Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 295/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2661/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 295R
Ședința publică de la 15februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu- - -
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursurilor declarate de către inculpatul și partea responsabilă civilmente DE taxi "" SRL, împotriva deciziei penale nr. 575A/28.10.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat: recurentul-inculpat, cercetat în stare de libertate, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu, în baza delegației nr. -/25.01.2010, atașată la fila 21/dosar, intimatul-parte vătămată personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/03.12.2009, atașată la fila 22/dosar,lipsind:recurenta-parte responsabilă civilmente SC DE TAXI "" SRL, intimata-parte civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ și intimata-asigurător ASIGURĂRI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului-inculpat,având cuvântul, solicită admiterea recursului în temeiul art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. b/1 Cod procedură penală cu referire la art. 18 Cod penal și aplicarea unei amenzi, considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Mai mult decât atât, solicită să se constate că inculpatul a săvârșit fapta din culpă și nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos.
Sub aspectul laturii civile, solicită înlăturarea pretențiilor civile formulate de către partea civilă.
Cu privire la recursul formulat de către partea responsabilă civilmente, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
Apărătorul intimatului-parte vătămată, având cuvântul, solicită respingerea recursului, considerând că nu este incident nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală care să îi permită instanței să verifice din oficiu recursul formulat de către inculpat.
De asemenea, solicită obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată către partea vătămată în cuantumul menționat în chitanța nr. -/03.12.2009, atașată la fila 24/dosar.
Cu privire la recursul formulat de către partea responsabilă civilmente, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, solicită respingerea recursurilor formulate de către inculpat și partea responsabilă civilmente, urmând să se constate că, culpa în producerea accidentului aparține în exclusivitate inculpatului, care a intrat pe trotuar și a accidentat două persoane.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1197/24.07.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 B, în temeiul art.184 alin.2 și 4 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de partea vătămată, la data de 17.06.2006.
În temeiul art.71 Cod penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.359 din Codul d procedură penală.
În temeiul art.346 din Codul d procedură penală rap. la art.998-999 din Codul civil a fost admisă - în parte - acțiunea civilă și a fost obligat asigurătorul Asigurări la plata sumei de 24.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă.
În temeiul art.131 din Legea nr.95/2006, a fost obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente SC de Taxi SRL - la plata sumei de 68.698,42 lei către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență B, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru îngrijirile medicale acordate părții civile.
În temeiul art.193 din Codul d procedură penală, a fost obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente - la plata sumei de 1.563 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și onorariu de expertiză.
În temeiul art.191 din Codul d procedură penală, a fost obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente - la plata a 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.5446/P/2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr.1288/14.07.2008 a Judecătoriei sectorului 5 Baf ost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, în temeiul art.184 alin.1 și 3 din Codul penal, cu aplicarea dispozițiilor art.71,64 lit.a, b pen. executarea pedepselor fiind suspendată pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
În ceea ce privește latura civilă, s-a dispus obligarea asigurătorului BCR Asigurări la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de inculpatul.
De asemenea, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC de Taxi SRL la plata sumei de 10042,59 lei către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență B, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru îngrijirile medicale acordate părții civile.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 1150 lei către partea civilă, începând din luna octombrie 2007 și până la împlinirea vârstei de 65 de ani de către acesta.
Prin decizia penală nr.590/19.09.2008 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 B și de către inculpatul, desființându-se sentința penală nr.1288/14.07.2008 a Judecătoriei sectorului 5 B și trimițându-se cauza spre rejudecare la aceeași instanță, deoarece prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru o altă infracțiune decât cea cu care a fost sesizată prin rechizitoriul parchetului, o asemenea situație echivalând practic cu nesoluționarea fondului cauzei.
Rejudecând cauza după desființare, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 B s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal ( parte vătămată ).
Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.184 alin.1 și 3 din Codul penal întrucât partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă împotriva acestuia.
Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că la data de 17.06.2006, în jurul orelor 17,00, inculpatul în timp ce conducea autoturismul marca Solenza cu nr.B-38- pe str.-, dinspre str.- - către str.-, ajungând în apropiere de intersecția cu str.- - a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a urcat pe bordura trotuarului din dreapta, unde a surprins și accidentat doi pietoni, pe și.
Potrivit raportului de expertiza medico-legala nr.A1/13878/2006 din 09.01.2007, victima a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și prin comprimare între două planuri dure, cel mai probabil, în cadrul unui accident de trafic rutier, leziunile putând data din 17.06.2006 și au necesitat circa 150 zile de îngrijiri medicale, leziunile punându-i viața în primejdie.
Victima a primit îngrijiri medicale de urgență însă a refuzat să se prezinte la IML pentru a fi examinat și nu a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului.
Situația de fapt reținută de procuror rezultă din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, raport de expertiză medico legală A 1/13878/2006, declarația martorului, acte medicale, raport de expertiză judiciară nr.1511/21.02.2007.
În cursul judecății în primă instanță, a fost completată expertiza medico-legală efectuată în cursul urmăririi penale, depunându-se la data de 23.05.2008 un raport de completare a expertizei medico-legale nr.A1/13878/2006/19.05.2008.
Sub aspectul situației de fapt, prima instanță a reținut că a data de 17.06.2006, în jurul orelor 17,00, inculpatul conducea autoturismul marca Solenza, cu număr de înmatriculare B-38-, pe str.-, dinspre str.- - către str.-, inculpatul aflându-se în timpul serviciului de taximetrie, autoturismul condus fiind utilizat de către firma angajatoare - de Taxi
Ajungând în apropiere de intersecția cu str.- -, inculpatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a urcat pe bordura trotuarului din dreapta, unde a surprins și a accidentat doi pietoni, și. a fost prins între mașină și zidul ce mărginea trotuarul, fiind accidentat mai grav, iar a fost preluat pe și aruncat lateral, suferind leziuni minore.
accidentului, inculpatul rula cu o viteză de aproximativ 40 de km/h, iar victimele se deplasau pe trotuar cu o viteză de aproximativ 4,9 km/.
În ceea ce privește dinamica accidentului, astfel cum a rezultat și din raportul nr.1511/31.02.2007 de expertiză tehnică judiciară (raport necontestat de către părți), instanța de fond a reținut că impactul dintre autoturism și victime s-a produs pe trotuarul din dreapta al străzii -, în sensul de deplasare dinspre Str.- - către Str.-, la intersecția cu strada - -. Culpa aparține exclusiv conducătorului auto, inculpatul, care a dat dovadă de neatenție și lipsă de îndemânare în timpul conducerii, deoarece după ce a acționat brusc pedala sistemului de frânare și a determinat blocarea roților, nu ar fi trebuit să execute și virajul spre dreapta, ci doar să elibereze pedala de frână și să dirijeze autovehiculul spre înainte.
În apărarea sa, inculpatul a arătat că manevra sa bruscă spre dreapta și apoi deplasarea pe trotuar, a fost determinată de apariția bruscă pe șosea a doi tineri ce se angajaseră în traversare prin spatele unui autobuz ce venea din sens opus. În aceste condiții, a arătat inculpatul, a frânat brusc și a executat viraj de evitare a pietonilor spre dreapta, în urma acestei manevre autovehiculul ajungând pe trotuarul din partea dreaptă a carosabilului, unde i-a accidentat pe pietoni.
Cu privire la aceste susțineri ale inculpatului, prima instanță a constatat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, martorul ocular (lovit și el ușor în urma accidentului) a afirmat că a văzut - într-adevăr - un autobuz ce rula pe sensul opus de mers al autoturismului condus de către inculpat, autobuz ce se afla aproximativ în dreptul acestui vehicul la momentul impactului, dar nu a văzut nicio persoană traversând strada prin fața vehiculului condus de către inculpat. În lipsa oricărei alte probe care să se coreleze cu afirmațiile inculpatului, instanța de fond nu a putut reține ca fiind reală împrejurarea că vreo persoană a încercat să traverseze strada în mod intempestiv prin fața autovehiculului condus de către inculpat. Pe de altă parte, este posibil ca inculpatul să fi avut un motiv întemeiat pentru care a acționat brusc pedala sistemului de frânare, determinând astfel blocarea roților (aspect constatat tehnic cu ocazia efectuării expertizei auto) dar nu să efectueze virajul care a condus la vătămarea celor doi pietoni.
În ceea ce privește gravitatea leziunilor produse victimelor, prima instanță a constatat că partea vătămată a fost internată în perioada 17.06-2006-18.09.2006 la Spitalul Universitar de Urgență B, cu diagnosticul politraumatism prin accident rutier; fractura ambelor oase gambă stânga, deschisă, cu plagă delabrantă; fractură închisă a ambelor oase gamba dreaptă; anemie severă; șoc traumatic.
Potrivit primului raport de expertiză medico-legală nr.A1/13878/2006 din 09.01.2007, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și prin comprimare între două planuri dure, cel mai probabil, în cadrul unui accident de trafic rutier, iar leziunile pot data din 17.06.2006 și au necesitat circa 150 zile de îngrijiri medicale, leziunile menționate i-au pus viața în primejdie. S-a concluzionat prin acest prim raport că pentru aprecierea unei posibile infirmități victima necesită examinare medico-legală la circa 1 an de la data accidentului.
Ulterior, s-a completat expertiza medico-legală, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr.A1/13878/2006 din data de 19.05.2008, leziunile inițiale suferite de numitul și complicațiile survenite în evoluția acestora au necesitat prelungirea duratei îngrijirilor medicale la 200 zile. S-a conchis, de asemenea, că leziunile constituie invaliditate de gradul I, constituie infirmitate, fără însă ca aceste leziuni să-i fi pus viața în primejdie.
În ceea ce o privește pe cea de-a doua victimă, instanța de fond a constatat că nu a formulat plângere penală și nu s-a prezentat la un serviciu medico-legal pentru a fi expertizat, fiind doar consultat în ziua accidentului la Spitalul Universitar de Urgență B, când s-au constatat un traumatism cranio-cerebral minor și escoriații, fără a fi ulterior internat (potrivit fișei de prezentare).
De asemenea, s-a reținut de către prima instanță, că fapta inculpatului care la data de 17.06.2006, pierzând controlul volanului mașinii de serviciu pe care o conducea (cu număr de înmatriculare B-38-), a lovit-o cu partea din față a autoturismului pe partea vătămată, care se deplasa pe trotuarul străzii -, cu strada - -, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 200 de zile de îngrijiri medicale, invaliditate de gradul I și infirmitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut din probele administrate că inculpatul conducea un autovehicul înainte de impact, a pierdut controlul direcției după o manevră de frânare bruscă ce a condus la blocarea roților și astfel a lovit-o pe persoana vătămată cu partea din față a vehiculului, care a comprimat victima între și zidul ce mărginea trotuarul, realizând astfel elementul material al infracțiunii vătămare corporală.
Urmarea imediată a acțiunii descrise a fost vătămarea gravă a lui, vătămare ce a necesitat 200 de zile de îngrijiri medicale și a condus la infirmitate și invaliditate de gradul unu, cu diagnosticul de gonartroză bilaterală posttraumatică, genu varum bilateral posttraumatic gamba - fixator extern, fractură gambă dreaptă - fixator extern.
Față de aceste urmări, instanța de fond a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale formei agravate a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 din Codul penal.
În ceea ce privește latura subiectivă, fapta inculpatului a fost comisă din culpă, inculpatul neurmărind vătămarea vreunei persoane și neacceptând acest rezultat, dar prevăzând că acțiunea sa de virare bruscă spre dreapta ar putea accidenta vreo persoană aflată pe trotuar.
Starea de pericol a intervenit în momentul în care conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului, acesta urcându-se pe trotuarul din dreapta al Străzii -. Inculpatul, în calitate de conducător auto, era singurul ce putea evita producerea accidentului dacă ar fi redus viteza de deplasare a autoturismului, întrucât în apropierea locului accidentului se afla o trecere pentru pietoni prevăzută cu indicator "Trecere pietoni" și marcată parțial. De asemenea, accidentul putea fi evitat, dacă inculpatul nu dovedea lipsă de îndemânare în timpul conducerii, deoarece după ce a acționat brusc pedala sistemului de frânare și a determinat blocarea roților, nu ar fi trebuit să execute și virajul spre dreapta, ci doar să elibereze pedala de frână și să dirijeze autovehiculul spre înainte.
Prima instanță nu a putut reține culpa concurentă a altor persoane, astfel cum am arătat în paragraful referitor la situația de fapt, iar în ceea ce privește ictimele, acestea - n postura lor de pietoni aflați pe trotuar - nu puteau evita producerea accidentului, acestea neputând preveni sau prevedea faptul că șoferul va pierde controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului.
Față de aceste împrejurări, s-a reținut existența elementelor constitutive ale circumstanței agravate prevăzute de art.184 alin.4 din Codul penal, deoarece fapta a fost comisă ca urmare a nerespectării unor măsuri de prevedere inerente activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, mai ales că inculpatul era la acea dată șofer profesionist.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile enumerate de art.72 din Codul penal și anume: regulile generale de individualizare a sancțiunilor penale, limitele de pedeapsă stabilite legea penală specială (de la 6 luni la 3 ani închisoare), gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prima instanță a reținut, astfel, că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite este unul mediu, deoarece acțiunea inculpatului - acțiune culpabilă - a condus la vătămarea gravă a sănătății părții vătămate.
În ceea ce îl privește pe inculpat, prima instanță a reținut că acesta este o persoană în vârstă de 37 de ani, de profesie șofer, temporar fără un loc de muncă, căsătorit, ce nu a mai fost condamnat anterior pentru comiterea vreunei fapte penale. Ulterior săvârșirii infracțiunii, în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, inculpatul a avut un comportament sincer, prezentându-se la toate chemările organelor judiciare.
Pentru aceste considerente, - fără a reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante - prima instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul legal, în speță 6 luni închisoare, considerând că această sancțiune este suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52.pen. de reeducare și de prevenire a săvârșirii altor fapte penale.
Totodată, instanța de fond, în baza criteriilor prevăzute de art.71 alin.3 din Codul penal, după ce a apreciat asupra proporționalității aplicării pedepselor accesorii, a dispus în ceea ce privește drepturile electorale doar asupra necesității aplicării disp. art.64 lit.a teza a II-a și b pen. referitoare la dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Prin urmare, în temeiul art.71 pen. prima instanță a reținut că natura faptelor săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia necesității interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și pen. pe durata executării pedepsei principale.
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, prima instanță a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea condiționate a executării pedepsei, prevăzute la art.81 din Codul penal. Astfel, pedeapsa aplicată de instanță este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, așa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar și, ținând cont de circumstanțele săvârșiri faptei, precum și de circumstanțele personale ale făptuitorului, analizate mai sus, scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În ceea ce privește latura civilă, în ședința publică din data de 21.01.2009, partea vătămată (în vârstă de 47 de ani) - ce se constituise parte civilă în cursul primei judecăți - a depus la dosar o cerere prin care a arătat ca înțelege să solicite următoarele despăgubiri:
-25.000 lei cu titlu de prejudiciu material, alcătuit din: cheltuieli suplimentare suportate ca urmare a celor 11 intervenții chirurgicale, cheltuieli cu alimentația suplimentară la recomandarea medicilor, medicamente procurate din fonduri proprii, cheltuieli cu deplasarea soției de la domiciliu la spital de cel puțin 2 ori pe zi (13.750 lei); suma de 9000 lei reprezentând prejudiciul suportat ca urmare a diminuării veniturilor, în prezent având o pensie de 330 lei lunar (cu mențiunea că până in decembrie 2006 avut un venit lunar de 1400 lei);
-2.250 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a faptului că, nefiind angajat, nu a mai primit bonurile de masă;
- prejudiciul viitor, în sumă de 1.150 lei lunar;
- pensie de agrement, în sumă de 250 lei lunar;
- daune morale, în cuantum de 50.000 lei.
A solicitat, de asemenea, obligarea inculpatului - în solidar cu partea responsabilă civilmente - și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin adresa nr.70/21.01.2009, înregistrată la data de 05.02.2009, Spitalul Universitar de Urgență Baa rătat ca înțelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 68.698,42 lei, compusă din suma de 30.390 lei pentru zilele de spitalizare, 9.328,42 lei medicamente, 1.772 lei reprezentând analize medicale și suma de 27.208 lei reprezentând intervenții chirurgicale, fiind atașat adresei decontul de cheltuieli.
Inculpatul a arătat că este de acord să le despăgubească pe părțile civile, în măsura în care pretențiile materiale vor fi dovedite și în măsura în care va dispune de fonduri suficiente.
În ceea ce privește dovedirea acțiunilor civile au fost audiați martorii și, propuși de partea civilă și acte, constând în adeverințe de salariu de la locul de muncă al părții civile, decizii asupra capacității de muncă, decizia privind acordarea pensiei de invaliditate, decontul de cheltuieli al părții civile Spitalul Universitar de Urgență.
Prima instanță a reținut că infracțiunea săvârșită de inculpat face parte din categoria celor de rezultat, fapta de vătămare corporală fiind de natură a cauza prejudicii și constituind un delict civil, astfel că în urma săvârșirii faptei s-a născut un raport juridic delictual, reglementat de art. 998-999.civ.
Cu privire la condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în acest scop, trebuie să fie întrunite cumulativ, pe lângă existența unei fapte ilicite, și condițiile referitoare la existența unui prejudiciu cert și nerecuperat, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care acționat.
Astfel fiind, fapta ilicită a inculpatului a avut ca urmare producerea unei vătămări corporale grave, cu urmări ce vor fi resimțite de către victimă pe parcursul întregii sale vieți, pentru recuperarea stării de sănătate partea civilă cheltuind diverse sume de bani și pierzând salariul și alte drepturi materiale ce i se cuveneau în calitate de angajat - determinând astfel un prejudiciu material în patrimoniul său, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultând din aceea că, fără aceasta, prejudiciile nu s-ar fi născut.
În ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă, instanța a reținut că în cauză vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea faptei a fost pe deplin stabilită, iar prejudiciul cauzat părților civile nu a fost acoperit.
De asemenea, instanța a constatat că partea civilă a dovedit - în mare măsură - existența și întinderea prejudiciului material provocat prin fapta ilicită a inculpatului, în speță 24.000 lei, reprezentând următoarele: 15.000 lei - cheltuieli suplimentare suportate ca urmare a celor 11 intervenții chirurgicale, cheltuieli cu alimentația suplimentară la recomandarea medicilor, medicamente procurate din fonduri proprii, cheltuieli cu deplasarea soției de la domiciliu la spital de cel puțin 2 ori pe zi; suma de 9000 lei reprezentând diferența între salariul pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost în imobilizat și indemnizația de concediu medical.
În ceea ce privește cererea de acordare a unor daune morale, instanța a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Fapta ilicită a inculpatului îndreptată împotriva sănătății și integrității corporale a părții civile a creat și un prejudiciu moral, existența sa rezultând din chiar constatarea existenței faptei de vătămare corporală din culpă, caracterizată prin durerea fizică provocată de traumatismele multiple, numărul foarte mare de îngrijiri medicale, pierderea capacității de muncă la vârsta de 45 de ani, infirmitatea permanentă. Pentru a stabili cuantumul daunelor ce vor fi acordate, instanța a avut în vedere principiul reparației echitabile și proporționale, apreciind că suma de 50.000 lei solicitată de partea civilă poate acoperi prejudiciul moral încercat de victima accidentului.
În ceea ce privește persoana ce va fi obligată la plata acestor daune, prima instanță a constatat că răspunderea contractuală a asigurătorului pentru plata despăgubirilor cuvenite persoanelor păgubite în urma unui accident de circulație are caracter prioritar în raport cu răspunderea civilă delictuală a asiguratului (în speță, a părții responsabile civilmente ce asigurase autoturismul), în sensul că acțiunea civilă se poate exercita direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limita obligației acestuia. În speță, instanța a constatat că valoarea despăgubirilor ce vor fi acordate părții civile nu depășește limita maximă a despăgubirilor de asigurare stabilită prin ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Prin urmare, în baza art. 14-16, art. 346 din Codul d procedură penală și art. 998-999 din Codul civil și art.49 și urm. din Legea nr.136/1995, prima instanță a admis - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă și l-a obligat pe asigurătorul Asigurări la plata către partea civilă a sumei de 24.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește prejudiciul de agrement solicitat de partea civilă, instanța a apreciat că în speță acesta reprezintă o specie a prejudiciului moral, instanța respingând cererea părții civile, ca neîntemeiată, având în vedere că a acordat daune morale.
Prima instanță a apreciat însă că se impune acordarea unei prestații periodice părții civile pentru pierderea materială suferită ca urmare a lipsirii sale de un venit lunar, determinat de pierderea capacității de muncă. A obligat astfel inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente Asigurări - la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 1150 lei către partea civilă, începând din luna octombrie 2007 și până la împlinirea vârstei de 65 de ani de către aceasta.
Cu privire la partea civilă Spitalul Universitar de Urgență B, prima instanță a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale și a dovedit efectuarea de cheltuieli cu ocazia internării persoanei vătămate în perioada 17.06.2006-18.09.2009, cheltuieli cu zilele de spitalizare, cu medicația, cu analizele medicale și cu intervențiile chirurgicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și apelanta-parte responsabilă civilmente SC DE TAXI SRL, aceasta din urmă nemotivând apelul. Inculpatul a solicitat tribunalului să admită apelul, să desființeze hotărârea atacată și, pe fond, rejudecând, să pronunțe o soluție de achitare, în baza art.11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit.1Cod procedură penală cu ref. la art. 181Cod penal, și să îi aplice o amendă administrativă. A susținut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere împrejurările în care aceasta a fost comisă, respectiv circumstanțele producerii accidentului de circulație, precum și persoana sa, care avea un loc de muncă, fiind șofer, și care, în aceste împrejurări, nu mai poate profesa și, în plus, se confruntă cu probleme de ordin familial, fiind părăsit de soție. Cu privire la latura civilă a cauzei, a solicitat tribunalului să înlăture dispoziția de obligare a sa la plata daunelor materiale, întrucât acestea nu sunt probate, și să reducă cuantumul daunelor morale, apreciind că daunele în cuantumul stabilit de prima instanță constituie o îmbogățire fără justă cauză.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu conform art.371 alin.2 din Codul d procedură penală, Tribunalul prin decizia penală nr.575 A/28.10.2009 a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul-inculpat și apelanta-parte responsabilă civilmente SC de Taxi SRL împotriva sentinței penale nr.1197/24.07.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5
În baza art.192 alin.2 C.P.P. a obligat pe apelantul-inculpat și pe apelanta-parte responsabilă civilmente la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
A fost obligat pe apelantul-inculpat și pe apelanta-parte responsabilă civilmente la plata a câte 2.500 lei cheltuieli judiciare către intimata-parte vătămată.
Instanța de apel, ca urmare a unui examen propriu a apreciat că instanța de fond a stabilit, în mod corect, situația de fapt, încadrarea juridică a faptei precum și vinovăția inculpatului.
Cu privire la solicitarea inculpatului de a se constata că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și a se dispune achitarea sa în baza art. 181din Codul penal, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit art. 181alin. (1) din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La aprecierea gradului de pericol social trebuie să se țină seama, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Examinând conținutului actelor dosarului instanța de apel a concluzionat că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Împrejurările comiterii faptei vădesc existența pericolului social al faptei comise, ceea ce o caracterizează ca infracțiune, conduita anterioară bună a inculpatului nefiind de natură să ducă la altă concluzie.
Sub aspectul individualizării pedepsei, s-a apreciat că, în mod just, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, dispunând totodată suspendarea condiționată a executării acesteia.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a apreciat că, în mod corect, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de partea civilă, obligându-l asigurătorul Asigurări la plata sumei de 24.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civila. De asemenea, în temeiul art.131 din Legea nr.95/2006, a obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabila civilmente SC de Taxi SRL - la plata sumei de 68.698,42 lei către partea civila Spitalul Universitar de Urgență B, reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru îngrijirile medicale acordate părții civile.
Astfel, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite în cauză condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 și urm. Cod civil, respectiv existența prejudiciului suferit de partea civilă, a faptei ilicite săvârșite de inculpat, a legăturii de cauzalitate între această faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei, vinovăție care îmbracă forma culpei.
În dovedirea cuantumului pretențiilor, la solicitarea părții civile a fost administrată proba testimonială, fiind audiați martorii și, propuși de partea civilă și acte, constând în adeverințe de salariu de la locul de muncă al părții civile, decizii asupra capacității de muncă, decizia privind acordarea pensiei de invaliditate, decontul de cheltuieli al părții civile Spitalul Universitar de Urgență.
Fapta ilicită a inculpatului a avut ca urmare producerea unei vătămări corporale grave, cu urmări ce vor fi resimțite de către victimă pe parcursul întregii sale vieți, pentru recuperarea stării de sănătate partea civilă cheltuind diverse sume de bani și pierzând salariul și alte drepturi materiale ce i se cuveneau în calitate de angajat - determinând astfel un prejudiciu material în patrimoniul său, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultând din aceea că, fără aceasta, prejudiciile nu s-ar fi născut.
De asemenea, partea civilă a dovedit - în mare măsură - existența și întinderea prejudiciului material provocat prin fapta ilicită a inculpatului, în speță 24.000 lei, reprezentând următoarele: 15.000 lei - cheltuieli suplimentare suportate ca urmare a celor 11 intervenții chirurgicale, cheltuieli cu alimentația suplimentară la recomandarea medicilor, medicamente procurate din fonduri proprii, cheltuieli cu deplasarea soției de la domiciliu la spital de cel puțin 2 ori pe zi; suma de 9000 lei reprezentând diferența între salariul pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost în imobilizat și indemnizația de concediu medical.
Sub aspectul daunelor materiale solicitate, Tribunalul a constatat că partea civilă nu a făcut dovada în întregime a cuantumului prejudiciului material acordat, deși sarcina probei îi revenea, în această privință, în conformitate cu dispozițiile art.1169 Cod civil.
Cu toate acestea, Tribunalul, în acord cu prima instanță, a considerat ca dovedite cheltuielile făcute de partea civilă, ca fiind evaluate în mod rezonabil la suma de 24.000 lei (RON), apreciind că ar fi absurd și total inechitabil să se pretindă acesteia ca în momentele în care este preocupată de refacerea sănătății sale, serios afectată, să se îngrijească de preconstituirea de probe pentru procesul penal.
În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat.
În cauză, Tribunalul a apreciat că se justifică pe deplin acordarea daunelor morale în cuantum de 50.000 lei (RON), capretium doloris,în compensarea traumelor fizice și psihice suferite de partea civilă, ca urmare a faptei inculpatului.
Fapta ilicită a inculpatului îndreptată împotriva sănătății și integrității corporale a părții civile a creat și un prejudiciu moral, existența sa rezultând din chiar constatarea existenței faptei de vătămare corporală din culpă, caracterizată prin durerea fizică provocată de traumatismele multiple, numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale, perioadă îndelungată de convalescență, pierderea capacității de muncă la vârsta de 45 de ani, infirmitatea permanentă.
De asemenea s-a avut în vedere că în cauză sunt întrunite și condițiile specifice ale răspunderii civile a comitenților pentru faptele prepușilor, ca formă a răspunderii civile pentru fapta altei persoane, respectiv a părții responsabile civilmente SC de Taxi SRL pentru fapta inculpatului.
Astfel, la momentul săvârșirii faptei ilicite între inculpat și partea responsabilă civilmente SC de Taxi SRL exista un raport de prepușenie, izvorât din contractul de muncă încheiat de inculpat cu instituția menționată, fapta fiind săvârșită în exercitarea funcțiilor încredințate, în cadrul normal al acestora, respectiv prin conducerea autoturismului destinat activității de taximetrie, în timpul programului de lucru, potrivit scopului căruia acesta i-a fost încredințat.
Or, potrivit art.1000 al.3 din Codul civil, comitenții sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepușii lor, în funcțiile ce li s-au încredințat.
Spitalul Universitar de Urgență B s-a constituit parte civilă cu suma de 68.698,42 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei, depunând la dosar un decont de plată în acest sens.
Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, modificată și completată, precizează că persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efectiv ocazionate de asistența medicală acordată.
Ca atare, în baza art.313 din Legea nr.95/2006, în mod temeinic și legal a fost obligat inculpatul la plata sumei de 68.698,42 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile de spitalizare către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență
Referitor la modul de achitare a despăgubirilor, asiguratorul de răspundere civilă Asigurări a fost obligat la plata sumelor datorate de către asiguratul său către partea civilă, în baza contractului de asigurare și a art.55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.172/2004, în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2006.
La data producerii accidentului, mașina condusă de inculpat era asigurată la societatea de asigurare sus-menționată, fiind vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
Potrivit art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Rezultă deci că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul și nu o formă a răspunderii civile delictuale.
În consecință, asigurătorul nu putea fi obligat în solidar cu asiguratul la plata despăgubirilor către victima accidentului.
Conform art.57 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Aceasta înseamnă că asigurătorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2006, potrivit art.7 din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108 din 10.12.2004, în unul și același accident produs pe teritoriul României, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în limitele de despăgubire valabile la data accidentului. Limitele de despăgubire se stabilesc anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. De la data aderării României la Uniunea Europeană limitele de despăgubire vor fi cele prevăzute în directivele Uniunii Europene. Pentru anul 2005, respectiv anul 2006, limitele de despăgubire sunt cele prevăzute în anexa nr. 3. Potrivit dispozițiilor din anexa menționată (nr.3), limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 și în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2005 sunt următoarele:
a) de la 1.000.000 lei până la maximum 4.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe și indirecte de peste 1.000.000 lei;
b) până la 2.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000 .000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, în redactarea anterioară OUG nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.
Față de aceste prevederi, s-a apreciat în practica judiciară că răspunderea asigurătorului nu poate fi o răspundere solidară cu cea a inculpatului. De altfel, potrivit art.1041 din Codul civil, obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii, solidaritatea pasivă izvorând din lege sau din voința părților.
În acest sens s-a pronunțat de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -, în Decizia nr. I din 28 martie 2005, arătând că nici Legea nr.136/1995 și nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd ca față de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule asiguratul și asigurătorul răspund în solidar. Dacă răspunderea părților ar fi o răspundere solidară, ar însemna că, potrivit art. 1042 din Codul civil, creditorul obligației civile s-ar putea adresa la acela care va voi dintre debitori, deci că acesta ar avea dreptul să urmărească pe acel debitor pe care și l-a ales întrucât toți debitorii sunt debitori principali, contrar prevederilor art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, redat mai sus. În cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Însă, prin OUG nr. 61/2005, intrată în vigoare la data de 10.08.2005, Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost modificată și completată substanțial, inclusiv cu privire la cele expuse anterior.
Astfel, otrivit p. art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.22 din OUG nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, s-a renunțat la condiția potrivit căreia asigurătorul plătea numai în măsura în care persoanele fizice sau juridice păgubite nu fuseseră despăgubite de asigurat.
De asemenea, art.57 din Lege a fost și el abrogat prin art. I pct. 24 din nr.OUG 61/2005.
În consecință, față de noile prevederi legale în materie, nu se mai poate susține că răspunderea asigurătorului are un caracter subsidiar față de cea a asiguratului, cel dintâi putând fi obligat direct la repararea prejudiciului, ca urmare a producerii riscului asigurat.
Or, aceste din urmă aspecte trebuie reținute la stabilirea răspunderii asigurătorului în prezenta cauză, din moment ce este vorba de un contract de asigurare încheiat după data intrării în vigoare a OUG nr. 61/2005 [ 10.08.2005 ].
În consecință, față de cele de mai sus, în baza art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul-inculpat și apelanta-parte responsabilă civilmente SC de Taxi SRL.
Împotriva acestei decizii, în termen, au formulat recurs inculpatul și partea responsabilă civilmente SC de Taxi "" SRL, fără a arăta motivele de recurs.
Cu prilejul dezbaterilor în recurs, inculpatul, prin apărător din oficiu, invocat incidența, în cauză, a cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit.1Cod procedură penală cu referire la art. 18 Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De asemenea, a invocat același caz de casare și în ceea ce privește soluționarea laturii civile, solicitând înlăturarea pretențiilor civile formulate de către partea civilă.
Examinând hotărârile recurate în raport cu cazul de casare invocat, dar și din oficiu conform art.3859alin.3 din Codul d procedură penală, Curtea, constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 2 din Codul d procedură penală, cazul de casare prevăzut la pct. 18 al art. 3859alin. 1 din Codul d procedură penală poate fi invocat și cu privire la soluționarea laturii civile dacă eroarea gravă de fapt comisă a condus la pronunțarea unei soluții diametral opuse probelor administrate, și anume de admitere sau respingere a acțiunii civile.
Cu privire la soluționarea laturii penale, pentru a fi incident cazul de casare invocat, Curtea ar trebui să constate existența unei erori grave de fapt, materializată în pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului care să fie în contradicție cu situația de fapt reținută și cu conținutul real al probelor administrate.
Prin urmare, ar putea exista eroare gravă de fapt dacă între situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și soluția pronunțată se constată că sunt contradicții rezultate fie din ignorarea de către instanțe a unor aspecte evidente care ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține, fie soluția se bazează pe probe inexistente, ori este contrazisă de considerentele hotărârii.
Așadar, pentru a stabili dacă în cauză este incident cazul de casare menționat, Curtea se limitează la a verifica concordanța dintre situația de fapt reținută de instanță și conținutul real al probelor și dintre acestea și soluția pronunțată și nu judecă din nou cauza, astfel cum procedează instanța de apel.
Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de fond și cea de apel, interpretând coroborat materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul - verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, raportul de expertiză medico legală nr.A 1/13878/2006, declarația martorului, acte medicale și raport de expertiză judiciară nr.1511/21.02.2007 au concluzionat că fapta inculpatului care la data de 17.06.2006, pierzând controlul volanului mașinii de serviciu pe care o conducea (cu număr de înmatriculare B-38-), a lovit-o cu partea din față a autoturismului pe partea vătămată, care se deplasa pe trotuarul străzii -, cu strada - -, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat 200 de zile de îngrijiri medicale, invaliditate de gradul I și infirmitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
Așadar, examinând cauza în limitele menționate, Curtea constată că nu există nici o contradicție între cele reținute prin hotărârea de condamnare a inculpatului și probele administrate, starea de fapt reținută prin hotărârile atacate fiind rezultatul aprecierii probelor de către instanțe, fără vreo ignorare sau denaturare a acestora.
În procesul de evaluare a pericolului social, instanțele de fond și de apel au apreciat că mprejurările comiterii faptei demonstrează că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, conduita anterioară bună a inculpatului nefiind de natură să infirme această concluzie.
motivele de apel, inculpatul a solicitat, de fapt, o reapreciere a probelor, evaluate în fond și în apel, și anume a cerut Curții să dea o interpretare proprie asupra împrejurărilor în care fapta a fost comisă, respectiv asupra circumstanțelor producerii accidentului de circulație. De asemenea, a solicitat să se dea o mai mare eficiență împrejurării că a avut o conduită anterioară bună și să se reaprecieze cu privire la pericolul social în sensul de a se constata că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Cu toate acestea, inculpatul nu a invocat aspecte controversate, esențiale și evidente ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția dispusă, nu a învederat că instanțele ar fi ignorat sau ar fi denaturat unele probe cu consecința pronunțării unei hotărâri de condamnare nelegale.
Se impune a se preciza că eroare de fapt, ce ar trebui constată pentru a fi incident cazul de casare invocat, nu poate fi confundată cu greșita apreciere a probelor, întrucât posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate este recunoscută numai pentru instanța de apel prin dispozițiile art. 378 alin. 2 din Codul d e procedură penală, nu și pentru cea de recurs, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.
Prin urmare, existența erorii de fapt nu se poate determina prin reaprecierea probelor administrate de către instanța de recurs, dacă din compararea conținutul acestora cu situația de fapt reținută de instanță, nu rezultă o discordanță evidentă, neîndoielnică.
În consecință, Curtea constată că instanțele au analizat prin coroborare întreg probatoriul administrat, fără a-l denatura sau a nesocoti conținutul vreunei probe, iar soluția de condamnare a inculpatului este în concordanță cu situația de fapt reținută și cu ceea ce rezultă, în mod evident, din probatoriul administrat, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 din Codul d e procedură penală.
Totodată, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. art. 3859alin. 1 pct. 18 din Codul d procedură penală, și cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei solicitând respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă.
În fața instanței de fond, inculpatul a arătat că este de acord să le despăgubească pe părțile civile, în măsura în care pretențiile materiale vor fi dovedite și în măsura în care va dispune de fonduri suficiente.
În ceea ce privește dovedirea acțiunilor civile au fost audiați martorii și, propuși de partea civilă și au fost depuse înscrisuri, respectiv, adeverințe de salariu de la locul de muncă al părții civile, decizii asupra capacității de muncă și decizia privind acordarea pensiei de invaliditate.
De asemenea, instanțele au constatat că partea civilă a dovedit existența și întinderea prejudiciului material provocat prin fapta ilicită a inculpatului, în speță 24.000 lei, reprezentând următoarele: 15.000 lei - cheltuieli suplimentare suportate ca urmare a celor 11 intervenții chirurgicale, cheltuieli cu alimentația suplimentară la recomandarea medicilor, medicamente procurate din fonduri proprii, cheltuieli cu deplasarea soției de la domiciliu la spital de cel puțin 2 ori pe zi; suma de 9000 lei reprezentând diferența între salariul pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost în imobilizat și indemnizația de concediu medical.
Din examinarea hotărârilor recurate rezultă că instanțele au analizat probele administrate în dovedirea prejudiciului suferit de partea civilă și au stabilit, prin apreciere, un anumit cuantum al despăgubirilor materiale, așa încât instanța de recurs nu mai poate cenzura aprecierea probelor, așa cum a fost realizată la instanța de fond și în apel.
În consecință, Curtea constată că instanțele au analizat prin coroborare întreg probatoriul administrat în soluționarea laturii civile, fără a-l denatura sau a nesocoti conținutul vreunei probe, iar soluția de admitere, în parte, a acțiunii civile formulate de partea civilă este în concordanță cu ceea ce rezultă, în mod evident, din probatoriul administrat.
Totodată, nici cuantumul daunelor morale nu poate fi cenzurat în cadrul cazului de casare anterior menționat întrucât vizează chestiuni de apreciere, de evaluare, care exced examinării în calea de atac a recursului.
Cu privire la recursul formulat de partea responsabilă civilmente SC de Taxi "" SRL, Curtea constată că acesta nu a fost motivat. Cu toate acestea, examinând hotărârile recurate a constatat că nu este incident în cauză vreunul dintre cazurile de casare care ar fi putut fi luat în considerare din oficiu.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constată că recursurile formulate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC de Taxi "" SRL sunt neîntemeiate urmând a fi respinse.
În conformitate cu dispozițiile art.192 alin. 2 și art. 193alin.1, 2 și 4 Cod procedură penală, va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, din care 200 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților, precum și la plata sumei de 1750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă, în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Totodată, va obliga recurenta-parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă, precum și la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și partea responsabilă civilmente SC de Taxi "" SRL împotriva deciziei penale nr.575 A/28.10.2009 pronunțată de către Tribunalul București -Secția I penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, din care 200 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților, precum și la plata sumei de 1750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă, în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Obligă recurenta-parte responsabilă civilmente la plata sumei de 1750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă, precum și la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
ta
Red.SC-18.02.2010/Dact.EA-26.02.2010/25.03.2010/2ex
- Jud.
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată
