/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.25/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Stanca
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.178/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent și avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorii inculpaților și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând a se dispune reducerea cuantumului pedepsei, urmare reținerii dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal.
Învederează în susținere că din probele dosarului reiese cu certitudine starea de provocare a inculpatului de către partea civilă.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat solicită admiterea recursului declarat de inculpatul și prin extinderea efectelor acestuia a se dispune reducerea cuantumului pedepsei, reținându-se scuza provocării.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată întrucât în cauză s- stabilit o corectă stare de fapt și s-a făcut justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, nedovedindu-se starea de provocare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.1255/27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr- au fost condamnați inculpații:
1. fiul lui și, născut la data de 30.03.1976 în A, jud. A, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în A,-, jud. A, arestat în cauză și deținut în Penitenciarul Aiud, recidivist, la:
- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.l. cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal în dauna părții vătămate Suc iu G;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.l. cu aplic. art.37 lit.b.
În baza art.33 lit. a și art.34. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai mare de 2ani și 6 luni închisoarepe care s-a stabilit aoe xecuta în final inculpatul.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art.71.
În baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive, respectiv din data de 05.01.2007 până la data de 27.04.2007 și perioada începând cu data de 16.07.2007 până la zi.
În baza art.350 alin.l.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. 2., fiul lui și, născut la data de 01.12.1974 în C N, jud. C, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor la C Mobila A SRL, căsătorit, 1 copil minor, domiciliat în A,-, jud. A, recidivist, la:
- 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.l. cu aplicarea art.37 lit. Cod penal în dauna părții vătămate
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin. pen. cu aplic. art.37 lit.b pen.
În baza art.33 lit. a și art.34 pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai mare de 2 ani și 2 luni închisoare pe care s-a stabilit aoe xecuta în final inculpatul.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 pen.
În baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive, respectiv din data de 05.01.2007 până la data de 27.04.2007.
În baza art. 14 rap. la art.346 pr.pen. cu referire la art.998 civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G prin reprezentant legal domiciliat în A, str.- -, - 13,.6, jud. A și în consecință:
Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile cu titlu de despăgubiri civile.
S-au respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.
În baza art. 191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații, fiecare să plătească statului suma de 450 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat îh cauză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpații și sunt frați și locuiesc în municipiul
Cei doi inculpați în noaptea de 5 ianuarie 2001 s-au deplasat la localul aparținând " " A, iar în jurul orei 2,00 l-au acostat pe partea civilă G și fără vreun motiv au început să-i aplice lovituri cu pumnii și picioarele.
Nesocotind sentimentul comun de pudoare, a decenței care trebuie păstrată în gesturi și cuvinte, inculpatul i-a mușcat aap ărții civile producându-i amputația parțială a helixului și a lobului auricular. Acesta și-a introdus în gură partea de mușcată relatând că " acesta este trofeul meu".
În local se aflau aproximativ 10-12 persoane care au rămas indignate la observarea gesturilor și a actelor inculpaților care contravin deprinderilor și comportărilor ce sunt compatibile cu respectul reciproc și decența atitudinii.
In urma loviturilor persoanei vătămate i s-au pricinuit leziuni corporale ce au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
- Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud care a solicitat desființarea hotărârii atacate și înlăturarea pedepsei accesorii, prev. de art.64 lit.c Cod penal, aplicată în mod greșit inculpaților, de către instanța de fond.
- Inculpații și care au solicitat aplicarea prevederilor art.73 lit.b Cod penal și reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
Prin decizia penală nr.178/A/6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția penală în dosar nr- apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiuda fost admis, iar în urma desființării hotărârii atacate, a fost înlăturată pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.c Cod penal, aplicată inculpaților.
Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că față de natura și gravitatea infracțiunilor comise și persoana inculpaților, în mod greșit instanța de fond le-a aplicat acestora pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.c Cod penal.
În ce privește motivele de apel invocate de inculpați s-a reținut că probele administrate în cauză nu confirmă faptul că faptele inculpaților au fost săvârșite sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții declanșată de un act provocator al părții vătămate, pedepsele aplicate fiind bine individualizate, în funcție de criteriile generale de individualizare stabilite de art.72 Cod penal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, inculpatul .
Se constată că recursul declarat nu a fost motivat în scris, însă, în fața instanței apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent a solicitat casarea hotărârilor atacate și reducerea cuantumului pedepselor aplicate, urmând să se constate că faptele au fost comise în stare de provocare, în condițiile art.73 lit.b Cod penal.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
În raport cu materialul probator administrat în cauză, starea de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar vinovăția inculpatului rezultă neîndoielnic în cauză.
Apărarea inculpatului recurent că ar fi comis faptele sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, în condițiile art.73 lit.b Cod penal este nefondată. Martorii, Creța și confirmă starea de fapt reținută de instanța de fond, că inculpații au fost cei care au acostat partea civilă, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii și picioarele.
Referitor la individualizarea pedepsei, au fost respectate criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de împrejurările în care au fost comise, de urmărire produse - tulburarea liniștii și ordinii publice într-un local public, în prezența a 10-12 consumatori și cauzarea unor leziuni părții vătămate care au necesitat 25-30 zile termen de îngrijiri medicale -precum și de persoana inculpatului care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și furt calificat.
Se constată astfel că pedeapsa aplicată de 2 ani 2 luni închisoare corespunde unei individualizări proporționale, fiind de natură prin durata ei să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
Față de aceste considerente, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală recursul declarat de inculpatul va fi respins ca nefondat.
Urmare respingerii recursului, în baza art.192 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 178/A/6.10.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 760 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 600 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent și intimat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - --CO
semn.președintele de complet
- - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/2.02.2009
;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Tiberiu Peter, Stanca