Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 662/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 662
Ședința publică de la 06 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Membri Mirela Ciurezu Gherghe
- - - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 123 de la 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu și partea vătămată -, lipsind partea vătămată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și reducerea pedepselor aplicate inculpatului, avându-se în vedere că acesta a recunoscut faptele.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
Partea vătămată - lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 15 pronunțată la data de 20.02.2008 de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, în baza art. 321 cp, cu aplicarea prevederilor art.74 alin.1 lit.c cp rap. la art. 76 alin.1 lit. d cp și art. 37 alin. 1 lit. b cp a fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare.
În baza art. 180 alin. 1 cp cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c cp, art. 76 alin.1 lit. e cp și art. 37 alin. 1 lit. b cp, a fost condamnat același inculpat la 200 lei amendă penală (parte vătămată -).
În baza art. 180 alin. 1 cp cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. c cp rap. la art. 76 alin. 1 lit. e cp și art.37 alin.1 lit. b cp, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 200 lei amendă penală (parte vătămată ).
În baza art. 33 alin. 1lit.a rap. la art. 34alin.1lit. e cp, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 1-3 cp, s-a aplicat pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b cp.
S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu de avocat din oficiu către Baroul O l
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În după amiaza zilei de 24.04.2007, inculpatul a provocat o altercație pe drumul comunal din comuna jud. O, ocazie cu care a îmbrâncit și a adresat cuvinte jignitoare soților și, persoane în vârstă de circa 70 ani.
De asemenea, s-a mai reținut de prima instanță că, în împrejurările de mai sus, inculpatul a lovit cu palma peste cap pe partea vătămată, ceea ce a determinat pe partea vătămată - să intervină în apărarea acesteia care, la rândul său, fost lovit de către inculpat cu pumnii peste față.
Întrucât era indignat de intervenția părții vătămate -, inculpatul a sărit gardul în curtea locuinței acestuia pentru a-l lovi din nou, motiv pentru care partea vătămată luat în mână o furcă pentru a-l descuraja și a-l goni din curte.
În sprijinul acestei părți vătămate a intervenit martora împreună cu cei doi fii ai săi.
La fața locului s-au deplasat organele de poliție, care i-au solicitat inculpatului să se liniștească și să nu mai recurgă la gesturi indecente dar acesta a continuat comportamentul vulgar față de organele de poliție și față de persoanele prezente.
S-a procedat apoi la încătușarea inculpatului pentru a fi condus la sediul postului de poliție în prezența părinților săi care, la rândul lor, nu au reușit să-l liniștească pe acesta.
În cursul urmăririi penale inculpatul a refuzat să colaboreze cu organele de urmărire penală iar datorită plecării în străinătate a acestuia nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală.
Ca probe cu caracter concludent în sensul situației de fapt menționată mai sus, prima instanță a reținut cele ce rezultă din chiar declarația inculpatului care a recunoscut, în parte, faptele în sensul că a avut o altercație cu partea vătămată și, deoarece partea vătămată - a intervenit și l-a lovit cu o sticlă în cap, inculpatul i-a aplicat acestuia două palme.
S-a reținut ca fiind concludente și declarația părții vătămate - și a martorului.
S-a constatat că faptele comise de către inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor având încadrarea juridică de mai sus, în pluralitate sub forma concursului real prevăzut de art.33 lit. a cp, astfel încât s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepselor ce s-au pronunțat pentru fiecare infracțiune s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 cp cu caracter real și personal, între care, conduita anterioară a inculpatului care prezintă antecedente penale ce atrag starea de recidivă prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. b cp și a fost sancționat contravențional în mai multe rânduri dar și conduita procesuală apreciată ca sinceră.
Acestui din urmă criteriu i s-a recunoscut valoarea juridică de circumstanță atenuantă prevăzută de art.74 alin. 1 lit. c cp, astfel că, în baza normelor prevăzute de art. 76 alin. lit. d și e cp s-a coborât nivelul pedepsei sub minimul special pentru infracțiunea prev. de art.321 cp și s-a optat pentru pedeapsa amenzii penale pentru celelalte două infracțiuni, sub minimul special.
Întrucât infracțiunile au fost comise în concurs real, prevăzut de art.33 lit. a cp, s-a procedat la contopirea pedepselor de mai sus prin aplicarea, conform art. 34 alin. 1 lit. e cp, a pedepsei mai grele.
În baza art. 71 alin. 1-3 cp, s-a aplicat pedeapsa accesorie de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b cp.
S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză,
În baza art. 191 alin. 1cpp inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Instanța de fond a fost sesizată cu un rechizitoriu neconfirmat de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia sau de către procurorul ierarhic superior ceea ce conduce la nulitatea absolută a sesizării instanței, în acest sens fiind și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5845/2004, astfel că se impune restituirea dosarului la organul de urmărire penală.
O altă cauză pentru care dosarul trebuie restituit la organele de urmărire penală în vederea reluării cercetărilor este acela că, actele de cercetare penală au fost efectuate în mod abuziv, cu încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților persoanei, drepturi consfințite de CEDO dar și de legislația națională în vigoare.
Astfel, actul de sesizare al organelor de cercetare penală nu este determinat în mod concret, ori este o sesizare telefonică, o sesizare din oficiu, ori este vorba de o plângere a părților vătămate.
Procurorul a acceptat să confirme începerea urmăririi penale fără să țină cont de dreptul la apărare al inculpatului.
S-a făcut o încălcare a dispoz. art. 68 alin. 1 în sensul că inculpatul a fost audiat înainte să existe plângerile părților vătămate.
În mod nelegal și netemeinic, instanța de fond a reținut aproape cuvânt cu cuvânt situația de fapt din rechizitoriu, neprecizând în conținutul hotărârii care este situația de fapt reținută de instanță, după terminarea cercetării judecătorești. Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu a reieșit faptul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 180 ci a avut loc o altercație între aceștia, părțile vătămate fiind cele care l-au provocat pe inculpat, astfel că se poate reține în cauză legitima apărare.
Prin decizia penală nr. 123 din 11 iunie 2008, Tribunalul Olta admis apelul formulat de inculpatul, a desființat în parte sentința sub aspect penal în sensul că a înlăturat aplicarea prevederilor art. 37 alin.1 lit.b cp privind recidiva post-executorie cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. 1 cp și art. 180 alin. 1 cp.
S-a înlăturat pedeapsa accesorie de interzicere a dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin.1 lit. a teza I-a cp în baza art.71 alin.1cp
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a statuat că prima instanță a stabilit în mod complet situația de fapt, pe baza de probe concludente menționate de aceasta în considerentele sentinței ce atestă consumarea celor trei infracțiuni având încadrarea juridică de mai sus, dar și calitatea de infractor a inculpatului în cadrul raporturilor de drept penal stabilite în cauză.
Vinovăția inculpatului a rezultat în condiții de discernământ și responsabilitate din conduita atât sub aspect intelectiv cât și volitiv.
În aceste condiții, în mod temeinic, prima instanță a rezolvat acțiunea penală prin condamnarea inculpatului.
In ce privește neconcordanta dintre dispozitivul sentinței si minuta întocmita de prima instanța ca rezultat al deliberării, referitoare la faptul ca trimiterea la alineatul 1 al art. 321 cp se regăsește doar in ultimul act de procedură, s-a constatat ca aceasta reprezintă doar o omisiune, întrucât hotărârea acestei instanțe a fost în sensul menționat in minuta si nu in cel din dispozitiv. S-a concluzionat, astfel că, pentru remedierea neconcordantei este aplicabila doar calea prevăzuta de art. 196 cpp și nu se impune desființarea sentinței pentru acest motiv.
Un prim element care a determinat admiterea apelului și reformarea sentinței a fost cel care se referă la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin.1 lit. b cp cu privire la cele două infracțiuni de lovire prevăzute de art. 180 alin. 1 cp. În acest sens s-a constatat că nu sânt îndeplinite condițiile celui de al doilea termen al recidivei - ca pedeapsa prevăzută de lege să fie mai mare de un an - întrucât în aceste două cazuri pedeapsa maximă prevăzută de norma de incriminare este de trei luni închisoare.
Pe de altă parte, s-a reținut că, în vederea realizării scopului și funcțiilor pedepsei prin nivelul acesteia în cazul fiecăreia din infracțiuni, se impunea ca vocația inculpatului la circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin.1 lit. c cp, să nu fie recunoscută ca având această valoare juridică cu efecte de coborâre a nivelului pedepsei sub minimul special întrucât celelalte criterii de individualizare, în ansamblul lor, impuneau, dimpotrivă, să fie aplicate pedepse superioare.
Au fost avute în vedere circumstanțele reale ale infracțiunilor dar în primul rând conduita anterioară a inculpatului, concretizată prin antecedente penale, cu numeroase condamnări la pedepse cu închisoarea, care în cazul infracțiunii prevăzută de art. 321 alin.1 cp, atrag starea de recidivă.
S-a arătat că reformarea sentinței prin înlăturarea acestor circumstanțe atenuante și majorarea nivelului pedepsei nu este posibilă însă, întrucât s-ar încălca efectul neagravării situației în calea de atac a inculpatului.
Pentru același argument, s-a impus și în privința constatării că, în raport de pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real prevăzut de art.33 lit. a cp, cu ocazia contopirii de pedepse, potrivit art. 34 alin. 1 lit. e cp în vederea realizării scopului sancțiunii era necesar să se sporească pedeapsa închisorii aplicată în baza acestei operațiuni.
Un al doilea motiv ce a determinat admiterea apelului inculpatului a fost acela ce se referă la aplicarea pedepsei accesorii de interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a I-a în baza art. 71 cp.
Întrucât infracțiunile de față nu prezintă implicații sub aspectul dreptului electoral menționat în baza izvorul de drept ce este jurisprudența CEDO din cauza Hirst contra Marii Britanii prin hotărârea din 30 martie 2004 se va desființa sentința prin înlăturarea dispoziției ce vizează interdicția acestui drept cu caracter de pedeapsă accesorie.
Susținerea că neconfirmarea rechizitoriului de către prim procuror atrage nulitatea actului de sesizare prin raportare la decizia nr. 5845 / 9.11.2004 a ICCJ s-a privit ca neîntemeiată, astfel:
Atâta timp cât norma procedurală prevăzută de art. 209 alin. 5 cpp în baza căreia exista această obligație a fost abrogată prin art. pct. 116 din legea nr. 356/2006 cu începere de la 6.06.2006, rezultă că nu există bază legală pentru nulitatea invocată. Implicit, decizia la care s-a făcut referire va fi lipsită de efecte ca practică judiciară ulterior datei de la care norma procedurală menționată nu mai este în vigoare.
În acest context, s-a reținut că în ceea ce privește interpretarea dată prevederilor art. 264 alin. 3 cpp prin decizia nr. 9 din 18.02.2008 de către Secțiile unite ale ICCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii sub aspectul obligației de a se concretiza obligația de verificare a rechizitoriului prin mențiunea " verificat sub aspectul legalității și temeiniciei" pe rechizitoriu la data emiterii acestuia - 27 sept. 2007 nu a existat o astfel de obligație.
Cu privire la încălcarea normelor de procedură pentru care s-a cerut restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale, s-a constatat că acestea nu se încadrează între cele prevăzute de art. 332 alin. 1și 2 cpp. Astfel referirea la neregularitățile privind modul de sesizare a organelor de urmărire penale nu se confirmă. Sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. 1 cp pentru care nu este cerută condiția plângerii prealabile s-a constatat că sesizarea a avut loc din oficiu, prin încheierea procesului verbal care conține elemente suficiente pentru determinarea faptei.
În privința faptelor prevăzute de art. 180 alin.1 cp și art.180 alin.1 cp pentru care s-a cerut a fi îndeplinită condiția plângerii prealabile a persoanei vătămate, s-a constatat că acest lucru s-a realizat în termenul prevăzut de art. 284 alin.1 cpp. Pe de altă parte, s-a constatat că actul emis de procuror, de confirmare a începerii urmăririi penale este temeinic, atâta timp cât existau probe temeinice privind comiterea faptelor penale având ca autor pe inculpat în calitate de învinuit.
În privința neregularităților de ordin procedural din cursul urmăririi penale, s-a constatat, din dosarul de urmărire penală, că nu s-au întreprins demersuri de aplicare a prevederilor art. 70 alin. 2 cp, sub aspectul aducerii la cunoștință faptelor, a încadrării juridice a acestora cât și cu privire la dreptul la tăcere cu ocazia ascultării celui în cauză, în mod temeinic, întrucât la data ascultării - 26.04.2006- nu avea calitatea de învinuit sau inculpat în condițiile în care această calitate procesuală a fost dobândită ulterior (la 11.07.2007).
S-a mai motivat că norma procedurală menționată prevede această obligație cu privire la învinuit sau inculpat.Referitor la îndeplinirea procedurilor ulterioare, de informare a inculpatului și de prezentare a materialului de urmărire penală, s-a constatat că acestea nu au putut fi realizate datorită conduitei inculpatului care, nu s-a prezentat deși a fost nu numai citat ci și căutat, așa cum a rezultat din procesele verbale aflate la dosarul de urmărire penală.
S-a privit a fi neîntemeiată și critica adresată primei instanțe în ce privește motivarea acesteia sub aspectul situației de fapt, în baza constatării că aceasta corespunde întrutotul probelor utile și concludente ale cauzei. Chiar dacă în modul de redactare al sentinței se regăsesc literal formulări din cuprinsul rechizitoriului, aspectul este neesențial pentru argumentul menționat.
Susținerile referitoare la faptul că în raport de probele cauzei nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție a inculpatului, s-a reținut, de asemenea, a fi nefondate. Astfel, deși din declarația martorei a rezultat că nu a auzit cuvinte vulgare și nici injurii și nu a observat ca partea vătămată să aibă urme de lovituri, aceste probe sânt neconcludente întrucât aceasta arată că a intervenit spre a despărți pe inculpat de partea vătămată, cu care se bătea la un moment, ulterior violenței verbale despre care există suficiente alte probe între care cele cu martori.
Astfel, martorul a relatat că a auzit pe stradă ca și martora iar martorul a menționat despre injuriile ce s-au adresat reciproc de inculpat și de partea vătămată -, aspecte care au rezultat în mod detaliat din declarația martorului .
Aceste probe s-au coroborat cu cele ce rezultă din declarațiile părților vătămate care au menționat nu numai acte de violență verbală ci și fizică ale inculpatului la adresa lor. În aceste condiții s-a constatat ca nefiind relevante celelalte probe invocate de către apelantul inculpat. Deși martorul - a arătat că nu a observat ca inculpatul să lovească părțile vătămate, acest lucru este irelevant întrucât acesta a ieșit din curte și a sosit la stradă la finalul incidentului.
Aceiași constatare s-a impus în ce privește relatările martorului care nu a fost prezent la incident. Aspectele referitoare la modul cum inculpatul a fost condus la postul de poliție prin imobilizarea sa se înscrie în limitele exercitării drepturilor acestor organe impuse de starea de agresivitate a inculpatului.
la existența unor acte de atac ale părții vătămate - la adresa inculpatului care să justifice legitima apărare a acestuia, s-a constatat a fi netemeinică, întrucât, această parte vătămată a intervenit în apărarea părții vătămate, care era agresată de inculpat și, astfel, a fost justificată comportarea sa, ca apărare față de actele violente ale inculpatului.
În acest sens sânt probe rezultând din chiar declarația de inculpat care a recunoscut că a avut o altercație cu partea vătămată, în coroborare cu cele din declarațiile martorilor menționați.
În privința apărării referitoare la acte de provocare ale părților vătămate la adresa inculpatului s-a impus aceiași constatare. Argumentul a fost acela că, deși din probe a rezultat că inculpatului i-au fost adresate, mai întâi de partea vătămată cuvinte referitoare la statutul său de fost condamnat penal, acestea nu au constituit astfel de acte, întrucât au la bază nu numai comportarea generală acestuia ci și cea imediată având la bază pretenția de restitui sume de bani primite de familia inculpatului pe timpul cât acesta s-a aflat în detenție.
De asemenea, actele de violență ale părții vătămate - nu au putut fi caracterizate nici ca acte de provocare a inculpatului, fiind determinate de conduita violentă a acestuia din urmă.
În ce privește nerealizarea actului de procedură al ascultării părții vătămate de către prima instanță, s-a constatat că acest fapt este nesemnificativ atâta timp cât în cazul acesteia era vorba de un drept procesual iar în cauză au fost administrate suficiente probe pentru soluționarea acesteia.
Față de cele arătate mai sus,tribunalul a admis apelul inculpatului, a desființat sentința în limitele menționate mai sus, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței și cu mențiunea că în sarcina statului vor rămâne cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care, oral, atât prin apărător cât și personal, a solicitat reducerea pedepsei care este prea mare în raport de atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin.3 cod pr.penală, se constată următoarele:
Instanța de fond, cu modificările efectuate de instanța de apel, a încadrat corect faptele și a aplicat inculpatului, pedepse ce sunt în concordanță cu probele administrate în cauză și criteriile de individualizare prev. de art. 72 cod penal.
În ceea ce privește motivul referitor la individualizarea pedepselor, Curtea constată că, în antecedent, acesta a suferit numeroase condamnări pentru infracțiunile prev. de art. 208 - 209 cod penal, 192 alin.1 și 2 cod penal, 26 rap. la art. 211 cod penal, fiind evidentă perseverența infracțională a acestuia.
Pedepsele aplicată în speță, cu mult sub limita minimului special prevăzut de lege, respectă întrutotul dispoz. prev. de art. 72 și următoarele cod penal, fiind în măsură să realizeze finalitatea dispoz. art. 52 cod penal, astfel că nu se justifică o reducere și mai mare a acestora.
Pentru motivele expuse, în baza art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, recursul se va respinge ca nefondat.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 123 de la 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansată din fondurile către
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 octombrie 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.OD.
Gh.
IB/ 15.10.2008 6 octombrie 2008,
Emis extras penal.
C va încasa de la rec.inc. suma de 380 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Membri Mirela Ciurezu Gherghe
