Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 120/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENAL
DECIZIE Nr. 120/2009
Ședința public de la 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Parchetul de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 334/A/11.12.2008 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns aprtorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent G, avocat, lips fiind prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotrârii penale atacate și rejudecând, reținerea scuzei provocrii prev. de art. 73 lit.b cod penal și rejudecând a se reduce cuantumul despgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul având în vedere c a recunoscut și regretat fapta comis, atitudinea sincer, are un loc de munc.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului declarat de inculpatul G ca fiind nefondat și menținerea ca legal și temeinic a hotrârii penale atacate precizând c în cauz s-au reținut circumstanțe atenuante și s-a aplicat o sancțiune sub minimul prevzut de lege. provocrii nu poate fi reținut deoarece nu s-a dovedit c acțiunea inculpatului a fost ca urmare a provocrii în sensul legii.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faț;
Constat c prin sentința penal nr. 585/2008 a Judec toriei Deva inculpatul Gaf ost condamnat la
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de vtmare corporal grav prev.și ped. de art. 182 al. 1,2 Cp, cu aplicarea art. 74,76 lit. d Cp.
În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea
pedepsei închisorii aplicat inculpatului, pe durata unui termen de
încercare de 3 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal,a dispus suspendarea condiționat
a pedepsei accesorii aplicat inculpatului, pe durata termenului de
încercare.
A pus în vedere inculpatului disp. art. 83,84 Cod penal.
În baza art. 14,346, rap la art. 998. civil, a obligat inculpatul la plata sumei de 5.500 lei RON, cu titlu de daune morale ctre partea civil G, domiciliat în D, str. -,.l4,.39, jud.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006,a obligat inculpatul la plata sumei de 5.558,15 lei RON, cu titlu de despgubiri civile ctre partea civil Spitalul Județean
În baza art. 191 al. 1.,a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare ctre stat.
Pentru a hotrî astfel, instanța de fond a reținut urmtoarele: în data de 14.10.2006, atât inculpatul G, cât și partea vtmat G, se aflau în incinta barului "", din municipiul
Cei doi erau așezați șa mese diferite și consumau buturi alcoolice, când, la un moment dat, G, aflat sub influența buturilor alcoolice, a folosit cuvinte nepotrivite la adresa mamei barmanei, care asigura servirea în local și care sttea la aceiași mas cu inculpatul
În aceste circumstanțe, inculpatul a purtat o discuție neprincipial cu partea vtmat, determinat de atitudinea acesteia, îns, fiind la rându-i sub influența buturilor alcoolice, G nu s-a rezumat la o simpl discuție, bruscându-1 pe G, pân la ieșirea din local.
Pe treptele din spatele barului "", în fața ușii prin care se realizeaz aprovizionarea cu marfa, Gaa plicat mai multe lovituri cu palma și pumnul în zona feței prții vtmate.
Datorit intensitții loviturilor primite, G s-a dezechilibrat și a czut de pe ultima treapt, lovindu-se cu capul (zona feței) de asfalt.
La câteva zile dup acest incident, în contextul în care durerile de cap persistau, partea vtmat s-a prezentat la Spitalul județean D-H, unde a fost internat în perioada 24.10.2006-03.11.2006 în secția Neurochirurgie, cu diagnosticul "hematom subdural subflacent".
Din cuprinsul biletului de ieșire din Spitalul județean D-H - secția neurochirurgie și din certificatul medico-legal nr. 925/C/09.11.2006, rezult c Gaa vut urmtorul diagnostic: hematom subdural subcutanat și fractur de piramid nazal. De asemenea, se evidențiaz împrejurarea c a fost nevoie de o intervenție chirurgical complex, pentru evacuarea hematomului, constatându-se o lips de substanț osoas, temporal stâng, de 5/4 cm. Date fiind aceste constatri medicale de specialitate, s-a apreciat c leziunile suferite de partea vtmat au pus în primejdie viața victimei.
Fapta, astfel cum este prezentat mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vtmare corporal grav, prev. și ped. de art. 182 al. 1 Cod penal.
În baza acestui text de lege, inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere disp. art. 72 Cod penal:dispozițiile prții generale din codul penal, limitele de pedeaps fixate în partea special, gradul de pericol social, concret al faptei, împrejurrile care atenueaz rspunderea penal, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat inculpatul G, solicitând s se rețin în favoarea sa scuza provocrii și diminuarea corespunztoare a daunelor civile.
Prin decizia penal nr. 334/11 decembrie 2008 Tribunalului Hunedoaras -a admis apelul inculpatului doar sub aspectul înlturrii pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.a teza I cod penal, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate, apreciindu-se c în cauz nu poate fi reținut scuza provocrii, iar despgubirile au fost bine stabilite.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând a se reține c a comis fapta sub imperiul provocrii, conform art. 73 lit.b cod penal, astfel c despgubirile civile trebuie reduse.
Examinând hotrârea atacat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalitții, Curtea constat c în cauz s-a reținut o corect stare de fapt în baza probelor administrate, iar încadrarea juridic este cea legal.
În mod judicios, în favoarea inculpatului, s-au reținut circumstanțe atenuante conform art. 74 și 76 cod penal, acesta fiind la prima incidenț cu legea penal, anterior a avut o bun comportare iar pe parcursul procesului a dat dovad de sinceritate.
În cauz nu exist o scuz a provocrii în sensul cerințelor art. 73 lit.b cod penal pentru c inculpatul, chiar dac a auzit cuvinte injurioase proferate de victim la adresa mamei barmaniței, aceasta nu i-a produs o puternic tulburare care s-i fi înfrânt posibilitatea de control asupra acțiunilor sale.
De asemenea cuantumul despgubirilor civile a fost bine stabilit în raport de fapta comis și de prejudiciul cauzat.
Faț de cel de mai sus și de dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penal recursul inculpatului este nefondat și urmeaz a fi respins.
În temeiul art. 192 alin.2 pr.penal inculpatul recurent va fi obligat s plteasc statului suma de 360 lei cu.titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 334 din 11 dec. 2008 Tribunalului Hunedoara.
Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezint onorariu aprtor din oficiu în recurs, avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiv.
Pronunțat astzi 26 febr. 2009 în ședinț public.
Președinte, Judector, Judector,
- - - - - CO - - -
Semneaz președintele de complet
- -
Grefier,
- -
Red. MB
Tehnored. VV 2 ex/10.03.2009
CM, -
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Mircea Bădilă, Maria Covaciu