Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 20/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 20-
Ședința publică din 15 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
Președinte:dr. - -
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu G--
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procurer
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de recurent, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.496 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței cu mijloace tehnice audio potrivit art.304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul petent, asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.127/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, potrivit art. 172 al. 7 Cod procedură penală, s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul petent.
Avocat, după ce a luat legătura cu recurentul petent, precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Procurorul având cuvântul, precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, având cuvântul, solicită a se constata că sporul aplicat inculpatului este prea mare și solicită înlăturarea sau reducerea.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, sporul este aplicat în limitele legale, raportat la cuantumul pedepselor.
Recurentul petent, având ultimul cuvânt potrivit art. 38513al. ultim, solicită admiterea recursului și reducerea sporului.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 496 din 25 octombrie 2007, Tribunalul Argeș a dmis cererea formulată de petentul - condamnat, fiul lui și C, născut la 24.01.1978, în S, județul O, CNP --, deținut în Penitenciarul Colibași, de contopire a pedepselor.
A dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 608 din 20 septembrie 2004 Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1362 din 24 februarie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 16/F din 02 februarie 2005 Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 95/A din 05 aprilie 2005 Curții de APEL PITEȘTI.
În continuare, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an, în total 6 ani închisoare, în condițiile art. 57, 71 Cod penal.
A fost menținută starea de arest inculpatului și s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 02 iulie 2004 la zi.
S-au anulat vechile mandate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 33 lit."a" Cod penal, referitoare la concursul de infracțiuni.
Împotriva sentinței penale, în termen legal a declarat recurs petentul - condamnat, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea, iar pe fond - înlăturarea sporului de pedeapsă, ori reducerea acestuia.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, cum și sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. ultim Cod de procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, recurentului - petent i-au fost aplicate două pedepse penale cu închisoarea, așa cum corect a reținut prima instanță, respectiv: pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 608 din 20.09.2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 1362/24.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fapta pentru care s-a dispus condamnarea, aceea de tâlhărie, fiind săvârșită la data de 2 iulie 2004 - filele 29, 30 dosar fond) și pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 16/F din 2 februarie 2005 Tribunalului Vâlcea, definitivă prin decizia penală nr. 95/A din 5 aprilie 2005 Curții de APEL PITEȘTI, pentru o altă infracțiune de tâlhărie, comisă la data de 30 iunie 2004.
În atare situație, în mod corect s-a apreciat că în speță operează regulile concursului de infracțiuni, astfel încât a fost admisă cererea și s-a dispus modificarea pedepselor, în conformitate cu art. 449 lit. a) din Codul d e procedură penală.
Critica formulată de recurent, referitoare la sporul de pedeapsă stabilit ca urmare a contopirii, este nefondată, tribunalul apreciind în mod judicios cu privire la aplicarea acestui spor și la cuantumul său, în raport cu gravitatea celor două infracțiuni pentru care a fost dispusă condamnarea celui în cauză.
Împrejurarea că în mod eronat s-a menționat, referitor la prima hotărâre de condamnare, că pedeapsa este de 4 ani închisoare (astfel cum a fost aplicată de prima instanță, deși în apel ea a fost majorată la 5 ani), constituie o eroare materială care poate fi modificată pe calea prevăzută de art. 195 din Codul d e procedură penală, atâta vreme cât în considerentele și în dispozitivul sentinței atacate se face vorbire de numărul corect al sentinței de condamnare, în baza căreia a fost emis mandatul de executare aflat la fila 21 dosarului.
Așa fiind, hotărârea atacată va fi menținută, ca legală și temeinică și legală și se va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva ei, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din cod,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul, fiul lui și C, născut la 24.01.1978, în S, județul O, CNP --, împotriva sentinței penale nr.496/25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul-petent la 140 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 40 lei onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2008 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dr.
Grefier,
Red.
Tehn.
3 ex./04.02.2008
Jud.fond..
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Marioara