Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 195/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 195/
Ședința publică din 17 Martie 2009
Curtea compusă din:
Președinte:dr. G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu dr.-
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul penal declarat de partea civilă, domiciliat în Curtea de A, str. -. --7,. A,. 4, județul A, împotriva deciziei penale nr. 239 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul - secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-au luat în discuție actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților așa cum au fost consemnate în încheierea din 3 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunțarea la data 10 martie 2009 și azi, 17 martie 2009, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului penal formulat;
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Prin sentința penală nr.214 din 4 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, inculpatul (născut la data de 6 decembrie 1981, domiciliat în comuna, sat, -, fără antecedente penale) a fost condamnat la 1500 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.1 și 3 Cod penal.
In baza art.14 Cod pr.penală și art.998 și urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile - suma de 17.383 lei (7.383 lei despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale) despăgubiri civile; tot astfel, a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență "S " B, în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă "" - Sucursala A, suma de 1355,49 lei, cu același titlu, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
In fine, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar cele către partea civilă -, în condiții de solidaritate cu asiguratorul de răspundere civilă.
Spre a hotărî astfel, în fapt, în esență, prima instanță a reținut:
La data de 20 aprilie 2007, în jurul orelor 7,00, inculpatul conducea pe str.1 - 1918 din municipiul Curtea de A autoturismul înmatriculat sub nr. - și ajuns la intersecția cu str.- - s-a hotărât să vireze stânga pentru a rula pe această din urmă stradă.
Din neatenție, inculpatul nu a observat că din sens opus circula, regulamentar, din direcția Făgăraș, partea vătămată - la volanul autoturismului înmatriculat sub nr. -, astfel că, deși era obligat de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice să-i acorde prioritate, a virat spre stânga și a pătruns pe de circulație a acestuia, cele două autoturisme intrând în coliziune și suferind avarii grave.
Urmare coliziunii, partea vătămată - a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45 zile îngrijiri medicale, menționate în raportul medico-legal nr.6/43 din 3 septembrie 2007, întocmit de
In drept, fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.1 și 3 Cod penal; culpa acestuia în producerea accidentului constând în nerespectarea dispozițiilor art.54 alin.1 din nr.OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul că a executat manevre de schimbare a direcției de mers fără să se asigure că face acest lucru fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, reținându-se că inculpatul este infractor primar și a recunoscut săvârșirea faptei; atât pedeapsa cât și modalitatea de executare au fost stabilite în raport de aceste criterii precum și de împrejurarea că are culpă exclusivă în comiterea faptei iar, în plus, a depus stăruință minimă în înlăturarea rezultatului infracțiunii și repararea pagubei pricinuită, despăgubind pe partea vătămată doar cu suma de 1400 lei.
Sub raportul laturii civile, s-a constatat că părții vătămate - s-a cauzat un prejudiciu total de 17.383 lei, din care 7383 lei reprezentând despăgubiri materiale și 10.000 lei daune morale.
Impotriva sentinței a formulat apel inculpatul, critica vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate, susținând:
-fapta, în raport de împrejurările în care a fost săvârșită, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni;
-despăgubirile la care a fost obligat nu-și au corespondent în probele administrate, cuantumul acestora fiind mai mare decât paguba real suferită de partea vătămată.
Soluționând apelul, Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.239 din 13 noiembrie 2008, l-a admis și, desființând în parte sentința, a redus cuantumul despăgubirilor civile de la 17.383 la 10.983 lei (5.983 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale).
Tribunalul a reținut că prima instanță, deși a stabilit corect prejudiciul material la suma de 7.383 lei, nu a dedus suma de 1.400 lei, pe care inculpatul a plătit-o părții vătămate în timpul procesului.
Tot astfel, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, a reținut că acesta este superior prejudiciului suferit efectiv de partea vătămată, care a avut nevoie doar de 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite în urma accidentului de circulație, chiar dacă aceasta a rămas cu urmări funcționale la genunchiul drept.
Impotriva deciziei, partea vătămată - a formulat recurs, susținând:
-în mod nejustificat au fost diminuate despăgubirile materiale cu suma de 1400 lei (primită de la inculpat) deși prima instanță a reținut că suma de 7.383 lei, la care inculpatul a fost obligat, a rezultat după deducerea sumei primite;
-reducerea la Jac uantumului daunelor morale nu era justificată, în raport de împrejurarea că accidentul de circulație produs din vina exclusivă a inculpatului a avut urmări grave asupra sa, concretizate prin numărul mare de îngrijiri medicale, prin suferințele fizice și morale încercate în perioada spitalizării precum și ulterior, pentru refacerea stării normale de sănătate.
Examinând hotărârile pronunțate, în raport de criticile formulate precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art.385/6, 385/8 și 385/9 alin.3 Cod pr.penală, se constată că recursul este fondat și va fi admis ca atare, constatându-se că în mod neîntemeiat tribunalul a admis apelul inculpatului și a diminuat despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat către partea civilă -.
examinării temeiniciei recursului formulat de partea civilă, Curtea urmează să analizeze admisibilitatea, în principiu, a unei atare căi formulată de partea civilă, vizând exclusiv modul în care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor.
In conformitate cu dispozițiile art.385/2 rap. la art.362 lit.d Cod pr.penală, pot face recurs, printre altele, "partea civilă și partea responsabilă civilmente în ce privește latura penală și latura civilă".
Această dispoziție vine să concretizeze prevederile constituționale menționate în art.21 din Constituția României, potrivit cărora "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime; nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
Tot astfel, dispozițiile procedurale citate sunt în consonanță cu cele prevăzute de art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un recurs efectiv, potrivit cărora "orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale".
În aplicarea dispozițiilor art.385/9 din Codul d e pr.penală, privind cazurile de casare, judecarea recursurilor declarate cu privire la latura civilă împotriva deciziilor pronunțate în apel se va face în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.2 Cod pr.penală, potrivit cărora cazurile de casare prevăzute în alin.1 pot fi invocate atât cu privire la soluționarea laturii penale cât și a laturii civile a cauzei"
Prin urmare, cazurile de casare vor fi analizate în concret, în funcție de modul de rezolvare a laturii civile. Aceasta, deoarece prin Legea nr.356/2006, s-a abrogat pct.17/1 al art.385/9 Cod pr.penală, care prevedea, printre altele, ca și caz distinct de casare: "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii".
In funcție de modul de rezolvare a laturii civile, cazul concret de casare ce poate fi invocat în speță este cel prevăzut de pct.18 al art.385/9 Cod pr.penală, respectiv cel care vizează situația în care "s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronuțnțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".
Chiar dacă acest caz de casare face referire la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, totuși nu poate fi exclus controlul de legalitate și temeinicie exercitat de instanța ierarhică, în situația în care se constată că s-a pronunțat o "hotărâre greșită" reflectată în modalitatea greșită de soluționare a laturii civile și nu în mod predilect în soluții de achitare sau de condamnare greșite. Această concluzie rezultă din interpretarea rațională a textului de lege sus-citat.
Privitor la diminuarea despăgubirilor civile se constată că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.14 din Codul d e pr.penală, privind obiectul și exercitarea acțiunii civile, potrivit cărora despăgubirile acordate trebuie să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate.
Or, în mod neîntemeiat, instanța de apel a diminuat cu 1.400 lei, cuantumul prejudiciului material, deși prima instanță avusese în vedere, la stabilirea sumei de 7.383 lei, împrejurarea că partea vătămată primise de la inculpat, în timpul procesului, această sumă. Prin urmare, suma respectivă nu putea fi dedusă pentru a doua oară, așa cum în mod greșit a procedat instanța de apel.
Tot astfel, în mod greșit s-a diminuat la J cuantumul daunelor moral, încălcându-se astfel dispozițiile art.14 Cod pr.penală, pre-citat, privind "integrala" dezdăunare a părții vătămate.
Aceasta, deoarece însăși instanța de apel reține că, după accidentul de circulație cauzat din vina exclusivă a inculpatului, partea civilă a suferit leziuni "la genunchiul drept, afecțiuni care l-au împiedicat să mai participe la viața socială". De asemenea, diminuarea cuantumului daunelor morale este în distonanță cu considerentele deciziei, în care se menționează "partea vătămată a rămas cu urmări funcționale la genunchiul drept, recomandându-i-se o serie de restricții".
Intr-adevăr, daunele morale pe care partea vătămată este îndreptățită să le primească, potrivit art.14 alin.5 Cod pr.penală și art.998 Cod civil, sunt relativ dificil de cuantificat, întrucât textele de lege la care s-a făcut referire nu oferă criterii de evaluare, astfel că instanțele, în raport de împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea și de urmările acesteia asupra părții vătămate, le stabilesc.
Sub acest aspect, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, la suma de 10.000 lei, își găsește corespondent în urmările produse de infracțiune, constând în aceea că pentru a se vindeca, partea civilă nu mai dus o viață socială normală, a fost nevoită să facă mai multe tratamente la genunchi cu tot atât de multe restricții, care nu i-au mai dat posibilitatea să desfășoare aceleași activități ca și anterior accidentului, iar ulterior a trebuit să evite efortul fizic, factorii de mediu cu caracter reumatogen și nu în ultimul rând, în calitatea sa de profesor a trebuit să facă eforturi majore pentru a-și îndeplini atribuțiile specifice funcției.
Toate aceste împrejurări trebuiau să constituie, pentru instanța de apel, criterii care să o determine să nu diminueze daunele morale, care fuseseră stabilite în mod corect de către prima instanță.
In raport de aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.2 lit.a și d Cod pr.penală, se va admite recursul formulat de partea civilă, se va casa decizia tribunalului și, rejudecând cauza, se va dispune respingerea apelului formulat de inculpat împotriva sentinței, apel care, așa cum s-a precizat, a fost în mod greșit admis, menținându-se, ca legală și temeinică, hotărârea primei instanțe.
In temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod pr.penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, efectuate în faza procesuală a apelului, ca o consecință a respingerii acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul penal formulat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr.239 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia, în sensul că, respingând apelul declarat de inculpatul, menține sentința penală nr.214 din 4 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe inulpatul să plătească cheltuieli judiciare, respectiv 300 lei către stat, pentru faza procesuală a apelului, din care 100 lei, onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, iar părții civile - suma de 1000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.-, -,
Grefier,
Red.Gh.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
Jud.apel
19 martie 2009
OPINIE SEPARATĂ
Suntem de acord cu opinia majoritară în ceea ce privește aspectele de principiu menționate în considerente.
Este evident că în raport cu dispozițiile art.21 din Constituție, cu referire și la dispozițiile art.385/9 respectiv art.385/9 alin.2 din Codul d e procedură penală, dar și în conformitate cu dispozițiile art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, partea civilă constituită într-o cauză penală are garantat accesul liber la justiție, inclusiv prin exercitarea căilor de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.
Precizăm totuși că exercitarea dreptului de acces la o instanță și implicit a căilor de atac împotriva unei hotărâri judecătorești se poate realiza numai în condițiile prevăzute de lege. Acest aspect rezultă în mod indiscutabil din dispozițiile art.126 alin.2 din Constituția României, potrivit cărora " Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Principiul constituțional este preluat și dezvoltat de normele cu caracter procedural privind condițiile și cazurile în care părților pot sesiza instanțele judecătorești sau pot exercita căile de atac prevăzute de lege.
De altfel, dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție reprezintă un aspect particular al principiului legalității, inclusiv sub aspect procedural, care guvernează procesul penal.
Calea de atac a recursului spre deosebite de apel nu are un caracter devolutiv.
Controlul judiciar realizat de către instanța de recurs poate să vizeze aspecte de legalitate sau de temeinicie a unei hotărâri judecătorești, însă cu referire strictă și în limitele cazurilor de casare prevăzute de lege.
În procesul penal român cazurile de casare sunt prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.385/9 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.385/9 pct.2 Cod procedură penală, cazurile de casare prevăzute la alin.1 pot fi invocate atât cu privire la soluționarea laturii penale, cât și a laturii civile a cauzei.
Cu titlu de exemplu, menționăm în același sens și decizia nr.28/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, potrivit căreia, după abrogarea punctului 17/1 al art.385/9 alin.1 Cod procedură penală " judecarea recursurilor declarate cu privire la latura civilă, împotriva deciziilor pronunțate în apel se va face în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.2 din Codul d e procedură penală, cazurile de casare urmând a fi analizate în concret, în funcție de modul de rezolvare a laturii civile".
În opinia noastră, decizia mai sus menționată nu este izvor formal de drept și în prezent nici nu poate produce efecte juridice, în sensul dispozițiilor art.414/2 alin.3 Cod procedură penală, deoarece decizia nu a fost încă motivată și nici publicată în Monitorul Oficial, dar prezintă totuși relevanță teoretică pentru problema pusă în discuție.
Prin urmare, cu ocazia soluționării recursului declarat de către partea civilă, instanța de control judiciar este obligată să examineze dacă motivele de recurs declarate, în raport cu situația de fapt și probele administrate se încadrează în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 Cod procedură penală.
În cauză, partea civilă critică decizia instanței de apel sub aspectul diminuării despăgubirilor civile acordate de către prima instanță și pe cale de consecință solicită majorarea acestora.
În opinia majoritară se apreciază că motivele de recurs ale părții civile se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, dispoziții potrivit cărora o hotărâre judecătorească poate fi casată prin soluționarea recursului " când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".
că normele procedurale inclusiv dispozițiile art.385/9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală sunt de strictă interpretare, prin urmare, judecătorul nu poate să confere o interpretare prin analogie sau o interpretare de natură logică, respectiv gramaticală, care să aibă ca rezultat depășirea înțelesului strict procedural a normei vizate.
În cauză, în opinia noastră, motivele de recursa invocate de către partea civilă nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.18 Cod procedură penală.
Potrivit acestei norme procedurale o hotărâre judecătorească poate fi cenzurată pentru o eroare gravă de fapt, numai dacă în acest fel s-a pronunțat, după caz, o soluție de achitare sau de condamnare greșită.
În speță, suntem de acord cu opinia majoritară potrivit căreia instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt diminuând despăgubirile civile acordate de către prima instanță părții civile.
Această soluție însă nu a avut însă, drept consecință, pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare a inculpatului.
Nefiind realizată această din urmă condiție a cazului de casare invocat în opinia majoritară este evident că dispozițiile art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, nu pot fi invocate pentru a justifica admiterea recursului declarat de către partea civilă.
Mai mult decât atât, din examinarea actelor și probelor dosarului, rezultă că motivele de recurs ale părții civile nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 Cod procedură penală.
Abrogarea dispozițiilor pct.17/1 al art.385/9 Cod procedură penală, care prevedea un caz distinct de casare, respectiv situația în care o hotărâre este contrară legii sau când prin hotărârea judecătorească s-a făcut o greșită aplicare a legii, nu justifică o interpretare extensivă a altor cazuri de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală pentru a întemeia în acest fel admisibilitatea recursurilor declarate de către partea civilă în cazul în care motivele invocate se referă la temeinicia hotărârii atacate sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale acordate de către primele instanțe.
Dacă s-ar considera altfel, s-ar încălca în mod evident principiul legalității, inclusiv în ceea ce privește aspectul particular al acestuia, respectiv soluționarea recursurilor în materie penală numai în limita cazurilor de casare prevăzute expres de legiuitor și cu interpretarea strictă a dispozițiilor normative în materie.
Pentru argumentele mai sus invocate, considerăm că soluția care se impunea în cauză era respingerea ca nefondat recursului părții civile - împotriva deciziei penale nr.239 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș.
JUDECĂTOR 3: Marius
dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehn.:
2 ex.
23.03.2009.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu, Marius
