Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 503/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 503/R/2008
Ședința publică din 02 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela președinte secție penală,
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr. 55/A/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr. 1805 din 14 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul recurent fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 239 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent, lipsă, avocat din oficiu, în baza delegației nr. 3504/23.06.2008 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind partea vătămată intimată și partea civilă intimată Spitalul Clinic Județean
Ministerul public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța, pune în discuția părților, excepția de tardivitate a declarării recursului.
Apărătorul inculpatului recurent, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală cu referire la art.48 Cod penal, întrucât inculpatul suferă de schizofrenie paranoidă. Lasă la aprecierea instanței excepția de tardivitate a declarării căii de atac.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind tardiv, cu obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penal nr.1805 din 14.12.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu referire la art. 12 Cod penal, a fost achitat inculpatul, sub aspectul infracțiunii de ultraj( prin insultă), prevăzută și pedepsită de art. 239 al. 1 Cod penal ( în forma anterioară abrogării intervenită prin Legea nr. 160/2005), cu aplic art. 37 lit. b Cod penal, întrucât fapta a fost dezincriminată.
În baza art. 334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică din art. 239 alin. 2, 3, 4 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în art. 239 alin. 1 și art. 239 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 239 alin. 1 Cod penal ( astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de ultraj( prin amenințare), la o pedeapsă de 8 luni închisoare
În baza art. 239 alin. 2 Cod penal ( astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal, a fost condamnat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de ultraj( prin lovire sau alte violențe), la o pedeapsă de 1 an închisoare
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele, a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul execută, prin privare de libertate, pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii din 12.04.2005 și a arestului preventiv de la 13.04.2005 la 16.09.2005, când a fost pus în libertate prin decizia penală nr. 524/R/2005 Tribunalului Bihor.
S-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean B suma de 127,38 lei reprezentând costuri servicii medicale acordate părții vătămate și majorări de întârziere.
A fost obligat inculpatul să plătească statului 850 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca onorariile avocaților din oficiu ( 40 lei), (40 lei ) și ( 100 lei), să fie plătite din fondurile în contul Baroului B, conform deleg. nr. 2006/2005, 2325/2005 și 3751/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1945/P/2005 din 15.04.2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 15.04.2005, a fost trimis in judecată inculpatul sub acuzația comiterii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 239 al.1,2,3 și 4 Cod penal cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 12.04.2005, în jurul orei 12.30, atunci când agentul de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a încercat să-l legitimeze și să stabilească dacă inculpatul a săvârșit anterior o faptă ilegală cu care polițistul fusese sesizat, i-a adresat insulte și amenințări agentului de poliție, după care l-a lovit cu pumnul în umăr, l-a trântit cu putere la pământ, cauzându-i astfel leziuni corporale care necesită pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptelor, declarând în apărarea sa că este bolnav psihic și că după ce polițistul l-a abordat în stradă trăgându-l ușor de și cerându-i buletinul, el s-a opus, motiv pentru care apoi "s-au luptat", însă nu l-a amenințat și nu l-a înjurat pe polițist. (fila 9 dosar instanță).
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind reținut la 12.04.2005 și arestat preventiv la 13.04.2005, prin încheierea nr. 19/M/2005 a Judecătoriei Oradea pe o perioadă de 9 zile, iar măsura a fost menținută până la 16.09.2005, când a fost pus în libertate prin nr.524/R/2005 a Tribunalului Bihor.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că în data de 12.04.2005, în jurul orei 12.30, inculpatul s-a deplasat la farmacia "" din O, Parcul 1, nr.27 C, unde la acea oră se afla farmacista - și studenta practicantă.
Inculpatul i-a solicitat farmacistei să-l servească cu medicamentul "" și, la solicitarea farmacistei de a prezenta rețeta întrucât doar astfel putea fi eliberat medicamentul respectiv, inculpatul i-a arătat o rețetă medicală în care era prescris acel medicament. - a luat o cutie cu medicamentul solicitat și în acele momente, inculpatul i-a smuls cutia din mâini, a desfăcut-o și a scos o tabletă pe care a înghițit-o, a aruncat cutia cu medicamente și, fără nici o justificare, a spart cu pumnul vitrina de sticlă din fața casei de marcat, după care a ieșit din farmacie.
În continuare, inculpatul s-a deplasat înspre Parcul 1, fiind urmărit de un trecător care a observat incidentul din farmacie. Acest a sesizat o patrulă de ordine formată din agentul șef adjunct din cadrul Poliției Municipiului O - Biroul de Ordine Publică și gardianul public, care patrulau în apropierea Liceului " ", echipați corespunzător în uniforma de serviciu.
Agentul de poliție, după ce a fost sesizat de trecător cu privire la faptul că în urmă cu puține minute inculpatul a spart cu pumnul vitrina dintr-o farmacie, a oprit un autoturism și i-a solicitat conducătorului auto să îl transporte pe el și pe gardianul public în urmărirea inculpatului, care tocmai în acele momente traversa strada dinspre Parcul 1 spre trotuarul din fața redacției cotidianului " ".
După ce au coborât din autoturism agentul și gardianul s-au apropiat de inculpat, iar primul, după ce s-a prezentat, i-a solicitat inculpatului să prezinte un act de identitate, lucru pe care acesta a refuzat să îl facă. În aceste condiții, agentul de poliție a încercat să îl rețină pe inculpat pentru a-i stabili identitatea și a clarifica împrejurările concrete în care acesta provocase incidentul din farmacie, însă inculpatul a devenit agresiv și l-a lovit cu pumnul în claviculă pe polițist, după care, cu intenție l-a trântit la pământ, încercând apoi să fugă. Partea vătămată s-a ridicat de jos și, ajutat de un trecător și de gardianul public, a reușit să îl încătușeze pe inculpat, care era în continuare agresiv, polițistul folosind în mod legal și în limite rezonabile forța fizică după care a anunțat prin stația de emisie- recepție incidentul, pentru a fi trimis la fața locului un echipaj de poliție care să îl preia pe inculpat. În același timp, inculpatul a adresat în mod repetat injurii părții vătămate și amenințări de genul "te omor când ies afară", după cum rezultă din declarațiile martorilor și.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit de B, s-a reținut că partea vătămată a suferit mai multe leziuni corporale ce datează din 12.04.2005, leziunile putându-se produce prin lovire de corpuri sau planuri dure, în cadrul unui căderi și posibil prin mușcătură umană, el necesitând pentru vindecare 14 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.
Starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, -, procesul verbal de cercetare la fața locului și raportul de constatare medico-legală.
Agentul de poliție se afla în ziua respectivă, 12.04.2005, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind învestit cu exercițiul autorității publice conform art.2 al.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului.
În cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale psihiatrice, avându-se în vedere unele aspecte contradictorii din actele medicale prezentate de inculpat.
Conform raportului de nouă expertiză psihiatrico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală T sub nr. 2816/1725/20.09-5.11.2007 inculpatul prezintă o tulburare mixtă de personalitate cu unele decompensări psihotiforme în antecedente și cu o conduită din cadrul infracțiunii imputate explicabilă doar din punct de vedere psihopatologic. Ca atare s-a considerat de către comisie că inculpatul a avut discernământul diminuat raportat la fapta imputată în speță.
În drept, faptele inculpatului, astfel cum au fost reținute de prima instanță, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj prin amenințare, prevăzute și pedepsite de art.239 al.1 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, respectiv ale infracțiunii de ultraj prin lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art.239 alin.2 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006.
S-a constatat însă că instanța a fost sesizată cu o singură infracțiune de ultraj prevăzută și pedepsită de art.239 al.1,2,3 și 4 Cod penal cu aplic.art.37 lit.b Cod penal. În ce privește infracțiunea de ultraj prin insultă, prevăzută și pedepsită de art.239 al.1 Cod penal, în vigoare la data săvârșirii faptei, această infracțiune a fost dezincriminată prin Legea nr.160/2005, care a abrogat art.239 al.1 Cod penal. Sunt aplicabile așadar prevederile art.12 Cod penal.
În consecință, instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu referire la art. 12 Cod penal, l-a achitat pe inculpatul, sub aspectul infracțiunii de ultraj( prin insultă), prevăzută și pedepsită de art. 239 al. 1 Cod penal ( în forma anterioară abrogării intervenită prin Legea nr. 160/2005), cu aplic art. 37 lit. b) Cod penal, întrucât fapta a fost dezincriminată.
Cu privire la restul infracțiunilor, s-a reținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor astfel că, în baza art. 334 Cod procedură penală, prima instanță a schimbat încadrarea juridică din art. 239 alin. 2, 3, 4 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în art. 239 alin. 1 și art. 239 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.
Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond, în baza art. 239 alin. 1 Cod penal ( astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal, l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de ultraj( prin amenințare) la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
Totodată, în baza art. 239 alin. 2 Cod penal ( astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și art. 13 Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de ultraj ( prin lovire sau alte violențe) la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Instanța de fond, în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele, a aplicat pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul va executa, prin privare de libertate, pedeapsa de 1 an închisoare.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere faptele comise de inculpat și pericolul social concret al acestora, pericol social fiind ridicat raportat la circumstanțele concrete ale speței, aspecte care, în principiu, ar fi impus pedepse îndreptate spre maximul special prevăzut de lege. S-au avut însă în vedere concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală din care rezultă că inculpatul a avut discernământul diminuat la data comiterii faptelor, situație în care pedepsele au fost orientate mai mult către minimul special prevăzut de lege. S-a mai ținut seama de prevederile legii penale mai favorabile, respectiv prevederile art.239 Cod penal astfel cum au fost modificate prin Legea nr.278/2006, cât și de împrejurarea că inculpatul este recidivist postexecutoriu, primul termen al recidivei fiind o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, inculpatul fiind liberat condiționat la 18.09.2001, cu un rest de 26 de zile.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, instanța de fond a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 Cod penal, prima instanță a dedus din pedeapsă durata reținerii din 12.04.2005 și a arestului preventiv de la 13.04.2005 la 16.09.2005, când a fost pus în libertate prin decizia penală nr. 524/R/2005 Tribunalului Bihor.
Instanța de fond a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art.14,15 Cod procedură penală art.998 Cod civil, art.115 din Legea nr.210/2005, pct.34 din OUG nr.72/2006, instanța de fond a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean B suma de 127,38 lei reprezentând costuri servicii medicale acordate părții vătămate și majorări de întârziere, conform deconturilor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, iar în rejudecarea cauzei achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. e Cod procedură penală, cu referire la art.48 Cod penal, motivând că din expertiza psihiatrică întocmită în cauză rezultă că suferă de schizofrenie, având un handicap permanent.
Prin decizia penală nr. 55/A din 25 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihors -a admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1805 din 14.12.2007. pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o în sensul că:
S-a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzută și pedepsită de art. 74 alin.2 și 76 Cod penal cu privire la ambele infracțiuni și s-a redus cuantumul pedepsei aplicate în baza art. 239 alin.1 cu art. 37 lit. b, și art. 13 Cod penal de la 8 luni la 3 luni închisoare, precum și cuantumul pedepsei aplicate în baza art. 239 alin.2 Cod penal cu art. 37 lit. b și art. 13 Cod penal de la 1 an închisoare la 5 luni și 3 zile închisoare.
În baza art. 33, 34 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 5 luni și 3 zile închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit.a teza a II și lit.b Cod penal în regim de detenție.
S-a constatat executată pedeapsa aplicată în cauză.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihora apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală în ceea ce privește reținerea stării de fapt și pronunțarea hotărârii de condamnare.
S-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că inculpatul a exercitat acte de agresiune asupra agentului de poliție, în contextul în care acesta i-a solicitat inculpatului să prezinte un act de identitate, partea vătămată, ce făcea parte dintr-o patrulă de ordine, fiind anunțată de un incident anterior, când inculpatul a spart geamul la o farmacie, de unde a cumpărat o cutie de medicamente. Această stare de fapt a fost dedusă dintr-un probatoriu complet și corect apreciat, ce însumează declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, -, procesul verbal de cercetare la fața locului și raportul de constatare medico-legală.
În ce privește vinovăția inculpatului, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se poate reține lipsa discernământului, cu consecința exonerării acestuia de răspundere penală, întrucât raportul denotă expertiză psihiatrico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală T sub nr. 2816/1725/20.09-5.11.2007, atestând că inculpatul prezintăo tulburare mixtă de personalitate cu unele decompensări psihotiforme în antecedente și cu o conduită din cadrul infracțiunii imputate explicabilă doar din punct de vedere psihopatologicși că inculpatul a avut discernământul diminuat raportat la fapta imputată în speță. În concluzie, deși această împrejurare nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, în opinia instanței de apel, poate constitui o circumstanță judiciară facultativă de atenuare a răspunderii penale, fiind evident că fapta acestuia s-a datorat stării sale psihice speciale, aspect demonstrat și de comportamentul său anterior, respectiv când, aflat în farmacie, inculpatul și-a cumpărat o cutie de, medicament cu indicații psihiatrice și, pe loc, a luat o tabletă.
Este evident că inculpatul a avut o stare ce îi afecta sănătatea mintală, stare pe care și-a conștientizat-o, însă, pe fondul aceleiași stări, a săvârșit ulterior fapta penală.
Față de aceste considerente, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.2 și 76 Cod penal cu privire la ambele infracțiuni și a redus cuantumul pedepsei aplicate în baza art. 239 alin.1 cu art. 37 lit. b, și art. 13 Cod penal de la 8 luni la 3 luni închisoare, precum și cuantumul pedepsei aplicate în baza art. 239 alin.2 Cod penal cu art. 37 lit. b și art. 13 Cod penal de la 1 an închisoare la 5 luni și 3 zile închisoare.
În baza art. 33, 34 Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 5 luni și 3 zile închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, în regim de detenție.
Raportat la cuantumul pedepsei aplicate, instanța de apel a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv în cursul procesului penal și că durata măsurii preventive este suficientă sub aspectul reeducării inculpatului, care, așa cum rezultă din actele dosarului, este o persoană cu afecțiuni psihice severe și care a comis fapta pe fondul acestora și în prezența unui discernământ diminuat, conform expertizei efectuate în cauză.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
A dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bas umei de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, conform delegației 1131/2008.
Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs inculpatul solicitând instanței casarea hotărârilor și modificarea lor în sensul de a se dispune achitarea lui în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală cu referire la art. 48 Cod penal.
În motivarea recursului, inculpatul arată că suferă de schizofrenie paranoidă și ca atare o asemenea soluție se impune de la sine.
Curtea, examinând hotărârile atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, combinate cu art. 385/6 alin. 1 și art. 385/7 alin. 1 Cod procedură penală, constată că prezentul recurs este tardiv și-l va respinge ca atare.
Astfel, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei Tribunalului Bihor, acesta a primit decizia la data de 24 martie 2008.
Ori, așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 385/3 cu referire la art. 385/1 lit. a Cod procedură penală termenul de recurs este de 10 zile și curge de la comunicare cu inculpatul ce nu a fost prezent la pronunțarea deciziei.
În cauză, decizia a fost pronunțată la 25 februarie 2008, comunicată la 24 martie 2008 iar recursul a fost declarat la 27 mai 2008, mult peste termenul prevăzut de legiuitor.
Așa fiind, instanța va respinge ca tardiv prezentul recurs și reținând culpa procesuală a recurentului, în baza art. 192 Cod procedură penală îl va obliga la 200 lei cheltuieli judiciare în folosul statului din care suma de 100 lei, în favoarea apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. " a " Cod procedură penală,
RESPINGE ca tardiv recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr. 55 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
decizie - /16.10.2008.
Judecători apel - -
Judecător fond -
3 ex./16.10.2008,
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Țarcă Gabriela, Pătrăuș Mihaela
