Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 385/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 385/
Ședința publică din 3 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 423/A/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- privind pe inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat, asistat de avocat ales, lipsă partea vătămată-intimată, reprezentată partea responsabil civilmente Regia Autonomă de Transport T de, nereprezentate partea civilă-intimată Spitalul Clinic Județean de Urgență T și intimata SC"" SA.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se procedează la audierea inculpatului, după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și reținerea culpei inculpatului, din probe rezultând săvârșirea infracțiunii de către inculpat. Precizează că din declarația martorei, precum și din procesul-verbal încheiat la fața locului rezultă legătura de cauzalitate dintre acțiunea de închidere a ușilor autobuzului și fractura de femur a victimei În cazul în care nu se va reține vinovăția inculpatului, solicită achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. d
C.P.P.Apărătorul ales al inculpatului-intimat, avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârilor de achitare, arătând că procesul-verbal de cercetare la fața locului a fost încheiat ulterior producerii accidentului, făcând trimitere la doi martori asistenți. Primul martor nu a urmărit cu privire ce se întâmplă, ci doar a auzit strigătele călătorilor și a văzut-o pe victimă întinsă pe o pătură, iar victima a fost cea care a relatat că i-a fost prins piciorul la ușă. C de-al doilea martor susține că partea vătămată a fost surprinsă la închiderea ușilor, dar în fața instanței a declarat că nu a văzut nimic, ea asistând doar ulterior, la efectuarea măsurătorilor. C de-al treilea martor a declarat că ușa s-a închis în spatele său și a văzut victima căzută pe scările autobuzului, cu piciorul sub ea. Totodată evidențiază faptul că din raportul medico-legal nu rezultă nici un răspuns concret, ci doar că leziunile au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure.
Reprezentantul părții responsabile civilmente, consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor de achitare, considerând că în cazul de față, conform probatoriului nu se poate proba că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii. În subsidiar solicită obligarea asigurătorului SC""SA la plata sumelor cu care Spitalul Județean T s-a constituit parte civilă.
Inculpatul-intimat, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1322/22.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.09.1961 în localitatea, județul T, studii 10 +1,6 clase, conducător auto, stagiul militar satisfăcut, cetățean român, domiciliat în T,-,.3, județul T, fără antecedente penale, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
S-a luat act că numita nu participă în procesul penal nici în calitate de parte vătămată și nici în calitate de parte civilă.
În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului - proces-verbal de cercetare la fața locului (filele 5 - 7 dosar UP); raport de expertiză medico-legală (fila 25 - dosar UP); declarație învinuit (filele 10-12 - dosar UP ); dovada testării inculpatului cu aparatul etilotest (fila 11 dosar UP), declarațiile martorilor, OG, (filele 13-20 - dosar UP, filele 65, 73, 74 dosar instanță)); fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 16 - dos.9104/325); declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată (fila 51 - dos-); raport suplimentar de expertiză medico-legală (fila 78 dosar -) instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul este angajat al T în calitate de conducător auto. În data de 12.12.2005, în jurul orelor 13.45, a condus pe linia 7 din T, autobuzul marca "", cu nr. de înmatriculare -, pe str. - -, din direcția str. - - spre B-dul Numita, în vârstă de 82 de ani, călătorea în autobuzul condus de inculpat. Ajungând în stația "Calea ", inculpatul a oprit autobuzul pentru a urca și coborî călătorii. Numita s-a deplasat spre ușile autobuzului cu intenția de a coborî, însă a alunecat și a căzut pe scări, fracturându-și piciorul stâng la nivelul femurului. Fiind avertizat verbal de ceilalți călători, inculpatul nu a mai deplasat autovehiculul din stație, a deschis ușile de acces și a ajutat victima să se așeze pe o pătură, iar apoi, folosind un telefon mobil, a chemat o ambulanță. Victima a fost internată în data de 12.12.2005 în secția de Ortopedie Ia S pitalului Județean T cu diagnosticul fractură cominutivă cu deplasare femur stg. operată, cardiopatie ischemică, fiind externată în stare "vindecat chirurgical" în data de 06.01.2006.
În data de 29.01.2006, orele 2100, numita a fost internată în Spitalul Clinic nr.4, unde a decedat la scurt timp de la internare (orele 2120) prin stop cardio-respirator iresuscitabil.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.866/07.07.2006 întocmit de IML T (fila 25 dosar UP) numita a prezentat leziuni de violență ce pot data din 12.12.2005 și s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de circulație în condițiile stabilite de anchetă. Numărul de zile de îngrijiri medicale în situația unei evoluții favorabile ar fi fost de 90 zile. Totodată se precizează că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între trombembolia pulmonară care a cauzat decesul și leziunile suferite de victimă.
Prin rechizitoriu s-a afirmat că leziunile suferite de numita în data de 12.12.2005 sunt rezultatul acțiunii culpabile a inculpatului, susținându-se următoarea ipoteză: în momentul în care inculpatul a acționat comanda de închidere automată a ușilor nu s-a asigurat că au coborât și urcat toți pasagerii, astfel încât piciorul stâng al victimei a fost prins și comprimat de ușile autovehiculului determinând fracturarea acestuia.
S-a considerat de către prima instanță că probele administrate în procesul penal au infirmat o atare ipoteză, dovedind inexistența acțiunii inculpatului de natură să determine vătămarea corporală a victimei, a apreciat instanța de fond.
Martora (fila 65) a precizat că s-a aflat în același autobuz cu care se deplasa victima și a coborât în stația de pe strada - -. După ce a coborât în stație, iar ușile s-au închis, a observat cum ușile s-au deschis și a văzut o femeie mai în vârstă care era căzută pe scările autobuzului cu piciorul stâng prins sub corp, fără ca acesta să fie prins între ușile autobuzului. Martora a menționat totodată că inculpatul nu s-a grăbit atunci când a acționat comanda de deschidere și închidere a ușilor, așteptând ca toți călătorii să coboare. Din momentul în care martora a coborât și până când victima a fost întinsă pe pătură de către inculpat, acesta din urmă nu a deplasat autobuzul.
Martora (fila 73), aflată și ea în același autobuz cu victima, nu a văzut când a coborât și nu cunoaște contextul în care s-a produs fractura de la piciorul victimei. A auzit cum persoane aflate în stație îi cereau șoferului să oprească, iar acesta a oprit imediat. Când a coborât în stație martora a observat-o pe numita și a văzut faptul că aceasta avea o fractură la un picior.
Martora OG, în declarația dată în fața instanței de judecată (fila 74), a menționat că nu a fost prezentă la producerea evenimentului, ci a fost solicitată de către organele de poliție să ajute și să asiste la măsurătorile efectuate la locul accidentului. A precizat totodată că declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 15, 16 dosar UP) nu reprezintă declarațiile sale reale, întrucât nu a fost prezentă la locul accidentului, astfel cum s-a scris în acele declarații. Declară faptul că a semnat acele declarații doar la insistențele polițistului care a instrumentat cazul.
Pentru a verifica ipoteza avansată prin rechizitoriu, în faza de cercetare judecătorească s-a dispus completarea expertizei medico-legale în vederea stabilirii mecanismului de producere a fracturii, respectiv dacă comprimarea mecanică a piciorului între ușile autobuzului era de natură să producă această leziune.
În raportul de expertiză medico-legală nr.1312/28.05.2007 (fila 78) întocmit de IML T s-a menționat că, întrucât din punct de vedere medical nu există elemente obiective privind o eventuală zdrobire de părți moi la nivelul focarului de fractură, fapt ce ar pleda pentru comprimarea membrului inferior între ușile autovehiculului, comisia nu se poate pronunța cu certitudine asupra mecanismului de producere a fracturii, dar nu este exclusă și o eventuală cădere și lovire de corpuri dure.
Prin urmare, sub aspect medico-legal s-a considerat că există insuficiente elemente probatorii care să susțină ipoteza comprimării (strivirii) membrului inferior stâng al victimei între ușile autobuzului. Pe de altă parte, s-a reținut că nu este exclusă posibilitatea ca fractura să se datoreze căderii victimei și lovirii de corpuri dure, ipoteză de altfel avansată și de martora oculară. Această posibilitate a fost apreciată real de către instanța de judecată în contextul coroborării constatărilor medico-legale cu declarațiile martorilor audiați în cauză, ținându-se cont și de alte două elemente, și anume vârsta victimei (82 de ani) și condițiile de timp în care a avut loc evenimentul (pe perioada iernii - 12.12.2005).
Avându-se în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că fapta nu a fost săvârșită de inculpat, în baza art. art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c din C.P.P. întrucât prima instanță a reținut în mod greșit că fapta nu a fost săvârșită de inculpat și că nu există suficiente elemente probatorii care să susțină ipoteza comprimării membrului inferior stâng al victimei între ușile autobuzului, deoarece din probe rezultă o legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului care nu s-a asigurat suficient în momentul închiderii ușilor și căderea victimei pe scările autobuzului.
Prin decizia penală nr. 423/A din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. fost respins ca nefundat apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1322/22.06.2007 pronunțată de Judecătoira T în dosar nr-.
În cadrul cercetării judecătorești în apel Tribunalul Timișa audiat inculpatul, iar acesta și-a menținut declarațiile și a susținut nevinovăția sa.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma criticilor aduse acesteia prin motivele de apel precum și din oficiu în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 din C.P.P. instanța de apel a concluzionat că prima instanță a făcut o analiză atentă și amănunțită a probelor administrate în cauză, stabilind corect starea de fapt și nevinovăția inculpatului, inexistența culpei acestuia, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin 2, 4.Cod Penal fiind temeinică și legală.
S-a reținut că în mod greșit Parchetul a susținut că martora a văzut momentul în care victima se îndrepta spre coborâre, când încă din primele declarații aceasta susține,eu personal nu am văzut momentul în care a fost prinsă cu ușa numita, iar cele pe care le declar sunt adevărate întrucât așa mi-a spus ,(fila 13. UP) și în această declarație că după ce a auzit lumea strigând la șofer să deschidă ușile, a coborât din autobuz și a,văzut că femeia prinsă între uși a fost dată jos,fiind singura care susține această variantă,deoarece toți ceilalți martori susțin că piciorul nu a fost prins între uși, iar martora martor ocular care a coborât din autobuz în fața victimei și se afla în stație în momentul deschiderii ușilor declară că era pe scări cu piciorul stâng sub ea și nu este posibil ca victima să-și fi tras piciorul după ce a fost prins în ușa autobuzului.
Inculpatul a redeschis ușile urmare a strigătelor călătorilor din autobuz și nu a celor prezenți în stație.
De asemenea, s-a reținut că procesul verbal a fost întocmit la fața locului fiind semnat de doi martori dar consemnările făcut în el sunt contestate de martora OG (fila 74 dos, UP) una din semnatare și care susține că nu a fost prezentă cînd s-a produs accidentul, dar a fost solicitată să asiste la măsurători, iar susținerile privind modul de desfășurare al faptelor la scris la dictarea polițistului și a semnat procesul verbal la sugestia și insistența acestuia.
Instanța de apel a constatat că la data întocmirii procesului verbal inculpatul a declarat că a deschis ușile la solicitarea călătorilor, situația fiind reală, dar nu că nu s-a asigurat când a închis ușile, acestea fiind concluziile celui ce a întocmit actul.
S-a considerat că din raportul de expertiză medico legală (fila 78 dosar primă instanță), a rezultat că, din punct de vedere medical nu avem elemente obiective privind o eventuală zdrobire a părții moi la nivelul focarului de fractură, fapt ce ar pleda pentru comprimarea membrului între ușile autovehiculului nu ne putem pronunța cu certitudine asupra mecanismului de producere al fracturii, dar nu este exclusă și o eventuală cădere și lovire de corpuri dure. iar aceste concluzii coroborate cu declarațiile celor trei martore analizate deja, singurele audiate în cauză nu fac dovada unei legături de cauzalitate între acțiunea inculpatului de a închide ușile autobuzului și căzătura victimei care a determinat fractura, în lipsa unei declarații a victimei deși decesul acesteia s-a produs la un interval destul de mare de la data producerii fracturii.
Apropierea dintre cele două momente cel al căderii victimei și acela al închiderii ușilor de inculpat nu a putut conduce automat instanța de apel la concluzia unei legături de cauzalitate.
Împotriva decizie penale nr.423/A/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, recurs înregistrat la Curtea de Apel la data de 12.02.2008.
În motivarea recursului se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale și a sentinței penale și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă deoarece chiar și inculpatul a declarat că, din spusele victimei a înțeles că aceasta și-a prins piciorul în momentul în care a închis ușile, intenționând să coboare din autobuz, în acest sens fiind și depoziția martorei căreia victima i-a spus că și-a prins piciorul la ușă, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre acțiunea de închidere a ușilor autobuzului și fractura de femur a victimei. Mai mult, se solicită luarea în considerare și a procesului verbal de cercetare la fața locului în care se consemnează că inculpatul nu s-a asigurat în momentul închiderii ușilor accidentând-o grav pe victimă.
În subsidiar se solicită schimbarea temeiului de drept al achitării din art.10 lit.c în art.10 lit.d pr.pen. raportat la motivarea oferită de instanțe în privința lipsei vinovăției inculpatului.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că decizie atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat.
Conform dispozițiilor art. 345 alin. 2.C.P.P. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin. 2.C.P.P. lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate; iar principiul aflării adevărului, consacrat de art 3.C.P.P. impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În același timp, conform art. 65 din Codul d e procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată și, consecutiv art. 66 din Codul d e procedură penală instituie dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție. Conform dispozițiilor art. 52.C.P.P. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo).
Principiile sus menționate au fost aplicate în speță atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, ambele efectuând o analiză completă și judicioasă a probatoriului administrat în cauză, evaluare pe care instanța de recurs și-o însușește ca fiind corectă. Pentru stabilirea vinovăției inculpatului, în cursul urmăririi penale au fost audiați trei martori ale căror depoziții nu pot fundamenta pronunțarea unei hotărâri de condamnare. Astfel, martora (fila 73 dosar fond) relatează aspecte pe care i le-ar fi spus victima în sensul că piciorul i-a fost prins la ușa autobuzului, victima intenționând să coboare din mijlocul de transport în comun fără însă ca această martora, care a ocupat în autobuz locul de lângă victimă să surprindă direct și nemijlocit această activitate care se reține în sarcina inculpatului, în calitatea sa de șofer al autobuzului. Martora arată în mod clar că, deși se afla în autobuz nu și-a îndreptat privirea spre victimă în momentul în care aceasta s-a îndreptat spre coborâre și de aceea nu a văzut. Situația martorei este OG mai delicată deoarece în cursul urmăririi penale, se reține că aceasta a văzut-o pe victimă având piciorul prins la ușa autobuzului, pentru ca în fața instanței de fond, audiată fiind partea la termenul de judecată din 23.04.2007-fila 74- să declare că a fost solicitată de către organele de poliție să asiste la măsurătorile efectuate ulterior și că nu a participat la accidentul petrecut, dar a semnat declarațiile la presiunea organului de urmărire penală. Este de remarcat că mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau martorului, instanța poate să considere dacă declarațiile acestora sunt contradictorii că doar una din ele este expresia adevărului, celelalte fiind motivat înlăturate. Instanța va reține că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, sens în care va înlătura ca necorespunzătoare adevărului depoziția martorei dată OG în cursul urmăririi penale. Martora, singura martoră care a perceput direct și nemijlocit accidentul arată- fila 65 dosar fond-că, după ce a coborât din autobuz a auzit un strigăt în spatele său remarcând ușile închise, care după un timp s-au deschis și astfel a observat-o pe victima căzută pe scări, cu piciorul stând prins sub corp. Aceeași martoră, pasageră în autobuz, a explicat, în viziunea sa, mecanismul producerii accidentului și care consta în aceea că podeaua autobuzului și scările erau umede fiind astfel posibilă alunecarea victimei înainte de ajunge la ușa autobuzului și care ar explica și leziunile pe care le prezenta victima. Este de amintit și conduita inculpatului care a luat victima de pe scări și a întins-o pe o pătură precum și vârsta părții vătămate în momentul accidentului-82 ani. În sprijinul nevinovăției inculpatului stă și expertiza medico-legală întocmită și care nu pledează pentru comprimarea membrului inferior între ușile autovehiculului. Față de cele mai sus prezentate, Curtea apreciază că nu există suficiente elemente care să conducă la stabilirea vinovăției inculpatului care beneficiază, în acord cu dispozițiile CEDO reflectate și în cauza Minelli, de prezumția de nevinovăție consacrată de art.66 pr.pen.
Astfel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 423/A/17.12.07 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar 9104/325/06.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva deciziei penale nr. 423/A/17.12.07 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar 9104/325/06.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.
Tehnored.CU - 09.04.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
