Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 104/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE-. 104
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal formulat de asiguratorul SC SA - Sucursala I împotriva deciziei penale nr. 405 din 22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect "vătămare corporală".
Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă av., apărător desmenat din oficiu pentru inculpatul intimat, av., care depune la dosar împuternicire avocațială pentru partea vătămată intimată, av., care depune la dosar împuternicire avocațială pentru asiguratorul recurent SC SA - Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al doilea termen de judecată în recursul asiguratorului, care a depus la dosar motivele de recurs, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.
Av. pentru asiguratorul recurent SC SA - Sucursala I solicită admiterea recursului și exonerarea de la plata despăgubirilor civile la care a fost obligat asiguratorul prin sentința primei instanțe. În subsidiar, solicită diminuarea cuantumului daunelor materiale și morale.
Susține că partea civilă nu a formulat pretenții împotriva asiguratorului și, în baza principiului disponibilității, nu poate fi obligat asiguratorul la plata acestor despăgubiri. De altfel, decizia 1/2005 a stabilește clar faptul că răspunderea asiguratorului este una de natură contractuală, în sensul că, în cazul unui accident de circulație având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală. Apreciază că existența unei polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu este suficientă pentru angajarea răspunderii asiguratorului.
Apreciază că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului.
Av. pentru inculpatul intimat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de asigurator, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică. Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor dar hotărârea pronunțată este opozabilă și asiguratorului.
Av., având cuvântul, pentru părțile civile, susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, și solicită respingerea recursului formulat de SC SA - Sucursala I, întrucât hotărârea atacată îi este opozabilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că decizia instanței de apel este legală și temeinică recursul este nefundat și solicită a fi respins.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 1136/20.03.2009 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul cu nr- s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 24.06.1985 în D, jud. B, domiciliat în mun. D,-, jud. B, cetățean român, necăsătorit, student, fără antecedente penale, CNP -, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă" prevăzută de art.184 alin.2,4 Cod penal cu aplicarea art.74 al.1 lit. a și c Cod penal și art.76 al.1 lit. e Cod penal.
În baza art.71 al.2 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei principale a închisorii pe o durată de 2 ani și 5 luni, care constituie termen de încercare, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 al.1 Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului - asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate ori al neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către partea vătămată și civilă, domiciliată în I, șos. -, nr.60,.551,. B,.4,.15, jud. I, și a fost obligat inculpatul să-i plătească acestei părți civile suma de 10.246,30 lei cu titlu de daune materiale și suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a constatat că inculpatul - a depus la CEC Bank Sucursala I, în favoarea părții vătămate, suma de 3.000,00 lei conform chitanței nr.-/1 Seria - -.- din data de 06.02.2009 și suma de 1.000,00 lei conform chitanței nr.-/1 Seria - -.- din data de 06.03.2009 și s-a dispus eliberarea acestor sume, ce sunt incluse în cuantumul despăgubirilor civile acordate părții vătămate, către partea vătămată, CNP-.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată și completată, s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către partea civilă Spitalul Clinic -.3 "Prof.Dr. " I și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic -.3 "Prof. Dr. " I suma de 9.101,26 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată și completată, s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către partea civilă Spitalul de Recuperare I și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul de Recuperare I suma de 5.696,83 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că obligațiile de plată a despăgubirilor civile stabilite prin prezenta hotărâre sunt opozabile asigurătorului SC SA.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei către partea vătămată și civilă cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de această parte".
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nr.1032/P/2007, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr-, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de " vătămare corporală din culpă" prevăzută de art.184 alin.2,4 Cod penal.
În fapt, în actul de sesizare a instanței, s-a arătat că, în noaptea de 21/22.09.2007, în timp ce conducea autoturismul VW cu numărul de înmatriculare - pe șos. -, inculpatul a pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune cu un stâlp, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a părții vătămate, proiectată afară din autoturismul condus de inculpat, aceasta necesitând 90-100 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile suferite fiind de natură a-i pune în primejdie viața.
Partea vătămată - s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune materiale și 30.000 lei daune morale.
În cursul judecății s-au constituit părți civile Spitalul Clinic -.3 "Prof. Dr. " I cu suma de 9.101,26 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului și Spitalul de Recuperare I cu suma de 5.696,83 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
La solicitarea inculpatului, a fost introdus în cauză, în calitate de asigurător de răspundere civilă, SC SA.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiați inculpatul - și martora, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Inculpatul a solicitat, iar prima instanță i-a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere și proba testimonială pentru dovedirea situației de fapt, fiind audiat martorul.
În dovedirea pretențiilor civile, partea vătămată a solicitat, iar prima instanță a încuviințat și a administrat proba testimonială, fiind audiată martora și proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate pe parcursul întregului proces penal, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt:
Inculpatul - domiciliază în mun. și a obținut permisul de conducere pentru categoria B de autovehicule în luna septembrie 2006. În luna septembrie 2007, acesta deținea în folosință autoturismul VW cu numărul de înmatriculare -.
În seara zilei de 21.09.2007, în jurul orelor 21,00, inculpatul a mers în zona de agrement împreună cu un grup de prieteni, între care și partea vătămată. Deplasarea au făcut-o cu autoturismele, inculpatul conducând autoturismul VW. Până la ora 3,00, grupul de persoane a rămas în zona unde au făcut un, inculpatul consumând aproximativ 500 ml bere. De aici, au plecat spre - - în zona "".
În jurul orei 04,00, s-au reîntors spre oraș, inculpatul circulând în spatele autoturismului condus de martorul. În autoturismul condus de inculpat, locul din dreapta a fost ocupat de, iar pe bancheta din spate s-au așezat partea vătămată și martora. În zona ultimei curbe de pe Șos. -, inculpatul a pierdut controlul volanului, a lovit bordura și a intrat apoi pe contrasens lovind, cu partea lateral stânga, bordura și apoi un stâlp de electricitate. În urma impactului, partea vătămată a fost proiectată din autoturism, pe carosabil. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 259-1/2007, inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 0,55 %
Așa cum rezultă din certificatul medico-legal eliberat părții vătămate, aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral, obiectivat prin contuzie cerebrală gravă, fractură liniară, occipitală dreapta, comă cerebrală și contuzie lombară dreapta care au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale, mecanismul de producere a leziunilor fiind cel de cădere din autovehicul din mers. Conform certificatului medico-legal, leziunile cranio-cerebrale au fost de natură a-i pune viața în primejdie.
fost internată în Spitalul Clinic nr.3 I, în perioada: 22.09.-01.11.2007, 03.12.2007 - 04.12.2007 și în apoi în mai multe rânduri în Spitalul de Recuperare
Fiind audiată în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că nu își amintește împrejurările în care s-a produs accidentul, reținând doar că în timp ce conducea pe Șos. -, inculpatul făcea mișcări de rotire a volanului stânga-dreapta.
Martora a declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății că, în coborâre pe Șos. -, inculpatul a condus autoturismul cu viteză mare, la un moment dat observând că indicatorul de bord arăta o viteză de aproximativ 90 km/, motiv pentru care inculpatului i s-a solicitat să oprească, spunându-i că vor lua un taxi. Martora a mai declarat, în cursul judecății, că înainte de accident a simțit că autoturismul are o traiectorie stânga-dreapta, însă nu poate preciza dacă inculpatul se cu volanul sau doar a pierdut controlul autoturismului. În ultima curbă de la baza pantei, martora a simțit un impact pe partea dreaptă a mașinii, care a intrat într-o traiectorie necontrolată spre sensul opus, lovind un stâlp de lângă în rampă.
Martorul, șoferul celuilalt autoturism, nu a perceput împrejurările producerii accidentului întrucât, în acel moment, circula la o distanță mare înaintea inculpatului.
Inculpatul a recunoscut că a pierdut controlul autoturismului însă, a susținut că acest fapt s-a întâmplat deoarece nu cunoștea bine drumul, nelocuind în mun. Inculpatul a susținut că, în momentul producerii accidentului, circula cu viteza de aproximativ 50- 60 km/, fapt infirmat de martora.
Examinarea autoturismului a relevat existența unei deformări importante a caroseriei în partea mașinii ocupată de partea vătămată precum și deformări ale jantelor din stânga (față și spate) și jantei dreapta-față.
Cu prilejul cercetării la fața locului nu au fost identificate urme de frânare ori derapare provenind de la anvelopele autoturismului condus de inculpat, fapt care dovedește că autoturismul nu a intrat în derapaj înainte de impact.
Situația de fapt reținută de prima instanță este dovedită prin următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de cercetare la fața locului (filele 5-7 și schiță - fila 8, dosar urmărire penală);
- buletinul de analiză toxicologică nr. 259-1/2007, conform căruia inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 0,55 % (sub limita legală) - (fila 11, dosar urmărire penală);
- declarația părții vătămate (filele 28-29, dosar urmărire penală);
- certificatul medico-legală nr. 6037/7.12.2007 (filele 30-31, dosar urmărire penală);
- înscrisuri medicale;
- declarația inculpatului - (filele 35-38, dosar urmărire penală și 21);
- declarațiile martorilor și (filele 39-43 dosar urmărire penală și 22, 298)
- declarațiile date în cursul judecății de inculpatul - și martorii și.
În drept, judecătoria a reținut că:
Fapta inculpatului - care, în noaptea de 21/22.09.2007, în timp ce conducea autoturismul VW cu numărul de înmatriculare - pe șos. -, a pierdut controlul autoturismului intrând în coliziune cu un stâlp, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a părții vătămate, proiectată afară din autoturismul condus de inculpat, aceasta necesitând 90-100 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile suferite fiind de natură a-i pune în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "vătămare corporală din culpă" prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
Urmarea produsă (vătămarea corporală suferită de partea vătămată) este consecința nerespectării de către inculpat a dispozițiilor art.181 pct.1 și 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 care interzic conducerea autovehiculelor după consumul de băuturi alcoolice ori în stare de oboseală și art.35 alin. 1 din OUG195/2002 conform cărora participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor.
Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârșită din culpă.
Fiind dovedită existența infracțiunii, comiterea acesteia de către inculpat și vinovăția sa, prima instanță a dispus antrenarea răspunderii penale a inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social generic și concret al faptei, persoana inculpatului, împrejurările în care fapta a fost săvârșită. De asemenea, au fost avute în vedere: scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art.52 Cod penal și necesitatea realizării principiului prevenției generale și speciale.
Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al. 1 lit. a Cod penal, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este student la Facultatea de Informatică, are un loc de muncă și a avut o conduită anterioară bună, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al. 1 lit. c Cod penal, având în vedere atitudinea inculpatului care s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței la fiecare termen de judecată, recunoscând culpa sa în producerea accidentului.
În consecință, prima instanță, în baza art.76 al.1 lit. e Cod penal, a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sub minimul legal prevăzut de textul de incriminare, dar apropiată de acest minim, la stabilirea cuantumului pedepsei fiind avute în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei - așa cum acestea au fost reținute anterior și urmările grave ale infracțiunii.
Față de aceste considerente, în baza art.184 alin.2,4 Cod penal cu aplicarea art.74 al.1 lit. a și c Cod penal și art.76 al.1 lit. e Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare.
În baza art.71 al.2 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal, reținându-se că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală și privind ocuparea unei funcții publice prevăzute de dispozițiile legale menționate.
Față de fapta comisă și persoana inculpatului, prima instanță a apreciat că realizarea integrală a scopului pedepsei poate fi atinsă și prin lăsarea în libertate a acestuia, motiv pentru care, constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții legale, în temeiul dispozițiilor art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare, calculat conform dispozițiilor art.82 Cod penal.
S-a hotărât a i se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni intenționate, cu consecința executării integrale a pedepsei in regim de detenție, alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
De asemenea, în baza art.71 al.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că partea vătămată - s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune materiale (contravaloarea îngrijirilor medicale, a medicamentelor, transportului, alimentației, veniturilor nerealizate) și 30.000 lei cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 14 alin.1 din Codul d e procedură penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a persoanei responsabile civilmente (nu și a altor participanți la procesul penal), iar potrivit dispozițiilor art. 998-999 cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Potrivit dispozițiilor anterior menționate, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiții: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Față de situația de fapt reținută în cauză, prima instanță a constatat îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, întrucât s-a stabilit existența faptei ilicite care a fost săvârșită cu vinovăție sub forma culpei, reținută din punctul de vedere al legii penale sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Așa cum rezultă din certificatul medico-legal eliberat părții vătămate, în urma accidentului aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral, obiectivat prin contuzie cerebrală gravă, fractură liniară occipitală dreapta, comă cerebrală și contuzie lombară dreapta, hemipareză stânga spastică și ataxică, hemianopsie homonimă laterală dreaptă. În acest certificat medico-legal, întocmit la câteva luni după accident, s-a concluzionat că partea vătămată a necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic -.3 "Prof. Dr. " I în perioada 22.09.-01.11.2007 și apoi în Spitalul de Recuperare I în perioada 01.29.11.2007. Ca urmare a evoluției favorabile, partea vătămată a fost nevoită să se interneze în mai multe rânduri (internări de zi) în cursul lunii decembrie 2007 și în cursul anului 2008 în Spitalul Clinic -.3 "Prof. Dr. " - Secția Neurochirurgie 2, așa cum rezultă din fișele de spitalizare de zi depuse la dosar (83-91).
De asemenea, potrivit adresei emisă de Spitalul de Recuperare I (68), partea vătămată a fost internată în mai multe rânduri și în acest spital, pentru perioade relativ îndelungate, în cursul anului 2008. Chiar și la data de 07.01.2009, când a fost emisă această adresă, se constata că partea vătămată prezenta hemipareză stânga spastică și tulburări de memorie cu tulburări de atenție și concentrare, ușor deficit senzitivo motor, necesitând în continuare un regim de viață protejat de stres, fără suprasolicitare intelectuală, evitarea efortului fizic, a expunerii la frig și căldură.
Faptul că partea vătămată nu este vindecată și prezintă în continuare sechele în urma accidentului este dovedit și prin înscrisurile medicale depuse la dosar (64-83) și prin declarația martorei (297), care a arătat că, în urma accidentului, viața părții vătămate a fost complet schimbată, nu numai sub aspectul deteriorării stării sănătății fizice, dar și sub aspectul deteriorării echilibrului psihic și al afectării vieții sociale și de familie, partea vătămată transformându-se dintr-o persoană sociabilă, cu mulți prieteni, într-una retrasă, confuză și irascibilă, fiind din acest motiv chiar evitată de foștii prieteni. De asemenea, din declarația martorei și din înscrisul depus la dosar (65), reiese că, din cauza accidentului, partea vătămată nu a mai fost angajată la societatea unde fusese admisă în urma unui interviu și unde trebuia să se prezinte chiar în ziua următoare accidentului.
Prima instanță a reținut, astfel, că este neîndoielnic că în urma accidentului de care este culpabil inculpatul, partea vătămată a suferit un prejudiciu de natură morală determinat de suferințele de natură fizică și psihică îndurate și care, în mod evident, vor persista.
Față de gravitatea acestor suferințe, așa cum au fost anterior arătate, și având în vedere că la data accidentului partea vătămată avea vârsta de 23 de ani, prima instanță a constatat că daunele morale în sumă de 30.000 lei solicitate nu numai că sunt pe deplin justificate, ci sunt mici față de prejudiciul moral suferit de partea vătămată, astfel încât judecătoria a admis pretențiile civile sub aspectul daunelor morale așa cum au fost solicitate.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea vătămată, prima instanță a reținut că acestea au fost dovedite doar în parte prin înscrisurile (chitanțe, bonuri fiscale etc.) depuse la dosar.
Astfel, așa cum rezultă din adeverința eliberată de Centrul de Medicină de Familie (67), partea vătămată a necesitat din luna decembrie 2007 tratament medicamentos lunar, costul medicamentelor respective fiind de 96,64 lei lunar, rezultând un cost total pentru cele 16 luni (până în luna pronunțării hotărârii) de 1.546,24 lei. De asemenea, în luna septembrie 2007, au fost cumpărate medicamente pentru partea vătămată în sumă de 138,83 lei (114). În afară de aceste medicamente, partea vătămată a mai cheltuit, până la data pronunțării hotărârii apelate, conform bonurilor fiscale aflate la 238-296, suma de 3.146,62 lei pentru medicamente. Partea vătămată a mai plătit suma totală de 379 lei reprezentând taxe pentru consultații și taxe de intrare în spital, conform chitanțelor aflate la filele 93-110.
Totodată, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar și din declarația martorei, partea vătămată a fost în numeroase rânduri transportată cu autoturismul la Spitalul Clinic -.3 "Prof.Dr. " I, la Spitalul de Recuperare I și la diverse cabinete medicale, făcându-se dovada plății sumei de 1.807,81 lei pentru benzină prin bonurile fiscale aflate la filele 130-194. Din aceleași probe, rezultă că partea vătămată a avut nevoie de o alimentație specială și de alte bunuri pentru tratament, fiind cheltuită suma totală de 3.228,80 lei conform bonurilor fiscale aflate la 195-222.
Însumând toate aceste cheltuieli rezultă suma totală de 10.246,30 lei (1.546,24 lei + 138,83 lei + 3.146,62 lei + 379 lei + 1.807,81 lei +3.228,80 lei) cu titlu de daune materiale.
Față de cele reținute, în baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă formulată în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către partea vătămată și civilă și l-a obligat pe inculpat să-i plătească acestei părți suma de 10.246,30 lei cu titlu de daune materiale și suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
Prima instanță a onstatat că inculpatul - a depus, în cursul judecății, la CEC Bank Sucursala I, în favoarea părții vătămate, suma de 3.000,00 lei conform chitanței nr.-/1 Seria - -.- din data de 06.02.2009 și suma de 1.000,00 lei conform chitanței nr.-/1 Seria - -.- din data de 06.03.2009 și a dispus eliberarea acestor sume, ce sunt incluse în cuantumul despăgubirilor civile acordate părții vătămate, către partea vătămată.
În ceea ce privește poziția inculpatului (306) care a declarat că este de acord să plătească părții vătămate suma de 200 lei lunar timp de doi ani, prima instanță a constatat că aceasta este lipsită de obiect, având în vedere că partea vătămată nu a solicitat obligarea inculpatului la plata unor prestații periodice, iar, pe de altă parte, instanța nu poate dispune plata eșalonată a sumelor stabilite în mod global cu titlu de despăgubiri civile.
De asemenea, având în vedere că prin probele administrate în cauză s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta penală săvârșită de inculpat și vătămarea corporală pricinuită părții vătămate care a primit îngrijiri medicale la Spitalul Clinic -.3 "Prof. Dr. " I și la Spitalul de Recuperare I, în baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată și completată, prima instanță a admis acțiunile civile formulate în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către cele două spitale și l-a obligat pe inculpat să plătească: a) părții civile Spitalul Clinic -.3 "Prof. Dr. " I suma de 9.101,26 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, precum și b) suma de 5.696,83 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului părții civile Spitalul de Recuperare I, cu titlu de despăgubiri civile.
Prima instanță a constatat că, deși nu poate obliga direct la plata despăgubirilor civile pe asigurătorul de răspundere civilă SC SA (care nu are calitatea de parte responsabilă civilmente conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii și, în consecință, conform art.14 alin.1 Cod procedură penală, nu poate fi tras direct la răspundere civilă în cadrul procesului penal), obligațiile de plată a despăgubirilor civile stabilite prin prezenta hotărâre sunt opozabile asigurătorului SC SA, părțile civile având posibilitatea de a solicita direct plata de la asigurător în temeiul prezentei hotărâri, al Legii nr.136/1995 privind asigurările (art.49) și al contractului de asigurare.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata de cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de către partea vătămată constând în onorariul apărătorului ales, conform chitanței de plată depuse la dosar".
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal, au declarat apel, prin intermediul avocatului ales ori al reprezentanților legali, partea civilă -, inculpatul - și asigurătorul SC "" SA, criticând-o generic pentru netemeinicie și/sau nelegalitate.
Atât prin declarația de apel, cât și la termenul din 25.06.2009 (prin intermediul avocatului ales), inculpatul - a precizat explicit că apelul său vizează exclusiv latura civilă, criticile sale fiind unele de netemeinicie (acestea nu au mai fost însă detaliate).
La al treilea termen de judecată în apel (ultimul), din 15.10.2009, fiind prezent, inculpatul - a declarat expres și nemijlocit, în ședință publică, în fața instanței de control judiciar, că își retrage apelul formulat, declarația sa în acest sens fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Față de atitudinea procesuală adoptată de inculpatul -, tribunalul, în temeiul disp. art. 3854alin. 2 raportat la art. 369.pa Cod Penal luat act declarația acestuia de retragere a apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 1136/20.03.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2.pa Cod Penal fost inculpatul-apelant să plătească statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea căii de atac exercitată de el, în sumă de 100 lei noi.
În motivarea apelului declarat, exclusiv în latura civilă, asiguratorul "", plecând de la premisa că prima instanță ar fi dispus și obligarea sa la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri, a arătat că, în cauză, sunt incidente și trebuie avute în vedere: a) decizia în interesul legii nr. 1/2005 a ÎCCJ (referitoare la natura raporturilor juridice - unele contractuale - dintre asigurator și asigurat); b) dispozițiile art. 14 alin. 1 și 2 și art. 15 alin. 1 și 23 Cod pr. penală (referitoare la condițiile antrenării răspunderii civile); c) principiul disponibilității acțiunii civile; d) dispozițiile art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 și a art. 10 alin. 1 lit. "b" din Ordinul CSA.
Plecând de la premisa anterior invocată și făcând trimitere la dispozițiile normative și la principiile anterior menționate, asigurătorul-apelant a invocat următoarele:
1) greșita sa obligare (25) la plata de despăgubiri civile, respectiv: a) fără menționarea temeiurilor de drept și a motivelor de fapt avute în vedere pentru a se dispune astfel; b) fără ca partea civilă să fi solicitat expres despăgubiri de la asigurător și fără ca măcar inculpatul să fi cerut acest lucru, ceea ce echivalează cu lipsa unei sesizări legali a instanței în ceea ce privește posibilitatea de obligare a asigurătorului la plata de despăgubiri; c) în condițiile în care partea vătămată a solicitat despăgubiri și de la asigurător tardiv, adică abia prin concluziile puse pe fondul cauzei, deci mult după citirea actului de sesizare, când apelanta nu se mai putea apăra.
2) faptul că nu toate sumele stabilite cu titlu de despăgubiri în favoarea părții civile Șt. au fost dovedite și sunt justificate. Însă, această critică nu a fost, în nici un fel, detaliată.
Asigurătorul-apelant a solicitat: a) înlăturarea dispozițiilor de obligarea a sa la plata de daune civile către părțile civile; b) în subsidiar, reducerea despăgubirilor acordate.
Oral, s-a mai invocat că inculpatul și asigurătorul nu trebuiau obligați în solidar la plata despăgubirilor stabilite.
În ceea ce privește motivarea apelului declarat, tot exclusiv în latura civilă de către partea civilă -, tribunalul a observat, mai întâi, că motivele de apel scrise ale acesteia au un conținut aproape identic, inclusiv ca mod de redactare al frazelor, cu concluziile scrise depuse la dosarul judecătoriei ( 315-319). Se remarcă, în special, caracterul interogativ al acestor concluzii. În plus, sunt reluate întocmai și o serie de considerații privitoarea la necesitatea obligării la plata daunelor morale, deși acestea au fost acordate în cuantumul maxim solicitat.
Coroborând aspectele menționate în motivele scrise de apel cu precizările orale făcute de avocatul ales al părții civile -, tribunalul a constatat că, în esență, criticile acesteia vizează următoarele: a) faptul că, în mod greșit, prima instanță nu a obligat inculpatul la plata tuturor despăgubirilor, fiind "evident" faptul că partea civilă a avut nevoie permanent de medicamente lunar, suma cerută cu acest titlu (în medie 100 lei/lunar) nefiind deloc exagerată; b) faptul că toate despăgubirile solicitate au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză, judecătoria făcând însă, pe de o parte, o greșită interpretare a acestora, iar, pe de altă parte, neținând seama de unele dintre acestea.
În esență, partea civilă - a solicitat acordarea și a diferenței de 18.000 lei noi solicitată cu titlu de daune materiale, precizând - oral, prin intermediul avocatului ales - că acesta reprezintă: contravaloarea "suplimentului de hrană" pe care a fost nevoită să-l achiziționeze, a transportului la tratamente și la spitale, cheltuieli de spitalizare și altele. De asemenea, s-a făcut trimitere la situația actuală a părții vătămate care nu este recuperată și la o serie de alte argumente, apte însă de a justifica mai degrabă o cerere de daune morale, decât materiale.
Prin decizia penala nr. 405 din -, a Tribunalului I s-a decis:
În baza dispozițiilor art. 369 din Codul d e procedură penală a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul -, domiciliat în or. D,-, jud. B, cu domiciliul procedural la sediul Cabinetului de Avocat " ", din I,-,. 591,. A,. 19, împotriva sentinței penale nr. 1136/20.03.2009 a Judecătoriei Iași (dosar nr-).
A respins, ca nefondate, apelurile declarate partea civilă, cu. în I,-,. 551,. B,. 4,. 15, jud. I, și de către asiguratorul, cu sediul în B,-, sector 1, cu sediul procedural ales în I str. -. - nr., " ", formulate împotriva aceleiași sentințe penale ale Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
A respins cererea părții civile de obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. a fost obligat fiecare apelant, respectiv inculpatul, partea civilă și asiguratorul, să plătească statului câte o sumă de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
In luarea aceste decizii instanța de apel a argumentat după cum urmează:
Tribunalul a constatat că motivele de apel atât ale asigurătorului SC "" SA I, dar și ale părții civile - au un punct de plecare, o premisă greșită - și anume aceea că judecătoria ar fi dispus obligarea la plata despăgubirilor acordate atât a inculpatului, cât și asigurătorului, și acesta chiar în solidar -, derivată practic din necitirea soluției pronunțate. Că este așa o demonstrează analiza comparativă a motivelor de apel invocate (prezentate sintetic mai sus) și sentinței apelate.
În concret, în ceea ce privește critica, în special a asiguratorului, relativă la părțile ce au fost obligate la plata despăgubirilor stabilite de judecătorie,tribunalul a reținut că prima instanță a obligat corect doar inculpatul la plata despăgubirilor acordate, reținând suplimentar, dar pur formal și oricum superfluu că hotărârea îi este opozabilă și asiguratorului de răspundere civilă obligatorie auto, SC "" SA Prin urmare, primul motiv de apel al asigurătorului este, în mod vădit, nefondat.
Mai exact, judecătoria a "admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorulși l-a obligat pe inculpat la plata către această partea civilă a unor sume cu titlu de despăgubiri morale și materiale". Suplimentar, s-a constatat că aceste obligații de plată sunt opozabile asigurătorului. sunt aproape identice și în ceea ce privește acțiunile civile formulate de părțile civile-unități spitalicești, cu precizarea că în cazul acestora s-a admis acțiunea civilă integral.
Prin urmare, din aceste formulări ale dispozitivului sentinței apelate, rezultă indubitabil că doar inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri, nu și asiguratorul. De altfel, judecătoria a precizat expres că partea civilă își formulase acțiunea civilă doar "împotriva inculpatului", mențiunea "în contradictoriu cu asiguratorul" având semnificația de a sublinia faptul că acesta din urmă fusese parte în cauză (introducerea sa fiind cerută de partea civilă, dar și de inculpat) și a putut să-și facă toate apărările pe care le-a considerat necesare.
De altfel, faptul că doar inculpatul a fost obligat la despăgubiri rezultă indubitabil și din următorul pasaj relevant al motivării sentinței apelate: "instanța constată că, deși nu poate obliga direct la plata despăgubirilor civile pe asigurătorul de răspundere civilă SC SA (care nu are calitatea de parte responsabilă civilmente conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii și, în consecință, conform art.14 alin.1 Cod procedură penală, nu poate fi tras direct la răspundere civilă în cadrul procesului penal), obligațiile de plată a despăgubirilor civile stabilite prin prezenta hotărâre sunt opozabile asigurătorului SC SA, părțile civile având posibilitatea de a solicita direct plata de la asigurător în temeiul prezentei hotărâri, al Legii nr.136/1995 privind asigurările (art.49) și al contractului de asigurare".
Această ultimă aserțiune/precizare a judecătoriei (reflectată în dispozitiv soluția de obligare doar a inculpatului la plata despăgubirilor) este corectă și legală pe fond, deși argumentația oferită de prima instanță este parțial greșită, bazându-se pe un recurs în interesul legii inaplicabil la acest moment (întrucât - printre altele - dispozițiile din Legea nr. 136/1995 ce vizau citarea obligatorie în procesul penal a asiguratorului au fost modificate, nemaiexistând o asemenea obligație) pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, și în procesul penal, instanța este obligată să țină seama de toate componentele principiului disponibilității acțiunii civile. Acest principiu implică - așa cum corect a arătat și asigurătorul în motivele scrise de apel - în special, următoarele: a) facultatea pentru partea vătămată de a solicita repararea pagubei în cadrul procesului penal sau separat, pe calea unei acțiuni civile distincte; b) faptul că instanța este investită să soluționeze latura civilă a cauzei numai în măsura pretențiilor formulate de partea vătămată constituită parte civilă; c) instanța nu poate da mai mult decât s-a cerut; d) instanța poate obliga la plata de despăgubiri numai pe acele persoane de la care partea vătămată constituită parte civilă a cerut expres și cu prioritate acestlucru, cu excepția părții responsabile civilmente care poate fi obligată la despăgubiri, chiar dacă partea civilă nu a cerut-o expres, de pildă, la solicitarea inculpatului (este opțiunea exclusivă a părții civile de a alege să ceară să fie despăgubită de o singură persoană sau de mai multe); ) obligativitatea pentru partea vătămată constituită parte civilă de a-și argumenta/justifica cererea de daune și de a-și dovedi pretențiile civile formulate, dacă dorește să obțină efectiv daunele pretinse.
În concret, tribunalul a observat că partea civilă-apelantă -, deși asistată și reprezentată încă din cursul urmăririi penale de același avocat ales, a solicitat expres atât la urmărirea penală ( 26 -29;: încă din această fază se știa că autoturismul condus de inculpat avea asigurare de răspundere civilă auto obligatorie încheiată valabil la SC "" SA - 16 ), cât și în fața judecătoriei obligarea la plata despăgubirilor solicitate doar a inculpatului. Nici prin concluziile scrise și nici măcar prin concluziile orale puse pe fondul cauzei în fața judecătoriei, avocatul ales ala părții civile nu a solicitat obligarea (directă sau în orice alt mod) și a asigurătorului la plata de daune.
În aceste condiții, este evident că solicitarea părții civile -, făcută pentru prima dată în apel (doar cu prilejul concluziilor pe fondul apelului puse de avocatul său ales), nu poate complini lipsa unei asemenea cereri, care trebuia făcută mai întâi, în termenul legal, în fața judecătoriei. Într-adevăr, solicitarea de obligarea și a unei alte părți la plata despăgubirilor pretinse nu poate fi făcută pentru prima dată direct într-o cale de atac.
Potrivit dispozițiilor relevante al "Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România" (art. 48 și urm.) și ale Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006, persoanele păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule pot solicita plata despăgubirilor și direct de la asiguratorul de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. Dispozițiile relevante din aceste acte normative, instituie o răspundere principală, delictuală (firească, de altfel), în sarcina autorului faptei generatoare de prejudicii și o răspundere subsidiară, facultativă și contractuală a asiguratorului. Obligarea asigurătorului, printr-o hotărâre judecătorească penală, la plata despăgubirilor direct părții civile este însă condiționată de cererea părții civile. Într-adevăr, potrivit art. 42 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 "asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare", iar conform art. 55 alin. 1 și 3 în referire la art. 44 alin. 1 din aceiași lege "asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat".
Și din dispozițiile relevante ale Codului d e procedură penală (art. 14 alin. 1 și 2, art. 15 alin. 1 și 2) rezultă că este necesar ca partea civilă să solicite despăgubiri și de la asigurător pentru ca acesta să fi putut fi obligat direct de către instanță la despăgubiri, ceea ce partea civilă au făcut. Aceasta nu înseamnă însă că inculpatul, ce este cel care a cauzat fapta generatoare de prejudicii, nu rămâne principalul obligat la a repara toate prejudiciile cauzate părții civile, iar alte părți ori asigurătorul doar în subsidiar (și, eventual, alături de el), ultimul având chiar posibilitatea - cu respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995 - de a se întoarce împotriva sa.
Legislația specială în materia asigurărilor permite însă - așa cum s-a arătat - dacă partea civilă o cere, doar o "scurtare" a procedurilor și efectuarea unei plăți directe de către asigurator către aceasta, în scopul ca persoanei prejudiciate prin accidentele rutiere să-i fie reparat prejudiciul cauzat în cel mai scurt timp, dar și pentru a se înlătura o serie de formalități ce ar implica eventuale cheltuieli suplimentare.
Ca atare, contrar celor susținute de judecătorie, instanța poate obliga asiguratorul să plătească și direct părți civile despăgubirile stabilite, dar acest lucru este posibil numai dacă partea civilă a solicitat-o expres.
Mai mult, așa cum corect a reținut și judecătoria, chiar dacă instanța penală nu a obligat asiguratorul direct la despăgubiri către partea civilă, acesta poate obține nemijlocit și direct plata acestora de către asigurător, imediat după rămânerea definitivă a hotărârii. În acest sens, elocvente sunt, de pildă, dispozițiile imperative ale art. 55 alin. 1 "Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România", cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice păgubite", dar și cele ale art. 44 alin. 1 din lege, citate mai sus.
De asemenea, tribunalul a mai observat că nici aserțiunea orală, a celor doi apelanți, cum că inculpatul ar fi fost obligat, în solidar, împreună cu asigurătorul la plata despăgubirilor stabilite de judecătorie nu are fundament în cele dispuse de prima instanță. Așa cum s-a arătat deja, judecătoria a dispus obligarea doar a inculpatului la plata de despăgubiri.
Potrivit art. 1041 Cod civil " bligația solidară nu se prezumă, trebuie sa fie stipulată expres; aceasta regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii", ceea ce înseamnă că solidaritatea poate fi doar legală sau contractuală, caz în care trebuie să fie prevăzută expres în contract. Or, între inculpat și asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto, ambii părți contractante cu interese contrare în contractul de asigurare RCA, nu poate exista solidaritate convențională.
De asemenea, nu există nici o dispoziție legală care să prevadă că între inculpat și asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto există solidaritate în ceea ce privește obligația de plată a debitelor stabilite și datorate părții vătămate constituită partea civilă. Este adevărat că potrivit art. 1003 Cod civil "ând delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire", dar această situație se referă doar la situația coparticipanților la comiterea faptei cauzatoare de prejudicii, care, deci, nu este aplicabilă în cauză întrucât delictul (infracțiunea) a fost comisă doar de inculpat.
Prin urmare, între inculpatul vinovat de comiterea accidentului rutier și, deci, de comiterea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă" și asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto nu există și nu poate exista solidaritate.
În ceea ce privește critica asiguratorului că nu toate sumele stabilite cu titlu de despăgubiri în favoarea părții civile - sunt justificate cu adevărat și au fost dovedite, tribunalul reține că aceasta este un pur formală și, în mod manifest, nefondată. De altfel, aceștia nici nu au mai detaliat acest motiv de apel, nearătând în ce sens s-ar fi greșit.
, tot nefondată este și critica părții civile - care a susținut că daunele materiale ar fi fost acordate într-un cuantum mult prea mic, fără a se fi ținut cont de actele și lucrările dosarului.
Verificându-se actele dosarului, tribunalul constată că s-au acordat despăgubiri, în mod just, pe bază de probe și cu o motivare detaliată și pertinentă.
Astfel, despăgubirile materiale solicitate de partea civilă-apelantă - ( 27 ) au vizat cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale, cu achiziționarea de medicamente, de transportul la spital sau la tratamente, de plata unui însoțitor ori veniturile (salariul) nerealizate.
Deși este cert că partea civilă a făcut cheltuieli de natura celor anterior menționate, acesta nu a reușit să probeze întinderea acestora peste suma acordată deja de judecătorie cu acest titlu. În concret, partea civilă a probat întinderea daunelor materiale solicitate doar în cuantumul stabilit de judecătorie cu: a) înscrisurile depuse la dosar ( 64 și urm. - dosar judecătorie), în special relații de la medicul de familie și de la unitățile medicale, bonuri fiscale, chitanțe și facturi fiscale (în special de la 93 - 296); b) parțial cu declarația martorei - (depoziția acesteia este relevantă mai ales sub aspectul existenței diferitelor tipuri de prejudicii patrimoniale și mai puțin sub aspectul întinderii lor). Reanalizând bonurile fiscale, chitanțele și facturi fiscale și facturile fiscale menționate, tribunalul nu observă vreo eroare de calcul, analiza și argumentația judecătoriei fiind una corectă și pertinentă.
De altfel, așa cum s-a arătat, în ceea ce privește cuantumul tuturor despăgubirilor materiale acordate, nici partea civilă și nici asigurătorul SC "" SA, deși au susținut generic - în motivele de apel - că prima instanță nu ar fi ținut cont de mijloacele de probă administrate pentru dovedirea acestor pretenții (criticând deci formal cuantumul acestora), totuși nici una dintre aceste părți nu au arătat, în concret - prin calcule sau prin nominalizări punctuale - unde anume ar fi greșit prima instanță. Fiecare sumă acordată cu titlu de prejudiciu a fost corect stabilită și calculată, în acord cu mijloacele de probă, anterior menționate.
Restul sumelor pretinse cu titlu de daune materiale nu au fost probate, în special sub aspectul întinderii (al cuantumului) lor, judecătoria constatând corect acest lucru.
Astfel, așa cum s-a arătat, deși s-a probat, în special prin înscrisurile depuse (copiile biletelor de ieșire din spital și alte acte medicale) și depozițiile martorilor, că partea vătămată a recurs la numeroase tratamente recuperatorii și la intervenții ori spitalizări medicale, totuși nu s-a stabilit (în afara sumei stabilite de judecătorie), cu exactitate, cuantumul acestor cheltuieli ori a altora efectuate de apelantă.
Or, în lipsa unor probe certe în acest sens, dat fiind și principiul disponibilității acțiunii civile, instanța nu poate stabili arbitrar întinderea acestor prejudicii, fără a avea la îndemână măcar niște criterii obiective. Parte din elementele mai sus menționate au fost însă și chiar mai puteau fi avute în vedere la stabilirea existenței și întinderii prejudiciului moral.
Pe de altă parte, în legătură cu pretențiile derivate din cheltuielile presupus făcute cu: "operațiile"părții vătămate, cu îngrijirea medicală și alte medicamentele ce ar fi fost achiziționate pe perioada spitalizărilor acesteia, altele decât cel deja probate cu înscrisuri, instanța reține că acestea sunt nefondate. Astfel, cu privire la toate acestea, în speță, s-au constituit părți civile unitățile medicale (spitalele). Partea vătămată a beneficiat de asistență medicală în virtutea drepturilor derivând din calitatea sa de asigurat. Dacă ea a plătit cel puțin o parte din serviciile medicale prestate pe perioada spitalizărilor ori unele medicamente (altele decât cele deja dovedite) trebuia să probeze acest lucru (situație în care, sub acest aspect, spitalele nu mai puteau emite pretenții) ceea ce nu a făcut. Apoi, partea civilă nu poate solicita instanței despăgubiri pentru eventualele cheltuieli făcute în spital de ea în afara cadrului legal, eventual în virtutea unor cutume situate deja în vederea ilicitului penal.
Pe de altă parte, contrar celor susținute oral, în apel, de avocatul părții civile, în mod just, judecătoria a constatat că - fără a mai analiza dacă este justificat și dacă s-a probat ba - nu poate acorda vreo sumă cu titlu deprestație periodicăcâtă vreme partea civilă nu a solicitat expres acest lucru nici un moment. A proceda altfel, ar însemna a încălca principiul disponibilității acțiunii civile.
În ceea ce privește daunele morale, tribunalul a observat că, în mod legal și temeinic, prima instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei (suma maximă solicitată de partea civilă) cu acest titlu. Astfel, prima instanță a ținut seama corect de faptul că, din probele administrate rezultă, fără echivoc, că părții civile i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice de mare intensitate. Părții civile i-a fost afectat, în mod esențial și ireversibil, climatul socio-familial în care conviețuia. Tot ca urmare a faptei inculpatului, părții civile i-au fost cauzate importante limitări și privațiuni, fiind lipsită, perioade semnificative de timp - în care au fost spitalizate sau nevoite să urmeze anumite tratamente recuperatorii - de compania familiei și a prietenilor. Probele administrate în cauză (în special cele de natură medico-legală și biletele de ieșire din spital) sunt elocvente în acest sens. Prima instanță a avut în vedere toate aceste aspecte, stabilind corect cuantumul daunelor morale prin raportare la principiul disponibilității acțiunii civile.
În acord cu aprecierea judecătoriei și tribunalul a considerat că s-ar fi impus acordarea unor daune morale într-un cuantum semnificativ mai mare decât cel de 30.000 lei, însă acest lucru nu a fost posibil și nu mai este posibil deoarece partea civilă și-a limitat pretențiile civile nepatrimoniale (cererea de daune morale) la acesta sumă. Or, nu se poate da mai mult decât s-a cerut.
Într-adevăr, faptul că prejudiciul nepatrimonial încercat încă de partea civilă este mult mai mare și că pentru repararea integrală a acestuia ar fi putut fi acordate despăgubiri mai mari, dacă ele ar fi fost cerute, rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente esențiale în cauză: a) partea civilă a fost internată în mai multe spitale, în mod repetat (de peste 10 ori) ca urmare a faptei inculpatului; b) tot partea vătămată a suferit leziuni grave vindecabile în cca. 95-100 de zile de îngrijiri medicale, fiind nevoită pentru a se putea recupera funcțional să urmeze ani de zile numeroase și repetate tratamente de recuperare funcțională (de pildă, în 2008: fusese internată în 09.01, dar și pe 19.06 cu "tulburări de echilibru și coordonare, tulburări importante de mers, sindrom confuzional - 72"); c) tot această parte civilă a rămas cu sechele care încă persistă și anume: "hemipareză stânga spastică; hemianopsie laterală dreapta", evoluțiile fiind " favorabile", necesitând "un regim de viață protejat de stress, de situații conflictuale și de suprasolicitări intelectuale" ( 66 judecătorie), în condițiile în care acesta era studentă, ceea ce înseamnă că viitorul său intelectual și universitar a fost compromis (martora: ".puterea ei de concentrare a dispărut aproape cu desăvârșire"); d) datorită faptei inculpatului partea civilă a fost nevoită să suporte mediul spitalicesc anumite perioade de timp, a necesitat intervenții chirurgicale și tratamente recuperatorii, fiindu-i cauzate importante limitări și privațiuni; e) ca urmare a leziunilor suferite a fost practic izolată social (după cum rezultă și din depozițiile unor martori) și are încă dificultăți semnificative în a se deplasa singură cu mijloacele de transport, datorită unor "probleme de echilibru", care încă persistă.
In termen legal aceasta decizie a fost atacata cu recurs de Asiguratorul A, prin reprezentantii legali, fiind criticate pentru nelegalitate si netemeinicie.
Asiguratorul, prin reprezentantii legali, aduce aceleasi critici ca si in apel, conform carora trebuia xonerat de la plata despagubirilor civile la care a afost oblșigt de instanta de fond si in subsidiar diminuarea cuantumului dauneleor moarele si materiale.
Examinând cele doua hotărâri, sub aspectul motivelor invocate, raportat la întreg materialul probator administrat in cauza, instanța de recurs, constata ca recursul asiguratorului este nefondat, din următoarele motive ce se vor expune in continuare:
După cum s-a arătat, criticile formulate de asigurator au fost formulate si in fata instanței de apel. Cu ocazia soluționării apelului Tribunalul a motivat pe larg ca aceste critici nu sunt fondate deoarece instanța de fond a obligat numai pe inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea vătămata si către unitățile spitalicești. Asiguratorul este doar parte in cauza si sentința a fost pronunțata in contradictoriu cu aceasta societate, fiindu-i opozabila așa cum a fost cerut de partea civila si de inculpat.
Deci, nu poate fi primita critica conform căreia asiguratorul a fost obligat la plata despăgubirilor civile si prin urmare sa dispună exonerarea sa de la plata cestor despăgubiri așa cum se solicita.
Partea civila a solicitata despăgubirile de la inculpat si prin urmare instanța fondului l-a obligat corect pe el, insa partea civila poate să solicite și de la asigurator plata despăgubirilor, hotărârea fiindu-i opozabila.
Reamintim ca art. 49 din Legea. 136/1995 modificata, stipulează ca: "Asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectiva și cel prevăzut în contractul de asigurare".
Articolul 42 din aceeași Lege prevede ca: "Drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei".
Asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
Așa după cum s-a am amintit partea civila a solicitat despăgubirile numai de la inculpat dar a solicitat ca sentința sa îi fie opozabila si asiguratorului, prin introducerea ca parte in proces.
Concluzionând, inculpatul este principalul obliga la plata despăgubirilor civila către părțile civile si in subsidiar asiguratorul in virtutea art. 14 al. 1 si 2, art 15 al. 1 si 2 Cod procedura penala si art. 42 al 2 si 48 si 49 din Lg. 136/1995, privind asigurările si reasigurările in România.
Instanța fondului putea sa oblige chiar si direct pe asigurator la plata despăgubirilor in virtutea acestor dispoziții legale insa a avut in vedere voința părții civile care a solicitat despăgubiri de la inculpat asiguratorului fiindu-i opozabila sentința așa cum s-a arătat mai sus.
Instanța de recurs îmbrățișează motivarea instanței de apel cu privire la aceste critici ale asiguratorului.
Nici critica in subsidiar conform căreia daunele materiale si morale ar fi prea mari nu au suport real. Instanța fondului a acordat pretenții civile materiale așa cum au fost ele dovedite pe baza de înscrisuri (bonuri fiscale, chitanțe si facturi fiscale) si depoziții de martor.
Daunele morale au fost acordate si motivate prin aceea ca parții vătămate i-au fost cauzate suferințe fizice si psihice de mare intensitate, prin zdruncinarea in mod esențial si ireversibil a climatului socio-familial pe care îl avea construit până atunci. Leziunile grave care au necesitat pentru vindecare un număr mare de îngrijiri medicale (90-100), i-au creat tulburări de echilibru si coordonare. Nu se impune reaprecierea daunelor materiale sau morale așa cum solicit asiguratorul-recurent.
In baza celor ce preced, recursul asiguratorului va fi respins ca nefondat conform art. 38515pct. 1 lit b Cod procedură penală.
In baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală. asiguratorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de asiguratorul SC SA - Suc.
împotriva deciziei penale nr. 405 din 22.10.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu de avocat oficiu, pentru inculpat, va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier
- -
.
Tehnored. -2 ex. 17.02.2010
Tribunalul Iași:; Const.
Judecătoria Iași:
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Elena Scriminți, Gabriela Scripcariu
