Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1531/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1248/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1531
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr. 52/A din data de 07.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28.2009 când în aceeași compunere,
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.27 din 2 februarie 2009, Judecătoria Alexandria, în baza art. 184 alin.2 și 4 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, în condițiile art. 71 Cp.
În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare prev.de art. 82 Cod penal, respectiv pe o perioadă de doi ani și șase luni, atrăgându-se atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cp.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la plata către Spitalul Județean de Urgență Aas umei de 239,88 lei, reprezentând despăgubiri civile, plus dobânda aferentă debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului.
A obligat inculpatul la plata către Serviciul Județean de Ambulanță T la plata sumei de 415,67 lei, despăgubiri civile și majorări de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
A obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul de Urgență "-" a sumei de 2074,98 lei despăgubiri civile.
A obligat inculpatul la 396 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - din mijloacele de probă administrate în cauză - că:
La data de 28 martie 2008, în jurul orei 1430, inculpatul conducea, pe strada - din A către centrul orașului, autoturismul proprietate personală, marca "DAEWOO ", cu numărul de înmatriculare -. Deoarece, pe ambele sensuri de mers erau parcate autoturisme, inculpatul a circulat pe centrul drumului. În zona spălătoriei auto, inculpatul a observat că, dintre două mașini, parcate pe partea dreaptă, în sensul său de mers, s-a angajat în traversarea străzii partea vătămată. Inculpatul a frânat brusc și a claxonat, încercând să evite accidentul, însă acest lucru nu s-a mai putut realiza. Inculpatul a lovit cu partea frontală a autoturismului pe partea vătămată, care a căzut pe suprafața carosabilă. După producerea accidentului, inculpatul a coborât din autoturism și a mers la locul accidentului pentru a vedea ce s-a întâmplat. La scurt timp, la fața locului, au sosit organele de poliție care au efectuat cercetarea la fața locului, precum și ambulanța care a transportat-o pe partea vătămată la Spitalul de Urgență Partea vătămată, a fost internată la Spitalul Județean de Urgență A, în perioada 28-29.03.2008(FO 6878), la Spitalul Clinic de Urgență B, unde a fost internată pe perioada 29.03-09.04. 2008 la Spitalul Județean de Urgență A în perioada 26.05-10.06.2008.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 821/B/2008, din 14.05.2008, întocmit de T, partea vătămată, a suferit leziuni de violență prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile unui accident de trafic rutier, care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 zile de îngrijiri medicale. Potrivit raportului de constatare medico-legal, nr. 1271/B/2008, din 22.07.2008, întocmit de T, partea vătămată, a suferit leziuni de violență produse prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile unui accident de trafic rutier, care au necesitat pentru vindecare 90 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost testat cu aparatul, rezultatul fiind că nu a consumat alcool.
Pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul de circulație s-a dispus și s-a efectuat în cauză un raport de expertiză tehnică-auto, costul fiind achitat de inculpat.
Potrivit concluziilor expertizei, starea de pericol a fost creată de victimă, care s-a angajat în traversare prin loc nemarcat și fără să se asigure. Pentru conducătorul auto, starea de pericol a apărut în momentul în care victima a pătruns pe sensul de deplasare al autoturismului. S-a stabilit că autoturismul a fost condus de inculpat cu viteza de 58,20 Km/, în final expertiza concluzionează că inculpatul putea evita producerea accidentului dacă circula cu viteza legală, respectiv 50 Km/, iar partea vătămată putea evita accidentul dacă se angaja în traversarea străzii prin loc marcat și după o prealabilă asigurare.
A concluzionat Judecătoria că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal și, în baza acestui text de lege, a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale înscrise în art. 72 Cod penal
A făcut aplic. art. 64 lit. a și b Cp. în condițiile art. 71 Cp.
Constatând cumulativ îndeplinite cerințele art.81 Cod penal, instanța a dispus executarea pedepsei în această modalitate, fixând termen de încercare, conform art. 82 Cod penal și a făcut aplic. art. 83 Cod penal.
În soluționarea laturii civile a cauzei, în baza art. 14.C.P.P. 359.C.P.P. art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, instanța fondului a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri către unitățile sanitare, de ale căror servicii a beneficiat partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În motivele scrise și orale ale apelului, inculpatul a criticat soluția de condamnare pronunțată în cauză, apreciind că aceasta este greșită și s-a datorat aprecierii eronate a probatoriului administrat, solicitând achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art.11 pct. 1 lit. e
C.P.P.S-a arătat că expertiza întocmită în timpul cercetării judecătorești stabilește neechivoc împrejurarea că, în producerea accidentului, culpa aparține exclusiv victimei, care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure, că viteza de rulare a autoturismului a fost de 50 Km/ și, în fine, că victima putea preveni producerea accidentului rutier, dacă efectua traversarea prin loc marcat, dacă se asigura temeinic și acorda prioritate de trecere autoturismului condus de inculpat. Se arată că această expertiză a avut în vedere probele noi depuse la dosar care atestă că suprafața carosabilă pe care rula autoturismul era umedă.
O altă critică adusă soluției a vizat greșita apreciere a actelor medicale depuse de partea vătămată care atestă număr diferit de zile de îngrijiri medicale și că, unele afecțiuni reținute în aceste acte nu sunt consecința accidentului de trafic rutier.
O ultimă critică a constituit-o împrejurarea că, deși în cauză a fost introdusă și citată societatea de asigurări, instanța a reținut numai în sarcina inculpatului obligarea la plata despăgubirilor către unitățile spitalicești.
Prin decizia penală nr.52/A din data de 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.27 din 2 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Alexandria, pe care a desființat-o în parte în sensul că:
A fost obligat inculpatul în contradictoriu cu asigurător asigurare Reasigurare la plata sumelor de: 239,88 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență T; 415,67 lei către partea civilă Serviciul Județean de Ambulanță T și 2074,98 lei către partea civilă Spitalul de Urgență " " B, cu dobânda legală aferentă fiecărei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitelor.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul Teleormana arătat că - din analiza apelului și examinarea hotărârii atacate în raport cu motivele invocate de inculpat dar și din oficiu conform art. 371 alin.2 Cod procedură penală - apelul promovat apare ca fiind fondat, numai cu privire la ultimul motiv invocat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt - constând în aceea că în ziua de 28 martie 2008, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo, cu număr de înmatriculare -, pe strada -, din municipiul A, a accidentat pe partea vătămată, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure temeinic, că poate face acest lucru.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean A în perioada 28.03-29.03.2008 și, apoi, transferată la Spitalul Clinic de Urgență Dr. B, unde a fost spitalizată în perioada 29.03-09.04.2008.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.821/B/2008, s-a reținut că numita a prezentat leziuni de violență, produse prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile unui accident de trafic rutier ce a avut loc în data de 28 martie 2008 și necesită cea 70 zile îngrijiri medicale.
Deoarece, după externarea din Spitalul Clinic de Urgență B, partea vătămată a acuzat dureri, s-a prezentat la Spitalul Județean A, unde a fost internată în perioada 25 mai 2008-10 iunie 2008. Această nouă internare a condus la întocmirea unui alt raport de constatare medico-legală sub nr.1271/B/200 din 22 iulie 2008, din care a rezultat că partea vătămată a necesitat pentru îngrijire 90 de zile.
Prin urmare, critica inculpatului referitoare la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecare, a fost apreciată de Tribunal ca fiind neîntemeiată.
Raportul de constatare medico-legal din 22 iulie 2008 menționat că noua internare a victimei la secția ortopedie a Spitalului Județean Aaj ustificat reaprecierea numărului de îngrijiri medicale necesare acesteia pentru vindecare.
Tot ca neîntemeiat a fost apreciat și motivul vizând greșita înlăturare a expertizei întocmită în cursul cercetării judecătorești.
În timpul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză tehnică auto care a stabilit circumstanțele în care s-a produs accidentul de circulație în care s-a concluzionat că starea de pericol a fost creată de victimă care s-a angajat prin loc nemarcat și fără să se asigure, iar pentru inculpat starea de pericol a apărut în momentul în care victima a pătruns pe sensul de deplasare al autoturismului care circula cu viteza de 58,20 Km/. La această expertiză inculpatul nu a formulat nicio obiecție, reținându-se culpa comună a acestora.
Expertiza tehnică auto efectuată în cursul cercetării judecătorești a concluzionat că inculpatul a fost pus în situația imposibilității evitării producerii impactului cu victima, care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure temeinic, că viteza de deplasare a autovehiculului era de aproximativ 50 km/ și, în fine că, inculpatul putea evita producerea accidentului prin frânare, numai dacă în momentele premergătoare producerii accidentului conducea autoturismul cu o viteză mai mică, de aproximativ 42 Km/.
Față de concluziile contradictorii ale expertizelor privitoare la viteza de deplasare a autoturismului în momentul impactului instanța a pus în discuție efectuarea unei noi expertize, inculpatul precizând că nu înțelege să solicite această nouă probă și a solicitat instanței să aibă în vedere la soluționarea cauzei expertiza efectuată în cursul cercetării judecătorești. Nici în calea apelului inculpatul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize.
Tribunalul a apreciat că prima instanță a dat vocație principiului liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin.2 potrivit C.P.P. cu care probele nu au valoare dinainte stabilită.
Prin aprecierea probelor ca operațiune finală a activității de probațiune și judecată, judecătorul fondului a determinat măsura în care probele formează încrederea că sunt în concordanță cu adevărul și a reținut că împrejurările arătate în expertiza tehnică auto efectuată în cursul urmăririi penale au avut loc în realitatea lor obiectivă și, prin urmare, reflectă adevărul.
S-a mai reținut că această probă se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză, respectiv: declarații martori, proces verbal din 28 martie 2008 întocmit de T, planșele foto, iar din analiza acestora, rezultă culpa părții vătămate care s-a angajat în traversarea prin loc nemarcat și fără să se asigure temeinic dar și a inculpatului care a condus autoturismul cu viteză peste limita stabilită de lege cu consecința vătămării corporale a victimei.
Cu toate acestea, însă Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat motivul privitor la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la asigurătorul Societatea de Asigurare Reasigurare.
Astfel, s-a arătat că, prin Legea nr.136/1995, art. 54 alin.ultim, privind asigurările și reasigurările în România, societățile de asigurare pot fi chemate în procesul penal din moment ce s-au cerut de la inculpați despăgubiri civile pentru pagubele produse prin infracțiune și pentru care erau asigurați.
Față de împrejurarea că, în cauză, prima instanță a dispus și a fost citată în calitate de asigurător Societatea de Asigurare Reasigurare și, deși erau întrunite cerințele textului de lege sus arătat, s-a omis să se pronunțe cu privire la acesta.
Pentru acest considerent, Tribunalul a admis apelul inculpatului și a dispus în consecință.
Nemulțumit și de această soluție, în termen legal - la data de 19 mai 2009 - inculpatul a promovat prezentul recurs, criticând hotărârile pronunțate în speță pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept motivele de casare prevăzute de dispozițiile art.3859pct.15 și pct.18 Cod procedură penală.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat, cât și din oficiu - sub toate aspectele de fapt și de drept - conform art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Având în vedere textele de lege invocate de recurent, prin apărător, în sprijinul cererii vizând casarea deciziei recurate, Curtea constată că aceasta din urmă cuprinde - în considerentele expuse - argumentele ce fundamentează soluția (privind latura penală a cauzei) de respingere a apelului promovat de inculpat, motivarea acestei soluții fiind în deplin acord cu dispozitivul deciziei atacate.
Este de observat că apărarea a făcut trimitere și la motivele de casare consacrate de art.3859alin.1, punctele 15 și 18 Cod procedură penală, susținând în acest context că instanța de apel "nu a motivat respingerea probei cu cea de-a doua expertiză" și că "expertul nu a analizat toate actele existente la dosar, respectiv raportul efectuat de către Institutul Național de Meteorologie B și A", care au arătat că la data producerii accidentului carosabilul era umed.
Potrivit dispozițiilor art.3859pct.15 Cod procedură penală, hotărârea contestată este supusă casării "când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeași faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost grațiată ori a intervenit decesul inculpatului".
Verificând, Curtea nu a identificat nicio situație din cele arătate în alineatul precedent și, de altfel, nici apărătorul inculpatului nu a indicat, în pledoaria sa, o atare împrejurare, așa încât, rămâne de analizat în ce măsură și-ar putea afla incidența - în speță - cazul de casare reglementat de art.3859pct.18 Cod procedură penală, potrivit cu care, hotărârea recurată este supusă casării, dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință condamnarea inculpatului.
Pentru a exista o gravă eroare de fapt, trebuie ca între adevărul judiciar reținut de instanță și realitatea obiectivă rezultată din probe, să existe o contradicție esențială, o discordanță de neconciliat și atât de gravă, încât, soluția adoptată de instanță să nu se reflecte în modul de administrare a probelor și în conținutul acestora.
Împrejurarea că la realizarea expertizei tehnice de specialitate, expertul nu ar fi luat în calcul și faptul că, la momentul producerii evenimentului rutier, carosabilul era umed, nu poate duce la concluzia unei esențiale și grave contradicții între adevărul obiectiv evidențiat de probe și soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.184 alineatele 2 și 4 din Codul penal.
Astfel, la data de 9 iunie 2008 (la un interval de 10 zile de la producerea evenimentului rutier) a fost efectuată o expertiză tehnică auto, care a concluzionat că, în accidentul de circulație comis în data de 28 martie 2008, culpa aparine atât inculpatului - care a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală admisă în localitate, cât și părții vătămate - care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Expertul a demonstrat - în mod științific - că inculpatul nu a putut evita impactul din cauza nerespectării regimului legal de viteză la deplasarea în localitate, deoarece spațiul parcurs de autoturism, din momentul apariției stării de pericol (pătrunderea victimei pe sensul de deplasare al autoturismului) până la momentul impactului, a fost mai mare decât spațiul minim necesar acestuia pentru oprirea autovehiculului.
Cât privește susținerea apărătorului inculpatului că, în ziua accidentului a plouat și, astfel, carosabilul era umed, este de menționat că această mențiune nu se regăsește în procesul verbal de cercetare la fața locului, în care se precizează, expres, că la momentul accidentului suprafața carosabilului era iscată; acest aspect este confirmat și de imaginea redată în planșa foto, realizată imediat la locul impactului, unde se vede clar că, porțiunea de drum pe care a circulat inculpatul era perfect uscată, lucru care a permis de fapt și imprimarea accentuată a urmelor de frânare, precum și persistența petei de sânge rămasă pe asfalt (filele 10.15 ).
În același context, se mai observă că nici inculpatul, nici partea vătămată și niciunul dintre martorii audiați la urmărirea penală nu au făcut vreo mențiune la pretinsa umiditate a carosabilului.
Toate probele administrate se coroborează între ele și confirmă cele consemnate în procesul verbal de cercetare a fața locului, care a fost semnat de martorul asistent și de către conducătorul auto (inculpatul), acesta din urmă neformulând nicio obiecție, după cum nu a formulat obiecțiuni (evident cu privire la starea carosabilului) nici împotriva raportului de expertiză întocmit de expertul la data de 9.06.2008 (filele 38-44 ).
Pe de altă parte, expertiza efectuată în faza de cercetare judecătorească, la cererea inculpatului și la aproape un an de zile de la producerea accidentului, nu lămurește problema stării carosabilului, ci stabilește care ar fi fost viteza de rulare a autoturismului condus de inculpat, în momentul premergător accidentului, ținând cont de împrejurarea că suprafața străzii era udă; dar această apreciere cu privire la starea carosabilului nu este decât o supoziție extrasă din cuprinsul adresei din data de 8 iulie 2008, emanând de la Administrația Națională de Meteorologie, care atestă faptul că, "în zona localității A", în urmă cu circa 4 luni, între orele 1315-1335, ar fi căzut precipitații constând în 0,3 l/2(cu o oră înainte de producerea evenimentului rutier).
Această informație furnizată de Institutul de Meteorologie însă nu echivalează cu constatarea că porțiunea de șosea pe care s-a produs accidentul de circulație era umedă, așa cum a concluzionat expertul, când a stabilit că inculpatul circula cu viteza de 50Km/h, această concluzie a expertului nu este decât o presupunere a acestuia, bazată pe informațiile primite de la Institutul Național de Meteorologie, în condițiile în care nu există nicio dovadă care să demonstreze că evenimentul rutier a fost cauzat de condițiile meteorologice nefavorabile și că, astfel, este exclusă orice culpă a inculpatului în producerea respectivului accident.
În plus, nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul a refuzat efectuarea unei noi expertize care să elucideze contradicțiile privitoare la viteza de deplasare, solicitând ca instanțele să ia în calcul, la pronunțarea hotărârilor, expertiza efectuată în cursul cercetării judecătorești.
Dar, față de argumentele expuse în cele ce preced, singura expertiză aptă să formeze convingerea că reflectă adevărul, împrejurările reținute fiind în concordanță cu toate celelalte probe, este expertiza efectuată în faza de urmărire penală, iar actul transmis de Institutul de Meteorologie rămâne izolat, neangrenându-se în ansamblul probator administrate, respectivul act neputând duce la concluzia existenței unei esențiale și grave contradicții între ceea ce u reținut instanțele și ceea ce rezultă din probe, pentru a ne afla în sfera de incidență a art.3859pct.18 Cod procedură penală; invocat de inculpat; fiind singurul caz de casare care devoluează pe situații de fapt, acesta vizează o eroare gravă de fapt, care să fie esențială și evidentă, neîndoielnică.
Or, în speța dedusă acestei judecăți starea de fapt reținută de instanțele anterioare este în deplin acord cu probele produse cauzei, Curtea neidentificând niciun viciu în stabilirea situației de fapt, așa încât, cererea privind achitarea inculpatului nu poate fi primită, partea sa de culpă în producerea accidentului fiind dovedită.
Pentru toate aceste considerente și, cum din oficiu nu sunt motive de nelegalitate a hotărârilor, Curtea - în majoritate - urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod penal și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.52 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Red.-Jud.
OPINIE SEPARATĂ
Recursul declarat de inculpatul este fondat, ca urmare a incidenței cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală ce poate fi luat în considerare din oficiu.
Potrivit art. 200 Cod procedură penală, urmărirea penală, fază nepublică a procesului penal, are drept obiect, strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Cercetarea judecătorească se realizează potrivit art. 287, 288 și 289 Cod procedură penală pe baza administrării probelor de către instanța de judecată, în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire.
Astfel, instanța de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele cu participarea procurorului și a părților.
Că cercetarea judecătorească nu a fost efectuată de către instanța de fond o confirmă în primul rând, lipsa de rol activ a acesteia, prin modalitatea de ascultare a inculpatului, fără a se avea în vedere situația de fapt, cât și a martorilor și care și-au menținut doar declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.
Lipsa aflării adevărului în soluționarea prezentei cauzei, o confirmă și solicitarea procurorului de ședință înainte de închiderea dezbaterilor, la data de 02.02.2009, de a se dispune efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate auto, față de contradicțiile existente cu privire la viteza de deplasare a autoturismului marca Daewoo, respectiv 58,20 Km/ și 50 Km/, stabilite prin cele două expertizele efectuate.
Întrucât inculpatul a refuzat să plătească onorariul de expert, iar potrivit afirmațiilor procurorului de ședință, MINISTERUL PUBLIC nu dispune de fondurile necesare, instanța de judecată a apreciat că expertizele efectuate în cauză pot să elucideze viteza de deplasare a autoturismului marca Daewoo, motiv pentru care nu s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate auto de către Institutul Național de Criminalistică.
Că nu a "elucidat" care a fost viteza de deplasare a autoturismului marca Daewoo în data producerii accidentului de circulație din 28.03.2008, o confirmă pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului numai pe baza probelor administrate de către procuror în faza de urmărire penală.
Deși la termenul de judecată din 05.01.2009 instanța de fond admis efectuarea unei expertize auto, având ca obiectiv viteza de deplasare a autoturismului pe un carosabil umed, în motivarea soluției adoptată nu a arătat de ce această probă a fost înlăturată din contextul tuturor celorlalte probe administrate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 63 Cod procedură penală.
Mai mult, la termenul din 07.05.2009 cu ocazia audierii sale de către instanța de apel, inculpatul a susținut că accidentul de circulație s-a produs pe un carosabil umed și datorită mașinilor parcate neregulamentar pe de o parte și alta a sensului de mers.
" această precizare cu că instanța de apel va avea în vedere și această împrejurare, întrucât a avut întâietate asupra dinamicii accidentului".
Fără a ține seama de declarația inculpatului și numai de faptul că acesta nu a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice auto de specialitate în faza de judecare a apelului, instanța de control judiciar încorporând motivarea instanței de fond, a reținut în mod generic că împrejurările arătate în expertiza tehnică auto efectuată în cursul urmăririi penale au avut loc în realitatea lor obiectivă și prin urmare reflectă adevărul.
Astfel spus, procedând în acest mod, instanța de apel a menținut o hotărâre de condamnare, fără ca adevărul să se fi aflat în cauză, lipsindu-l pe inculpat de beneficiile unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
În consecință, această nelegalitate prev. de art. 197 alin. 1 și 4 din Codul d e procedură penală, rămasă nesancționată de către instanța de apel, face ca decizia atacată să fie casată în vederea rejudecării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Găgescu Risantea, Bădescu Liliana
