Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 159/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 182 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA Nr. 159
Ședința publică din 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Motan Traian
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva deciziei penale nr. 37 din 9 februarie 2009 a Tribunalului Suceava.
La apelul nominal se prezintă avocat ales pentru inculpatul intimat, lipsă fiind acesta, partea vătămată intimată și partea civilă intimată Spitalul Sf. cel
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, apreciind că atât instanța de fond cât și instanța de apel au comis o gravă eroare de fapt, dispunând achitarea inculpatului, deși din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată. A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond condamnarea inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa.
Avocat pentru inculpatul intimat a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea deciziei ca legală și temeinică, apreciind că instanța de fond și apel nu au comis nicio eroare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică. Astfel, din probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor și expertiza medico-legală efectuată în cauză, nu rezultă vinovăția inculpatului.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
C U T E A,
Asupra recursului de față, constată
Prin sentința penală nr. 252 din data de 30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr-, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, precum și în cea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal.
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată.
A fost obligată partea vătămată să plătească statului suma de 1.060 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticenia fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 12.05.2006 a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii în zona feței și a capului, determinând căderea acesteia cu capul de un plan dur, iar în urma leziunilor suferite, ce au necesitat pentru vindecare 23-24 zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în primejdie.
S-a reținut în actul de sesizare că în seara zilei de 12.05.2006, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice într-un local din satul, comuna, județul S împreună cu inculpatul și cu alți colegi de serviciu. La un moment dat, între inculpat și partea vătămată izbucnit un conflict, iar la ieșirea din local inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, cu pumnii, aceasta căzând pe suprafața din fața localului.
În urma loviturilor aplicate de inculpat și a căderii cu capul de asfalt, partea vătămată a suferit un traumatism cranio - cerebral cu fisură cranio - nazală și meningită pneumococică secundară, fistule cranio - nazale, leziuni ce au necesitat 23-25 zile îngrijiri medicale, iar Serviciul de Medicină Legală Sac oncluzionat că viața părții vătămate a fost pusă în primejdie.
În cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut în mod expres săvârșirea infracțiunii, însă a declarat că s-a împăcat cu partea vătămată sub aspectul pretențiilor civile, ceea ce echivalează cu o recunoaștere implicită a săvârșirii faptei.
Analizând probatoriul administrat, prima instanță a reținut că la data mai sus-menționată, atât inculpatul, cât și partea vătămată, întorși de la muncă după ce au primit salariul, au consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri existente pe raza comunei, ultima dată consumând împreună alcool la barul ce aparține AF din satul, com.. ambele părți erau într-o avansată stare de ebrietate, dar dată fiind vârsta părții vătămate și starea în care aceasta se afla, martorul i-a cerut fiului său, inculpatul, să o conducă pe partea vătămată acasă. Pe drum, este posibil ca cei doi să fi căzut, pentru că ambii prezentau leziuni în zona feței, fiind găsiți de soția părții vătămate.
În următoarele zile partea vătămată s-a prezentat la serviciu și pentru că nu s-a simțit bine, după două săptămâni, respectiv la data de 27.05.2006, s-a prezentat la Spitalul Județean "Sf. cel " S unde a fost diagnosticat cu "meningită acută pneumococică, traumatism cranio - cerebral, fisură cranio - nazală postraumatică".
Conform raportului de constatare emis de Serviciul de Medicină Legală S după examinarea părții vătămate și a foii de observație, s-a concluzionat că traumatismul cranio - cerebral s-a putut produce prin lovire cu sau corpuri contondente ce puteau data din 12.05.2006, leziuni ce ar fi putut necesita pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri medicale, iar meningita purulentă survenită secundar traumatismului a fost de natură a pune în primejdie viața victimei.
Nefiind de acord cu concluziile raportului de constatare, susținând că a rămas și cu o invaliditate în urma agresiunii la care a fost supusă, partea vătămată a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale la Institutul de Medicină Legală
În urma examinării părții vătămate, precum și a întregii documentații medicale și medico-legale, Institutul de Medicină Legală Iac onstatat că în foaia de observație nr. 23015/2006 a Spitalului Județean "Sf. cel " S, nu apar consemnate mărci traumatice la nivelul capului, iar fisura cranio - nazală postraumatică presupusă a fi determinat apariția complicației, nu a putut fi evidențiată radiologic, fapt confirmat de reexaminarea filmelor radiologice la Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. Treime" I - Laboratorul de Radiologie și Investigații Medicale și nici nu a fost susținută de elemente clinice. Totodată, partea vătămată a fost supusă unui examen CT în februarie 2008, care nu a evidențiat linii de fractură pe secțiunile realizate.
Urmare acestor constatări, s-a concluzionat că deși partea vătămată a prezentat în perioada 27.05-09.06.2006 o meningită acută pneumococică, nu există elemente clinice și paraclinice care să obiectiveze traumatismul cranio - cerebral reclamat de aceasta la data de 12.05.2006, astfel că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între agresiunea incriminată și meningita acută pneumococică, condiții în care nu se pot face aprecieri nici asupra timpului de îngrijiri medicale, mecanismul de producere a leziunilor, a capacității de muncă sau asupra periculozității pentru viață.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală I, avizate de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală I, au fost aprobate de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" B care, prin avizul nr. E- din 04.09.2008, a comunicat că din analiza întregului material, nu este probată realitatea traumatismului.
Astfel, coroborând concluziile raportului de expertiză medico-legală traumatologică, avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală I și aprobat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" B, cu declarațiile martorilor, prima instanță a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv cea prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, nu există, motiv pentru care a dispus achitarea acestuia în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
A respins de asemenea, solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal în cea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal și în cea prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni arătând că în mod greșit instanța de fond l-a achitat pe inculpat.
Astfel, chiar în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut că a împins sau îmbrâncit pe partea vătămată, atât în declarația olografă, cât și în cea tipizată ( 19, 21), astfel încât motivarea instanței cât privește soluția de achitare nu corespunde realității. Mai mult decât atât, împrejurarea că din punct de vedere medico-legal nu a putut fi stabilit un număr de zile de îngrijiri medicale pentru leziunile suferite de partea vătămată, nu poate justifica sub nicio formă achitarea inculpatului de vreme ce probe concludente au confirmat existența faptei, chiar dacă în final au intervenit elemente noi care au impus schimbarea încadrării juridice a acesteia.
De asemenea, soluția de respingere a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în judecată și, în final, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală sub aspectul infracțiunii prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal, este total greșită și în contradicție flagrantă cu materialul probator administrat. Nu au relevanță aprecierile din motivarea sentinței potrivit cărora între părți nu ar fi avut loc discuții contradictorii anterior momentului lovirii sub aspectul existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal pentru care apreciază că există probe concludente.
Consideră că instanța de fond a interpretat eronat întregul material probator din care rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a lovit partea vătămată, pricinuindu-i suferințe fizice chiar dacă nu au putut fi obiectivate consecințele din punct de vedere medico-legal.
În consecință, a solicitat desființarea în totalitate a sentinței atacate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal.
Tribunalul Suceava - secția penală - prin decizia nr. 37 din 09 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de parchet precum și cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din apel.
Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa formulat recurs, reiterând motivele din apel și solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea reținută în rechizitoriu.
Critica este neîntemeiată.
Astfel din probatoriul administrat în cauză în ambele faze procesuale, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de confruntare, raportul de constatare emis de Serviciul de Medicină Legală S, raportul de expertiză medico-legală traumatologică întocmit de Institutul de Medicină Legală I, avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală I și aprobat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" B, declarațiile martorilor, Curtea constată că în mod corect prima instanță a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv cea prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, nu există, motiv pentru care a dispus achitarea acestuia în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Astfel, conform raportului de expertiză medico-legală traumatologică întocmit de Institutul de Medicină Legală I, rezultă că partea vătămată a prezentat în perioada 27.05-06.2006 meningită acută pneumococică; nu există elemente clinice și paraclinice care să obiectiveze traumatismul cranio - cerebral reclamat la data de 12.05.2006; în lipsa obiectivării traumatismului cranio - cerebral, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între agresiunea incriminată și meningita acută preumococică și, în aceste condiții, nu se pot face aprecieri asupra timpului de îngrijiri medicale, mecanismului de producere a leziunilor, capacității de muncă și nici asupra periculozității pentru viață.
Raportul de expertiză mai sus-menționat a fost avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală I și aprobat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală " Minovici" B, care a concluzionat că nu este probată realitatea traumatismului.
Potrivit art. 52Cod procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Art. 66 alin. 1 Cod procedură penală, statuează că învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că atunci când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Aceste dispoziții legale obligă organele judiciare la înlăturarea oricărui echivoc privind existența faptei, a identității făptuitorului și a vinovăției acestuia, sub sancțiunea interpretării în favoarea învinuitului sau inculpatului a oricărui dubiu în privința acestor aspecte.
Prezumția relativă de nevinovăție poate fi răsturnată de organele judiciare numai prin existența unor probe certe, legal administrate, coroborate între ele, fără acordarea unei prevalențe absolute vreuneia din ele.
În realizarea dezideratelor de mai sus, organele judiciare au obligația să recurgă la toate procedeele de probațiune accesibile, să identifice toate mijloacele posibile și să înlăture orice contradicție ce se degajă din probele administrate.
Ori, probele administrate în cauză au dovedit cu certitudine că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există, așa încât în mod corect instanța de fond l-a achitat pe acesta în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, iar Tribunalul a menținut această soluție.
În consecință, reanalizând situația de fapt amplu descrisă în motivarea soluțiilor anterioare, și întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că motivul de recurs formulat de parchet și care vizează condamnarea inculpatului nu poate fi primit.
Față de aceste considerente și cum nici din oficiu nu sunt date motive de casare, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul declarat de parchet se va respinge, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr. 37 din 9.02.2009 a Tribunalului Suceava.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Ptr.judec.aflat în CO.
semn.președintele completului
Red. MT
Tehnored. IV
2ex/15.05.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Andrieș Maria, Motan Traian
