Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 510/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.510/R/2009
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Rus Claudia
JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Pușcaș Mircea
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de părțile civile recurente - domiciliat în S M,-, județ M și - domiciliată în S M,-/19,. 4, Județ M, inculpatul recurent - domiciliat în S M,-, Județ S M și terțul asigurator recurent SC ROMÂNEASCĂ - INSURANCE SA - cu sediul în S M--5, județ S M, împotriva deciziei penale nr.71/A din 17 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, decizie prin care s-a desființat în parte, pe latura civilă, sentința penală nr.18 din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art.184 alin.2 și 4 alin. 4/1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent lipsă, avocat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.5063/26.10.2009, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind părțile civile recurente, terțul asigurator recurent Românească A - Vienna Insurance și partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul inculpatului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de recalificare a infracțiunilor pentru care a fost condamnat de către prima instanță. Pe fond, a solicitat casarea și modificarea hotărârilor recurate și rejudecând cauza a se dispune achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. b Cod de procedură penală, întrucât accidentul de circulație nu s-a produs din culpa sa. Inculpatul a susținut, în esență, în motivele sale, că unicul vinovat de producerea accidentului de circulație și implicit a pagubelor materiale și morale este conducătorul auto de pe autoturismul marca, întrucât nu a respectat prevederile art.161 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, în sensul că acesta, a intrat în depășirea autoturismului său, fără a se asigura, deși a semnalizat din timp intenția de a schimba direcția de mers spre stânga. Cu privire la reținerea împrejurării că a comis săvârșirea infracțiunilor în stare de ebrietate, solicită a se constata că la dosarul cauzei nu există nici o probă administrată. Mai mult, după producerea accidentului, la cca 15 minute, sosind la locul accidentului agentul de circulație și nesesizând că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice i-a cerut să efectueze trei curse cu mașina sa la Poliția și Spitalul din localitatea Susținerea sa se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit de Institutul de medicină Legală "Dr. Minovici" B care relevă că în condițiile în care nu există date privind cantitățile de băuturi alcoolice consumate de către inculpat și intervalul de consum, nu se poate face o apreciere asupra alcoolemiei maxime pe care inculpatul ar fi putut-o realiza și nici asupra orei la care aceasta putea fi atinsă, rezultatul de 1,05 %o alcool în sânge având o valoarea strict teoretică. Față de cele arătate precum și pentru motivele invocate pe larg în scris, solicită admiterea recursului, cu obligarea la plata onorariului din oficiu.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor penale și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
Apărătorul inculpatului recurent cu privire la recursul declarat de părțile civile recurate solicită a fi respinse pentru motivele invocate în scris.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele;
Prin sentința penală nr.18/25.01.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, în baza art.334 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 al.2 și 4 Cod penal și vătămare corporală din culpă prevăzute de art.184 al.1 și 4 Cod penal cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal în infracțiunile de: vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 al.2,al.4 și al.4 ind.1 cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 al.1 teza II, al.3 și al.4 indice 1 Cod penal și vătămare corporală din culpă prevăzute de art.184 al.1 teza 1, teza II,al.3 și al.4 indice 1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal.
În baza art.184 al.2,al.4 și al.4/1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit."a" și art.76 lit."d" Cod penal a fost condamnat inculpatul, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art.184 al.1 teza II, al.3 și al.4/1 penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă la pedeapsa de 3 luni închisoare; în baza art.184 al.1 teza II, al.3 și al.4/1 penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă la pedeapsa de 3 luni închisoare; urmând ca în baza art.33 lit."b" și art.34 lit."b" penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de:
- 6 luni închisoare.
În baza art.71 penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit."a" teza II și lit."b" penalși în baza art.81 penal și art.71 al.5 penal s-a dispus suspendarea condiționată executarea pedepselor aplicate inculpatului.
În baza art.82 penal s-a stabilit termen de încercare a inculpatului 2 ani și 6 luni, iar în baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art.14 cu aplicarea art.998 cod civil și art.54 din 136/1995 a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă delictuală Românească Sucursala S M să plătească părții civile - Spitalul Municipal SMs uma de 553,50 lei cu dobânzi legale aferente calculate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății integrale, părții civile Spitalul Județean de Urgență "Dr. " BMs uma de 2.765,84 lei, părții civile suma de 10.000 lei, părții civile, - suma de 4000 lei părții civile, suma de 25.000 lei și părții civile - Sucursala S M, suma de 80.673,08 lei.
S-a respins cererea părții civile și s-a luat act de renunțarea părților civile și la judecarea cererii lor de constituire de parte civilă.
Au fost obligate părțile civile, și să plătească Institutului de Medicină Legală C N în contul cu nr. -Z-XXX- deschis la Trezoreria Municipiului CNs uma de 510,00 lei reprezentând costul raportului de expertiză medico legală efectuat în cauză.
În baza art.191 al.1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 300,00 lei cheltuieli judiciare iar în baza art.193 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părților civile, și suma de 548,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în data de 17.07. 2004 inculpatul a condus pe DN 19 un autoturism marca. În urma autoturismului condus de inculpat și în același sens de circulație, rula autoturismul condus de.
În segmentul de drum situat pe raza comunei Orașu, în apropierea complexului turistic "" inculpatul a efectuat un viraj la stânga pentru a intra în incinta complexului turistic.
Înainte ca inculpatul să înscrie autoturismul pe traiectoria noii direcții de mers, autoturismul ce circula din spate se angajaseră în depășirea autoturismului condus de inculpat. Imediat ce inculpatul a direcționat autoturismul pentru a se înscrie în virajul la stânga pe care intenționa să-l facă s-a produs o coliziune între autoturismul condus de el și autoturismul angajat în depășirea acestuia.
Încercând să evite coliziunea cu autoturismul inculpatului conducătorul celuilalt autoturism a efectuat o manevră înspre stânga, iar autoturismul condus de el a părăsit partea carosabilă izbindu-se de un aflat pe acea parte a drumului.
impact al autoturismului condus de (cu autoturismul inculpatului și cu le) a condus la producerea unor leziuni corporale pasagerilor aflați în acest autoturism. Astfel a suferit leziuni corporale vindecabile în 90-100 zile de îngrijiri medicale, a suferit leziuni corporale vindecabile în 35- 40 zile îngrijiri medicale, a suferit leziuni corporale vindecabile în în22 - 35 de zile îngrijiri medicale, iar suferit leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale.
Leziunile corporale suferite de către victimele sus menționate, precum și numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării acestor leziuni s-au stabilit prin examinarea medico legală a victimelor, iar rezultat examinării s-a consemnat în certificatul medio legal eliberat acestora (filele 27, 34, 38 și 44 din dosarul de urmărire penală).
Inculpatul cum rezultă din declarațiile făcute în cursul urmării penale și cercetării judecătorești nu a contestat existența faptei reținută în sarcina sa și nici a urmărilor pe care fapta le-a avut.
Însă inculpatul s-a apărat cu aceea că, în ce privește poziția sa subiectivă în raport cu fapta date fiind condițiile concrete în care a acționat nu avea cum prevedea producerea rezultatului socialmente periculos.
Inculpatul pretinde că a semnalizat în timp util intenția de viraj la stânga și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condițiile de deplină siguranță. A susținut inculpatul că nu același lucru a făcut și conducătorul auto care s-a angajat în depășirea autoturismului condus de el și că fapta care a generat rezultatul socialmente periculos s-a produs din culpa acestuia, care s-a angajat imprudent în depășire.
Declarațiile martorilor audiați sunt contradictorii. În timp ce martorii a căror audiere a propus- inculpatul și care arată că la momentul când fapta s-a produs, erau pasageri în autoturismul inculpatului(martorul și ) sau aproape de locul unde fapta s-a produs(martorul ) susțin că inculpatul a semnalizat în condițiile prevăzute de lege intenția sa de a vira la stânga, martorii a căror audiere a fost propusă de acuzare sau părțile civile(, ) au relatat în declarațiile lor că inculpatul nu a semnalizat intenția sa de a vira la stânga, în timp ce conducătorul autoturismului angajat în depășire a semnalizat corespunzător intenția de depășire.
Din declarațiile părților și a martorilor instanța de fond a reținut că, starea de pericol pentru conducătorii celor două autoturisme și pasagerii aflați în acestea s-a declanșat în momentul când inculpatul a făcut manevra de viraj la stânga.
Raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză (filele 88- 92 din dosarul de urmărire penală) relevă în cuprinsul lui poziția celor două autoturisme în momentul declanșării stării de pericol.
autoturismelor relevată în fig.1 din cuprinsul raportului de expertiză arată că în momentul declanșării stării de pericol autoturismul ce circula în urma celui condus de inculpat era angajat deja în depășire.
Același raport relevă că de la momentul declanșării stării de pericol și în momentul când impactul celor două autoturisme s-a produs conducătorul autoturismului angajat în depășire nu a dispus de timpul necesar pentru direcționa autoturismul astfel încât impactul să fie evitat.
Chiar dacă inculpatul a semnalizat intenția de schimbare a direcției de mers așa cum acesta și martorii propuși de el susțin, acest lucru nu-l exonera de obligația de a se asigura înainte de schimbare a direcției de mers că poate să facă această manevră în condiții de deplină siguranță.
În speță starea de pericol s-a declanșat în momentul în care inculpatul a virat la stânga ori așa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică în acel moment autoturismul ce circula în urma celui condus de inculpat era deja angajat în depășire. Rezultă că dacă inculpatul s-ar fi asigurat înainte de a efectua manevra de schimbare a direcției de mers ar fi văzut că autoturismul ce circula din spatele său este angajat în depășire și ar fi evitat să efectueze în acel moment manevra de schimbare a direcției de mers, chiar dacă semnalizaseră intenția sa de a efectua o astfel de manevră.
De astfel împrejurarea că conducătorul autoturismului ce circula în urma celui condus de inculpat era angajat deja în depășire când inculpatul a efectuat manevra de viraj la stânga rezultă și din faptul relatat de planșa foto poz.3 ( fila 15 din dosarul de urmărire penală) că autoturismul inculpatului a suferit o avarie superficială la aripa față. Din acest fapt se poate deduce că la momentul când impactul s-a produs autoturismul condus de inculpat era înscris doar cu partea din față pe traiectoria noii direcții de mers și că impactul nu s-ar fi putut produce la acel moment numai dacă autoturismul ce circula din spate era deja angajat în depășire când inculpatul a început să înscrie autoturismul pe traiectoria noii direcții.
Prin urmare instanța de fond înlăturând apărarea inculpatului a reținut că date fiind circumstanțele factuale în care acesta a acționat putea să prevadă că efectuând o manevră de schimbare a direcției fără să se asigure că poate face această manevră în condiții de siguranță poate pune în pericol integritatea corporală a altor participanți la trafic.
Inculpatul în momentul când a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers a autoturismului condus de el n-a văzut că autoturismul ce circula din spate era angajat deja în depășire și prin urmare n-a prevăzut rezultatul socialmente periculos ce s-a produs ulterior dar putea avea și obligația să-l prevadă de unde rezultă că a acționat cu vinovăție ce se prezintă sub forma culpei fără prevedere.
Potrivit art. 184 alin.1 teza II și 2 Cod penal fapta săvârșită din culpă care a avut o urmare din cele prevăzute la art.181 și art.182 Cod penal constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Urmările faptei inculpatului de natura celor prevăzute la art.181 și art.182 Cod penal a vizat integritatea corporală a trei persoane.
Potrivit art.33 lit. b Cod penal există concurs de infracțiuni când acțiunea sau inacțiune săvârșită de aceiași persoană datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmările pe care le-a produs întrunește elementele mai multor infracțiuni.
Așa fiind acțiunea inculpatului săvârșită în aceiași împrejurare datorită urmărilor pe care le-a produs, lezarea integrității corporale a trei persoane realizează conținutul constitutiv a trei infracțiuni distincte de vătămare corporală aflate în concurs ideal.
Deși din descrierea faptei inculpatului, pe care procurorul a făcut-o în actul de sesizare a instanței rezultă că în conținutul faptei se regăsesc trei urmări dintre cele specifice infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art.184 Cod penal calificând juridic fapta inculpatului procurorul a reținut că aceasta întrunește elementele constitutive a doar două infracțiuni.
În cursul cercetării judecătorești (a se vedea încheierea ședinței de judecată din data de 24.01.2006 - fila 46 din dosarul instanței) procurorul a cerut instanței să extindă procesul penal pentru alte fapte săvârșite de inculpat declarând că pune în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea de către acesta a încă unei infracțiuni de vătămare corporală prevăzute de art.184 alin.1 și 3 Cod penal. Instanța de fond în ședința de judecată din data de 25.01.2008 a procedat la respingerea cererii procurorului de extindere a procesului penal față de alte fapte și a supus dezbaterii părților schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului în sensul reținerii unui concurs de trei infracțiuni și nu două cum au fost reținute.
Pentru a proceda astfel instanța de fond a avut în vedere că nu este întrunită ipoteza prevăzută de lege (art.336 Cod procedură penală) pentru a se extinde procesul penal deoarece în cursul cercetării judecătorești nu s-a descoperit o altă faptă săvârșită de inculpat decât aceia cu a cărei judecată instanța a fost sesizată.
Faptei cu care instanța a fost sesizată i s- dat însă o încadrare juridică greșită ce atrage incidența în speță a disp.art.334 Cod de procedură penală în temeiul cărora schimbând încadrarea juridică a faptei inculpatului instanța de fond a reținut că în afara infracțiunilor reținute prin rechizitor inculpatul a mai săvârșit o infracțiune de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 alin.1 teza II și alin.3 Cod penal.
Totodată în ședința de judecată din data de 28.09.2007 la cererea procurorului instanța de fond a suspus dezbaterilor părților schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului și în sensul reținerii incidenței disp.art.184 alin.4 /1 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor legale menționate dacă faptele prevăzute la alin. 3 și 4 sunt săvârșite de către o persoană în stare de ebrietate infracțiunea de vătămare corporală din culpă are un conținut agravat.
Instanța de fond a supus dezbaterii părților, schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul mai sus arătat, bazându-se pe concluziile raportului de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, din care a rezultat că la data și ora când inculpatul a săvârșit fapta acesta avea imbibiție alcoolică cu o valoare teoretică apropiată de 1,05 /l.
a reținut că la momentul săvârșirii faptei avea o imbibiție alcoolică de 0,7 0 g/ alcool pur în sânge. Susținerea acuzării s- bazat pe rezultatul analizei probelor biologice recoltate de la inculpat, rezultat ce s- consemnat în buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie (fila 60 din dosarul de urmărire penală).
Numai că, din procesul verbal de recoltare a probelor biologice (fila 61 din dosarul de urmărire penală) a rezultat că s-au recoltat probe de la inculpat la orele 18,30 respectiv 19, 30 în condițiile în care din datele cauzei reiese că fapta a fost săvârșită la ora 15,00.
Instanța de fond a socotit necesar să ceară efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească în funcție de intervalul orar cuprins între momentul săvârșirii faptei și cel a prelevării probelor biologice precum și de faza toxico-cinetică, care putea fi imbibiția alcoolică pe care inculpatul o putea avea la ora săvârșirii faptei.
Așa cum instanța de fond a arătat deja raportul de expertiză medico-legală cuprinde concluzia potrivit cu care inculpatul la ora săvârșirii faptei avea o alcoolemie apropiată de valoarea 1,05 % alcool pur în sânge.
Potrivit art.87 al.1 din OUG 195/2002 constituie infracțiune fapta de conducere pe drumul public a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică mai M de 0,80 g/
În speță însă fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice a unui autoturism în timp ce avea o imbibiție alcoolică mai M de 0,80 g/l alcool pur în sânge, își pierde independența infracțională prin absorbția sa în conținutul infracțiunii de vătămare corporală din culpă săvârșită în forma agravantă prevăzută la alin.4/1.
Prin urmare în temeiul art. 334 Cod de procedură penală instanța de fond a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului reținând în raport cu fiecare infracțiune săvârșită de acesta că sunt incidențe dispozițiilor art. 4/1 al art. 184.
Așa fiind instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a pricinui din culpă, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ce reglementează regimul circulației pe drumurile publice și aflându-se în stare de ebrietate, părții vătămate, vătămări corporale ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 2 și 4 /1 Cod procedură penală, text de lege pe baza căruia instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare.
Fapta inculpatului de a fi pricinui din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice și în stare de ebrietate părții vătămate vătămări corporale ce au necesitat 35- 40 de zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 alin.1 teza II alin.3 și 4/1 Cod penal. Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Fapta aceluiași inculpat de a fi săvârșit din culpă, cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează regimul circulației pe drumurile publice și aflat în stare de ebrietate părții vătămate vătămări corporale ce au necesitat 22- 25 de zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute și pedepsite de art. 184 alin.1 teza II alin.3 și 4/1 Cod penal.
Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Reținând că inculpatul a săvârșit o pluralitate de infracțiuni ce îndeplinește condițiile concursului ideal de infracțiuni(art.33 lit. b Cod penal) instanța de fond a făcut aplic.disp.art.34 lit. b Cod penal dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
Alături de pedeapsa principală a închisorii, în temeiul art.71 Cod penal instanța de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a- II-a și lit. b Cod penal.
Apreciind că reeducarea inculpatului poate fi obținută și fără privarea lui de libertate și constând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 Cod penal respectiv văzând disp.art.71 alin.5 Cod penal instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpatului.
Stabilind potrivit art. 82 Cod penal un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, instanța de fond a atras atenția acestuia că săvârșirea altei infracțiuni în termenul de încercare va conduce la revocarea suspendării executării pedepselor aplicate acestuia.
Individualizând pedeapsa aplicată inculpatului instanța de fond a avut în vedere în primul rând pericolul social concret al faptei inculpatului relevat mai cu seamă de urmările multiple și grave pe care fapta sa le-a generat.
Totodată instanța de fond a acordat atenția cuvenită și datelor ce- caracterizează pe inculpat reținând că acesta avut o conduită procesuală corectă, că se află la prima confruntare cu rigorile legii penale și că a regretat în mod constant săvârșirea faptei.
Nu în ultimul rând instanța de fond a avut în vedere vârsta tânără a inculpatului și nivelul lui de educație(inculpatul este student) ce se constituie în factori care vor facilita reinserția lui socială.
Instanța de fond a aplicat inculpatului pentru infracțiunile săvârșite pedepse situate sub minimul prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante personale constând în aceia că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale ( art. 74 lit. Cod penal.).
Pedeapsa aplicată inculpatului va asigura nu numai resocializarea acestuia ci și scopul de exemplaritate ce se urmărește prin aplicarea acesteia.
Instanța de fond a mai reținut că în procesul penal inițiat inculpatului s-au constituit părți civile:SC SA sucursala S M, (potrivit cererii aflată la fila 23 din dosarul cauzei), și (potrivit cererii ce se află la 43 din dosarul instanței), Spitalul Municipal SM( potrivit cererii ce se aflată la fila 51 din dosarul instanței și completării ulterioare a acestei cereri aflată la fila 52 din dosarul instanței) și Spitalul Județean de Urgență Dr. B (potrivit cererii de la fila 265 din dosarul instanței).
-se parte civilă SC SA a cerut instanței de fond să- oblige pe inculpat să-i plătească suma de 80. 673, 08 lei.
Motivând cererea sa partea civilă a arătat (fila 267 din dosarul cauzei) că urmare a faptei săvârșite de inculpat a suferit avarii autoturismul proprietatea SC SRL S M și că această societate a încheiat cu ea un contract de asigurare facultativă ( CASCO) a autoturismului.
După producerea evenimentului asigurat în baza contractului de asigurare încheiat cu SC SRL a achitat acesteia suma de 80.673,08 lei reprezentând dauna suferită de aceasta prin avarierea autoturismului.
Partea civilă a mai arătat că a formulat cererea sa în temeiul art. 22 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care îi conferă dreptul de a se substitui în drepturile asiguratorului împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Examinând cerea acestei părți civile instanța de fond a avut în vedere în primul rând că din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului (fila 9 din dosarul de urmărire penală) rezultă că urmare a faptei săvârșite de inculpat a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare - proprietatea SC SRL.
Instanța de fond a avut apoi în vedere Decizia nr. 1/2004 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a statuat că infracțiunea de vătămare corporală din culpă săvârșită de un conducător auto este o infracțiune cu efecte complexe și din acest motiv instanța investită să judece acțiunea civilă alăturată celei penale se va pronunța și cu privire la cererile de despăgubiri fiind bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte.
Prin urmare prevederile art.14 Cod procedură penală și art.998 Cod civil conferă SC SRL dreptul de a alătura acțiunii penale acțiunea sa civilă pentru obligarea la despăgubiri a inculpatului care prin fapta penală pentru care este judecat a cauzat deteriorarea autoturismului său.
Partea civilă SC SA a depus la dosarul cauzei (fila117) copia ordinului de plată nr. 9328/12.10.2004 a probând astfel susținerea sa potrivit cu care a plătit asiguratului SC SRL suma de 80.673,08 lei reprezentând despăgubiri pentru paguba suferită de acesta prin deteriorarea autoturismului.
Potrivit art. 22 din Legea 136/ 1995 după ce asiguratorul plătește asiguratului despăgubirea rezultând din producerea evenimentului asigurat în baza unui contract de asigurare facultativă se poate substitui în dreptul asiguratului față de persoana responsabilă de producerea pagubei.
Așa fiind instanța de fond a considerat întemeiată cererea părții civile SC SA pentru plata sumei de 80.673, 08 lei.
Partea civilă a solicitat ca instanța să stabilească în sarcina inculpatului și obligația de a-i plăti o penalitate de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere plății la care acesta va fi obligat. Acesta și-a întemeiat solicitarea sa pe prevederile normelor aprobate prin Ordinul nr. 3108 /2004.
Având în vedere că potrivit art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 3108/ 20004 penalitatea de 0,1% este prevăzută pentru nerespectarea de către asiguratorul RCA a obligației de a satisface cererea de plată ce-i este adresată de asiguratorul care s-a substituit în drepturile asiguratului, și nu pentru nerespectarea de către cel vinovat de cauzarea prejudiciului a obligației de plată a despăgubirilor către asiguratorul substituit în drepturile asiguratului în cazurile de stabilire a despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, instanța de fond a constatat că cererea părții civile de a primi și o penalitatea de 0,1% de la inculpatul vinovat de producerea prejudiciului este lipsită de temei legal..
Partea civilă pretinde că urmare a faptei săvârșite de inculpat a suferit o pagubă materială de 6000 lei și a încercat o daună morală ce-i poate fi compensată prin plata sumei de 10.000 lei.
Referindu-se la paguba materială încercată partea civilă a arătat că timp de 6 luni de zile a avut imobilizate în aparat gipsat membrul superior stâng și membrul inferior drept și în tot acest timp a plătit lunar altei persoane o sumă de 1000 lei pentru a-l ajuta să se deplaseze, a se ocupa de igiena sa corporală și de alimentația sa. De asemenea partea civilă a arătat că este administratorul unei societăți comerciale și că neputându-se achita de obligațiile presupuse de funcția sa a fost nevoit să angajeze o altă persoană care să preia sarcinile sale.
În final partea civilă a arătat că a suferit leziuni corporale grave care au generat dureri fizice și psihice pe care a fost nevoit să le suporte și care se constituie într-o daună morală ce-i poate fi reparată prin plata unei sume de bani pe care instanța să o calculeze prin raportare la numărul zilelor de îngrijiri medicale ce i-au fost prescrise ( 100 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale ).
Instanța de fond a reținut că partea civilă nu a probat susținerea sa potrivit cu care urmare săvârșirii faptei de către inculpat a r fi încercat un prejudiciu material de 6000 lei.
Din declarațiile martorilor a(fila 91) și (fila 81) a rezultat că pentru a-și restabili sănătatea și integritatea sa corporală, după externarea sa din spital, partea civilă a urmat la domiciliul său mai multe ședințe de masaj și gimnastică recuperatore.
Martora aad eclarat că a ajutat- pe partea civilă pe parcursul a 6 luni de zile să facă exerciții de gimnastică recuperatore și că partea civilă i-a plătit 100 lei pe lună.
a declarat că în aceeași perioadă a făcut și ea masaj părții civile dar nu a făcut arătare despre faptul că partea civilă ar fi plătit- pentru serviciul prestat.
Așa fiind instanța de fond a reținut că partea civilă a probat existența unui prejudiciu material însă acesta este doar de 600 lei și nu de 6000 lei cum aceasta pretinde.
În ce privește dauna morală pe care partea civilă pretinde că a suferit- instanța de fond a reținut că partea civilă a dovedit că a suferit o fractură la brațul stâng și o altă în zona labei piciorului drept precum și faptul că a fost nevoită să urmeze aproximativ 90-100 zile îngrijiri medicale pentru a obține restabilirea sănătății sale. Dovada acestor fapte a fost făcută de partea civilă cu certificatul medico legal depus la dosarul cauzei ( fila 77 din dosarul instanței).
Având în vedere natura leziunilor suferite de partea civilă - fracturi osoase din care una cominutivă deschisă, zona anatomică a corpului acesteia afectată de aceste leziuni, vârsta părții civile și durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea acestor leziuni, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată susținerea părții civile potrivit cu care a suferit o daună morală prin producerea acestor leziuni. Leziunile corporale suferite de partea civilă au generat intense dureri fizice pe care partea civilă le-a resimțit în plan psihic și au cauzat vreme îndelungată părții civile o stare de disconfort.
Instanța de fond a apreciat că o sumă de 9400 lei pe care partea civilă ar primi-o ar reprezenta o satisfacție echitabilă, menită să compenseze durerea fizică încercată de acesta și ar răspunde exigenței reparării integrale a prejudiciului prevăzută de art. 998 Cod civil.
Părțile civile și formulând cereri de constituire de parte civilă au susținut și ele că au suferit o daună morală datorată faptei inculpatului și au cerut instanței să aprecieze indemnizația bănească ce li s-ar cuveni pentru compensarea daunei încercate, prin raportare la numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor corporale ce le-au fost produse.
Bazându-se pe cuprinsul certificatului medico-legal(fila 33 din dosarul de urmărire penală) instanța de fond a reținut că partea civilă a suferit leziuni corporale ce s-au prezentat sub forma unui traumatism forte a antebrațului și mâinii stângi cu fractură cominutivă a epifizei distale a radiusului stâng și că vindecarea acestor leziuni au necesitat 35- 40 de zile îngrijiri medicale.
De asemenea certificatul medico legal eliberat părții civile ( fila 38 din dosarul de urmărire penală) a demonstrat că și partea civilă a suferit o disjuncție gradul Iaa rticulației scapulohumerală-stâng, leziune ce a necesitat pentru vindecare 22- 25 zile îngrijiri medicale.
Este evident că durerile fizice sunt inerente unor leziuni de natura celor suferite de cele două părți civile.
Și în acest caz instanța de fond a apreciat intensitatea cu care părțile civile au resimțit în plan psihic aceste dureri prin raportare la natura leziunilor la zona anatomică afectată de aceste leziuni la vârsta părților civile și timpul necesar vindecării acestor leziuni.
Prin urmare instanța de fond a apreciat întemeiate cererile părților civile admițându-le așa cum au fost formulate.
Partea civilă a susținut că a suferit un prejudiciu material estimat la 7.920 lei și că acesta s-a produs ca efect a faptei inculpatului.
În considerarea susținerii sale partea civilă a arătat că la data săvârșiri faptei a fost angajat ca șofer la SC SRL, iar după săvârșirea faptei permisul de conducere i-a fost ridicat de polițe, fapt ce a determinat pe angajatorul său să-l disponibilizeze, iar după aceia nemaiavând permis de conducere s-a aflat în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă.
Instanța de fond a reținut că partea civilă nu a produs dovezi din care să rezulte că după data săvârșirii faptei de către inculpat dreptul său de a conduce pe drumurile publice un autoturismul a fost suspendat și ca urmare a acestui fapt contractul său de muncă cu SC SRL ar fi fost desfăcut din inițiativa angajatorului.
Pe de altă parte dacă astfel de probe ar fi existat acestea n-ar fi putut conduce la concluzia că prejudiciu care partea civilă l-a suferit prin desfacerea contractului de muncă s-ar afla în raport de cauzalitate cu fapta inculpatului.
Cazurile în care se suspendă dreptul de a conduce pe drumurile publice un autoturism, sau se anulează permisul de conducere sunt prevăzute limitativ și expres de lege și se întemeiază întotdeauna pe culpa titularului permisului și nu pe culpa altei persoane, așa cum partea civilă pretinde că s- întâmplat în cazul său.
Cum angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art. 998 Cod civil este condiționată de existența unui prejudiciu aflat în raport de cauzalitate cu fapta culpabilă a altei persoane, iar partea civilă nu a produs probe care să demonstreze existența acestor condiții în instanță, a respins cererea acesteia ca fiind neîntemeiată.
Așa cum rezultă din încheierile ședințelor de judecată din data de 26.01.2007 și 16.02.2007 părțile civile și au renunțat la cererile lor de constituire de parte civilă formulate doar în faza cercetării judecătorești optând să fie audiate în calitate de martori motiv pentru care instanța va lua acte de declarațiile lor.
Cu adresele nr. 8050/5.12.2006 și apoi 8281/13.12.2006 filele 51 și 55 din dosarul instanței Spitalul Municipal SMs -a comunicat că partea vătămată a fost internat în perioada 17.07.2004 - 26.07.2004, iar partea vătămată în perioada 17.07.2004 - 19.07.2004 iar cheltuielile afectate spitalizării acestora au însumat 553, 50 lei.
Spitalul Județean de Urgență " Dr. " BMa comunicat instanței cu adresa nr. 17846 / din 15.11.2007 ( fila 265 din dosarul instanței) că partea civilă a fost internată în perioada 18.05.2005- 20.05.2005 și că cheltuielile afectate spitalizării acesteia a însumat 2.765, 84 lei.
Văzând disp.art.313 din Legea 95 /2006 privind reforma în domeniul sănătății așa cum aceasta a fost modificată prin OUG 72 /2006 instanța va admite cererile formulate de ambele spitale constituite părți civile în procesul penal inițiat inculpatului.
Instanța de fond a mai reținut că inculpatul a încheiat un contract de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă delictuale pentru pagubele cauzate terților prin conducerea autoturismului marca 1310 cu nr. de înmatriculare - fapt ce rezultă din copia poliței de asigurare aflată la fila 136 din dosarul instanței.
Potrivit art. 54 din Legea 31/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătoreasă drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă în limita obligației acestuia.
Admițând pentru considerentele arătate cererile părților civile A, Spitalul Municipal S M, Spitalul Județean de Urgență "Dr. " B M, și în temeiul art. 54 alin.1 din Legea 31/1995 instanța de fond a stabilit doar în sarcina asiguratorului de răspundere civilă - C Romanească obligația de a plăti părților civile arătate mai sus ca fiind despăgubirile cuvenite acestora.
Părțile civile, și, au solicitat instanței să fie obligat inculpatul să le plătească suma de 3.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de ele pentru desfășurarea procesului.
Instanța de fond a reținut că deși părțile civile susțin că au achitat avocatului onorariu de 2000 lei delegația depusă de avocatul acestora la dosarul cauzei ( fila 42 din dosarul cauzei) nu cuprinde mențiunea referitoare la onorariul plătit de acesta avocatului, iar chitanța eliberată acestora de cabinetul avocatului la 25.01.2008 și depusă la dosarul cauzei dovedește doar plata sumei de 400 lei.
De asemenea părțile civile n-au produs dovezi din care să rezulte că pentru transportul lor și a martorilor la instanță ar fi avansat cheltuieli în sumă de 1300 lei. Luând în considerare termenele de judecată la care s-au deplasat la instanță părțile civile și martorii, distanța de deplasare dus-întors și consumul mediu de carburant aferent distanței parcurse instanța de fond a calculat cheltuieli de deplasare însumând 148,00 lei. Adiționând aceste cheltuieli la cele referitoare la onorariu plătit avocatului rezultă că totalul cheltuielilor dovedite de părțile civile este de 548,00 lei.
Văzând disp.art.191 alin.1 și cele ale art.193 Cod de procedură penală instanța de fond l-a obligat pe inculpat să plătească statului 300,00 lei cheltuieli de judiciare și părților civile 548,00 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva prezentei sentințe penale, au declarat apel în termenul legal inculpatul apelant, asigurătorul apelant C Romanească A - Sucursala S M și părțile civile apelante:, și.
Prin apelul inculpatului apelant, a solicitat admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței pronunțate de prima instanță, ca nelegală și netemeinică, iar în baza disp.art.345 alin.3 Cod de procedură penală achitarea inculpatului în temeiul art.11 alin.1 pct.2 lit. a Cod de procedură penală coroborat cu art. 10 lit. d Cod de procedură penală.
În motivare, a arătat că unicul vinovat de producerea accidentului și implicit a pagubelor materiale și morale, este conducătorul autoturismului Volkswagen, pe nume, întrucât, nu a respectat prevederile art.161 din Regulamentul de Aplicare a nr.OUG195/2002 publicat în Of. 58/31.01.2003, care era în vigoare la data săvârșirii accidentului. De asemenea, a arătat că, inculpatul a circulat înaintea lui, semnalizând intenția de a schimba direcția de mers spre stânga cu peste 100, înaintea locului în care trebuia să facă această manevră. În acest sens, se pot vedea declarațiile inculpatului de la filele 62-63, din dosarul primei instanțe, ale martorilor:, aflată la fila 80, aflată la fila 71 și, de la fila 72. de schimbare a direcției de mers la mașina 1310 condusă de către inculpat, era în stare perfectă de funcționare. Inculpatul a semnalizat din timp intenția de a schimba direcția de mers spre stânga, însă, nu a fost atent la semnalizările făcute de inculpat. Prima instanță, în mod subiectiv a reținut că unicul vinovat de producerea accidentului de circulație ar fi fost inculpatul.
Martorul, a declarat că, ar fi semnalizat intenția de depășire a mașinii condusă de către inculpat, iar acesta din urmă nu ar fi semnalizat intenția de schimbare a direcției de circulație. Același martor, în declarația dată în faza de urmărire penală, arată că nu știe cum s-a petrecut accidentul de circulație, întrucât, el dormea în autoturism și s-a trezit numai în urma izbiturilor produse de accident.
Raportul de expertiză criminalistică, nu poate fi luat în considerare la aprecierea vinovăției inculpatului, întrucât, la întocmirea lui nu s-au avut în vedere probele administrate în faza judecății.
S-a solicitat să se constate că în sarcina inculpatului nu se poate reține că fapta a fost săvârșită în stare de ebrietate, motiv pentru care în calificarea juridică a faptei prin reținerea formei calificate nu se justifică. Din materialul probator, din audierea martorilor și din expertiza efectuată, nu rezultă faptul că, inculpatul era în stare de ebrietate, stare care necesită a fi probată. Inculpatul a făcut trei drumuri cu mașina personală, ori, dacă era în stare de ebrietate, nu era pus în situația de a conduce.
Mai arată că, la pagina 63 din dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul avea o stare obișnuită, era orientat în spațiu, avea o judecată coerentă. De asemenea, în raportul de expertiză medico-legală, efectuat de INML " Minovici", la pag. 2 pct. 4. se menționează că " în condițiile în care nu există date privind cantitatea de băutură și intervalul de consum, nu se pot face aprecieri asupra alcoolemiei maxime pe care o putea realiza numitul și nici asupra orei la care aceasta putea fi atinsă".
Astfel, a apreciat că nu există dovezi concrete care să ateste faptul că inculpatul a fost în stare de ebrietate în momentul producerii faptei.
Potrivit disp.art.346 alin.1 Cod de procedură penală, a solicitat exonerarea inculpatului de la plata oricăror cheltuieli de judecată, iar în baza dispozițiilor art.193 alin. 5 Cod de procedură penală, obligarea părții civile la plata cheltuielilor de judecată, formate din onorariile de avocat în faza de urmărire penală, a judecății la prima instanță și în apel precum și onorariile de expert.
O altă greșeală a primei instanțe este că partea civilă, și-a formulat pretențiile civile la nivelul sumei de 2.500 RON, iar instanța de judecată, i-a acordat acestei părți despăgubiri civile, în valoare de 25.000 RON.
Prin apelul declarat de către asigurătorul apelant C Romanească A - Sucursala S, a solicitat admiterea apelului declarat de apelanta asigurător și casarea în parte a hotărârii, în ceea ce privește latura civilă, arătând că, instanța de fond în mod greșit a admis cererea de constituire de parte civilă, și a dispus obligarea asigurătorului la plata sumei de 80.673,08 lei cu titlu de despăgubiri, iar în ceea ce privește daunele morale în cuantum de 25.000 RON, acordate părții civile, solicită diminuarea acestei sume, la suma maxim cerută. În ceea ce privește constituirea de parte civilă, formulată de SC SA, a solicitat respingerea acesteia arătând că, neavând calitate de parte vătămată, nu se putea constitui parte civilă.
Prin apelul declarat de către părțile civile apelante:, și au solicitat majorarea despăgubirilor civile raportat la natura și gravitatea vătămărilor produse și a suferințelor pricinuite prin infracțiune.
Prin decizia penală nr.71/A din 17 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis apelurile formulate de apelantul-inculpat și apelantul-asigurator Românească - - Sucursala județului S M, împotriva sentinței penale nr. 18/25.01.2008, pronunțata de Judecătoria Negrești O a ș, pe care a desființat-o, în parte pe latură civila, și în rejudecarea cauzei sub acest aspect, a edus cuantumul despăgubirilor civile acordate de către prima instanța, în favoarea părții civile, de la suma de 25.000 lei la suma de 2.500 lei.
În baza art.379 pct.1 lit. b) Cod de procedură penală, a respins ca nefondate apelurile penale formulate împotriva aceleia și sentințe de către apelanții - părți civile, și.
A men ținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate, obligând apelanții la a câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciar în apel.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Satu Mare a constatat că apelurile inculpatului apelant și a asigurătorului apelant SC Românească A sucursala S M, sunt fondate sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale părții civile apelante.
Astfel, potrivit constituirii de parte civilă formulată în cauză (filele 41-43 din dosarul instanței de fond) partea civilă apelantă, a solicitat pretenții civile reprezentând daune morale în suma totală de 2000 lei, constând în suma de 1.000.000 lei vechi pentru fiecare zi de îngrijire medicală. Acordând părții civile despăgubiri civile cu titlu de daune morale la nivelul sumei de 2.500 lei, prima instanță a dat o greșită soluționare acțiunii civile sub acest aspect, stabilind despăgubiri într-un cuantum mult superior celui pretins, motiv pentru care instanța de apel a procedat la diminuarea acestei sume la suma de 2000 lei, sumă apreciată in raport cu principiului echității ca fiind în măsură să aline din această perspectivă suferințele cauzate.
Tribunalul a apreciat că toate celelalte aspecte criticate de către inculpatul apelant pe latură penală și civilă și de către asigurătorul apelant C Românească A sucursala S M pe latură civilă, sunt neîntemeiate.
Tribunalul a apreciat, totodată, că apelurile formulate pe latură civilă de către părțile civile apelante:, și sunt nefondate, fiind respinse.
Astfel, prima instanță, pe baza probatoriului administrat în cauză, a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, pe baza căreia a dat o corectă încadrarea juridică a faptelor și a reținut corect vinovăția sub forma culpei a apelantului inculpat, precum și contribuția infracțională acestuia.
Apărările prezentate de apelantul inculpat în apel, nu au putut fi primite de instanță, cât timp modul și împrejurările concrete de producere a accidentului, examinate prin prisma probatoriului administrat în cauză au confirmat fără echivoc existența elementelor constitutive ale infracțiunii din culpă în discuție.
De asemenea, tribunalul a constatat că prima instanță în mod judicios a stabilit pedepsele pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, precum și modalitatea de executare, în armonie atât cu elementele de circumstanțiere temeinic motivate cât și cu criteriile de individualizare judiciara prevăzute de art. 72 Cod penal.
Totodată, instanța de fond a constatat în mod corect ca prezentele fapte au fost săvârșite în concurs ideal de infracțiuni, realizându-se corect operațiunea de contopire, întemeiat pe disp.art.33 lit. a si art. 34 lit. b cod penal.
Instanța a procedat corect si în privința stabilirii regimului sancționator astfel, reținând că inculpatul nu are antecedente penale si a manifestat o conduita bună pe parcursul procesului penal, a apreciat că în cauză sunt suficiente temeiuri pentru a se reține ca scopul pedepsei prevăzute de art. 52 cod penal poate fi atins si fără privare de libertate, condiții in care se justifica aplicarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei conform dispozițiilor art. 81 cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a constatat că prima instanță a constatat în mod corect ca în cauza exista condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, existând raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul atât material cât și moral cauzat.
Prin coroborarea probelor administrate în cauza pe latura civila cu înscrisurile doveditoare existente la dosar au confirmat faptul că prima instanța a făcut o apreciere corectă asupra întinderii prejudiciilor materiale cauzate prin acțiunea infracțională.
În privința daunelor morale, cu excepția modului de stabilire a pretențiilor în favoarea părții civile, tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o apreciere justă a cuantumului acestora, hotărârea fiind data cu respectarea principiului echității, sumele de bani acordate fiind în măsură să aline din această perspectivă suferințele cauzate.
Împotriva acestei hotărâri, părțile civile și au declarat recurs în termen fără a-l motiva.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de recalificare a infracțiunilor pentru care a fost condamnat de către prima instanță. Pe fond, a solicitat casarea și modificarea hotărârilor recurate și rejudecând cauza a se dispune achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit. b Cod de procedură penală, întrucât accidentul de circulație nu s-a produs din culpa sa. Inculpatul a susținut, în esență, în motivele sale, că unicul vinovat de producerea accidentului de circulație și implicit a pagubelor materiale și morale este conducătorul auto de pe autoturismul marca, întrucât nu a respectat prevederile art.161 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, în sensul că acesta, a intrat în depășirea autoturismului său, fără a se asigura, deși a semnalizat din timp intenția de a schimba direcția de mers spre stânga. Cu privire la reținerea împrejurării că a comis săvârșirea infracțiunilor în stare de ebrietate, solicită a se constata că la dosarul cauzei nu există nici o probă administrată. Mai mult, după producerea accidentului, la cca 15 minute, sosind la locul accidentului agentul de circulație și nesesizând că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice i-a cerut să efectueze trei curse cu mașina sa la Poliția și Spitalul din localitatea Susținerea sa se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit de Institutul de medicină Legală "Dr. Minovici" B care relevă că în condițiile în care nu există date privind cantitățile de băuturi alcoolice consumate de către inculpat și intervalul de consum, nu se poate face o apreciere asupra alcoolemiei maxime pe care inculpatul ar fi putut-o realiza și nici asupra orei la care aceasta putea fi atinsă, rezultatul de 1,05 %o alcool în sânge având o valoarea strict teoretică. Față de cele arătate precum și pentru motivele invocate pe larg în scris, solicită admiterea recursului, cu obligarea la plata onorariului din oficiu.
Împotriva aceleiași hotărâri, a declarat recurs în termen și SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate întrucât, în mod greșit s-a admis de către prima instanță cererea de constituire de parte civilă a SC SA, devenită între timp SC SA, întrucât nu poate justifica calitatea de parte vătămată în procesul penal necauzându-i-se nemijlocit o vătămare prin infracțiunea săvârșită, pretențiile materiale ale asigurătorului CASCO putând fi valorificate doar pe calea unei acțiuni comerciale separate care se soluționează după regulile procedurale de drept comun.
Verificând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că recursul SC Românească INSURANCE SA este întemeiat, urmând a respinge ca nefondate celelalte recursuri declarate în cauză.
În mod legal și temeinic, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la trei pedepse de câte 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.184 alin.2,4 și 4/1 pen, 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.184 alin.1,3 și 4/1 pen, 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.184 alin.1,3 și 4/1 pen, pedeapsa rezultantă fiind de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării ei, potrivit art.81 pen.
Se reține că, la data de 17.04.2004, în timp ce conducea un autoturism marca 1310 pe DN 19 în loc. Orașu, inculpatul a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure îndeajuns și astfel, autoturismul condus de el a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce circula în același sens și care era angajat în depășirea autoturismului condus de inculpat. Apărarea inculpatului cum că, în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se impune achitarea cu art.10 lit. d C.P.P. nu poate fi reținută. Declarațiile martorilor sunt contradictorii, cu privire la semnalizarea în timp util a intenției de viraj la stânga și la asigurarea că manevra se poate face în condiții de maximă siguranță, însă acestea trebuie coroborate cu raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză (88-92 dosar ) în dosarul de urmărire penală din care rezultă următoarele: "cauza producerii accidentului o constituie manevra de virare spre stânga a autoturismului, pe o traiectorie de intersectare cu cea a autoturismului Volkswagen; accidentul putea fi prevenit de numitul dacă ar fi efectuat manevra de virare spre stânga numai după ce s-ar fi asigurat că aceasta se poate efectua fără a pune în pericol ceilalți participanți la trafic care îl urmează sau îl precedă; producerea accidentului nu putea fi evitată de numitul. Ca atare, culpa exclusivă în producerea accidentului de circulație îi aparține inculpatului.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța de recurs apreciază că, s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice a acestora în sensul reținerii și a infracțiunii de conducere a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, în conformitate cu decizia pronunțată de Înalta Curte în urma promovării unui recurs în interesul legii nr.26/12.10.2009, însă, această operațiune juridică nu a putut fi efectuată în recursul inculpatului întrucât i s-ar fi agravat situația în propria cale de atac. Din expertiza medico-legală de calcul retroactiv a alcoolemiei efectuată de IML C-N și aflată la 184 dosar primă instanță, rezultă că, la ora producerii evenimentului rutier, valoarea teoretică a alcoolemiei inculpatului era de 1,05 %o, motiv pentru care nu poate fi luată în considerare apărarea formulată de inculpat în sensul că valoarea alcoolemiei la acea dată era sub valoarea prevăzută de lege. Chiar dacă se menționează în concluziile acestei expertize că este vorba despre o valoare teoretică, nu se poate susține că aceasta ar fi eronată, fiind vorba despre o valoare medie, calculată prin luarea în considerare a tuturor probelor de la dosar administrate în acest sens, valoare care depășește limita de 0,80 %o prevăzută de lege.
Văzând această stare de fapt, instanța de recurs va respinge ca nefondate recursurile penale declarate de inculpatul, și părțile civile și. Așa cu, am arătat, recursul părților civile nu este motivat, iar din analiza motivelor de recurs care se realizează de către instanță din oficiu, se apreciază că nu se impune admiterea acestuia.
Recursul SC Românească INSURANCE SA este însă admisibil prin prisma nelegalității introducerii în cauză a Asigurări SA (fostă SC SA) și a obligării societății recurente la plata despăgubirilor civile către aceasta din urmă.
În mod greșit s-a admis de către prima instanță cererea de constituire de parte civilă a SC SA, devenită între timp SC SA, întrucât aceasta nu poate justifica calitatea de parte vătămată în procesul penal necauzându-i-se nemijlocit o vătămare prin infracțiunea săvârșită, pretențiile materiale ale asigurătorului CASCO putând fi valorificate doar pe calea unei acțiuni comerciale separate, care se soluționează după regulile procedurale de drept comun. În acest sens, prin decizia nr. XXIII din 19.03.2007 pronunțată în urma declarării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cărora "dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în cât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel", se impune ca și acțiunea în regres exercitată de asigurător, ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului, să fie supusă legii comerciale, cu privire la toți contractanții, deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie faptă de comerț în ceea ce îl privește pe asigurător. Ca atare, acțiunea în regres a asigurătorului, fiind de natură comercială, nu poate fi exercitată la instanțele penale.
Pe de altă parte, instanțele inferioare trebuiau să oblige și pe inculpat la plata despăgubirilor civile alături de societatea de asigurări, în limita plafonului stabilit prin contractul de asigurare, în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. I/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii și a art.57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, prin care s-a stipulat că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei".
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art. În baza art.385/15 pct.2 lit. d C.P.P. instanța va admite recursul penal declarat de SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M împotriva deciziei penale nr.71/A/17.04.2009 a Tribunalului Satu -M și a sentinței penale nr.18/25.01.2008 a Judecătoriei Negrești -O pe care le va casa și modifica în sensul că:
Va reforma dispozitivul sentinței în sensul că în baza art.14 raportat C.P.P. la art.998-999 civ va obliga pe inculpatul alături de SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M la plata sumei de553,50 leicu dobânzi legale aferente calculate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății integrale Spitalului Municipal S M, a sumei de2765,84 leipărții civile Spitalul Județean de Urgență "Dr. " B-M, a sumei de10.000 leipărții civile, a sumei de4000 leipărții civile, a sumei de2500 leipărții civile cu titlu de despăgubiri civile, în limita plafonului aferent contractului de asigurare.
Va înlătura dispozițiile privind obligarea SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M la plata despăgubirilor civile către Asigurări SA (fostă SC SA), în cuantum de 80.673,08 lei.
Va respinge ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă a Asigurări SA S-M (fostă SC SA S-M) în cadrul procesului penal.
Va menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.
În baza art.192 alin.2 va C.P.P. obliga pe inculpatul la 500 RON precum și părțile civile și la câte 200 RON fiecare cheltuieli judiciare în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Va obliga pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de avocați B suma de 200 RON onorariu av. of., conform del.5063/2009 care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de inculpatul, și părțile civile și.
Admite recursul penal declarat de SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M împotriva deciziei penale nr.71/A/17.04.2009 a Tribunalului Satu -M și a sentinței penale nr.18/25.01.2008 a Judecătoriei Negrești -O pe care le casează și modifică în sensul că:
dispozitivul sentinței în sensul că în baza art.14 raportat C.P.P. la art.998-999 civ obligă pe inculpatul alături de SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M la plata sumei de553,50 leicu dobânzi legale aferente calculate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății integrale Spitalului Municipal S M, a sumei de2765,84 leipărții civile Spitalul Județean de Urgență "Dr. " B-M, a sumei de10.000 leipărții civile, a sumei de4000 leipărții civile, a sumei de2500 leipărții civile cu titlu de despăgubiri civile, în limita plafonului aferent contractului de asigurare.
Înlătură dispozițiile privind obligarea SC Românească INSURANCE SA Sucursala S-M la plata despăgubirilor civile către Asigurări SA (fostă SC SA), în cuantum de 80.673,08 lei.
Respinge ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă a Asigurări SA S-M (fostă SC SA S-M) în cadrul procesului penal.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.
În baza art.192 alin.2 obligă C.P.P. pe inculpatul la 500 RON precum și părțile civile și la câte 200 RON fiecare cheltuieli judiciare în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de avocați B suma de 200 RON onorariu av. of., conform del.5063/2009 care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie RC/10.12.2009
Judecători apel P -
Judecător fond
/11.12.2009
3 ex.
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Condrovici Adela, Pușcaș Mircea
