Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 591/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 591
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă, împotriva deciziei penale nr.119/A/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales, lipsă partea civilă recurentă reprezentată de avocat C, lipsă asigurătorul.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorii au depus la dosar concluzii scrise și împuterniciri avocațiale, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței Judecătoria Timișoara și a deciziei penale pronunțată în apel, rejudecarea cauzei, reducerea cuantumului pedepsei, a daunelor morale la care a fost obligat inculpatul și înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului la plata rentei viagere. În motivare a arătat că instanța în mod netemeinic a dispus majorarea cuantumului pedepsei inculpatului fără reținerea în sarcina acestuia a circumstanțelor atenuante care a se impuneau. Tot astfel nu s-a făcut precizarea dacă suma de 1.500 Euro achitată de inculpat părții civile încă din cursul urmăririi penale face parte din suma totală acordată cu titlu de daune morale și nici dacă plata rentei viagere trebuie făcută în solidar sau nu. A solicitat respingerea recursului părții civile.
Apărătorul părții civile a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurată, exclusiv pe latură civile și în rejudecare, admiterea acțiunii civile în integralitatea sa. În motivare a arătat că leziunile pricinuite părții vătămate prin fapta ilicită a inculpatului, au cauzat părții un prejudiciu de agrement, astfel că se impune reaprecierea daunelor morale și majorarea acestora. A solicitat respingerea recursului inculpatului în ce privește latura civile și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței.
Procurorul a pus concluzii de respingere a ambelor recursuri, cu motivarea că instanța de apel a soluționat în mod corect atât latura civilă cât și cea penală a cauzei, pedeapsa fiind corect individualizată raportat la fapta comisă de inculpat.
Inculpatul recurent, având ultimul cu vânt, a solicitat admiterea recursului, referitor lșa faptă arătând că a fost o întâmplare pe care o regretă.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentința penală nr. nr. 3140/10.12.2008 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art.184 alin.2,4 pen, cu aplicarea art. 74 lit. a,c pen. inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă.
În baza art. 71.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II-b pen.
În baza art.81 pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe o perioadă de 2 ani și 2 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 pen.
În baza art. 71 alin.5 pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale se suspendă executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 pen. a căror nerespectare atrage măsura revocării suspendării condiționate.
În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.911,8 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență T reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art.14, 346.pr.pen. combinat cu art. 998.civ. s-a admis, în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și în consecință, a obligat inculpatul să plătească acesteia sumele de 13.523 lei reprezentând despăgubiri materiale, 15.000 Euro prin echivalent în lei la data plății reprezentând despagubiri morale și o prestație bănească lunară în cuantum de 270 lei începând cu data de 01.03.2007 și până la încetarea stării de nevoie, respingand restul pretentiilor.
Asiguratorul Societatea de asigurare reasigurare SA răspunde civil în conditiile art. 54, 48 din Legea nr. 136/1995.
S- atras atentia inculpatului asupra disp. art.84 pen.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 3596/P/2007 întocmit la data de 16.10.2007, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin.2, 4.pen.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 01.03.2007, în jurul orelor 0815, în timp ce conducea autoturismul marca Renaul cu nr. de înmatriculare TM-- pe starda Orăștie din T, la intersecția nedirijată cu strada T, inculpatul nu a acordat prioritate de dreapta autoturismului marca Daewoo, condus de partea civilă, care se deplasa regulamentar pe strada T spre Calea, intrând în coliziune cu acesta. Datorită impactului, autoturismul marca Daewoo s-a răsturnat pe partea dreaptă, iar partea civilă a fost suferit vătămări, necesitând o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală, numărul total al îngrijirilor medicale fiind de 90 de zile.
Totodată, așa cum rezultă din biletul de ieșire din Spitalul Clinic Județean de Urgență nr. FO 5898 și din raportul de constatare medico-legală nr. 711/19.03.2007, în urma accidentului suferit, partea civilă a fost internată în perioada 01-12.03.2007 cu diagnosticul de fractură burst și L3, fractură coastă 5, arc axiliar drept, contuzie abdominală minoră, suferind o intervenție chirurgicală de decompresiune medulo-radiculară și fixare a coloanei vertebrale, care presupune îndepărtatrea de țesut osos vertebral, urmată de implant spinal, necesitând un număr de 65 de zile îngrijiri medicale, dacă nu surveneau alte complicații.
Ulterior, partea civilă a fost internată în perioada 30.04.-14.05.2007 la Spitalul Clinic de Recuperare cu diagnosticul de stare disfuncțională post fractură burst și L3, urmând un tratament recuperator complex, motiv pentru care, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1890/04.07.2007 s-a concluzionat că au mai fost necesare un număr de 10 zile de îngrijiri medicale, care adăugate la cele 65 de zile îngrijiri medicale acordate inițial, au totalizat 75 de zile îngrijiri medicale.
Partea civilă a mai fost internată însă la Spitalul Clinic de recuperare medicală, în perioada 20.08-03.09.2007, cu o stare disfuncțională post fractură și L3 operată, urmând un tratament de terapie. Având în vedere scrisoarea medicală din septembrie 2007 care nu a fost luată în considerare la întocmirea expetizei medico-legale, la termenul din data de 21.05. 2008, instanța a încuviințat efectuarea unei noi expertize medico-legale, încheindu-se în acest sens raportul de expertiză nr. 1404/08.09.2008 care a concluzionat că partea civilă a mai necesitat încă 15 zile de îngrijiri medicale, care adăugate la cele 75 acordate, totalizează un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale, precum și faptul că leziunile părții civile s-au soldat cu infirmitate fizică permanentă-pierderea de substanță osoasă, partea civilă prezentând o incapacitate adaptativă de 50% și încadrându-se în gradul III de invaliditate.
Fapta inculpatului, care la data de 01.03.2007, în jurul orelor 0815, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute pentru îndeplinirea activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a cauzat vătămarea corporală gravă a părții civile, aceasta necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale de 90 de zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevazută de art. 184 alin. 2 și 4.pen.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, fapta inculpaului care a avut una dintre urmările prevăzute la art. 182 alin.1 pen. respectiv cauzarea unei vătămări integrității corporale sau sănătății părții civile care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, realizează elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin.2 pen. Întrucât fapta inculpatului, așa cum rezultă din declarațiile sale coroborate cu declarațiile părții civile, ale martorilor și cu cercetarea la fața locului, este urmarea nerspectării dispozițiilor prevăzute de art. 57 alin.1 din OUG nr. 195/2002 care statuează că "La intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament" în cauză se reține și aplicarea alin.4 al art. 184.pen.
Urmarea imediată a actiunii inculpatului constă în producerea unei vătămări a integritătii corporale a părții civile, care, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1404/2008, a necesitat un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale vindecare.
Între fapta inculpatului și rezultatul socialemente periculos produs există un raport direct de cauzalitate neîntrerupt de intervenirea unui alt lanț cauzal.
Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii, atitudinea psihică a inculpatului fată de fapta săvârsită si urmările acesteia îmbracă forma vinovătiei în modalitatea culpei cu prevedere, prevăzută de art. 19 alin.1, pct. 2 lit.a pen. inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv posibilitatea producerii unui accident cu consecința vătămării corporale a altor persoane în situația conducerii unui autovehicul într-o intersecție nedirijată prin neacordarea priorității de dreapta celorlalte autovehicule, însă nu a acceptat acest rezultat, socotind fără temei că nu se va produce.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72.pen. reținând faptul că, inculpatul a săvârșit o faptă cu un ridicat grad de pericol social, cu consecințe grave pentru integritatea corporală și sănătatea părții cvile. În ceea ce privește persoana inculpatului, se constată că, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, acesta nu are antecedente penale, iar din caracterizarea emisă de Pro Credit Bank și din declarațiile martorilor și Szony reiese că inculpatul are un loc de muncă stabil, este o persoană responsabilă, apreciată în plan profesional și în mediul social.
Coroborând toate aceste elemente, prima instanța a apreciat că o pedeapsă de 2 luni închisoare aplicata in conditiile retinerii circumstantelor atenuante prev. de art. 74 lit. a,c Cod Penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 2 luni termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.pen. este de natură să ducă la realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52.pen.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzaHirst Marii Britanii) și decizia nr. 74/2007 de admitere a recursului în interesul legii, instanța nu va aplica în mod automat,ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza I pen, ci va analiza în ce masură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii savârșite sau comportamentul inculpatului.
În acest sens, prima instanța a apreciat că, față de natura și circumstanțele reale de săvarșire a faptei, dreptul de a alege al inculpatului nu ar trebui sa fie afectat, astfel încât aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune, în schimb a facut aplicarea dispozitiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza II si lit b) pen. iar, în temeiul art. 71 alin.5 pen. pe durata executării pedepsei principale, a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. a căror nerespectare atrage măsura revocării suspendării condiționate.
Sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește Spitalul Clinic Județean de Urgență T, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora "Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale", precum și actele medicale și decontul de cheltuieli depuse la dosarul cauzei, prima instanța a obligat inculpatul la plata sumei de de 5.911,8 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență T, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Tot sub aspectul laturii civile, prima instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 13.523 lei cu titlu de daune materiale, 100.000 euro cu titlu de daune morale și rentă viageră lunară la nivelul salariului minim pe economie.
Având în vedere existența faptei ilicite a inculpatului constând în cauzarea unei vătămări grave a integrității corporale și sănătății părții civile, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privitoare la exercitarea activității de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, existența vinovăției inculpatului sub forma culpei în săvârșirea faptei, existența unui prejudiciu prin vătămarea integrității corporale și cauzarea de suferințe fizice pe o perioadă îndelungată de timp, dovedite de partea civilă prin actele medicale și expetizele medico-legale efectuate în cauză, și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 998-999. civ. prima instanța a admis acțiunea civilă a părții civile și a obligat inculpatul să plătească acesteia sumele de 13.523 lei reprezentând despăgubiri materiale, 15.000 Euro prin echivalent în lei la data plății reprezentând despagubiri morale și o prestație bănească lunară în cuantum de 270 lei începând cu data de 01.03.2007 și până la încetarea stării de nevoie, respingând în rest pretențiile părții civile.
În ceea ce privește despăgubirile materiale în cunatum de 13.523 lei solicitate de către partea civilă, prima instanța a constatat că acestea au fost dovedite prin chitanțele depuse la dosar, referitoare la cheltuielile suportate de partea civilă în vederea înlăturării consecințelor vătămării integrității corporale, cheltuieli care reprezintă contravaloarea implantului spinal și a accesorilor, a corsetului medical, a tratamentului post operatoriu, taxele de spitalizare și cheltuielile însoțitorului, taxa de remorcare a autovehicului avariat.
Cu privire la despăgubirile morale solicitate de către partea civilă, față de numărul de 90 de zile de îngrijiri medicale pe care aceasta le-a necesitat, față de consecințele produse asupra sănătății sale, așa cum rezultă din referatul medical, respectiv vătămarea iremediabilă a coloanei vertebrale, dureri spinale și paravertebrale toraco-lombare, spontane și la mobilizare, care limitează activitatea normală, cum ar fi poziție șezândă prleungită la birou, deplasările pe distanțe mari, eforturi fizice moderate, activități sportive, purtarea de greutăți, și având în vedere și faptul că inculpatul a achitat, conform declarației părții civile, suma de 1500 de euro, reprezentând o plată parțială a prejudiciului suferit, prima instanța a apreciat că suma de 15.000 euro reprezintă un echivalent just al suferinței de ordin fizic provocată prin accident și a ameliorării condițiilor de viață alterate ale părții civile.
Cât privește prestația bănească lunară solicitată de către partea civilă, prima instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile necesare pentru acordarea acesteia. Astfel, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. 1404/08.09.2008, urmare a accidentului produs de către inculpat, partea civilă, "prezintă o incapacitate adaptativă de 50% și se încadrează în gradul trei de invaliditate, cu revizuire la 12 luni." Or, având în vedere reducerea la jumatate a capacității de muncă a părții civile și faptul că vătămarea sănătății acesteia are consecințe de durată, prima instanța a obligat inculpatul sa plateasca cu acest titlu suma de 270 lei, valoarea a jumatate din valoarea salariului minim pe economie care este de 540 lei, pe care inculpatul urmează să o plătească începând cu data de 01.03.2007, data producerii vatamarii si implicit a prejudiciului, și până la încetarea stării de nevoie a părții civile, aceasta suma reprezintănd o compensare a eforturilor suplimentare pe care partea civilă este nevoită să le depună în desfășurarea activității sale si se reflecta in aplicarea principiului potrivit caruia prejudiciul trebuie acoperit in intregime.
De asemenea, față de faptul că, așa cum rezultă din polița de asigurare nr. -/13.02.2007, la data producerii accidentului, autoturismul condus de către inculpat deținea poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la, și văzând dispozițiile art. 48 și 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, prima instanța a constatat că asigurătorul Societatea de Asigurare Reasigurare B răspunde civil în condițiile textelor legale menționate anterior.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, asiguratorul de răspundere civilă SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SA, PARCHETUL DE PE JUDECATORIA TIMIȘOARA,inculpatul și partea civilă )., cererile au fost inregistrate pe rolul Tribunalului T la data de 18.02.2009, sub acelasi numar de dosar -.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa arătat că prima instanță a apreciat greșit că aplicarea unei pedepse de 2 luni închisoare este suficientă, deoarece inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad ridicat de pericol social cu consecințe grave pentru integritatea corporală și sănătatea părții civile. Conform raportului de expertiză medico-legală nr.1404/08.09.2008 leziunile de violență s-au soldat cu o infirmitate fizică permanentă, aspect de care prima instanță nu a ținut seama.
În ceea ce privește apelul asigurătorului, în motivarea acestuia s-a arătat că se impune reducerea daunelor morale, având în vedere faptul că au fost stabilite la un nivel echivalent cu salariul minim pe economie pe aproape 10 ani. În opinia asigurătorului, dacă nivelul luat ca referință pentru stabilirea pensiei viagere de 270 lei a fost salariul minim pe economie, acest nivel a fost stabilit de 111 ori la calcularea daunelor morale.
În motivarea apelului său, inculpatul a arătat că la data de 05.04.2007 a făcut o plată părții civile în cuantum de 1500 euro. În cuprinsul sentinței nu se vorbește de această sumă, dacă este sau nu inclusă în cei 15.000 euro acordați părții civile, astfel că instanța de apel ar trebui să clarifice acest aspect. În privința daunelor materiale, inculpatul a arătat că la dosar au fost depuse mai multe facturi, chitanțe, decont cheltuieli pe numele părții civile și pe numele de, care este însoțitoarea părții civile la. Cuantumul total al cheltuielilor efectuate la este egal pentru cele două persoane. Inculpatul a arătat că este de acord să plătească cazarea însoțitoarei la, dar nu acceptă și plata altor sume. Practic cuantumul recuperării efectuate de către partea civilă este egal cu cheltuielile efectuate și de însoțitoarea acesteia, aspect care nu este normal, întrucât inculpatul nu poate fi obligat să plătească tratamentul însoțitoarei părții civile. Inculpatul a mai precizat că este de acord să plătească daunele morale, însă în loc să fie obligat la plata rentei viagere în cuantum de 270 lei lunar, ar fi fost mai echitabilă majorarea daunelor morale și neacordarea rentei viagere. În sfârșit, inculpatul a arătat că prima instanță ar fi trebuit să-l oblige la plata despăgubirilor în solidar cu asigurătorul, aspect care, în opinia sa, trebuie clarificat de instanța de apel.
La rândul său, partea civilă, în motivarea apelului, a arătat că solicită admiterea în totalitate a acțiunii civile și obligarea inculpatului, în solidar cu asigurătorul, la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro și majorarea despăgubirilor materiale cu suma de 1.054, 78 lei. Partea civilă a precizat că prima instanță a apreciat greșit că, în raport cu vătămarea suferită și consecințele acesteia, suma de 15.000 euro reprezintă un echivalent just al suferinței de ordin fizic provocată prin accident. Partea civilă a indicat faptul că vătămarea iremediabilă a coloanei sale vertebrale este o împrejurare care îi cauzează importante disfuncționalități în deplasare și o obstrucționează în exercitarea dreptului subiectiv de a se bucura de sănătate, de satisfacțiile și plăcerile vieții. Astfel, partea civilă a menționat că nu poate sta așezată mai mult de o oră, nu poate ridica nici un fel de greutăți și are nevoie întotdeauna de un însoțitor. De asemenea, datorită intervenției chirurgicale și implantului spinal este incapabilă să depună efort fizic ori să se expună la frig sau umezeală, neavând voie să danseze ori să desfășoare alte activități fizice recreative.În raport de aceste aspecte, partea civilă a menționat că suma de 15.000 euro acordată de prima instanță este vădit redusă față de ceea ce ar trebui să reprezinte un just echivalent pecuniar al suferinței de ordin fizic.În continuare, partea civilă a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor materiale acordate de Judecătoria Timișoara cu suma de 1054, 78 lei reprezentând contravaloarea tratamentului de recuperare efectuat la SC Turism SA conform înscrisurilor depuse la dosar, solicitând și majorarea cheltuielilor de judecată cu valoarea taxei plătite către IML T pentru efectuarea expertizei medico-legale.
Prin decizia penală nr. 119/A din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b s C.P.P.- respins apelul declarat de asiguratorul de răspundere civilă SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SA.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a au C.P.P. fost admise apelurile declarate de PARCHETUL DE PE JUDECATORIA TIMIȘOARA, inculpatul, și partea civilă )., împotriva sentintei penale nr. 3140/10.12.2008 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-, care a fost desființată atât în ceea ce privește latura penală, cât și în latura civilă a cauzei și rejudecând, s-a dispus înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a și c față Cod Penal de inculpatul și, în consecință, în baza art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 81.Cod Penal s-a suspendat conditionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pentru o perioadă de 2 ani și 8 luni termen de încercare stabilit în condtiile prevăzute de art. 82.
Cod PenalÎn baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. și cu aplicarea art. 998, 999 cod civil inculpatul a fost obligat la plata sumei de 11.936,78 lei daune materiale și 30.000 euro, în lei la data executării, daune morale către partea civilă ). ).
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate referitoare la pedeapsa accesorie, suspendarea executării pedepsei accesorii, aplicarea dispozitiilor art. 359.C.P.P. despăgubirile civile acordate părții civile Spitalul Clinic Municipal de Urgentă T, despăgubirile civile acordate părții civile sub forma unei prestatii periodice și răspunderea asiguratorului.
Instanța de apel, referitor la apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, a apreciat că acesta este fondat, în prezenta cauză reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului fiind nejustificată.
Reținerea circumstanțelor atenuante judiciare nu reprezintă o obligație pentru instanța de fond. Simpla împrejurare că inculpatul nu are antecedente penale nu reprezintă, prin ea însăși, o circumstanță atenuantă. În prezenta cauză lipsa antecedentelor penale nu are relevanță sub aspectul atenuării răspunderii penale în condițiile în care inculpatul, nerespectând dispozițiile legale în materia circulației pe drumurile publice, a provocat un accident de circulație cu consecințe dintre cele mai grave pentru victima. Conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei, evidențiată sub forma lipsei antecedentelor penale, va fi avută în vedere de către instanță în momentul individualizării judiciare a pedepsei, putând determina o orientare a sancțiunii spre minimul special prevăzut de lege, dar nu poate justifica o coborâre a pedepsei sub limita prevăzută de lege date fiind consecințele activității infracționale a inculpatului.
Pe de altă parte, este adevărat faptul că, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Însă simpla recunoaștere nu poate determina, în mod automat, o reținere a circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.c În Cod Penal prezenta cauză, recunoașterea inculpatului nu a contribuit în mod hotărâtor la soluționarea cauzei și la aflarea adevărului. La dosar există suficiente probe care confirmă vinovăția inculpatului, astfel că declarațiile inculpatului, în acest context, nu au fost esențiale pentru pronunțarea unei soluții legale. Ca și în cazul conduitei bune, împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii va fi avută în vedere de instanță în momentul individualizării judiciare a pedepsei, urmând ca acestui aspect să-i fie acordată relevanță în momentul orientării pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.
În consecință, instanța de apel a procedat la reindividualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, urmând ca, raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, ținând seama și de poziția procesuală a inculpatului, de vârsta acestuia, de comportamentul adoptat înainte de săvârșirea faptei, să-i aplice inculpatului o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni închisoare, instanța de apel apreciind că această sancțiune este suficientă pentru a asigura atingerea scopului pedepsei așa cum acesta este reglementat de art.52
Cod PenalConstatând că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.81 Cod Penal, tribunalul a menținut modalitatea de executare a pedepsei așa cum aceasta a fost stabilită de către Judecătoria Timișoara, urmând să dispună suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de 2 ani și 8 luni termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.82
Cod PenalReferitor la apelul inculpatului, raportându-se la probele existente la dosar, tribunalul a apreciat că acesta este fondat doar în parte.
Într-adevăr, acordarea despăgubirilor civile nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără just temei a părții civile.Pe de altă parte, în cadrul procesului penal, inculpatul poate fi obligat doar la repararea acelui prejudiciu care este o urmare a faptei infracționale săvârșite, fiind necesar ca între faptă și prejudiciu să existe raport de cauzalitate. La dosarul Judecătoriei Timișoara (filele 34-52) partea civilă a depus mai multe facturi, chitanțe și deconturi de cheltuieli privind sumele plătite pentru asigurarea recuperării medicale în urma accidentului suferit. O parte din aceste înscrisuri au fost întocmite pe numele părții civile, iar o altă parte pe numele de.
După cum a susținut și inculpatul, acesta trebuie obligat la plata cheltuielilor de cazare și ale însoțitorului, în condițiile în care partea civilă are nevoie de un însoțitor întrucât, datorită leziunilor suferite, nu se poate deplasa singură. Însă inculpatul nu poate fi obligat la plata tratamentului însoțitorului părții civile, deoarece boala de care suferă numita nu este o consecință a faptei ilicite a inculpatului.
Or, la dosarul cauzei (filele 50, 51 dosarul Judecătoriei Timișoara ) există două deconturi de cheltuieli reprezentând contravaloarea tratamentelor acordate de către Spitalul Clinic de Recuperare Medicală numitei. În cuprinsul celor două deconturi sunt indicate chiar și bolile de care suferă persoana în cauză (gonartroză bilaterală decomp. - 03.09.2007 și lombosacralogie cr. acutizată - 14.05.2007), acestea nefăcând parte din diagnosticul stabilit pentru partea civilă (stare disfuncțională post fractură), motiv pentru care inculpatul nu poate fi obligat la plata lor, urmând ca suma de 2.828 lei să fie scăzută din cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanță.
În ceea ce privește celelalte motive de apel invocate de către inculpatul, acestea au fost considerate ca nefondate.
Este evident că suma de 1.500 euro plătită de către inculpat părții civile în faza de urmărire penală nu este inclusă în cuantumul sumei de 15.000 euro acordată de Judecătoria Timișoara cu titlu de daune morale. În cuprinsul sentinței nu se face nicio referire la această sumă, putându-se astfel trage concluzia că scopul primei instanțe a fost acela de a stabili ca inculpatul să plătească efectiv suma de 15.000 euro daune morale.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.1404/08.09.2008 al IML T, ca urmare a accidentului provocat de către inculpat, partea civilă prezintă o incapacitate adaptivă de 50% și se încadrează în gradul 3 de invaliditate. În mod corect Judecătoria Timișoaraa considerat că prejudiciul cauzat de inculpat trebuie reparat în întregime, iar reducerea capacității de muncă a părții civile și împrejurarea că vătămarea are consecințe de durată, justifică acordarea unei rente de 270 lei lunar, care să compenseze eforturile suplimentare pe care partea civilă este nevoită să le depună în desfășurarea activității sale și să reprezinte un echivalent al pierderilor suportate ca urmare a reducerii capacității de muncă.
Așa cum a stabilit și Înalta Curte de Justiție și Casație prin decizia nr.1/2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii, poziția asigurătorului în cadrul procesului penal nu poate fi echivalată cu cea a părții responsabile civilmente, astfel că nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile. Plata despăgubirilor este garantată de asigurător, care va răspunde în limitele contractului de asigurare, însă el nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor întrucât solidaritatea nu este prevăzută nici de lege și nici prin contractul de asigurare.
În ceea ce privește apelul părții civile, tribunalul a apreciat că acesta este parțial fondat, în vreme ce apelul asigurătorului este nefondat.
După cum s-a arătat deja, prejudiciul cauzat de inculpat trebuie reparat în întregime. În condițiile în care, după pronunțarea sentinței Judecătoriei Timișoara, au apărut noi înscrisuri care dovedesc efectuarea unor noi cheltuieli determinate de necesitatea recuperării stării de sănătate a părții civile (filele 20, 21 dosar apel), instanța de apel a apreciat că aceste sume trebuie acordate părții civile, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 1241, 78 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea tratamentului medical acordat părții civile în perioada 23.06 - 30.06. 2008, precum și contravaloarea raportului de expertiză medico-legală efectuată în cursul cercetării judecătorești.
Referitor la problema daunelor morale, partea civilă a criticat sentința Judecătoriei Timișoara apreciind că daunele morale acordate nu acoperă prejudiciul suferit, în vreme ce asigurătorul a considerat că suma de 15.000 euro este exagerată.
În mod incontestabil, în prezenta cauză, fapta ilicită a inculpatului a avut consecințe grave pentru partea civilă, producându-i acesteia o vătămare iremediabilă a coloanei vertebrale și provocându-i acesteia o infirmitate fizică permanentă. Este evident că o asemenea urmare aduce o atingere gravă unuia dintre drepturile fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, respectiv dreptului oricărei persoane la integritate corporală și sănătate.
În același timp, instanța de apel a reținut că fapta ilicită a inculpatului este în măsură să provoace un prejudiciu de agrement constând în restrângerea posibilităților părții civile de a se bucura de satisfacțiile și plăcerile vieții. În consecință, având în vedere efectele negative suportate de partea civilă ca urmare a faptei ilicite a inculpatului, respectiv dificultățile de deplasare, imposibilitatea de a sta așezată o perioadă mai îndelungată de timp, necesitatea de a fi însoțită de o altă persoană, imposibilitatea practicării unor activități fizice recreative, tribunalul a apreciat că suma de 15.000 euro stabilită de către Judecătoria Timișoara nu este suficientă pentru a asigura un just echivalent al prejudiciului suferit, motiv pentru care a majorat cuantumul daunelor morale până la suma de 30.000 euro, restul daunelor morale neputând fi acordate întrucât întinderea prejudiciului nu poate justifica acordarea în întregime a acestora.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de către asigurător, acestea nu au fost primite de către tribunal. Stabilirea cuantumului daunelor morale nu se face prin raportare la salariul minim pe economie, fiind necesar ca daunele morale acordate să asigure o acoperire integrală a prejudiciului, indiferent de numărul de salarii minime pe economie pe care îl reprezintă cuantumul acestora.
Celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, suspendarea executării pedepsei accesorii, aplicarea dispozițiilor art.359 C.P.P. despăgubirile civile acordate spitalului și răspunderea asigurătorului au fost menținute.
Împotriva deciziei penale nr. 119/A/15.04.09 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, au declarat recurs inculpatul și partea civilă, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 12.05.2009.
În motivele de recurs ale inculpatului se solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și a deciziei pronunțată în apel și rejudecarea cauzei, pentru următoarele motive. Instanța de apel în mod netemeinic a majorat cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, cu motivarea că lipsa antecedentelor penale nu are relevanță în cauză, apreciindu-se că inculpatului nu i se poate reține vreo circumstanță atenuantă. Din punct de vedere a laturii penale, prima instanță a soluționat în mod just cauza, în apel în mod nejustificat fiind majorată pedeapsa. O altă critică este faptul că nici una dintre instanțe nu a reglementat situația celor 1.500 Euro plătiți de inculpat părții civile, încă din faza urmăririi penale, și nu s-a făcut precizarea dacă această sumă este sau nu inclusă în cei 15.000 Euro acordați părții civile. Se mai arată că suma de 30.000 Euro acordată de tribunal este prea mare, fără a subestima durerile și suferințele pricinuite părții civile și nu a fost reglementată nici situația sumei de 270 lei rentă viageră, în sensul dacă aceasta trebuie achitată de inculpat sau asigurător. Solicită respingerea recursului declarat de partea civilă.
În motivele de recurs ale părții civile se solicită admiterea recursului, desființarea deciziei atacate în ce privește latura civilă și rejudecând, admiterea în totalitate a acțiunii civile, cu obligarea inculpatului și asigurătorului la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 Euro și cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că fapta ilicită a inculpatului, prin leziunile cauzate părții vătămate, au cauzat acesteia un prejudiciu de agrement, fiind adusă o atingere gravă dreptului la sănătate și integritate fizică. Raportat la concluziile rapoartelor medico legale și vătămarea iremediabilă a coloanei vertebrale a părții civile, impun repararea în integralitate a prejudiciului suferit.
Analizând legalitatea și temeinicia recursurilor declarate, prin prisma motivelor invocate de părți, precum și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Cu privire la motivul de recurs al inculpatului referitor la individualizarea pedepsei aplicate, instanța de recurs reține că la stabilirea pedepsei se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art 72 p, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
În mod corect a apreciat instanța de apel că lipsa antecedentelor penale nu reprezintă prin ea însăși un motiv suficient pentru a duce la aplicarea unei pedepse minime, câtă vreme inculpatul se face vinovat de producerea accidentului de circulație ale cărui consecințe sunt dintre cele mai grave pentru partea vătămată. Mai mult de atât, instanța de recurs apreciază că recunoașterea inculpatului nu a condus în mod hotărâtor la soluționarea cauzei, câtă vreme la dosar s-au administrat probe care au stabilit fără dubiu vinovăția inculpatului și culpa lui în producerea accidentului de circulație. Astfel, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată de instanța de apel corespunde exigențelor prev. de art 52 cp, fiind de măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către noi fapte penale.
Al doilea motiv de recurs al inculpatului se referă la suma de 1500 Euro plătită de către inculpat părții civile în cursul urmăririi penale și omisiunea instanțelor de a menționa dacă aceasta sumă este inclusă în suma de 15000 acordată părții civile. În primul rând, instanța de recurs apreciază că natura juridică a acestei sume de bani a fost tranșată de instanța de apel care a arătat în mod expres că aceasta sumă nu este inclusă în cuantumul sumei de 15000 euro acordată de către prima instanță și prin urmare nu va intra nici în suma de 30.000 Euro daune morale stabilită de către instanța de apel. Instanța de recurs apreciază că urmare a conduitei ilicite a inculpatului părții civile i s-a creat un prejudiciu grav, raportul de expertiză medico legală concluzionând că partea civilă prezintă o incapacitate adaptivă de 50 % și se încadrează în gradul III de invaliditate, inculpatul fiind direct răspunzător pentru reducerea capacității de muncă a părții civile. Urmare accidentului de circulație partea vătămată are de suportat o serie de privări, fiind pusă în imposibilitatea de a se bucura de satisfacțiile vieții în condițiile în care prezintă dificultăți de deplasare și fiindu- imposibil să stea așezată o bucată mai îndelungată de timp. Este înafara oricărui dubui că direct răspunzător de cauzarea acestor neplăceri este exclusiv inculpatul, care are obligația de a repara în mod integral prejudiciul moral cauzat părții civile, astfel încât suma de 30.000 Euro stabilită de către instanța de apel este în măsură să prezinte pentru partea vătămată o satisfacție minimă.
În privința solicitării inculpatului privind obligarea sa în solidar cu asigurătorul la plata rentei lunare, instanța de recurs apreciază că o asemenea modalitate de soluționare a laturii civile a fost avută în vedere de către instanțe, întrucât Legea nr. 136/1995 exceptează asigurătorul de plata cheltuielilor de judecată. Cum obligarea la plata unei rente lunare nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege care exclud răspunderea asigurătorului, o asemenea modalitate de a contribuit la repararea prejudiciului cauzat este permisă de lege.
In privința motivului de recurs formulat de către partea vătămată, prin care aceasta solicită admiterea în totalitate a acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale, instanța de recurs apreciază că solicitarea efectuată de către partea vătămată prin apărător nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859p și pentru a se putea dispune casarea hotărârilor judecătorești este necesar să fie incident unul din motivele expres și limitativ enumerate de articolul menționat în caz contrar calea de atac fiind inadmisibilă, motiv pentru care se va respins recursul părții civile.
Astfel, în.art.38515pct.1 lit. p Cod Penal se va respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.119/A/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, iar în.art.38515pct.1 lit.a teza II p Cod Penal se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii penale.
Văzând și prevederile art.192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În.art.38515pct.1 lit. p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.119/A/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În.art.38515pct.1 lit.a teza II p Cod Penal respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii penale.
În.art.192 al.2 p Cod Penal obligă fiecare parte recurentă la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.AN/15.06.2009
Tehnored AJ/2 ex/18.06.2009
Prima instanță: Jud.T -
Apel: Trib.T-,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Florin Popescu, Constantin Costea
