Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Decizia 513/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.513/R/2009
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Rus Claudia
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Trif Doina
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
-a luat în examinare recursul penal declarat de revizuientul recurent, domiciliat în O,-, Județ B și în O, -, nr. 56,. 3, Județ, împotriva deciziei penale nr. 174/A din 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a menținut în totalitate sentința penală nr. 1277 din 12.11.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect revizuire, conform art. 394 Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocatul ales al revizuientului, avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar din 26.10.2009, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind revizuintul recurent.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
vocatul ales al revizuientului - avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea celor două hotărâri recurate, în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire, în principal, trimiterea cauzei primei instanțe în vederea soluționării pe fond a cererii de revizuire, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei în temeiul art.405 Cod de procedură penală, în ceea ce-l privește pe revizuient, dispunând anularea hotărârilor date în cauză, potrivit art.406 Cod de procedură penală, și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea revizuientului - inculpat în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod de procedură penală, pentru motivele invocate pe larg în scris. În esență, susține că, în mod nelegal și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și de a-și proba nevinovăția pentru faptele pentru care fost condamnat, atât procurorul cât și instanțele de judecată în revizuire au respins ca inadmisibilă în principiu cererea petentului de revizuire, fără a ține seama de practica judiciară depusă la dosar și refuzând administrarea de probe solicitată, respectiv: testarea cu aparatul poligraf a revizuientului, expertiza psihiatrică a numitului, confruntarea între revizuient și martora. Aceste probe impunându-se față de declarația martorei, dată în faza de apel în revizuire, care a susținut că revizuientul era imposibil să se fi aflat la locul unde se presupune că s-ar fi săvârșit infracțiunea - sediul PSD din O, astfel că nu putea fi autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat. Cu atât mai mult cu cât revizuientul nu are cunoștințe de operare pe calculator, nici acces în sediul PSD O și nici nu posedă la domiciliu vreun calculator. În practica în sine a instanțelor judecătorești, în deosebi a, față de motivele de revizuire legate de existența unui alibi și a dubiului că inculpatul condamnat revizuient ar putea fi autorul infracțiunii pentru care a fost judecat și condamnat, obligă alături de interpretarea dispozițiilor art. 394 lit.a și 403 Cod de procedură penală, să admită în principiu cererea de revizuire, orice altă soluție, inclusiv cea de respingere a admiterii în principiu fiind contrară legii, contra dispozițiilor art.6 din CEDO, contra dreptului de a avea un proces echitabil și corect, dar și contra principiului de drept central al procesului penal - de aflare a adevărului și de a nu fi condamnată o persoană nevinovată.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, întrucât nu sunt incidente nici unul din cazurile limitativ și expres prevăzute de art.394 Cod de procedură penală.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1277 din 12 noiembrie 2008, Judecătoria Oradea în baza art. 403 alin. 3 Cod de procedură penală, respins cererea formulată de condamnatul pentru revizuirea nr. 833/3 mai 2005 Judecătoriei Oradea, modificată prin nr. 10/A/11 ianuarie 2006 Tribunalului Bihor, definitivă prin nr. 123/R/15 martie 2007 Curții de Apel Oradea.
În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală a obligat revizuientul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constat că, prin cererea înregistrată în instanță la 11 iunie 2008, condamnatul, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 833/3 mai 2005 Judecătoriei Oradea, modificată prin decizia penală nr. 10/A/11 ianuarie 2006 Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 123/R/15 martie 2007 Curții de Apel Oradea și anularea acestor hotărâri, urmând a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod de procedură penală, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost cercetat.
În motivare, revizuientul a arătat că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, respectiv că, există fapte și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute și nu au fost avute în vedere de instanță, când s-a dispus condamnarea sa.
În susținerea cererii de revizuire, condamnatul a solicitat audierea sa și testarea cu aparatul poligraf, audierea martorei, expertizarea psihiatrică a condamnatului, precum și confruntarea între revizuient și martora.
Din actele de la dosar, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 833/3 mai 2005 Judecătoriei Oradea, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal, complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 291 Cod penal și complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 10/A/11 ianuarie 2006 Tribunalului Bihor, s-a admis apelul declarat de împotriva sentinței instanței de fond și s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul absorbirii infracțiunii de uz de fals, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune, fiind menținute restul dispozițiilor din sentință - care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 123/R/15 martie 2007 Curții de Apel Oradea.
Instanța de fond examinând motivele invocate de condamnatul în cererea de revizuire, instanța va reține că, în ce privește audierea numitei - persoană care lucrează la sediul PSD - cu privire la modul și persoanele care aveau acces în sediul Partidului Social Democrat din O, declarația acesteia nu este de natură să releve împrejurări noi, necunoscute la pronunțarea hotărârii de către instanță și care să ducă la o soluție diametral opusă în cauză.
Astfel, falsificarea procurii - reținută în sarcina revizuientului - rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorilor și declarația coinculpatului.
În dosarul de fond, s-a solicitat în probațiune audierea secretarelor de la sediul PSD, precum și efectuarea unei expertize tehnice, pentru a se stabili dacă înscrisurile puteau fi falsificate cu ajutorul calculatorului existent la sediul acestui partid politic, dar, probele au fost respinse de instanța de fond, și, prin urmare, avute în vedere la judecarea cauzei - fila 27 din dosar.
Testarea comportamentului simulat - solicitată de condamnat - nu este în măsură să ducă la stabilirea unei alte stări de fapt, decât cea reținută de instanță.
Un asemenea mijloc de probă poate fi avut în vedere cel mult ca un indiciu de către instanță, nefiind în măsură să combată probele administrate în cauză, respectiv să ducă la stabilirea unor fapte sau împrejurări noi, față de cele avute în vedere la soluționarea cauzei.
De altfel, problema calității de mijloc de probă și a forței probatorii a testului poligraf este controversată.
În ce privește expertizarea psihiatrică a coinculpatului, pentru stabilirea veridicității declarațiilor sale, date în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, instanța va reține că, aceasta nu se impune, întrucât, inculpatul a fost condamnat prin hotărâre definitivă, considerându-se că are discernământul păstrat.
Cu ocazia judecării cauzei, instanța de fond a cenzurat starea mintală a acestuia.
Comportamentul coinculpatului pe parcursul urmăririi penale și al judecății nu a dat naștere la îndoieli cu privire la starea sa psihică, situație în care, expertizarea psihiatrică a acestuia era obligatorie pentru organul de urmărire penală și pentru instanță.
Instanța de fond având în vedere prezumția de responsabilitate a persoanelor peste 16 ani, conform art. 99 alin. 3 Cod penal și hotărârile instanței, care au avut în vedere starea psihică a coinculpatului, a apreciat că nu există o împrejurare nouă în cauză precum și nici confruntarea condamnatului cu martora nu este de natură să ducă la stabilirea unor fapte, sau împrejurări noi.
Chiar dacă declarațiile acesteia sunt parțial contradictorii cu ale condamnatului, confruntarea nu este în măsură să ducă la schimbarea situației de fapt reținută de instanță, întrucât declarațiile au fost avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.
ca mijloc de probă, se impune atunci când există contradicții între declarațiile date într-o cauză și este necesară pentru lămurirea cauzei.
Instanța de fond a reținut starea de fapt, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, instanța de fond apreciat că, audierea condamnatului nu este în măsură să conducă la o altă situație de fapt, întrucât acesta are aceeași poziție de negare a comiterii faptei, atât în cursul judecării cauzei pe fond, cât și în cererea de revizuire.
Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal a declarat apel revizuentul, solicitând desființarea acesteia și în principal trimiterea cererii de revizuire parchetului, cu indicația de a se administra în dovedirea împrejurărilor arătate în cererea de revizuire, toate probele pertinente.
În secundar, apelantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a se administra în mod legal toate probele solicitate inițial în susținerea cererii de revizuire.
Prin înscrisul atașat la dosar, revizuentul a apreciat că în mod nelegal i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, procurorul ce a analizat cererea de revizuire neadministrând nici o probă care să justifice emiterea unor concluzii de respingere a acestei cereri.
Pe de altă parte, nu s-au analizat în mod concret faptele și împrejurările noi invocate prin prisma art. 394 lit. a Cod de procedură penală, astfel încât i s-au, încălcat drepturile procesuale.
Un alt drept pe care apelantul și-l consideră încălcat este acela de a da o declarație, procurorul încălcându-l contrar Normelor CEDO și a reglementărilor internaționale în materia Drepturilor Omului. Aceeași eroare survine și în cazul hotărârii instanței de fond, aceasta refuzând în mod nelegal administrarea mijloacelor de probă propusă în susținerea cererii de revizuire, acestea putând conduce la atestarea unui alibi în favoarea sa.
Prin decizia penală nr. 174/A din 24 iunie 2008, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul apelant împotriva sentinței penale nr. 1277/12.11.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totalitate, obligând pe apelant să plătească suma de 600 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat pe considerentul că împrejurările invocate în susținerea acesteia, nu sunt fapte noi care să nu fi fost cunoscute cu ocazia primului ciclu procesual.
Starea de fapt a fost corect stabilită iar cele invocate de către revizuent se bazează de fapt pe apărări, avute în vedere și verificate de instanțele de judecată cu ocazia soluționării inițiale a procesului, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 394 alin.1 lit. a Cod procedură penală.
Împotriva acestei decizii, revizuientul recurent a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire, în principal, trimiterea cauzei primei instanțe în vederea soluționării pe fond a cererii de revizuire, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei în temeiul art.405 Cod de procedură penală, în ceea ce-l privește pe revizuient, dispunând anularea hotărârilor date în cauză, potrivit art.406 Cod de procedură penală, și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea revizuientului - inculpat în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod de procedură penală, pentru motivele invocate pe larg în scris. În esență, susține că, în mod nelegal și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și de a-și proba nevinovăția pentru faptele pentru care fost condamnat, atât procurorul cât și instanțele de judecată în revizuire au respins ca inadmisibilă în principiu cererea petentului de revizuire, fără a ține seama de practica judiciară depusă la dosar și refuzând administrarea de probe solicitată, respectiv: testarea cu aparatul poligraf a revizuientului, expertiza psihiatrică a numitului, confruntarea între revizuient și martora. Aceste probe impunându-se față de declarația martorei, dată în faza de apel în revizuire, care a susținut că revizuientul era imposibil să se fi aflat la locul unde se presupune că s-ar fi săvârșit infracțiunea - sediul PSD din O, astfel că nu putea fi autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat. Cu atât mai mult cu cât revizuientul nu are cunoștințe de operare pe calculator, nici acces în sediul PSD O și nici nu posedă la domiciliu vreun calculator. În practica în sine a instanțelor judecătorești, în deosebi a, față de motivele de revizuire legate de existența unui alibi și a dubiului că inculpatul condamnat revizuient ar putea fi autorul infracțiunii pentru care a fost judecat și condamnat, obligă alături de interpretarea dispozițiilor art. 394 lit.a și 403 Cod de procedură penală, să admită în principiu cererea de revizuire, orice altă soluție, inclusiv cea de respingere a admiterii în principiu fiind contrară legii, contra dispozițiilor art.6 din CEDO, contra dreptului de a avea un proces echitabil și corect, dar și contra principiului de drept central al procesului penal - de aflare a adevărului și de a nu fi condamnată o persoană nevinovată.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
În mod legal și temeinic prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul pe motiv că cererea se bazează pe apărări avute în vedere și verificate de instanță la soluționarea cauzei pe fond, în apel și recurs, nefiind astfel incidente dispozițiile art.394 alin.1 lit. a Condamnatul C.P.P. are aceeași poziție de negare a comiterii faptei atât în cursul judecării cauzei pe fond, cât și în cererea de revizuire formulată.
Instanța a reținut starea de fapt din coroborarea întregului material probatoriu aflat la dosarul cauzei, astfel încât, cererea de probațiune solicitată de condamnat în procedura revizuirii respectiv, testarea comportamentului simulat, expertizarea psihiatrică a coinculpatului, confruntarea inculpatului cu martora nu reprezintă altceva decât o prelungire a probațiunii administrate în cauză, iar nu o faptă sau împrejurare nouă la care face referire art.394 alin.1 lit. a
C.P.P.Ca atare, neadministrarea probelor solicitate de condamnat în revizuire nu aduce atingere art.6 din Convenție, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, ce poate fi admisă doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, condiții care, în speță nu sunt îndeplinite.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de revizuientul recurent, împotriva deciziei penale nr. 174 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
Va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod de procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de revizuientul recurent, împotriva deciziei penale nr. 174 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie
Judecător apel -
Judecător fond
AS/08.12.2009
2 ex.08.12.2009
Președinte:Rus ClaudiaJudecători:Rus Claudia, Moșincat Eugenia, Trif Doina
