Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1453/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
1661/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1453/
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.70/A din data de 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, avocat -, în baza împuternicirii nr.25015/19.10.2009 (atașată la fila 28 din dosar) și intimații părți vătămate și, amândoi personal, lipsă fiind intimații părți civile SPITALUL MUNICIPAL din de Vede, SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - ORTOPEDIE 2 din B și SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ T, intimatul parte responsabilă civilmente SC SRL și intimatul asigurător de răspundere civilă SC SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea procedează la legitimarea părților prezente, astfel:
- recurentul inculpat, legitimat pe baza cărții de identitate seria - nr.-, CNP -, domiciliat în B,-,.86,.D,.1,.10, sectorul 5;
- intimatul parte vătămată, legitimat pe baza cărții de identitate seria - nr.-, CNP -, domiciliat în de Vede, Str. -, -.B,.3,.12, județul T;
- intimata parte vătămată, legitimată pe baza cărții de identitate seria - nr.-, CNP -, domiciliată în de Vede,-, județul
În fața Curții se prezintă apărătorul desemnat din oficiu la termenul anterior pentru a asigura asistența juridică a inculpatului, avocat, cu delegația nr.-/22.08.2009 (atașată la fila 15 din dosar), care solicită să se ia act de încetarea delegației sale și să se dispună asupra plății onorariului parțial, cuvenit pentru serviciul prestat.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, întrucât a încheiat contractul de asistență juridică cu acesta la termenul de astăzi, conform împuternicii avocațiale depuse la dosar.
Intimații părți vătămate și arată că se opun la amânarea judecării cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, față de aspectul învederat de apărătorul ales al recurentului inculpat, arată că nu se opune la amânarea judecării cauzei și solicită a se încuviința cererea acestuia și, în consecință, a se acorda un ultim termen de judecată.
Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat și dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a da posibilitatea acestuia să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul inculpat, personal și asistat juridic de apărător ales, avocat -, în baza împuternicirii nr.25015/19.10.2009 (atașată la fila 28 din dosar) și intimații părți vătămate și, amândoi personal, lipsă fiind intimații părți civile SPITALUL MUNICIPAL din de Vede, SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ - ORTOPEDIE 2 din B și SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ T, intimatul parte responsabilă civilmente SC SRL și intimatul asigurător de răspundere civilă SC SA.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat precizează că recursul vizează numai latura civilă a cauzei, cu privire la daunele morale pe care acesta a fost obligat să le plătească părții civile.
În susținerea acestui motiv de recurs, solicită a se observa că instanța de fond a apreciat că daunele morale solicitate de partea civilă anterior menționată, în sumă de 5.000 lei, sunt exagerate, însă l-a obligat pe inculpat la plata lor, cu motivarea că acesta a fost de acord să o despăgubească pe partea civilă cu suma respectivă, operând astfel principiul disponibilității. Însă, din analiza declarației inculpatului, atașată la fila 104 dosarului fond, rezultă că acesta a precizat că, deși este de acord cu plata daunelor morale solicitate de partea civilă, el nu are posibilități materiale pentru aod espăgubi cu acea sumă.
În consecință, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, pentru a se reveni asupra sumei pe care inculpatul a fost obligat să o plătească, cu titlu de daune morale, către partea civilă, întrucât acesta nu are posibilitatea materială de a acoperi daunele respective.
În ceea ce privește latura penală a cauzei, precizează că nu se invocă niciun motiv de recurs.
Intimatul parte vătămată, personal, arată că lasă soluția la aprecierea Curții, în ceea ce privește latura penală a cauzei.
Pe latură civilă, solicită obligarea inculpatului la plata daunelor morale și materiale, astfel cum au fost stabilite.
Intimata parte vătămată, personal, solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor, susținând că ea nu beneficiază de venituri pentru a-și putea administra tratamentul medical de care are nevoie în urma accidentului provocat de acesta.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că, în speță, nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, invocat de apărare, întrucât instanțele de fond și apel s-au pronunțat asupra tuturor cererilor esențiale formulate de părți.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, susține că inculpatul, încă din fața instanței de fond, a arătat că este de acord să le despăgubească pe părțile civile cu sumele indicate de acestea la momentul respectiv. De asemenea, cu ocazia judecării apelului, apărătorul ales al inculpatului a precizat că, pe latură civilă, acesta este de acord să le despăgubească pe părțile civile, iar inculpatul a achiesat la concluziile apărătorului său, necriticând cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu de către instanța de fond.
În aceste condiții, având în vedere principiul disponibilității, apreciază că soluția pronunțată pe latură civilă este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat, întrucât legea a fost în mod corect aplicată.
Recurentul inculpat, personal, acordându-i-se ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de declarat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.3/F din data de 22 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria de Vede a hotărât astfel:
În baza art.184 alin.2 și 4 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 10 ianuarie 1963 în municipiul P, județul P, CNP -) la pedeapsa de 1 an închisoare (parte vătămată fiind ).
În baza art.184 alin.1 și 3 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare (parte vătămată fiind ).
În baza art.33 lit.b și art.34 lit.b din Codul penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, fixând un termen de încercare de 3 ani, conform art.82 din Codul penal, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, în condițiile art.71 alin.5 din Codul penal.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 din Codul penal, privind consecințele săvârșirii unei infracțiuni în perioada termenului de încercare.
A admis în parte acțiunile civile și a obligat pe inculpat, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC SA, la plata următoarelor despăgubiri:
- 861,84 lei, plus majorările de întârziere aferente, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă SPITALUL MUNICIPAL din de Vede, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate;
- 4.287,98 lei, plus dobânda legală aferentă, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ din B, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate;
- 1.290,97 lei, plus majorările de întârziere aferente, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă SERVICIUL JUDEȚEAL DE AMBULANȚĂ T, reprezentând cheltuieli de transport sanitar a părților vătămate și;
- 13.500 lei, reprezentând despăgubiri materiale (contravaloarea cheltuielilor cu spitalizarea și transportul pentru control medical, precum și a lipsei veniturilor din muncă pe o perioadă de 3 luni) și 15.000 lei, reprezentând daune morale, către partea civilă;
- 1.600 lei, reprezentând despăgubiri materiale (contravaloarea cheltuielilor cu spitalizarea) și 3.400 lei, reprezentând daune morale, către partea civilă.
A luat act că SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF. din B nu s-a constituit parte civilă.
A respins, ca fiind nelegală, acțiunea civilă exercitată de martorul.
A constatat că partea responsabilă civilmente SC SRL a fost introdusă în cauză peste termenul legal prevăzut de art.16 alin.1 din Codul d e procedură penală.
În baza art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 300 lei.
În baza art.193 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă, în sumă de 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut în fapt că, în ziua de 04 septembrie 2007, în jurul orei 12:00, inculpatul se deplasa la volanul autoutilitarei marca cu număr de înmatriculare B-67- (aflată în utilizarea SC SRL din B, al cărei angajat era) pe Strada - - din de Vede, venind din direcția comunei Vedea (județul T) și îndreptându-se spre municipiul T, în vederea rezolvării unor probleme de serviciu. Ajungând la intersecția cu Strada -. -, care avea prioritate față de Strada - -, inculpatul nu a respectat semnificația indicatorului "OPRIRE" și a intrat în coliziune cu autoturismul taxi marca cu număr de înmatriculare AG--, condus în mod regulamentar de către partea vătămată. În urma accidentului, a rezultat avarierea ambelor autovehicule, precum și vătămarea corporală a părții vătămate (care a necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale) și a celor doi pasageri aflați în taxi, respectiv partea vătămată (care a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale) și soțul acesteia, martorul (care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale). Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatele fiind negative. Raportul de expertiză tehnică a concluzionat că inculpatul se face vinovat de producerea accidentului, întrucât, ajuns într-o intersecție, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului taxi, care se deplasa pe un drum prioritar, încălcând astfel prevederile art.56 și art.57 alin.2 din OUG nr.195/2002, în timp ce șoferul acestuia din urmă nu a încălcat nicio dispoziție legală referitoare la circulația pe drumurile publice.
Inculpatul a avut o poziție procesuală în mod constant sinceră, recunoscând săvârșirea faptei din culpa sa.
În drept, în raport cu numărul zilelor de îngrijiri medicale pe care le-au necesitat părțile vătămate și pentru vindecarea leziunilor corporale suferite, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale două infracțiuni de vătămate corporală din culpă, săvârșite în concurs ideal prin aceeași acțiune, prevăzute de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal și respectiv de art.183 alin.1 și 3 din Codul penal, ambele cu aplic. art.33 lit.b din Codul penal.
La individualizarea pedepselor, Judecătoria a ținut seama de pericolul social al celor două infracțiuni, de împrejurările în care au fost comise, de consecințele lor, precum și de datele personale ale inculpatului, care se află la prima abatere de acest gen, a avut o comportare sinceră pe tot parcursul procesului penal, dar nu a depus stăruință pentru a repara în vreun fel pagubele pricinuite, motiv pentru care nu i-a acordat circumstanțe atenuante.
Apreciind, în considerarea acelorași date personale ale inculpatului, că scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate acestuia (în urma contopirii pedepselor stabilite pentru cele două infracțiuni concurente) poate fi atins și fără privare de libertate, Judecătoria a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei respective.
Referitor la acțiunile civile exercitate în procesul penal, Judecătoria a constatat că, prin actele prezentate, cele trei unități sanitare care au efectuat cheltuieli cu primul ajutor, transportul și tratamentul părților vătămate și au dovedit prejudiciul suferit, astfel că l-a obligat pe inculpat la repararea integrală a acestuia.
În ceea ce o privește pe partea civilă, Judecătoria a constatat că, prin probele administrate (înscrisuri și declarațiile martorilor, G și ), aceasta a făcut dovada, conform art.1169 din Codul civil, a unui prejudiciu material în sumă totală de 13.500 lei, din care 6.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate în perioada spitalizării, iar 7.500 lei reprezentând veniturile din activitatea autorizată de taximetrist de care a fost lipsită pentru o perioadă de 3 luni. Cu privire la celelalte despăgubiri materiale solicitate de către aceeași parte civilă (dobânzi și comisioane aferente creditului în sumă de 9.000 lei contractat de fiul său pentru achiziționarea unui nou autoturism și respectiv diferența de 3.800 lei dintre suma de bani primită de la asigurător și suma de bani obținută din vânzarea autoturismului avariat), Judecătoria a apreciat că acestea nu pot fi acordate, cu motivarea că ele sunt rezultatul exclusiv al opțiunii părții civile de a-și continua activitatea de taximetrist cu un alt autoturism, iar nu cu cel implicat în accident, care ar fi trebuit reparat cu sumele de bani primite de la asigurător, astfel că nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul material pretins. Referitor la daunele morale solicitate de către partea civilă în discuție (30.000 lei), Judecătoria a apreciat că ele sunt exagerate, acordarea unor asemenea daune în cuantum de numai 15.000 lei reprezentând un echivalent rezonabil al suferinței acesteia, sens în care a reținut că partea civilă, deși a fost internată doar 17 zile, a necesitat o perioadă de recuperare de 75-80 de zile, după care și-a reluat însă activitatea de taximetrist.
În privința părții civile, Judecătoria a constatat că, prin probele administrate (declarațiile martorilor, și ), aceasta a făcut dovada, conform art.1169 din Codul civil, a unui prejudiciu material în sumă de 1.600 lei (echivalentul aproximativ a 400 euro), reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate în scopul vindecării. Cu privire la acordarea de despăgubiri pentru acoperirea lipsei veniturilor pe care aceeași parte civilă le-ar fi realizat dacă ar fi plecat în Spania la muncă (în cuantum de 5.000 lei), Judecătoria a apreciat ca neîntemeiată cererea acesteia, cu motivarea că pretinsele venituri reprezintă un câștig viitor și incert, deoarece nu este fundamentat pe existența unui angajament de muncă deja încheiat pentru o perioadă care să includă și timpul cât partea civilă a avut nevoie de recuperare. Referitor la daunele morale solicitate de către partea civilă în discuție (5.000 lei), Judecătoria a apreciat că ele sunt exagerate în raport cu numărul mic al zilelor de îngrijiri medicale necesitat de aceasta, însă, având în vedere că inculpatul, în declarația sa, a fost de acord să o despăgubească cu suma de 5.000 lei, în respectarea principiului disponibilității, l-a obligat pe acesta la plata sumei de 3.400 lei, cu titlu de daune morale, diferența de 1.600 lei reprezentând despăgubiri materiale, conform celor anterior menționate.
Cu privire la asigurătorul de răspundere civilă SC SA (la care autovehiculul condus de inculpat a fost asigurat în perioada 19 iulie 2007 - 18 iulie 2008), Judecătoria, făcând referire la decizia nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și la dispozițiile art.481alin.2 și art.57 alin.2 din Legea nr.136/1995, a dispus obligarea acestuia, alături de inculpat, la plata despăgubirilor stabilite în cauză, în limitele prevăzute în contractul de asigurare.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de martorul, Judecătoria a constatat că acesta a suferit în accident leziuni ce au necesitat sub 10 zile de îngrijiri medicale, astfel că, în privința sa, fapta inculpatului nu constituie infracțiune, iar cererea lui de obligare a acestuia la plata de despăgubiri în procesul penal este lipsită de temei legal.
Referitor la partea responsabilă civilmente SC SRL (al cărei angajat era inculpatul la data producerii accidentului), Judecătoria a constatat că introducerea ei în cauză este tardivă, fiind făcută după citirea actului de sesizare (prin urmare, peste termenul legal prevăzut de art.16 alin.1 din Codul d e procedură penală) și, de asemenea, că aceasta nici nu a intervenit benevol în procesul penal, conform art.16 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei sentințe,au declarat apelîn termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede (la data de 26 ianuarie 2009) și inculpatul (la data de 29 ianuarie 2009).
Parchetul a susținut că, în mod nelegal, asigurătorul de răspundere civilă a fost obligat, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile stabilite în cauză, introducerea și citarea acestuia în procesul penal având numai rolul de a-i face opozabilă hotărârea, că, în mod greșit, s-a interzis inculpatului și dreptul de a alege, deși natura și gravitatea infracțiunilor pentru care a fost condamnat nu impuneau aplicarea acestei pedepse accesorii și respectiv că instanța de fond a omis să se pronunțe, prin dispozitiv, asupra capătului de cerere din acțiunea părții civile privind obligarea inculpatului la plata sumei de 3.800 lei, reprezentând diferența dintre suma de bani primită de la asigurător pentru autoturismul implicat în accident și prețul încasat prin vânzarea acestuia.
Inculpatul a invocat încălcarea de către instanța de fond a principiului aflării adevărului în legătură cu situația medicală a părții vătămate, sens în care a susținut că raportul de expertiză medico-legală întocmit cu privire la aceasta nu este avizat de către Comisia de Avizare și Control din cadrul INML și că actele medicale depuse la dosar sunt contrazise de faptul că partea civilă a obținut din nou autorizație pentru desfășurarea activității de taximetrie, fiind din punct de vedere medical pentru această activitate.
PrinDecizia penală nr.70/A din data de 18 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Penală, judecând aceste apeluri, a decis astfel:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede și de inculpatul.
A desființat în parte sentința penală apelată, în sensul că:
A înlăturat dispoziția privind interzicerea pentru inculpat a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, în condițiile art.71 alin.5 din Codul penal, precum și dispoziția privind obligarea inculpatului, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC SA, la plata despăgubirilor civile.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal și a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, conform art.71 alin.5 din Codul penal.
A obligat pe inculpat, în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA, la plata despăgubirilor civile către toate părțile civile menționate în sentință.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A respins, ca nefondată, cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în apel.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului conform art.378 din Codul d e procedură penală, a constatat că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, care a fost încadrată juridic în mod legal, pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului a fost just individualizată, dându-se eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art.72 din Codul penal, iar suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante s-a dispus cu respectarea dispozițiilor art.81-82 din Codul penal.
În schimb, Tribunalul a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, și dreptul de a alege, deși natura și gravitatea concretă a infracțiunilor comise de acesta nu impuneau aplicarea unei astfel de pedepse.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că soluția de obligare a asigurătorului, alături de inculpat, la despăgubirea persoanelor prejudiciate prin infracțiunile săvârșite de către acesta din urmă este greșită, întrucât SC SA participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu de parte responsabilă civilmente, astfel că răspunderea sa nu decurge din lege, ci din contractul de asigurare. Drept urmare, în aplicarea dispozițiilor art.54 alin.4 și art.57 din Legea nr.136/1995, Tribunalul a apreciat că inculpatul trebuie obligat la plata despăgubirilor respective în contradictoriu cu asigurătorul, iar nu în solidar cu acesta.
Tribunalul a apreciat ca fiind nefondate toate celelalte motive de apel, reținând, în calea de atac a Parchetului, că instanța de fond a arătat în considerentele sentinței pronunțate motivația pentru care nu a acordat părții civile suma de 38.000 lei, pretinsă de aceasta, cu titlu de despăgubiri materiale, pentru acoperirea diferenței dintre suma de bani primită de la asigurător pentru autoturismul implicat în accident și prețul încasat prin vânzarea acestuia, de altfel partea civilă nedeclarând apel împotriva soluției respective.
Cu privire la critica inculpatului, Tribunalul a constatat că, în faza de urmărire penală, după ce acesta a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale a părții vătămate (fila 29, ), procurorul a dispus, prin ordonanța nr.1743/P/2007, efectuarea unei astfel de expertize de către INML, pentru a se stabili aspectele legate de vătămarea corporală a acelei părți, lucrarea respectivă, în care se arată că aceasta a necesitat 75-80 de zile de îngrijiri medicale, fiind comunicată Parchetului împreună cu avizul Comisiei de Avizare și Control de pe lângă INML (filele 58-62, ).
Împotriva acestei decizii,a declarat recursîn termenul legal (la data de 19 iunie 2009) inculpatul, fără a-l motiva în scris, conform art.38510alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales, a criticat soluțiile pronunțate în cauză numai pe latură civilă, exclusiv în ceea ce privește dispoziția de obligare a sa la plata de daune morale către partea vătămată.
În susținerea acestui motiv de recurs, inculpatul a arătat că, deși instanța de fond a apreciat ca fiind exagerate daunele morale cerute de către acea parte vătămată, l-a obligat totuși la plata lor, cu motivarea că operează principiul disponibilității, întrucât el a fost de acord să o despăgubească cu suma solicitată. Or, din conținutul declarației sale din cursul cercetării judecătorești în primă instanță (fila 104 din dosarul fond), rezultă că, deși s-a declarat de acord cu plata sumei respective, el a specificat că nu are posibilități materiale pentru aod espăgubi pe partea vătămată cu acea sumă.
În consecință, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală (care va fi analizat de către C, în pofida nemotivării recursului, în raport cu dispozițiile art.38510alin.21rap. la art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală), inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru ca aceasta să reanalizeze suma pe care el a fost obligat să o plătească, cu titlu de daune morale, către partea civilă, ținând seama de precizarea sa că nu are posibilitatea materială de a acoperi daunele respective.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivul astfel invocat, precum și cu luarea în considerare a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Prin sentința pronunțată în primă instanță, inculpatul a fost obligat la plata către partea vătămată (constituită parte civilă în cauză) a sumei totale de 5.000 lei, din care suma de 1.600 lei reprezentând despăgubiri materiale, iar suma de 3.400 lei reprezentând daune morale.
Fiind audiat de către prima instanță la termenul din data de 30 octombrie 2008, inculpatul a declarat, cu privire la pretențiile civile ale celor două părți vătămate, următoarele:"În prezent, nu am posibilități materiale, că, dacă aș avea, aș da cât cer părțile civile, așa încât voi face eforturi și pot să spun căsunt de acord să despăgubesc partea civilă cu 5.000 lei, iar pe cu 15.000 lei. Vin și precizez că eu nu am aceste sume, așa încât în momentul de față nu pot să avansez nicio sumă cu care aș putea să-i despăgubesc"(fila 104, verso, dosar de fond).
Din lecturarea acestei declarații, semnată fără obiecțiuni de către inculpat, rezultă fără niciun dubiu că acesta și-a manifestat în mod expres acordul de aod espăgubi pe partea vătămată în limita sumei de 5.000 lei.
De altfel, aceasta a și fost motivația explicită pentru care prima instanță, conformându-se întocmai principiului legal al disponibilității (care este de aplicabilitate generală în cazul acțiunii civile, chiar și în ipoteza exercitării acesteia în procesul penal, potrivit art.14 alin.3 din Codul d e procedură penală), l-a obligat pe inculpat la plata către acea parte vătămată, cu titlu de daune morale, a unei sume de bani reprezentând exact diferența dintre suma anterior menționată și cea reținută ca reprezentând contravaloarea prejudiciului material dovedit a fi fost suferit de către aceasta.
Împrejurarea pretinsă de inculpat, în sensul că nu are posibilități materiale de a achita daunele morale la care a fost astfel obligat, este lipsită de orice relevanță juridică, întrucât, potrivit art.14 alin.5 din Codul d e procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil, angajarea răspunderii lui civile delictuale, inclusiv sub acest aspect, nu este condiționată, în mod legal, de starea sa financiară.
Curtea mai reține că, în prima cale ordinară de atac exercitată în cauză, inculpatul nu a adus nicio critică sentinței primei instanțe pe latură civilă, ci dimpotrivă acesta, în ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile avocatului său ales, care, în dezbateri, a precizat textual că inculpatul "este de acord să fie despăgubite părțile civile" (fila 75, dosar de apel).
Drept urmare, Curtea constată că, în fața instanței de apel, nu s-a formulat de către inculpat nicio cerere cu privire la latura civilă a cauzei, asupra căreia instanța respectivă să nu se fi pronunțat, motiv pentru care, în speță, nu este incident cazul de casare invocat în susținerea recursului, prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală și, astfel, solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare în apel este lipsită de temei legal.
Față de aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată existența vreunui caz de casare a hotărârilor pronunțate de către instanțele inferioare, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpatul, ca nefondat.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală și art.3 alin.1 din Protocolul nr.-/2008 încheiat între Ministerul Justiție și, onorariul parțial al avocatului din oficiu (care a asigurat asistența juridică a recurentului inculpat, până la prezentarea avocatului ales al acestuia), în cuantum de 25% din suma de 200 lei menționată în delegația nr.-/22.08.2009 eliberată de Baroul București (fila 15 din dosarul de recurs), va fi suportat din fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.70/A din data de 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 23.10.2009
/ -
- de Vede
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Carmen Veronica Găină, Niculae
