Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 90/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 90/R/2008
Ședința publică din 5 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan Judecător
JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Săndel Președintele
Curții de Apel Cluj
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 329 din data de 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 239 alin. 1 și 2 pen. și ultraj prev. și ped. de art. 239 alin. 1, 2 și 3 pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpatul apărătoarea aleasă, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, partea vătămată, lipsă fiind inculpatul și partea vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Partea vătămată, întrebat fiind de instanță, arată că dorește soluționarea cauzei și nu solicită cheltuieli de transport pentru prezența sa la acest termen de judecată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătoarea aleasă a inculpatului arată că inculpatul a obținut schimbarea încadrării juridice a faptei comise în dauna părții vătămate din infracțiunea de ultraj prev. și ped. de art. 239 alin. 1 cu aplicarea art. 13 din pen. în infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 cu aplicarea art. 13 pen. iar a faptei comise în dauna părții vătămate din infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 1 și 2 cu aplicarea art. 13 pen. în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 1 pen. și amenințare prev. de art. 193 cu aplicarea art. 13 din pen. Precizează că inculpatul a declarat recurs pentru că se consideră nevinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Arată că a insistat asupra neregurilor de ordin procedural. Susține că organele de cercetare penală au creat un scenariu menit să conducă la condamnarea inculpatului.
În ceea ce privește infracțiunile de lovire și amenințare precizează că aceste fapte nu au existat și solicită admiterea recursului declarat de inculpat și achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a pr.pen. respectiv fapta nu există. În argumentarea susținerii arată că la dosarul cauzei nu există decât declarația părții vătămate, iar cuvântul părții vătămate vine în contradictoriu cu cuvântul inculpatului. Din declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată rezultă că aceștia nu au văzut momentul când partea vătămată ar fi fost lovită de către inculpatul. Arată că singurele probe în completarea declarațiilor martorilor sunt trei fotografii efectuate în ziua de 30, ulterior nopții în care s-a produs incidentul. Solicită înlăturarea acestor fotografi, întrucât nu este menționată ora la care au fost făcute și nu pot crea un raport de cauzalitate între fapta inculpatului și aflată pe fața părții vătămate.
În subsidiar, în condițiile în care se apreciază că fapta a existat solicită să se constate că nu poate fi reținută infracțiunea de amenințare, întrucât nu sunt întrunite elementele constititive ale infracțiunii, lipsind elementul esențial al producerii unei stări de teamă părților vătămate. Precizează că s-a reținut că inculpatul, după impactul cu cele două autoturisme, ar fi ieșit din mașină și ar fi insultat și amenințat cu moartea pe cei cinci membri ai echipajului, însă din actele de la dosar rezultă că inculpatul a fost supus unui abuz.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, întrucât este nevinovat. Fără cheltuieli de judecată.
Partea vătămată arată că s-a prezentat, l-a identificat pe inculpat în zona petrolieră, dar acesta nu s-a oprit, deși a folosit sistemul acustic-luminos. Arată că nu a avut cerificat medical pentru că nu știa că trebuie să se prezinte la medic pentru a obține un certificat medico-legal, se afla abia de opt luni în poliție. Arată că dorește închiderea dosarului, își menține declarațiile date în cursul judecății și nu mai formulează alte pretenții.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Arată că inculpatul nu este mulțumit de soluția de încetare a procesului penal, având în vedere că în cauză a intervenit prescripția și a solicitat continuarea, în temeiul art. 13 pr. pen. întrucât dorește să fie achitat. Având în vedere probele administrate în cauză apreciază că soluția dată de Tribunalul Cluj este temeinică și legală. Din probe rezultă cu prisosință că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Precizează că la prima vedere fapta nu pare de natură penală, inculpatul fiind singur, iar membrii echipajului fiind în număr de cinci, astfel încât orice amenințare nu ar fi trebuit să influențeze. Apreciază însă că față de modalitatea de comitere a faptelor, de circumstanțele comiterii, având în vedere împrejurarea că inculpatul a vorbit la telefonul mobil cu niște persoane pentru a veni în ajutor său, s-ar crea această temere prev. de art. 193 pen. părților vătămate. Consideră că din probele dosarului rezultă că amenințarea era de natură a alarma părțile vătămate.
În ceea ce privește infracțiunea de lovire precizează că partea vătămată s-a prezentat la spitalul orășenesc B, de unde a primit bilet de trimitere la IML. Faptul că partea vătămată nu s-a prezentat la IML nu înseamnă că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Arată că instanța de fond a motivat foarte bine soluția dată în cauză, soluție care se bazează pe probatoriul administrat în cauză. Totodată împrejurarea că nimeni nu a văzut momentul lovirii părții vătămate nu poate duce la concluzia că inculpatul este nevinovat.
În concluzie, apreciază că hotărârea pronunțată în cauză este temeinică și legală și solicită respingerea recursului declarat de inculpat.
Apărătoarea aleasă a inculpatului, având cuvântul în replică, solicită să se observe că declarațiile martorilor sunt identice, frază cu frază. La dosarul cauzei există sesizarea de la poliție prin care inculpatul a adus la cunoștință că a suferit un abuz. Susține că atât polițistul cât și jandarmul implicați în incident erau obligați să facă sesizarea cu privire la incident imediat, nu a doua zi, la ora 5, deci după 4 ore de la incident.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1719 din 18.12.2006, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr. 11043/2004, în temeiul art. 334 a C.P.P. fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.l și 2 Cp. având ca parte vătămată pe în infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1 Cp. și infracțiunea de insultă prev.de art.205 Cp. S-a schimbat încadrarea juridică pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin. 1,2,3 Cp. parte vătămata - in infracțiunea de ultraj prevăzuta de art.239 alin.l, 2 Cp. și insulta prevăzută de art.205 Cp.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și al, născut la data de 19 februarie 1964 în. județul I, domiciliat în com. jud.Dambovita, pentru infracțiunea de ultraj prevăzuta de art.239 alin.l Cp. partea vătămată la pedeapsa de, reținând art. 13 Cp. la 3.000 lei amendă penală.
A fost condamnat același inculpat pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin. 1,2 Cp. parte vătămata, cu art. 13 Cp. la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală.
În temeiul art.10 lit.b, art.ll pct.2, lit.a a C.P.P. fost achitat inculpatul pentru infracțiunile de insultă prevăzută de art.205 Cp. ca urmare a dezincriminării faptelor.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 Cp. inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, aceea de 5.000 lei amendă penală.
Întrucât inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 31.07.2001 - 5.10.2001, conform art.88 Cp. s-a înlăturat total executarea pedepsei amenzii penale.
Conform art.14 și 346 combinat C.P.P. cu art.998. a fost obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli, reprezentând daune morale în favoarea părții vătămate.
S-a constatat lipsa pretențiilor civile a părții vătămate.
Conform art.191 a C.P.P. fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Partea vătămata avea gradul de sergent major și lucra ca ajutor sef post la Postul de politie, județul În aceasta calitate, în noaptea de 27/28.07.2001 împreună cu soldatul din cadrul Comandamentului de Jandarmi s-a deplasat în zona conductelor magistrale aparținând SC Trans SA P, situată pe raza comunei, pentru a verifica informațiile privitoare la sustragerea de produse petroliere din conducte. obiectivului era asigurată în zona și de agenții de paza aparținând SC SA care aveau în dotare un autoturism de teren marca cu număr de înmatriculare B 24 de culoare roșie, inscripționat cu emblema firmei, paza obiectului pentru zona controlată fiind asigurata de agenții, și. În jurul orelor 1,00 organele de politie și agenții de paza au găsit în zona controlată un autoturism marca 1310 fără numere de înmatriculare, staționat în imediata vecinătate a conductelor petroliere. Partea vătămata s-a apropiat de această mașina și a încercat identificarea șoferului în vederea stabilirii motivului pentru care se găsea in acel loc. Șoferul autoturismului nu s-a supus solicitărilor organului de politie, a demarat în viteză, îndreptându-se spre comuna din județul D, pe câmp, autoturismul pornind imediat in urmărire. În timpul urmăririi, echipajul autoturismului a folosit cu care era dotat acest vehicul, precum și semnalele luminoase. major a efectuat foc de avertisment în plan vertical, dar cu toate acestea autoturismul și-a continuat fuga peste câmp. La un moment dat, autoturismul și-a schimbat direcția de deplasare îndreptându-se spre comuna din județul Pe tot parcursul urmăririi autoturismul a rulat cu farurile stinse. Datorita traseului parcurs pe câmp și drum accidentat, a mersului sinuos pe terenuri recoltate, s-a ridicat mult. La un moment dat, intenționând să scape de urmăritori, autoturismul condus de inculpatul a virat spre pădurea "" după ce a parcurs un traseu printr-un lan de porumb, însă nu a observat un canal de irigație, astfel că a căzut în acest canal. Deoarece autoturismul se găsea în spatele său, nu a reușit să evite impactul și s-a urcat practic pe mașina căzută în șanț. Autoturismul aparținând SC SA era condus de martorul. Potrivit lucrărilor tehnice efectuate în cauză înainte de impactul cu autoturismul, din s-a coborât șoferul care a încercat sa fugă, portiera autoturismului nesuferind contorsionări. În urmărirea inculpatului a pornit imediat partea vătămata care l-a ajuns în momentul în care urca panta canalului și l- a prins de un picior. Pentru a scăpa, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul in zona feței după care s-a ascuns în lanul de porumb de unde a adresat amenințări și injurii atât părții vătămate cât și părții vătămate. Inculpatul a folosit telefonul mobil chemând ajutoare în timp ce l-a amenințat în mod direct pe partea vătămata, căruia i-a spus că îl cunoaște. Organele de poliție și agenții de pază prezenți la locului nu au reușit să-l găsească pe inculpat în lanul de porumb. În jurul orelor 6,00 a datei de 28.07.2001, dimineața, inculpatul s-a prezentat la sediul IPJ I reclamând faptul ca în cursul nopții când se afla pe câmp pentru recoltarea paielor, a fost semnalizat de un autoturism, s-au folosit proiectoarele și s-au tras focuri de armă asupra sa, motiv pentru care i s-a făcut frică și a fugit până când s-a oprit cu mașina pe fundul unui canal. Conform actelor de la dosar, partea vătămata a folosit armamentul din dotare, executând foc cu 12 cartușe, 2 din acestea fiind găsite în caroseria autoturismului. Folosirea armamentului s-a efectuat conform procedurilor legale. În timpul urmăririi inculpatul a avut asupra sa o sabie pe care a ridicat-o amenințător față de partea vătămata, sabie pe care a aruncat-o ulterior. În torpedoul autoturismului s-au găsit actele inculpatului.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că bidoanele de plastic găsite în și cagula ar fi fost puse de către organele de poliție care in felul acesta au încercat să-și ascundă abuzurile. Inculpatul mai arată că nu a amenințat cu moartea și nu a lovit părțile vătămate, fapt infirmat de depozițiile martorilor (34, 36, 159), (37, 38, 152, 153), (39,43, 150, 151). Inculpatul nu a recunoscut nici faptul că nu avea montate plăcuțele de înmatriculare pe autoturism. Susținerea inculpatului este infirmată de depozițiile martorilor (34 si 50) și (35) care efectuau serviciul de pază în zona conductei petroliere și pe lângă care inculpatul a trecut cu mașina având aplicate nr. de înmatriculare, spunându-le celor doi că merge să-și recolteze paiele. Este de menționat că în zona în care s-a petrecut fapta acești martori nu au sesizat prezența unui alt autovehicul având aceleași caracteristici. Faptul că în momentul celui de al doilea control efectuat de părțile vătămate si agenții de paza autoturismul inculpatului nu mai avea plăcuțele de înmatriculare, nu exclude posibilitatea ca acesta să le fi demontat anterior tocmai pentru a-și ascunde identitatea. de înmatriculare au fost găsite în autoturismul. Instanța de fond a înlăturat și susținerea inculpatului potrivit căreia a fugit cu autoturismul peste câmp pentru că i s-a făcut frica având în vedere atitudinea ostilă a agenților de paza și folosirea ulterioara a armamentului întrucât este greu de acceptat că cele 5 persoane aflate în control, 2 angajați ai Ministerului d e Interne și 3 angajați ai societății de pază, și-ar fi putut permite abuzuri față de inculpat. Inculpatul a încercat să justifice prezența în zona susținând că a avut de recoltat paie, recoltarea se făcea în cursul nopții pentru a împiedica furturile. În sprijinul acestor afirmații au fost audiați martorii ei (46) și (47), martorii audiați în timpul urmării penale a căror depoziții nu sunt relevante în cauză deoarece nu s-au coroborat cu celelalte probe. În acest sens, este de remarcat că inculpatul care susține că se ocupa cu lucrări agricole pe suprafețe mari, nu a putut prezenta o confirmare din partea autorităților locale sau a camerelor agricole din care să rezulte că efectua lucrări specifice în zonă. Totodată, nu a putut prezenta acte justificative cu privire la efectuarea acestor lucrări, respectiv contract de arenda, contract de execuție lucrări. Instanța nu apreciază ca fiind relevante nici depozițiile martorilor (81) si ( 168) din considerentele expuse.
de părțile vătămate si pentru pretinsele abuzuri organele în drept nu au considerat necesară luarea unor masuri sancționatoare.
Partea vătămata s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 euro reprezentând daune morale, partea vătămata nu a formulat pretenții civile.
Starea de fapt prezentată se bazează pe depozițiile martorilor menționați, precum și pe actele și lucrările efectuate în cauză, respectiv proces verbal (l 1, 33, 38, 71, 72, 77, 4-7, 48), acte (13-15, 36, 39-40, 50, 52-58, 74, 27-33), raport de expertiză auto (20-28), raport de expertiză balistică (60-68), acte auto (51, 59-79).
Având în vedere modificările legislative, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice conform art.334 din C.P.P. infracțiunea de ultraj prev.de art.239 alin. 1 și 2 Cp. având ca parte vătămată pe în infracțiunea de ultraj prev.de art.239 alin.l Cp. și infracțiunea de insultă prev.de art.205 Cp. și în ceea ce privește pe partea vătămata, instanța de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din inf.de ultraj prev.de art.239 alin. 1,2,3 Cp. în infracțiunea de ultraj prev.de art.239 alin.1 și 2 Cp.și insultă prev.de art.205 Cp. având în vedere că faptele inculpatului s-au desfășurat atât prin amenințare față de un funcționar public care îndeplinea exercițiul autorității de stat, aflându-se în exercițiul funcțiunii cât și prin lovire.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului și l-a condamnat pentru infracțiunea de ultraj prev.de art.239 alin.1 Cp. față de partea vătămată, de care a proferat amenințări, inclusiv amenințări cu moartea, partea vătămata aflându-se în exercițiul funcțiunii, la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de ultraj prev.de art.239 alin.1 și 2 Cp. având ca parte vătămata pe, polițist aflat în timpul exercițiului funcțiunii, față de care s-au exercitat violențe fizice și amenințări, inclusiv amenințări cu moartea la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală.
Instanța de fond a reținut ca față de fiecare infracțiune de ultraj sunt aplicabile disp.art.13 Cp. care consacră principiul legii penale mai favorabile.
În ceea ce privește infracțiunile de insulta prev.de art.205 Cp. instanța de fond a făcut aplicarea disp.art.10 lit.b C.P.P. rap. la art.ll pct.2 lit.a faptele C.P.P. fiind incriminate prin Legea nr.278/2006, pronunțând achitarea inculpatului.
Instanța de fond a constatat că faptele au fost săvârșite în forma concursului real de infracțiuni prev.de art.33 lit.a Cp. și a procedat la contopirea pedepselor, conform art.34 Cp. astfel ca inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, aceea de 5.000 lei amendă penală.
Întrucât inculpatul a fost arestat în cauza dedusa judecății în perioada 31.07.2001 - 5.10.2001, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea art.88 Cp. înlăturând total executarea pedepsei amenzii penale.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate de partea vătămată pentru suma de 10.000 euro reprezentând daune morale, instanța de fond le-a apreciat ca fiind exagerate. Susținerile acestuia potrivit cărora din cauza incidentului dedus judecații a avut de suferit în plan moral, fiind purtat pe la DNA, parchete și instanțe, nu sunt dovedite cu atât mai mult cu cât domnia sa a rămas în funcție în cadrul Ministerului d e Interne. Totuși față de circumstanțele față de care s-a desfășurat fapta și ținând seama de acțiunea violentă a inculpatului materializată atât prin lovire cât și amenințare cu moartea, instanța de fond a apreciat că daunele morale pot fi acordate într-un cuantum de 3.000 lei apreciat ca fiind îndestulător.
Inculpatul a fost obligat conform art.181 la C.P.P. cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal inculpatul, acesta solicitând în principal admiterea apelului și achitarea sa de sub acuza săvârșirii infracțiunilor de ultraj concurente în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală, iar în subsidiar constatarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj deoarece lipsește condiția exercitării atribuțiilor de serviciu în limite legale de către părțile vătămate, pe aspectul modalităților de amenințare și lovire, iar separat pentru amenințare lipsind elementul esențial al producerii unei stări de teamă pentru părțile vătămate.
În motivare s-a aratat că prima instanță a dat valoare absolută și exclusivă doar probelor produse de acuzare și a ignorat fără nici un temei probatoriul administrat în apărare. A considerat că martorii și s-au completat unul pe altul, corespunzând adevărului că inculpatul avea exploatări agricole în zonă, obiceiul locului neconstând în încheierea de contracte de arendă, iar pe de altă parte inculpatul a fost declarat nevinovat cu privire la intenția de furt de benzină. În fața instanței de fond s-a invocat faptul că de la dosarul cauzei lipsesc procese verbale de cercetare la fața locului ce trebuiau întocmite de procuror, iar filele dosarului de urmărire penală au pe alocuri o triplă numerotare, aspect ce facilitează sustragerea de acte de la dosar, însă judecătorul nu s-a pronunțat asupra acestui lucru, ignorându- Inculpatul a susținut că cercetarea la fața locului de către procuror a avut loc, inculpatul participând efectiv la ea și semnând procesul verbal, act ce însă nu se regăsește la dosar. Respectivul procuror nu a identificat însă locul de unde a început urmărirea, nu a stabilit dacă echipajul era în raza lui de acțiune sau nu și nici dacă autoturismul inculpatului se afla la o distanță amenințătoare pentru conductele de benzină, toate aceste aspecte fiind considerate esențiale pentru stabilirea din a împrejurării că părțile vătămate și-au încălcat atribuțiile de serviciu. S-a susținut că asupra inculpatului nu s-a tras doar în plan vertical în condițiile în care un glonte a perforat portbagajul și același nu avea cum să treacă și prin lunetă, în condițiile în care s-a stabilit de către raportul de expertiză privind dinamica producerii accidentului că luneta nu s-a spart cu ocazia acestuia. lunetei s-a produs prin tragere directă în plan orizontal în mașina inculpatului cu arma cu gaz comprimat, motiv pentru care inculpatul nu a oprit la așa zisa verificare de către poliție. De altfel mașina echipajului de poliție nu avea nici sirenă și nici alte elemente de identificare a unui echipaj de pază, iar resturile din lunetă au fost găsite cu ocazia cercetării la fața locului. Este nejustificată și înlăturarea declarației martorului lucrător la SC care a menționat că la acel moment mașinile firmei nu erau dotate cu instalații acustice și luminoase specifice, că mașina inculpatului a fost supusă controlului cu 5 minute înainte de a se începe urmărirea și că cu acea ocazie avea plăcuțe de înmatriculare și farurile aprinse, după care a văzut aceeași mașină, urmărită de către un fără faruri. De altfel, împrejurarea că astfel de instalații nu existau se poate observa și cu ochiul liber în fotografiile judiciare de la dosar. O altă încălcare a atribuțiilor de serviciu este și faptul că sergentul major nu a raportat urgent prin stație incidentul, astfel cum avea obligația, organele de poliție apărând la fața locului la ora 500în condițiile în care urmărirea a început în jurul orei00și s-a terminat la 400. Comportamentul abuziv al echipajului este demonstrat și de lovirea intenționată a conduse de inculpat urmată de împingerea ei în canalul de irigație, împrejurare care coroborată cu focurile trase în plan orizontal duc la concluzia că acțiunea celor 5 persoane din autoturismul a fost total nelegală. În ceea ce privește componenta amenințării din fiecare infracțiune de ultraj, se apreciază că este greu de crezut cum de 5 persoane, dintre care un polițist, un jandarm și 3 agenți de pază, ar fi putut să se teamă de o singură persoană. Inculpatul nu a amenințat și nu a lovit nicio parte vătămată, iar condamnarea sa este total neîntemeiată și fără nici un suport probatoriu.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul a constatat că apelul este fondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 239 din Codul penal constituie infracțiunea de ultraj amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă (pentru alin. 1) sau lovirea sau orice acte de violență (pentru alin. 2) săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii. Una dintre condițiile esențiale pentru existența infracțiunii este aceea că funcționarul trebuie să-și exercite atribuțiile în limitele competențelor legale, în cazul în care se depășesc atribuțiile de serviciu, se încalcă sau se exercită abuziv, actele funcționarului nu mai pot fi considerate ca fiind ale autorității ce o reprezintă pentru că el însuși se situează în afara protecției pe care legea i-o acordă, fapta săvârșită asupra acestuia întrunind elementele infracțiunii de amenințare sau după caz lovire (în situația în speță). Analizând incidentul dintre părți prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, tribunalul a constatat că părțile vătămate și și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.
Conform procesului verbal de la fila 38 ce atestă instruirea cadrelor ce vor acționa pe linia conductelor petroliere pe raza comunei, întocmit în data de 27.07.2001 uzul de armă se va face conform legii, iar folosirea forței fizice în cazul reținerii de infractori se interzice. Este adevărat că prezența inculpatului la acea oră din noapte în zona conductelor petroliere, chiar dacă nu se cunoaște clar la ce distanță de acestea, poate părea suspectă, dar apărarea sa cum că s-a dus să-și păzească recolta de paie, confirmată și de martorul, el însuși agent de pază la firma, persoană ce a arătat că știa că inculpatul avea terenuri agricole în zonă, nu poate fi ignorată, fiind plauzibilă.
Întrucât declarațiile celor 3 agenți de pază de la firma care au făcut parte din echipajul desemnat să efectueze paza în zona conductelor:, și, date în faza de urmărire, sunt identice, fiind probabil dictate, acestea nu pot fi luate în considerare sub aspectul stabilirii stării de fapt, luarea declarațiilor făcându-se cu încălcarea dispozițiilor art. 86 alin. 3 raportat la art. 71 din Codul d e procedură penală.
Din expertiza privind dinamica producerii accidentului a rezultat următoarele: "după un parcurs, în palier, autoturismul lovește în spate autoturismul, proiectându-l mai mult de J în șanț. Pe urmă schimbă poziția și împinge voluntar sau involuntar, autoturismul mai mult în șanț, călcând cu dreaptă față portbagajului. Urmare a acestei acțiuni autoturismul "scapă" la vale și se proptește în moment în care se produce deformarea pronunțată a caroseriei de la J (foto 5 și 8). Faptul că ușa șoferului era deschisă, atunci când s-a produs deformarea caroseriei de la J, conduce la ipoteza că șoferul părăsise mașina sau era în curs să o părăsească. în acest caz actul conducătorului pare voluntar, în condițiile în care urmăritul era șoferul." Raportat la modul în care s-a procedat, un autovehicul determinând accidentarea deliberată a unei Dacii și punând, în fapt, în pericol viața șoferului acesteia, și la interdicția expresă de folosire a forței fizice cu ocazia reținerii unui potențial infractor, părțile vătămate și-au depășit atribuțiile de serviciu și nu pot beneficia de protecția legii în ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de ultraj.
Pentru aceste motive s-a impus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în dauna părții vătămate din infracțiunea de ultraj prev. de art.239 alin.1 cu aplicarea art.13 din Codul penal în infracțiunea de amenințare prev. de art.193 cu aplicarea art.13 din Codul penal, iar a faptei comise în dauna părții vătămate din infracțiunea de ultraj prev. de art.239 alin.1 și 2 cu aplicarea art.13 din Codul penal în infracțiunea de lovire prev. de art.180 alin.1 din Codul penal și amenințare prev. de art.193 cu aplicarea art.13 din Codul penal. împrejurarea că părțile vătămate și-au încălcat atribuțiile de serviciu reiese și din faptul că acestea au sesizat incidentul abia în jurul orei 2 (deși tribunalul are rezerve și în acest sens raportat la împrejurarea că colegii lor au ajuns la fața locului abia la ora 500), în condițiile în care urmărirea a început în jurul orei 030. Tribunalul a avut rezerve și în ceea ce privește motivul pentru care echipajul părților vătămate a pornit în urmărire, din raportul ofițerului de serviciu sesizat să trimită încă un echipaj rezultând că inculpatul a fost recunoscut de către una din părțile vătămate ca fiind un infractor recidivist care a sustras petrol din conducte, fiind cunoscut pentru aceasta și că pe parcursul urmăririi au fost aruncate diverse obiecte de dimensiuni mici din mașină. Tribunalul a constatat că inculpatul nu are antecedente penale deci nu are cum să fie recidivist, că obiectele de mici dimensiuni nu au fost găsite și că, cel mai important, nu au fost găsite eventuale recipiente în care să se colecteze benzina ce se presupune că trebuia să fie sustrasă. Chiar dacă se acceptă ideea că din mașină s-ar fi aruncat diverse obiecte de dimensiuni mici, canistrele de benzină nu sunt mici și este extrem de greu de crezut că cine se deplasează la conducte pentru a sustrage benzină o face în sticle de mici dimensiuni. Este ciudat și modul în care s-a făcut uzul de armă deoarece glonțul găsit în portbagajului nu își justifică prezența acolo dacă focurile au fost trase în plan vertical și nici dacă s-a tras în cauciucuri. În legătură cu lipsa plăcuțelor de înmatriculare, nu se știe cine a făcut demontarea acestora și când, în condițiile în care cu puțin timp înainte inculpatul trecuse printr-un filtru al agenților de pază și avusese plăcuțe de înmatriculare la mașină. De altfel, audiat fiind de judecător agentul de pază a declarat că luneta s-a spart în timpul urmăririi, deci și în aceasta s-a tras pentru că altfel nu avea cum să se spargă și că a văzut personal numere de înmatriculare de A pe.
Schimbându-se încadrarea juridică în infracțiunile mai sus amintite s-a pus întrebarea existenței plângerii prealabile pentru infracțiunile de lovire și pentru cele două infracțiuni de amenințare deoarece potrivit art. 180 și art. 193 din Codul penal punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Sub acest aspect, față de declarația părții vătămate ( 26) potrivit căreia acesta nu se constituie parte vătămată și nici parte civilă în procesul penal, acceptând expres calitatea de martor, tribunalul a constatat că această persoană nu a dorit să participe în procesul penal, nu și-a asumat calitatea de parte vătămată și prin urmare nu are cum să fi formulat plângere prealabilă, singura persoană care s-a considerat vătămată fiind lucrătorul de poliție, declarația sa putând fi considerată plângere prealabilă. Faptul că a înțeles să formuleze plângere prealabilă reiese și din împrejurarea că s-a constituit parte civilă cu suma de 10000 euro reprezentând daune morale.
În ceea ce privește infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 1 din Codul penal, tribunalul a constatat că pe numele părții vătămate s-a emis de către Spitalul Orășenesc Dr. B un bilet de trimitere la IML B cu * diagnosticul de traumatism la ochiul stâng la data de 28.07.2001 (în coperta dosarului) și că din fotografiile aflate la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată avea o roșeață abia perceptibilă la nivelul pometelui stâng, prin urmare el a suferit o agresiune sau s-a lovit cu ocazia urmăririi inculpatului. Raportat la împrejurarea că partea vătămată a rămas cu sandaua inculpatului în mână, tribunalul a apreciat că cele două aspecte coroborate duc la concluzia că inculpatul l-a lovit pe polițist pentru a scăpa, lucru confirmat și de declarația jandarmului. Prin urmare nu se poate afirma că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată nu există.
În ce privește infracțiunea de amenințare, atât lucrătorul de poliție cât și jandarmul, respectiv agenții de pază și au declarat că inculpatul a adresat amenințări cu moartea și că l-au auzit în lanul de porumb vorbind la telefon și chemând ajutore. Tribunalul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare deoarece, dacă nu s-ar fi temut, părțile vătămate l-ar fi prins sigur pe inculpat. Chiar martorul a declarat în faza de judecată că, atunci când s-au întors jandarmul și polițistul împreună cu agentul de pază din urmărirea pe jos a inculpatului, a fost intrigat de faptul că 3 persoane < nu au prins pe fugar. Starea de temere a fost indusă și de faptul că cei doi nu au știut dacă inculpatul a chemat sau nu în realitate ajutoare sau doar a spus acest lucru pentru a-i intimida, sau dacă avea sau nu asupra sa arme albe (având în vedere bâta de baseball fotografiată în mașină, ipoteza este plauzibilă).
Nu s-a impus achitarea inculpatului și datorită împrejurării că din fotografiile judiciare de la dosarul cauzei rezultă că autovehiculul era dotat cu sistem de avertizare luminoasă ( 59).
Împrejurarea că există o dublă numerotare a paginilor se datorează faptului că dosarul a fost numerotat de două ori, o dată de organul de cercetare penală și o dată de procuror.
Drept urmare, tribunalul a apreciat că infracțiunile de amenințare prev. de art. 193 alin. 1 și lovire prev. de art. 180 alin. 1 din Codul penal există și au fost comise de inculpat, fiind întrunite elementele constitutive ale acestora, însă există o altă cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, respectiv prescripția răspunderii penale.
Potrivit art. 121, 122 din Codul penal prescripția înlătură răspunderea penală, în speță raportat la limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de lovire și amenințare, termenul de prescripție este de 3 ani. Potrivit art. 124 din Codul penal prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prev. de art. 122 este depășit cu încă
Prin urmare, tribunalul a constatat că termenul de prescripție specială s-a împlinit în cursul anului 2006, ca atare s-a impus încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește pretențiile formulate de partea vătămată, raportat la daunele care i s-au produs de fapt inculpatului prin distrugerea mașinii acestuia și la circumstanțele concrete în care s-au desfășurat faptele, tribunalul a constatat că daunele morale sunt solicitate nejustificat, motiv pentru care acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f din Codul d e procedură penală tribunalul a dispus încetarea procesul penal împotriva inculpatului, fiul lui și, născut la data de 19.02.1964 în loc., jud I, domiciliat în comuna, jud. D pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 cu aplicarea art. 13 din Codul penal, întrucât lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g din Codul d e procedură penală tribunalul a dispus încetarea procesului penal împotriva aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev. de art. 180 alin. 1 din Codul penal și amenințare prev. de art. 193 cu aplicarea art. 13 din Codul penal în dauna părții vătămate, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul,solicitând casarea acesteia iar în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și amenințare în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a pr.pen.respectiv faptele nu există, arătând în motivare că probele dosarului nu-i dovedesc vinovăția,la dosar nu există decât declarația părții vătămate,iar martorii audiați nu au văzut ca el să fi lovit partea vătămată,pe fotografiile existente la dosar nu este trecută ora și astfel nu se știe când au fost făcute.În ce privește infracțiunea de amenințare,nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni,el singur neputând crea o stare de teamă unui echipaj format din 5 persoane, ci dimpotrivă,el a fost supus unui abuz de către organele de poliție.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel,tribunalul în mod corect pe baza probelor administrate în cauză a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului și a dat o încadrare juridică corectă faptelor comise de inculpat.
Raportat la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului,lovire și amenințare,acestea au fost dovedite cu declarațiile părților vătămate,biletul de trimitere la IML Bap ărții vătămate care atestă un traumatism la ochiul stâng la data de 28.07.2001,care se coroborează că fotografiile existente la dosar,iar din declarațiile părții vătămate și ale martorilor și rezultă și starea de temere creată de către inculpat. doi martori au dat declarații deosebit de amănunțite în fața primei instanțe (150,152) din care rezultă atât lovirea părții vătămate cât și starea de temere ce le-a fost creată prin amenințările proferate de inculpat la adresa lor. a și-au menținut declarațiile pe care le-au dat și în faza urmăririi penale.Este adevărat că aceștia nu au văzut momentul în care partea vătămată a fost lovită de către inculpat însă amândoi au declarat că partea vătămată după ce au pornit în urmărirea mașinii conduse de inculpat, când s-a întors la ei era lovită în zona feței,respectiv în zona obrazului stâng,aspect ce se coroborează cu concluziile biletului de trimitere eliberat de medic. Cât privește abuzul la care a fost supus inculpatul de către polițiști,acesta a fost stabilit de către instanța tribunalului care a și schimbat în acest sens încadrarea juridică dată inițial faptelor comise de acesta.
În concluzie decizia tribunalului este corectă,sens în care în baza art.385/15 pct. 1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art.192 al.2 pr.pen. va obliga inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat, domiciliat in localitatea, jud. împotriva deciziei penale nr. 329 din 15 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 05.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
red. 14. 02.2008
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș Săndel
