Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 27/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 27-
Ședința publică din 15 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu dr.- -
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
- procuror
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile penale declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpatul, domiciliat în comuna, județul V, împotriva deciziei penale nr.144-A din 19 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, s-au luat în discuție actele și lucrările dosarului,precum și susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheierea din 8 ianuarie 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunțartea la data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor penale formulate;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin rechizitoriul nr.450/P/2005, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, inculpatul (născut la data de 25 august 1978, domiciliat în comuna, județul V, recidivist) a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art.239 alin.2, 3 și 4 Cod penal și a unei infracțiuni prevăzute de art.321 alin.1 Cod penal.
In esență, actul de trimitere în judecată a reținut că la data de 25 martie 2005, inculpatul a provocat scandal în apropierea barului "", în centrul localității, județul V, proferând cuvinte vulgare și pornografice iar, în plus, a amenințat și exercitat acte de violență asupra lucrătorilor de poliție și, de la postul local de poliție.
Cu judecarea cauzei a fost sesizată Judecătoria Drăgășani care, prin sentința penală nr.82 din 1 martie 2007, dispus achitarea inculpatului, pentru toate infracțiunile, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.a Cod pr.penală, pentru cele prevăzute de art.239 alin.2, 3 și 4 Cod penal, iar în temeiul art.10 lit.b/1 Cod pr.penală, combinat cu art.18/1 Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal și i-a aplicat amenda administrativă de 1.000 lei.
Prin aceeași sentință, a fost obligat inculpatul, în conformitate cu dispozițiile art.113 Cod penal, la tratament medical până la însănătoșire.
In fine, a fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare către stat.
Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanță a reținut:
La data de 25 martie 2005, în jurul orelor 16,00, inculpatul a mers la barul "" din comuna, județul V, pentru a consuma băuturi alcoolice deși, anterior, mai consumase atare băuturi și se afla sub influența acestora.
In bar, între inculpat și martorul a apărut un conflict care a degenerat în scandal, aplanat parțial de persoanele care se aflau în interiorul acestuia.
Deoarece lucrătorii de poliție și, de la Postul de poliție al comunei, județul V, au fost sesizați în legătură cu scandalul ce a avut loc, s-au deplasat la locul respectiv iar după venirea acestora inculpatul le-a adresat atât lor cât și persoanelor care erau în apropiere cuvinte vulgare și pornografice, i-a amenințat cu moartea, i-a îmbrâncit și i-a tras de vestimentație.
Prima instanță a reținut că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de ultraj, deoarece cei doi lucrători de poliție și-au exercitat abuziv îndatoririle de serviciu, astfel că s-a dispus achitarea, în temeiul dispozițiilor art.10 lit.a Cod pr.penală.
In ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, s-a reținut că, deși, această faptă a fost săvârșită, ea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că s-a dispus achitarea în temeiul art.10 lit.b/1 Cod pr.penală, combinat cu art.18/1 Cod penal, aplicându-i acestuia o amendă administrativă.
Totodată, constatând, din actul medical, că inculpatul prezintă pericol pentru societatea, din cauza afecțiunii psihice de care suferă, s-a luat, în temeiul dispozițiilor art.113 Cod penal, măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
Impotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani și inculpatul.
In apelul său, parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj prevăzute de art.239 alin.2, 3 și 4 Cod penal și, tot astfel, greșit s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art.321 Cod penal, deoarece, aceasta, prin modul în care a fost săvârșită, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Inculpatul a criticat sentința, susținând că temeiul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art.321 Cod penal, a fost stabilit greșit, cel corect fiind art.10 lit.a Cod pr.penală.
TRIBUNALUL VÂLCEA, prin sentința penală nr.144/A din 19 septembrie 2007, admis apelul formulat de parchet, a desființat în parte sentința, a înlăturat achitarea inculpatului pentru ambele fapte, dispunând schimbarea încadrării juridice din art.239 alin.2, 3, 4 Cod penal, în art.239 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare.
Tot astfel, în baza art.321 Cod penal, cu aplicația art.37 lit.a Cod penal, l-a condamnat la un an închisoare, dispunând, în conformitate cu dispozițiile art.33, 34 Cod penal, executarea pedepsei cele mai grele de un an închisoare, în condiții de detenție, cu aplicarea art.71 Cod penal, în limitele prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.
Prin aceeași decizie s-a menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 1.442 zile, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.94/1999, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a respins ca nefundat apelul formulat de inculpat care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Impotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpatul.
Parchetul a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând:
-în mod greșit tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.239 alin.1 Cod penal, cu nesocotirea tuturor probelor administrate, din care rezultă că inculpatul a exercitat acte de violență asupra agenților de poliție și, împrejurare în care fapta trebuia încadrată în art.239 alin.1, 2 Cod penal;
-săvârșirea a două infracțiuni de ultraj cu violență atrage aplicarea unor pedepse majorate, în limitele prevăzute de art.239 alin.2 Cod penal;
-în mod greșit s-a menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 1.442 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prin sentința penală nr.94/1999 a Tribunalului Vâlcea.
În cererea scrisă, de recurs, inculpatul nu a invocat vreun motiv de casare iar în fața instanței nu s-a prezentat.
Examinând hotărârile pronunțate, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6, 385/8 și 385/9 alin.3 Cod pr.penală, se constată că este fondat, în parte, recursul formulat de parchet, în sensul în care se va preciza:
Cu referire la starea de fapt:
Inculpatul recunoaște parțial săvârșirea faptelor imputate prin actul de trimitere în judecată, respectiv numai cea privind provocarea de scandal, motivând, însă, că a fost provocat de către martorul, cu care a avut un conflict în interiorul barului "", din comuna, județul V; din probele administrate rezultă că a săvârșit și 4 infracțiuni de ultraj asupra lucrătorilor de poliție și, de la Postul de poliție.
In legătură cu infracțiunea prevăzută de art.321 Cod penal, în declarația sa (16 dosar urmărire penală) precizează: "îmi aduc aminte că mama mea a reușit să mă bage în curte și în casă, dar eu am cu ce eram îmbrăcat și am rămas în bustul gol, am luat o secure pe care am găsit-o în curte și am ieșit în stradă cu securea. Nu mai știu ce am făcut pe stradă, dar am înțeles ulterior că am înjurat pe toată lumea". Recunoașterea inculpatului se coroborează cu depozițiile martorilor (34, 35) (36,37), (38) și (39). De fapt, acești martori, audiați de către instanță, au relatat în legătură cu provocarea scandalului de către inculpat.
Privitor la infracțiunea de ultraj contra autorității, se constată, așa cum în mod corect a reținut tribunalul, că aceasta a fost săvârșită de către inculpat împotriva celor doi lucrători de poliție, aflați în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, și de la Postul de poliție, județul
Inculpatul a săvârșit, însă, împotriva celor doi lucrători de poliție infracțiunea de ultraj, atât în forma prevăzută de alin.1 al art.239 Cod penal (amenințarea) cât și în forma prevăzută de alin.2 al art.239 Cod penal (lovirea sau alte acte de violență).
Astfel, precizează martorii la care s-a făcut referire, că după ce inculpatul a luat din domiciliul său un topor a mers după cei doi lucrători de poliție, pe care i-a amenințat cu lovirea. Sub acest aspect, precizează martora (39) "în momentul în care a trecut mașina cu polițiștii, în dreptul lui, el era pe uliță și a ridicat securea în sus, chiar să dea în mașină". Aceleași relatări le fac martorii audiați, printre care și martora (42) "am văzut că înjura polițiștii, îi amenința, spunând că-i omoară".
Prin urmare, rezultă din probele administrate că împotriva celor doi lucrători de poliție, inculpatul a săvârșit, într-o primă fază, infracțiunea de ultraj în modalitatea amenințării, prevăzută de art.239 alin.1 Cod penal.
După ce inculpatul a fost deposedat de topor, a exercitat acte de violență asupra celor doi lucrători de poliție. In acest sens, precizează martorul (34): "când a deschis ușa să iasă afară, s-a repezit la el, i-a smuls cascheta din cap, a apărut și celălalt polițist, și l-a luat de haina militară, din zona umărului, l-a zgâlțâit și i-a zis - ce, mă, ai și tu grade?".
Ca atare, inculpatul a săvârșit și infracțiunea de ultraj în modalitatea normativă "lovire sau orice acte de violență", prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal.
In raport de această situație de fapt, ce-și are corespondent în probele administrate în cauză, rezultă că nici organul de urmărire penală, prin actul de trimitere în judecată, și nici tribunalul, cu ocazia soluționării apelului, nu au făcut o încadrare juridică corectă, inițial în art.239 alin.2, 3 și 4 din Codul penal iar, ulterior, numai în art.239 alin.2 Cod penal.
In varianta propusă prin actul de trimitere în judecată și în motivele de recurs ale parchetului se susține că, forma prevăzută de alin.2 al art.239 Cod penal, ar absorbi pe cea prevăzută în alin.1 al aceluiași articol, ceea ce este în distonanță cu conținutul art.239 din Codul penal, încadrarea juridică corectă fiind atât în art.239 alin.1 Cod penal cât și în art.239 alin.2 Cod penal.
Imprejurarea că activitatea inculpatului a fost neîntreruptă și cu aceeași ocazie, nu are nici o semnificație în reținerea în sarcina sa atât a infracțiunii prevăzută de art.239 alin.1 Cod penal cât și a infracțiunii prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal.
actelor din forma simplă de către cele din forma agravată este legal posibilă, numai dacă ele aparțin aceleiași acțiuni incriminate (de exemplu, vătămarea absoarbe lovirea, etc.) nu și atunci când, cu aceeași ocazie, neîntrerupt, se săvârșesc acte aparținând unor acțiuni tipice diferite, încriminate distinct în legea penală.
Or, în alin.1 al art.239 Cod penal, elementul material al laturii obiective este format din acțiuni de "amenințare" iar în alin.2 al aceluiași articol din acțiuni de "lovire sau orice acte de violență".
variantei simple în cea agravată (așa cum în mod greșit se susține de către parchet) nu operează în cazul infracțiunii de ultraj, deoarece, în realitate, pretinsa variantă agravată prevăzută de alin.2 este o infracțiune de sine-stătătoare cu elemente proprii distinct de cea incriminată în art.239 alin.1 Cod penal, iar cele două fapte au fost încriminate în cadrul aceluiași articol numai din rațiuni de sistematizare legislativă. Aceasta, deoarece în concepția legiuitorului nostru, varianta agravantă a unei infracțiuni înseamnă varianta simplă plus o circumstanță agravantă și, ca atare, ceea ce se agravează este, întotdeauna, fapta tipică (varianta simplă) care-și păstrează pentru toate formele aceeași latură obiectivă, căreia i se adaugă o circumstanță agravantă; varianta agravată constituie o modalitate nouă a aceleiași fapte incriminate de prezența unei circumstanțe agravante.
Dar, în cazul infracțiunii de ultraj nu se verifică această situație, întrucât varianta agravată prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal este o altă infracțiune, asemănătoare cu prima (art.239 alin.1 Cod penal) numai în privința subiectului pasiv, însă, activitatea materială, acțiunea tipică incriminată este calitativ diferită.
Sub acest aspect este greu de imaginat cum s-ar putea realiza unor fapte diferite între ele, câtă vreme infracțiunile incriminate în alin.1 și 2 ale art.239 Cod penal, au laturi obiective diferite, chiar dacă unele prezintă un grad mai mare de pericol social.
prin amenințare a lucrătorului de poliție ar putea fi absorbită numai într-o modalitate mai gravă a aceleiași modalități normative, respectiv tot de amenințare, dar în nici un caz nu ar putea fi absorbită într-o modalitate normativă de lovire ori vătămare.
Fiind vorba de fapte distincte care se produc împotriva unei persoane, purtătoare a autorității de stat, ele vor trebui încadrate juridic diferit, indiferent că se comit cu aceeași ocazie și neîntrerupt.
In infracțiunea de ultraj sunt absorbite, prin voința legiuitorului, numai faptele de lovire în cele de vătămare corporală sau acestea în cele de vătămare corporală gravă. Prin urmare, nu există nici un temei să se susțină că legiuitorul a voit să absoarbă în cadrul aceleiași modalități de ultraj (alin.2-4, art.239 Cod penal) și faptele de amenințare, din moment ce, în mod explicit, dispoziția de incriminare nu prevede aceasta.
Nu în ultimul rând, absorbția propusă de către parchet nu poate fi o modalitate de a înlătura răspunderea penală distinctă a unei persoane pentru fapte care prezintă fiecare trăsăturile unei infracțiuni de sine-stătătoare.
Cum ultrajul cu violență (prevăzut în alin.2-4) implică o activitate diferită a inculpatului decât cea a ultrajului simplu - alin.1 - (săvârșit prin amenințare), alăturarea accidentală în cadrul aceluiași articol nu are vreo semnificație în ceea ce privește sancționarea multiplă a persoanei care săvârșește ambele modalități de ultraj asupra acelorași purtători ai autorității de stat.
In concluzie, încadrarea juridică corectă ce trebuie dată faptelor săvârșite de inculpat este atât în infracțiunea prevăzută de art.239 alin.1 Cod penal cât și în infracțiunea prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal, urmând ca pedepsele să fie stabilite în raport de criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv gradul concret de pericol social al faptei, persoana făptuitorului și împrejurările în care s-a săvârșit fapta.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul este recidivist, urmând a se face, în cauză, și aplicațiunea dispozițiilor art.37 lit.a Cod penal, cu consecințe asupra individualizării judiciare a pedepsei. Se apreciază că, finalitatea pedepsei, prevăzută în art.52 Cod penal, nu poate fi atinsă decât prin executarea în condiții privative de libertate iar în ceea ce privește pedeapsa accesorie, ea va fi stabilită în limitele prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.
Dar, pentru că în cauză subiecții pasivi sunt multipli (doi lucrători de poliție) se constată că s-au săvârșit câte două infracțiuni de ultraj în modalitățile amintite, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art.334 Cod pr.penală, să se dispună schimbarea încadrării juridice.
Pedepsele vor fi contopite în temeiul dispozițiilor art.34 Cod penal iar în raport de multitudinea acestora se va aplica un spor.
Instanța de apel a greșit și în partea referitoare la menținerea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1.442 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani, aplicată prin sentința penală nr.94/1999 a Tribunalului Vâlcea.
Dispozițiile art.61 din Codul penal, referitoare la efectele liberării condiționate trebuiau să conducă la concluzia că se impune revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat.
Astfel, textul precitat arată că "dacă în același interval (al liberării condiționate ) cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea". Or, tocmai gravitatea infracțiunii săvârșite (în cauză în sarcina inculpatului vor fi reținute 5 infracțiuni) conduceau la concluzia că se impune revocarea liberării condiționate.
Nelegalitatea și netemeinicia deciziei vor fi înlăturate printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art.61 Cod penal, în sensul că se va înlătura dispoziția referitoare la menținerea liberării condiționate și se va dispune revocarea acesteia pentru restul de pedeapsă de 1.442 zile, rămas neexecutat, rest ce va fi contopit cu pedeapsa rezultantă de doi ani și se va dispune executarea pedepsei celei mai grele de 1.442 zile, în condiții privative de libertate, așa cum s-a precizat.
Verificându-se și din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate nu au fost constate și alte cazuri de casare, din cele prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală, astfel că, recursul formulat de inculpat este nefondat și va fi respins, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
Recursul parchetului va fi admis, în parte, așa cum s-a menționat, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, cazurile de casare fiind cele prevăzute de art.385/9 pct.14 și 17 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr.144/A din 19 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA.
Casează în parte decizia.
Descontopește pedepsele aplicate și înlătură schimbarea încadrării juridice.
In baza art.334 Cod pr.penală, schimbă încadrarea juridică din cele două infracțiuni prevăzute de art.239 alin.2, 3 și 4 Cod penal, în două infracțiuni, prevăzute de art.239 alin.1 Cod penal și două infracțiuni prevăzute de art.239 alin.2 Cod penal și, în consecință:
Condamnă pe inculpatul (născut la data de 25 august 1978, domiciliat în comuna, județul V, studii 7 clase, fără ocupație, recidivist) la:
-două pedepse de câte un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.239 alin.1 Cod penal, cu aplicația art.37 lit.a și art.13 Cod penal (pentru faptele săvârșite asupra părților vătămate și );
-două pedepse de câte un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.239 alin.2 cu aplicația art.37 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal, pentru faptele săvârșite asupra părților vătămate și.
Recontopește cele patru pedepse de câte un an închisoare, cu pedeapsa de un an aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal și dispune executarea pedepsei celei mai grele de un an, sporită cu un an, în total va executa doi ani închisoare.
In baza art.61 Cod penal, revocă liberarea condiționată pentru restul de 1.442 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.94/1999 a Tribunalului Vâlcea, contopește acest rest cu pedeapsa rezultantă de doi ani, aplicată în prezenta cauză și dispune să se execute pedeapsa cea mai grea de 1.442 zile, în condiții privative de libertate, cu aplicația art.64 lit.a și b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, pe care-l obligă la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu de avocat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, dr.-,
Grefier,
Red.Gh.-
Tehnored.
Ex.5
Jud.fond
Jud.apel
17 ianuarie 2008
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Andreescu, Marius Gabriel
