Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 437/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.437
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Mihai Viorel
- - -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 03 martie 1982, domiciliat în comuna Banului, județul B, împotriva deciziei penale nr.151 din data de 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost admis recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.73 din data de 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, pe care a desființat-o în parte, în latură civilă și a înlăturat obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, menținând restul dispozițiilor sentinței.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G, reprezentând onorariu avocat ales.
Prin sentința penală nr.73 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă comisă la data de 04 octombrie 2007.
În temeiul disp.art.71 Cod penal, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.
Conform art.81 penal, s-a dispus de către prima instanță, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni, prev.de art.81 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, cu referire la art.83 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța va dispune revocarea suspendării condiționate, urmând ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa care nu se contopește cu pedeapsa aplicată prin noua infracțiune.
În temeiul art.71 alin.ultim Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev.de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile G suma de 2.051 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli cu tratamentul medical,
1.527 lei reprezentând contravaloare reparații motocicletă și suma de 10.000 lei daune morale.
În baza art.193 Cod procedură penală, inculpatul a mai fost obligat să plătească părții vătămate suma de 72 lei cheltuieli de transport și 700 lei onorariu avocat.
Conform art.84 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile, iar în temeiul art.191 Cod procedură penală, a fost obligat la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei onorariu expert.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat ales din Baroul Buzău, conform împuternicirii avocațiale nr.39/2009 aflată la fila 14 dosar, lipsă fiind intimatul - parte civilă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură s-au depus la dosar note scrise înregistrate sub nr.11851/15.06.2009 (filele 10 - 11 dosar) formulate de intimatul - parte civilă G și motive de recurs înregistrate sub nr.12027/17.06.2009 (fila 15 dosar) formulate de recurentul - inculpat.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, a arătat că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, critică hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie atât în latură penală cât și în latură civilă.
Cu privire la latura penală a cauzei a susținut că nu s-a reținut culpa comună la săvârșirea evenimentului rutier, deoarece în momentul în care acesta a vrut să traverseze DN 85 oprit atelajul, s-a asigurat că nu circulă nici un autovehicul atât dinspre B cât și dinspre U, și a început traversarea.
A mai susținut că acest fapt a fost dovedit prin depoziția martorului care a precizat că înaintea traversării inculpatul a oprit în vederea asigurării și în momentul impactului acesta a suferit anumite daune, atelajul fiindu-i distrus, iar calul a decedat.
Totodată, a precizat că și din depoziția părții vătămate rezultă faptul că acesta nu a fost atent când a circulat cu motocicleta, motivând că a fost orbit de un autovehicul care circula din sens invers și că nu a văzut atelajul.
În ceea ce privește latura civilă, a menționat că instanțele anterioare au stabilit o evaluare prea mare a motocicletei avariate și deși în cadrul procesului partea vătămată a cerut o expertiză, aceasta s-a efectuat și a criticat-o, a formulat și obiecțiuni, dar nu i-au fost admise.
De asemenea, a mai arătat că a criticat respectiva expertiză întrucât a fost efectuată empiric, neindicându-se nici un act normativ din care să rezulte prețurile anumitor piese, iar expertul desemnat în cauză nu a ținut cont de obiectivele stabilite de instanță și nici de procesul verbal întocmit de organele de poliție la fața locului.
Față de motivele mai sus enunțate, solicită instanței admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru o justă soluționare, invocând disp.art.385/9 pct.10, art.334 și art.385/12 pct.2 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului declarat de inculpat, deoarece potrivit disp.art.385/1 lit.d/1 Cod procedură penală, sentințele pot fi atacate cu recurs, iar Tribunalul Buzăua soluționat deja recursul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.73 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Buzău prin decizia penală nr.151/16aprilie 2009.
Inculpatul având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 73 din 26.01.2009 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr- inculpatul, a fost condamnat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (faptă comisă la data de 4.10.2007).
În temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus de către prima instanță, suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni, prev. de art. 81 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, în referire la art. 83 Cod penal, i-a fost atrasă atenția inculpatului că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța va dispune revocarea suspendării condiționate, urmând ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa care nu se contopește cu pedeapsa aplicată prin noua infracțiune.
În baza art. 71 alin. ultim Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
De asemenea, instanța de fond a obligat inculpatul să plătească părții civile G suma de 2051 lei despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli cu tratamentul medical, 1527 lei reprezentând contravaloare reparații motocicletă și suma de 10.000 lei daune morale, iar în baza art. 193 Cod procedură penală a fost obligat să-i plătească părții vătămate suma de 72 lei cheltuieli de transport și 700 lei onorariu avocat.
În baza art. 84 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile, iar în baza art. 191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la 900 lei cheltuieli judiciare, din care 500 lei onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 4.10.2007, în jurul orelor 20.15, partea vătămată G se deplasa cu motocicleta marca, cu nr. de înmatriculare - pe DN 85 dinspre B către B, iar la km 87+30 m, între localitatea și, pe raza comunei Banului a fost implicat într-un eveniment rutier, deoarece un atelaj condus de inculpatul, la ieșirea de pe un drum lateral, încercând să traverseze drumul național, nu i-a acordat prioritate de trecere.
condus de inculpat nu era prevăzut cu niciun sistem de iluminare sau semnalizare, iar inculpatul nu purta vestă reflectorizantă.
În urma impactului a rezultat rănirea părții vătămate G care a fost internat în Spitalul Județean B în perioada 4-12.10.2007 în Secția Ortopedie conform foii de observație nr. 30937.
Din certificatul medico-legal 1043 din 19.11.2007 eliberat de B, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni traumatice "luxație genunchi stâng și plăgi escoriate gamba dreaptă" care au necesitat 24-25 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunile nu i-au pus viața în primejdie.
Instanța de fond a reținut că inculpatului îi revine culpa exclusivă în producerea evenimentului rutier în condițiile în care nu a acordat prioritate de trecere deși avea această obligație deoarece a intrat de pe un drum lateral pe un drum lateral și pe de altă parte nu avea echipat atelajul cu sisteme de iluminare sau semnalizare și nu purta vestă reflectorizantă, încălcând astfel dispozițiile art.56 din nr.OUG 195/2002 și art. 165 alin.1 lit.b și g din Regulamentul pentru aplicarea nr.OUG 195/2002.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul, aducând prin apărătorul ales, dar și în motivele de recurs depuse la dosar, critici sentinței atacate în latură civilă. Astfel, recurentul susține că instanța de fond în mod greșit l-a obligat la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale atâta vreme cât partea vătămată în momentul constituirii ca parte civilă a precizat expres că nu dorește și daune morale.
În legătură cu despăgubirile civile acordate, critica se referă la cuantumul acestora, în sensul că expertiza efectuată în cauză nu a ținut cont de constatările din procesul verbal întocmit de organul de poliție referitoare la pagubele suferite de partea vătămată la motocicleta pe care acesta o conducea. Solicită reducerea acestor daune în proporție de având în vedere și situația că partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului, din declarațiile acesteia rezultând că nu a observat căruța cu care se deplasa recurentul, deși din probatoriile administrate rezultă că un martor aflat în căruță a efectuat semnale luminoase din brichetă în momentul pătrunderii în intersecție.
Prin decizia penală nr. 151 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Buzăua admis recursul inculpatului, împotriva sentinței penale nr. 73 pronunțată de Judecătoria Buzău la data de 26.01.2009 în dosarul nr-.
A desființat în parte, în latură civilă sentința atacată și a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea civilă, menținând restul sentinței.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzăua reținut că, din declarația părții vătămate G de la fila 10 din dosarul de fond, în momentul constituirii ca parte civilă aceasta nu a solicitat și daune morale, solicitând doar despăgubiri civile constând în contravaloarea reparațiilor necesare la motocicleta proprietatea sa.
Acordând 10.000 lei cu titlu de daune morale în aceste condiții, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității care guvernează latura civilă a procesului penal, pronunțând în acest sens o soluție nelegală.
În ceea ce privește despăgubirile civile acordate, tribunalul a constatat că acestea au fost în mod corect stabilite la suma de 2.051 lei reprezentând cheltuielile cu tratamentul medical și 1.527 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor la motocicletă.
Într-adevăr, așa cum rezultă din actele depuse la dosar la filele 69-75, completate cu declarația martorei, partea vătămată a făcut cheltuieli cu îngrijirea sa medicală în cuantumul stabilit de instanța de fond, cu referire la proteza mobilă, cârjele achiziționate, medicamentele cumpărate și ședințele de fizioterapie efectuate.
Cheltuielile necesare reparării motocicletei proprietatea părții vătămate au fost stabilite prin expertiza întocmită de expertul G, care, în momentul stabilirii cuantumului de 1.527 lei a avut în vedere avariile constatate la motocicletă prin procesul verbal de constatare al organelor de poliție, starea motocicletei raportată la anul fabricației precum și valoarea pieselor de schimb care urmau să fie înlocuite.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, susținând că acestea sunt netemeinice și nelegale, întrucât trebuia să se rețină culpa comună la săvârșirea evenimentului rutier.
Cu privire la latura civilă a susținut că instanțele anterioare au stabilit despăgubiri materiale mai mari față de c/val. de exemplu a motocicletei avariate și de asemenea expertiza efectuată în cauză este criticabilă, nefiind de acord cu concluziile acesteia.
Se solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru o justă soluționare.
Curtea verificând hotărârile atacate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a cererii de recurs, constată că recursul este inadmisibil, așa cum se va arăta în continuare:
Prin sentința penală nr. 73 din 26.01.2009, Judecătoria Buzău, în temeiul art. 184 al.1 și 3 - vătămare corporală din culpă, a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 9 luni închisoare.
Conform art. 184 alin.5 pentru aceste fapte, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ceea ce în cauza de față nu s-a făcut.
acestei sentințe a declarat apel inculpatul, iar instanța de control judiciar a considerat cererea formulată ca fiind recurs, ținând seama de dispozițiile art. 385/1 lit.1/1 pr.penală și soluționând cererea a emis decizia nr. 151 din 16.04.2009, la care am făcut referire.
Inculpatul, la data de 29.04.2009, a formulat recurs la decizia de recurs sus menționată.
Având în vedere disp.art. 385/1 lit.1/1 pr.penală, recursul declarat împotriva deciziei prin care instanța de recurs a soluționat cauza este inadmisibil, întrucât deciziile pronunțate de instanța de recurs nu pot fi atacate cu recurs.
Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.a pr.penală, urmează să respingă recursul declarat de inculpatul, ca inadmisibil.
Văzând și disp.art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03 martie 1982, domiciliat în comuna Banului, județul B, împotriva deciziei penale nr.151 din data de 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Ion Stelian Mihai Viorel
Grefier,
Fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de,
grefier șef secție,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.06.2009
nr- Judecătoria Buzău
nr- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Ion Stelian Mihai Viorel