Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 550/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 550/R/2008
Ședința publică din 23 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan Președinte Secția Penală
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul și de către partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 43/A din data de 4 iunie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin 2 și 4 pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpat apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, partea vătămată, lipsă fiind inculpatul și părțile civile Spitalul Județean S, Clinica de Ortopedie C N și Spitalul de Recuperare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 19 septembrie 2008 motive de recurs de către inculpatul, prin avocat, solicitând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Partea vătămată arată că susține hotărârea primei instanțe. Susține în întregime motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei.
Apărătoarea aleasă a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, desființarea deciziei Tribunalului Sălaj și a sentinței penale a Judecătoriei Zalău, având în vedere că s-a comis o gravă eroare de fapt, respectiv pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Accidentul produs este consecința unei culpe comune între inculpatul și soțul părții vătămate. Din probatoriul administrat în cauză rezultă cu prisosință că exista o culpă comună. În momentul impactului autoturismul condus de avea peste 95 km/h, acest aspect rezultând din expertizele efectuate în cauză. Apreciază că este o certitudine că cei doi conducători auto au fost vinovați de producerea accidentului. Chiar dacă nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au reținut această situație ca un caz fortuit, totuși vegetația abundentă existentă a fost cea care l-a împiedicat pe inculpat să vadă. Acest aspect trebuie avut în vedere ca o circumstanță reală a faptelor săvârșite la momentul impactului. Apreciază că toate daunele atât cele materiale, cât și cele morale trebuie înjumătățite când este vorba de o culpă comună.
Partea vătămată arată că s-au efectuat 3 expertize în cauză, constatându-se în una din aceste expertize că viteza cu care circula soțul său era de 85-90 km/h, în niciun caz nu avea o viteză de peste 90 km/ Era într-adevăr vegetație dar vizibilitatea era bună. Solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Apărătoarea aleasă a inculpatul solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată, având în vedere că suma stabilită de către Tribunalul Cluj este cea care a fost dovedită.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ambelor recursuri formulate în cauză ca nefondate. În motivarea recursului inculpatul a solicitat să se rețină culpa comună, cu motivarea că din concluziile unei expertize întocmite în cauză a rezultat că soțul părții vătămate ar fi circulat cu o viteză care depășea viteza legală. Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză a rezultat că acesta a circulat la acea dată cu o viteză de până la 90 km/ De asemenea se reține de către expert că viteza cu care a circulat martorul nu putea să concure la acest eveniment pentru că nu a încălcat nicio dispoziție legală din legislația rutieră. Inculpatul a fost cel care nu a respectat legea. Apărarea formulată de către inculpat cum că ar fi existent cazul fortuit, datorită faptului că exista un dâmb de pământ ce impiedica vizibilitatea, nu este fondată. Inculpatul trebuia să se oprească sau să ceară ajutorul cuiva. Nu trebuia să pătrundă pe drumul superior de circulație. Consideră că în mod corect s-a reținut culpa exclusivă a inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, susține că daunele materiale calculate în baza probelor administrate au fost exagerate. În mod corect Tribunalul Sălaja reluat calculul daunelor materiale, în baza probelor aflate la dosar, suma de 477 lei fiind cea corectă.
În concluzie, solicită menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca legale și temeinice și respingerea recursurilor ca nefondate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr.69 din 27 februarie 2008 a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 20.07.1952, fără antecedente penale la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.și ped.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 1 an, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
Conform art. 71 al. 5 Cod penal, pe aceeași durată s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b Cod penal.
În temeiul prevederilor art.14 raportat la art. 346 Cod procedură penală și art. 313 din OG 72/2006 s-au admis cererile unităților sanitare și obligă inculpatul să plătească despăgubiri, după cum urmează:
-Spitalul Județean S, suma de 151,16 lei
-Spitalul Clinic de Urgenta Prof.Dr., C, suma de 2671,68 lei, la care se adaugă dobânzi legale începând cu prima zi urmatoare externarii, până la achitarea integrală a despăgubirilor.
-Spitalul Clinic de Recuperare Medicală -, suma de 819 lei, despăgubiri la care se adaugă majorări de întârziere 185 lei până în data de 02.05.2007 și în continuare până la achitarea integrala a despăgubirilor.
S-a admis în parte cererea părții civile și obligă inculpatul să-i plătească despăgubiri, după cum urmează, având în vedere culpa exclusiva a acestuia din urma:
- 8500 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli medicale ca urmare a accidentului
- 850 lei, despăgubiri materiale reprezentând diferența reparații autoturism avariat
- 1626 lei, reprezentând diferențe de venituri lunare pentru perioada iulie-decembrie 2006
- 1986 lei, diferenta între salariu și pensia de boală, pentru perioada decembrie 2006-mai 2007
- 189 lei despăgubiri periodice lunare reprezentând diferența dintre veniturile salariale avute anterior pensionării și actuala pensie de boala, până la modificarea situației
- 8000 lei cu titlu de daune-morale
În baza art 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, și în baza art. 193 Cod procedură penală, suma de 1500 lei, cu acelasi titlu, părții civile.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 21.06.2006 se afla cu tractorul pe câmp și după terminarea lucrărilor a ieșit de pe câmp, intrând pe șosea fără a se asigura suficient și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de martorul.
Urmare a accidentului a rezultat vătămarea părții civile, pasagera din față - dreapta din autoturism.
Aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de peste 60 zile de îngrijiri medicale.
În primul raport de expertiză s-a stabilit că inculpatul a ieșit de pe câmp pe șosea trecând peste axul drumului.
Tractorul fiind cu tracțiune pe față, virajele se pot efectua mai greu, pe o suprafață mai mare.
Șoseaua pe care a ieșit inculpatul de pe câmp, având lățimea de doar 6, pentru a efectua virajul spre dreapta, inculpatul a fost nevoit să treacă de axul drumului, astfel că impactul s-a produs integral pe partea a DJ 196 pe sensul -S -.
Acest prim aspect al producerii accidentului este la fel stabilit și prin următoarele două expertize efectuate în cauză.
Pentru evitarea impactului, conducătorul autoturismului a virat maxim stânga, până la limita carosabilului.
Cu certitudine s-a stabilit în toate trei expertizele că inculpatul a depășit axul drumului, impactul având loc pe partea, pe sensul -S -, după ce conducătorul autoturismului a virat stânga pentru a evita impactul.
În legătură cu viteza tractorului de asemenea s-a reținut că a fost de cca 15- 20 km/.
Cu privire la viteza de circulație a autoturismului s-a stabilit în două dintre cele trei expertize efectuate că era sub, sau la limita legală de 90 km/ pe porțiunea de drum respectivă.
Expertiza efectuată de expertul Grădinar, încuviințată la cererea inculpatului, a stabilit că autoturismul în care se afla partea vătămată, circula pe porțiunea de drum unde a avut loc accidentul cu o viteză de 95 km/.
În această expertiză s-a concluzionat că autoturismul nu a putut opri pe cei 40 de frânare datorită vitezei mari de deplasare, de 95 km/, fiind totodată surprins de apariția bruscă a tractorului pe carosabil.
După cum s-a reținut anterior, celelalte două expertize au stabilit că viteza de circulație a autoturismului era de maxim 90 km/, viteză permisă pe porțiunea de drum în discuție.
Instanța a reținut aceste ultime concluzii, apreciind că acestea se coroborează și reflectă adevărata stare de fapt.
De altfel s-a mai concluzionat că nu există un raport de cauzalitate între viteza de circulație a autoturismului și producerea accidentului. Accidentul putea fi evitat prin frânare de către conducătorul autoturismului la o viteză de cca 70 km/, care nu se impunea pe drumul în cauză.
În apărarea sa, inculpatul a mai susținut că vizibilitatea la ieșirea de pe câmp pe carosabil i-a fost mult obturată de vegetația de pe, aceasta fiind foarte înaltă, o parte crescută pe un morman de pământ depozitat în zonă.
Acest fapt este confirmat de martorii audiați în cauză.
Legat de acest aspect, expertiza întocmită de expertul Grădinar concluzionează că nu se poate spune dacă vegetația a jucat un rol important la producerea accidentului, îngreunând vizibilitatea.
Aceleași concluzii se regăsesc și în cea de-a treia expertiză.
Analizând probatoriul, instanța a reținut că vina exclusivă în producerea accidentului revine inculpatului care a încălcat prev. art. 57 din OUG 195/2002, care stabilesc obligația în sarcina unui conducător auto care vine de pe un drum lateral de categorie inferioară să acorde prioritate autovehiculului care circulă pe acel drum.
Inculpatul nu a respectat nici prevederile art. 167 lit. a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 conform căruia "nu are prioritate de trecere vehiculul care intră pe un drum public venind de pe un drum lateral de categorie inferioară."
Prin cea de-a doua expertiză efectuată în cauză s-a încercat o sugerare a unei culpe și a conducătorului autoturismului stabilindu-se o viteză de circulație de 95 km/.
Cu toate acestea expertul nu face referire la vreo culpă a acestuia, lăsând acest aspect în sarcina instanței.
S-a arătat mai sus că instanța a înlăturat aceste concluzii privind viteza mai mare de 90 Km/, celelalte două expertize efectuate în cauză stabilind o viteză de maxim 90 KM/, probe care se coroborează.
Conducătorul autoturismului implicat în accident nu se face vinovat de încălcarea vreunei norme care reglementează circulație pe drumurile publice.
În apărarea sa, inculpatul a invocat vizibilitatea îngreunată de vegetația de pe a drumului precum și viteza neregulamentară a autoturismului.
Pentru aceste motive, în principal a solicitat achitarea conform art. 10 lit. e rap. la art. 47. pen. - cazul fortuit.
S-a invocat acest text legal apreciindu-se că accidentul este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Nu s-a putut reține cazul fortuit în cauză deoarece imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naștere la rezultatul neașteptat trebuie să aibă un caracter obiectiv, să nu poată fi prevăzut de nici o persoană.
În cazul de față, era perfect previzibilă posibilitatea apariției unui vehicul pe drumul principal.
Iar dacă vegetația de pe stânjenea vizibilitatea atât de mult, și inculpatul știa că are nevoie de o suprafață mai mare pentru a efectua virajul, cu depășirea axului, putea solicita pe unul din martorii de pe câmp să-l dirijeze.
În subsidiar inculpatul a cerut reținerea culpei comune în producerea accidentului.
Nici o astfel de posibilitate nu subzistă în cauză.
S-a făcut referire anterior la concluziile expertizelor coroborate cu celelalte probe administrate, ce nu lasă loc unei asemenea interpretări.
Conducătorul autoturismului circula în limitele vitezei legale, și de altfel nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate între viteza acestuia și producerea accidentului. Acesta nu a încălcat nici o prevedere legală care reglementează circulația pe drumurile publice.
Încălcarea acestor norme poate fi reținută doar în sarcina inculpatului.
Pentru motivele expuse anterior, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prevăzută de art. 184 al. 2, 4. pen. reținându-se culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului.
Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate și faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, s-au constatat întrunite primele două condiții pentru suspendarea condiționată a executării silite prevăzute de art. 81. pen.
Față de persoana inculpatului, instanța a apreciat că scopurile pedepsei, stabilite de art. 52.penal, reeducarea și prevenția pot fi atinse și fără privare de libertate.
Din aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 82.penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de trei ani, atrăgându-se atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83. pen. referitor la situațiile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei.
Executarea pedepsei principale fiind suspendată, conform art. 71 alin.5 pen. pe aceeași durată se suspendă și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei se impune pentru început mențiunea că inculpatul la data producerii accidentului nu avea încheiat contractul de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă.
Pe lângă partea civilă, în cauză s-au constituit părți civile și o serie de unități sanitare care au acordat îngrijiri medicale victimei, după producerea accidentului.
Cererile acestor părți civile sunt întemeiate, și având în vedere și prevederile art. 313 din OG72/2006 au fost admise iar inculpatul obligat la plata sumelor solicitate conform cu dispozitivul.
Victima accidentului, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata de despăgubiri atât materiale, cât și morale.
Cererea, sa a fost admisă în parte, inculpatul fiind obligat la plata unor sume cu titluri diferite, conform probatoriului administrat.
După accident, victima a beneficiat de îngrijiri medicale fiind spitalizată, operată, după care a urmat și tratament de recuperare, cu mențiunea că nu este complet refăcută până în prezent.
Urmare a leziunii suferite prin accident, partea civilă actualmente este pensionată pe caz de boală, fapt care i-a diminuat și veniturile lunare, solicitând și despăgubiri periodice.
Având în vedere declarațiile martorilor precum și înscrisurile depuse instanța a apreciat că partea civilă a probat cheltuirea sumei de 8500 lei pentru îngrijirile medicale în vederea vindecării, incluzându-se și achiziționarea unei tije care i-a fost introdusă în braț.
În perioada de după accident, partea vătămată a beneficiat de concediu medical, realizând venituri mai mici decât salariul. Pentru acest motiv, inculpatul a fost obligat și la plata diferenței dintre indemnizația de boală și salariu, în sumă totală de 1626 lei pentru perioada iulie-decembrie 2006.
În luna decembrie 2006, partea civilă a fost pensionată, fapt care de asemenea, a determinat o scădere a veniturilor lunare realizate anterior din muncă.
Inculpatul a fost obligat și la plata acestei diferențe în sumă totală de 1986 lei pentru perioada decembrie 2006- mai 2007.
Această diferență există în continuare, motiv pentru care inculpatul va plăti părții civile și suma de 189 lei despăgubiri periodice lunare, obligație ce va subzista până când situația părții civile rămâne aceeași.
Pentru acordarea acestor diferențe de venituri instanța a avut în vedere veniturile realizate lunar de partea vătămată din muncă, inclusiv bonurile de masă, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.
Cu titlu de despăgubiri materiale, inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 850 lei, reprezentând o parte, rămasă neplătită, din contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat în accident.
Decizia nr. 1/2004 a Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea prevederilor art. 14 Cod procedură penală și 998 cod civil a stabilit că instanța penală investită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunii cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă sau vătămare corporală gravă din culpă săvârșite de un conducător auto, este investită să judece și acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea părții vătămate ca parte civilă atât cu privire la pretențiile în legătură cu decesul sau vătămarea corporală, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte.
Legat de acest aspect, din probele administrate s-a reținut că o parte a costurilor operației au fost plătite de inculpat rămânând o diferență la care a fost obligat.
Partea civilă a solicitat și daune morale. S-a acordat suma de 8000 lei cu acest titlu, apreciindu-se că va putea parțial compensa toate suferințele de natură fizică și psihică la care a fost expusă partea civilă ca urmare a vătămării sănătății sale prin accident.
La stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.
Inculpatul fiind condamnat, în baza art. 191. pr. pen. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, și în baza art. 193 Cod procedură penală și la acelea avansate de partea civilă conform cu dispozitivul.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, care a susținut că sentința penală atacată este nelegală atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile. A solicitat a se dispune achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.e Cod procedură penală. Inculpatul a aratat că a solicitat instanței de fond constatarea incidenței disp.art.47 Cod penal privind cazul fortuit, lucru ce nu a fost luat în considerare de instanță. Distanța de la curbă până la locul unde a ieșit tractorul în drumul principal este de 45. Când s-a angajat șoseaua era liberă, dar conducătorul auto ieșind din curbă cu viteză, - nu a avut posibilitatea să-l vadă înainte de curbă -, nu a reușit să oprească pe distanța de 45. Tocmai de aceea legislația rutieră prevede obligativitatea reducerii vitezei în curbele în care vizibilitatea este mai mică de 50.
Prin decizia penală nr.43 din 4 iunie 2008 Tribunalul Sălaja admis apelul declarat de inculpatul contra sentinței penale nr.69 din 7.02.2008 a Judecătoriei Zalău, pe care a desființat-o numai cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale acordate.
Judecând pe fond cauza sub acest aspect, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 4.770 lei cu titlu de despăgubiri materiale, ocazionate cu refacerea sănătății, urmare accidentului.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Partea civilă a fost obligată la plata către inculpat a sumei de 700 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei tribunalului și implicit a sentinței judecătoriei au declarat recurs inculpatul și partea civilă.
Prin motivele scrise și orale, partea civilă a solicitat casarea deciziei instanței de apel și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii judecătoriei, în privința soluționării laturii civile, apelul inculpatului fiind greșit admis, neexistând nici un element de motivare care să ducă la concluzia diminuării despăgubirilor materiale și morale la care a fost obligat inculpatul în favoarea sa.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat în principal a se reține culpa comună a soțului părții civile și a inculpatului în producerea accidentului, iar în subsidiar, achitarea inculpatului conform art.47 pen. - incidența cazului fortuit, și pe cale de consecință, în baza art.10 lit.e și art.11 pct.2 lit.a pen.a fi exonerat inculpatul de răspundere penală și civilă.
Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Judecătoria Zalăua efectuat o cercetare judecătorească judicioasă, stabilind în mod corect situația de fapt, vinovăția exclusivă a inculpatului în producerea accidentului și în mod legal a fost soluționată și latura civilă a cauzei.
Cu privire la recursul inculpatului:
Prin coroborarea declarațiilor inculpatului din faza de urmărire penală și din cea de cercetare judecătorească cu declarațiile martorilor, procesul verbal de constatare întocmit de organele de poliție, fotografiile judiciare de la locul accidentului, probele științifice respectiv rapoartele de expertiză tehnică depuse la dosar, s-a stabilit contribuția concretă și exclusivă a recurentului, fiind dovedită vinovăția acestuia sub forma culpei în producerea accidentului auto, prin nerespectarea unor reguli de circulație rutieră respectiv art.57 din OUG 195/2002 și art.167 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, având drept consecință vătămarea corporală gravă a victimei, prin leziunile produse la nivelul membrelor superioare, care nu au avut un potențial tanatogenerator.
Inculpatul în calitate de conducător auto, cu pregătirea și experiența necesară, avea nu numai obligația, dar și posibilitatea de a proceda cu maximă diligență în deplasarea pe drumurile publice atât pe timp de zi cât și de noapte la ieșirea de pe un drum lateral în șoseaua principală, în scopul evitării oricărui pericol.
În speță, inculpatul recurent nu a respectat regulile rutiere de deplasare cu tractorul pe timp de zi, în sensul că nu a dat dovadă de diligență prin luarea tuturor măsurilor în vederea evitării oricărui pericol.
Așa cum rezultă din probele științifice administrate în cauză, expertizele tehnice auto, raportul de constatare medico-legală al victimei, raportul toxicologic al inculpatului, fapta recurentului care nu a luat toate măsurile necesare pentru o deplasare în siguranță pe drumurile publice în scopul evitării oricărui pericol, încălcând prevederile legale reținute și a accidentat victima prin izbirea dintre tractor și autoturismul în care se afla aceasta provocându-i leziuni de peste 60 de zile îngrijiri medicale cu pareză de nerv radial drept, leziuni ce nu au avut caracter tanatogenerator care însă au determinat pensionarea pe caz de boală a acesteia, constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă.
Culpa exclusivă în producerea accidentului revine recurentului care a încălcat art.57 din OUG 195/2002 care impune obligația în sarcina unui conducător auto care vine de pe un drum lateral de categorie inferioară, să acorde prioritate autovehiculului care circulă pe drumul public.
Probele dosarului atestă în afara oricărui dubiu că inculpatul a încălcat și art.167 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 conform căruia "nu are prioritate de trecere vehiculul care intră pe un drum public, venind de pe un drum lateral de categorie inferioară".
Din concluziile probelor științifice că viteza de circulație a autoturismului condus de soțul părții civile era de aproximativ 90 km la oră, viteză permisă pe porțiunea de drum S-. Expertizele tehnice auto au concluzionat că nu există raport de cauzalitate între viteza de circulație a autoturismului părții civile și producerea accidentului.
Evenimentul rutier putea fi evitat prin frânare de către soțul părții civile la o viteză de cca 70 km/h, care nu se impunea însă pe drumul în cauză.
În apărarea sa inculpatul recurent a susținut că vizibilitatea la ieșirea de pe câmp, pe carosabil i-a fost mult opturată de vegetația de pe, aceasta fiind foarte înaltă factor important ce a concurat la producerea evenimentului rutier.
Coroborând și interpretând atât probele testimoniale cât și cele științifice depuse la dosar, curtea reține că vina exclusivă în producerea accidentului aparține inculpatului, acesta încălcând prevederile legale care reglementează prioritatea și prevăzute în textele legale amintite mai sus.
Dacă vegetația existentă la ieșirea de pe câmp i-a stânjenit atât de mult vizibilitatea, recurentul putea solicita pe unul din martorii aflați în apropiere să-l dirijeze, atitudine care nu a fost adoptată de conducătorul auto.
Aceleași probe, atestă că soțul părții civile nu a încălcat nici o prevedere legală care reglementează circulația pe drumurile publice, rulând în limitele vitezei legale și neputându-se dovedi nici un raport de cauzalitate între viteza autoturismului pilotat și accidentul produs.
În speță, nu sunt incidente prevederile art.47 pen.referitoare la cazul fortuit, întrucât inculpatul, având pregătirea și experiența necesară, putea și trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, și anume, producerea unui accident de circulație, atunci când nu a luat toate măsurile de siguranță în trafic, și în acordarea priorității la ieșirea de pe drumurile comunale în cele principale.
Condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nu este îndeplinită, întrucât prezența unui alt vehicol pe drumul principal, putea fi intuită și prevăzută de către recurent.
Nu sunt incidente disp.art.47 pen.deoarece procedând în maniera relevată inculpatul a nesocotit obligațiile ce-i reveneau din dispozițiile legale art.57 din OUG 195/2002 raportat la art.167 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, și prin neacordarea priorității și fiindu-i opturată vizibilitatea, drept consecință a conduitei sale culpabile, și-a asumat riscul producerii unui accident care, în condițiile date, era previzibil.
Probele dosarului la unison atestă că inculpatul putea să prevadă urmările socialmente periculoase ale faptei sale, neputându-se considera că neacordarea priorității la ieșirea de pe un drum lateral în cel principal, s-a datorat unor împrejurări neprevizibile.
Pentru a reține existența cazului fortuit trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naștere rezultatului neașteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariția acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nici o persoană, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b proc.pen. neputând fi primite apărările acestuia de a se dispune achitarea conform art.47 pen. și nici reținerea culpei comune în evenimentul rutier.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va plăti statului 300 lei cheltuieli judiciare.
Cu privire la recursul părții civile:
Stabilind obligația de a repara prejudiciul cauzat unei persoane, printr-o faptă ilicită, legea nu distinge între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial; ca atare, nu există temei juridic pentru a se înlătura obligația de reparare a daunelor morale, acestea având, la fel, ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naștere obligației de reparare.
Potrivit prevederilor art. 14 din Codul d e procedură penală și ale art.998 civ. despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune, trebuie să constituie o justă și integrală reparare a daunelor ocazionate.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de apreciere a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă, moderată, proporțională cu întinderea pagubei suferite și să nu constituie o cauză de îmbogățire fără just temei.
Verificând hotărârile pronunțate în cauză, rezultă că instanțele de fond au constatat că inculpatul a accidentat partea civilă, cauzându-i leziuni vindecabile în peste 60 de zile îngrijiri medicale și totodată, încadrarea acesteia în gradul III de invaliditate.
Pe cale de consecință, în mod judicios, inculpatul a fost obligat la daune materiale, daune morale și despăgubiri periodice lunare către partea civilă.
Victima unei infracțiuni de natura celei comise de inculpat, are dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin vătămări corporale aduse sănătății sale, acest prejudiciu constând în suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat de pe urma faptului ilicit.
Astfel, victima, o persoană în vârstă de 46 de ani, a fost supusă mai multor operații prin care i s-a montat o placă cu 8 șuruburi, fiind încadrată în urma accidentului comis de inculpat, în gradul III de invaliditate, a fost spitalizată o lungă perioadă de timp, suferind intervenții chirurgicale, după care s-a aflat în tratament medical în cursul căruia a continuat să aibă dureri.
în spital, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privată de o viață normală corespunzătoare vârstei, implică și o suferință psihică, ce presupune, de asemenea, o compensație, și anume sub forma unor daune morale și despăgubiri periodice lunare pentru prejudiciul nepatrimonial ce i s-a cauzat și care, în cuantumul solicitat și acordat de instanța de fond, Judecătoria Zalău, este justificat.
Așadar, prin infracțiunea săvârșită, este neîndoielnic că inculpatul a determinat supunerea părții civile nu numai la traume fizice și psihice excepționale dar și la o invaliditate care, îi limitează accesul la o viață socială și afectivă normală, potrivit vârstei și intereselor sale.
În aceste condiții, suma de 8000 lei cu titlu de daune morale este judicios stabilită de către judecătorie la care se adiționează suma de 8500 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli medicale ocazionate de accident dovedite cu actele medicale depuse la fila 180 și 172 dosar instanță, din care rezultă că victima și-a cumpărat pe cont propriu materialul de osteosinteză (placă și șuruburi) absolut indispensabile intervențiilor chirurgicale suferite.
Apare corect stabilite și suma de 850 lei acordată cu titlu de daune materiale reprezentând diferența valorii reparațiilor efectuate la autoturismul părții civile, valoarea totală a repunerii în funcțiune a vehiculului fiind de 3753 RON din care inculpatul a achitat suma de 2000 RON, din probele dosarului rămânând neacoperită doar suma de 850 lei.
Din actele despuse la dosarul judecătoriei (203-209) rezultă ca dovedită diferența dintre veniturile care ar fi trebuit să le încaseze partea civilă cu titlu de salar și pensia de boală acordată, pe perioada iulie-decembrie 2006 suma de 1626 lei, care în mod legal a fost onorată de instanța de fond. Aceleași acte scrise atestă că diferența dintre salariul pe care trebuia să-l încaseze partea civilă și pensia de boală pe perioada decembrie 2006-mai 2007 este de 1986 lei, judicios stabilită de judecătorul fondului.
Deoarece prin fapta sa inculpatul i-a cauzat părții civile o invaliditate acesta va trebui obligat și la plata despăgubirilor periodice către partea civilă până la data încetării stării de invaliditate conform art.998 civ.iar suma de 189 lei lunar cu acest titlu a fost corespunzător stabilită de Judecătoria Zalău.
De aceea, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală și prejudiciul nepatrimonial precum și cel patrimonial încercat, curtea apreciază că Judecătoria Zalăua pronunțat o soluție temeinică, corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale pe care o va menține, admițând ca întemeiat recursul părții civile în baza art.38515pct. 2 lit.a Cod proc.pen. va casa în întregime decizia tribunalului și va menține sentința penală 69 din 27 februarie 2008 a Judecătoriei Zalău, apelul inculpatului, fiind greșit admis.
Curtea a ajuns la această soluție în urma probelor testimoniale și scrise administrate nemijlocit de către Judecătoria Zalău, reținând că Tribunalul Sălaja pronunțat o decizie penală absolut nemotivată sub aspectul laturii civile nearătându-se nici un mod de calcul și nici o probă care să fi stat la baza diminuării cheltuielilor acordate părții civile.
-se controlul judiciar de către instanța de recurs, aceasta a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și judicios argumentată atât sub aspect penal cât și sub aspect civil, urmând a fi menținută în totalitate, casându-se decizia Tribunalului Sălaj în întregime.
În baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare în recursul părții civile rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, domiciliat în S, nr.21, jud.S, împotriva deciziei penale nr.43 din 4 iunie 2008 a Tribunalului Sălaj.
Admite recursul declarat de partea civilă domiciliată în S str.-, -.25,.10, împotriva deciziei penale nr.43 din 4 iunie 2008 a Tribunalului Sălaj, pe care o casează în întregime și menține sentința penală nr.69 din 27 februarie 2008 a Judecătoriei Zalău, apelul inculpatului, fiind greșit admis.
Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare în recursul părții civile rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.PD/CA
25.09.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Delia Purice, Iuliana Moldovan
