Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 59/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
DECIZIA PENALĂ NR.59/
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Zoița Frangu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal formulat de asigurator SC SA SUCURSALA C - cu sediul în C-, județul C împotriva deciziei penale nr.464 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1050 din 20 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- ( nr. în format vechi 2540/2006), privind pe inculpatul,trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 184 alin.2 și 4 cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:
- recurentului asigurator SC SA Sucursala C;
- intimatului inculpat, pentru care se prezintă din oficiu avocat A, în baza împuternicirii avocațiale nr.223/2008, emisă de Baroul C;
- intimaților părți civile, Spitalul Clinic Județean de Urgență C, Spitalul Clinic de Urgență Sf.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Avocat A având cuvântul pentru intimatul inculpat, susține că inculpatul nu a promovat recurs în cauză. Față de recursul formulat în cauză de recurentul asigurată, solicită admiterea acestuia cum a fost formulat, apreciind că motivarea acestuia este temeinică, în sensul că, despăgubirile stabilite de către instanță sunt exagerate în raport cu probele administrate și nu reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, susține că motivele de recurs formulate de recurentul asigurator SC SA nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prev. de disp.art.3859cod pr.penală, dar și, pentru că instanța are obligația să cerceteze cauza și prin prisma motivelor care se cercetează din oficiu, solicită respingerea recursului ca nefondat.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1050/20.06.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- ( nr. în format vechi 2540/2006) - în baza art. 184 al. 2,4 cod penal cu aplic art. 74 al. 2 și art. 76 lit. e cod penal, a fost condamnat inculpatul - la a4.07.1924 fiul lui și, la pedeapsa de 1000 lei amendă penală.
In baza art. 63/1 cod penal s-a atras atenția inculpatului că neexecutarea cu rea credință a amenzii penale poate atrage înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
In baza art. 14 și 346 cod pr. penală, a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul SA la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, 1888,29 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. și 290 lei în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean C, cu titlu de saune materiale.
In baza art. 191 cod pr. penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut că, în după amiaza zilei de 27.06.2006 inculpatul conducea autoturismul marca Daewoo Tico cu nr. de înmatriculare - pe strada - din municipiul C intenționând să se deplaseze în stațiunea -.
La intersecția cu str. - -, care este artera prioritară, inculpatul a oprit în dreptul indicatorului STOP; în același moment, pe str. - - se deplasa motocicleta marca X 2800 cu numărul de înmatriculare B 62 condusă de partea vătămată, care circula dinspre str. - cel către B-dul -.
De precizat că pe locul din spate al motocicletei, numitul o transporta pe minora, în vârstă de 13 ani.
Întrucât inculpatul nu s-a asigurata corespunzător în momentul pătrunderii în intersecție, s-a produs coliziunea celor două vehicule în interiorul intersecției, colțul față stânga al autoturismului Daewoo Tico lovind partea laterală dreapta a motocicletei.
In urma accidentului, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 65 - 70 zile de îngrijiri medicale, conform actului medico legal cu nr. A1/9758/6.10.2004 al Institutului de Medicină Legală Minovici
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnico științifică auto aflat la dosarul cauzei posibilitatea de evitare a accidentului o avea exclusiv inculpatul întrucât deși s-a oprit la indicatorul STOP, amplasat pe str. -, nu s-a asigurat corespunzător, astfel încât la momentul pătrunderii în intersecție, nu a avut timp să observe că din partea se apropia motocicleta.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarația părții vătămate, declarația martorei, raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul - ale cărui concluzii au stabilit că, deși nu se poate stabili viteza de deplasare a celor două vehicule în premomentul producerii accidentului, acesta a reținut că deși inculpatul a oprit la indicatorul STOP postat ala intersecția străzilor - cu str. - -, nu s-a mai reasigurat că nu există pericol în momentul punerii în mișcare a mașinii, astfel că nu a observat că de pe str. - - venea motocicleta condusă de partea civilă, aceasta având prioritate; procesul verbal de cercetare de la fața locului, însoțit de fotografii și schița locului accidentului.
Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.464 din 21 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul penal nr- a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul apelant și de apelantul asigurator SC SA împotriva sentinței penale nr. 1050/20.06.2007 a Judecătoriei Constanța.
A obligat apelanții la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 50 lei fiecare.
In termen legal, împotriva deciziei pronunțate s-a formulat recurs de către asigurator SC SA B - Sucursala C prin care solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței penale a instanței de fond.
Motivele de recurs nu au fost depuse in termenul legal prevăzut de lege.
Examinând din oficiu, curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de fond ca și cea de apel, in baza probelor administrate a stabilit culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului de circulație soldat cu lovirea gravă a părții vătămate.
Din actele medico-legale rezultă că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, situație în care în raport de gravitatea și localizarea leziunilor pe corpul părții civile ( fractură deschisă tip I, pentru ambele oase ale gambei drepte), durata internării în spital, pe durata tratamentului aceasta a fost lipsită de posibilitatea deplasării și a desfășurării vieții sociale cotidiene, astfel că, acordarea daunelor morale în sumă de 6.000 lei a fost stabilită pentru asigurarea unei satisfacții echitabile.
Întrucât, inculpatul, vinovat de producerea accidentului, este asigurat la SC SA, în mod corect s-a dispus în temeiul Legii nr.136/1995 obligarea acestuia în solidar cu asiguratorul la plata daunelor morale, dar în limita plafonului stabilit de lege.
Suma acordată este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de partea vătămată, prejudiciu cauzat din culpa exclusivă a inculpatului.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală, va respinge, ca nefondat formulat de asigurator SC SA Sucursala
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se avansează din fondul în contul C pentru av.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală,
Respinge recursul formulat de asigurator SC SA SUCURSALA C - cu sediul în C-, județul C împotriva deciziei penale nr.464 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1050 din 20 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- ( nr. în format vechi 2540/2006), ca nefondat.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se avansează din fondul în contul C pentru av.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel - /
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
2 ex./07.02.2008
Președinte:Viorica Costea GrigorescuJudecători:Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună, Zoița Frangu