Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 160/2009. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 160

Ședința publică de la 27 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ene Ecaterina

JUDECĂTORI: Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel

- -

-A- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine au venit spre pronunțare recursurile penale declarate de inculpatul și partea civilă, împotriva deciziei penale nr.192/30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic, în ședința publică din data de 12.02.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea din acea zi.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.3001 din data de 19.06.2003, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.28642/2000, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.august.1947, în B, județul B, cu domiciliul în Z, B-dul -,.17A,.D,.2,.7, județul T,cetățean român, absolvent al Facultății de Drept, avocat în cadrul Baroului A, stagiul mi1itar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 262 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și art.13 Cod penal.

S-a aplicat și pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal.

S-a constatat că pedeapsa aplicată a fost integral executată și s-a dedus arestul preventiv de la 20.iulie.1994 la 07.aprilie.1995.

Soluționând latura civila, instanța de fond a obligat pe inculpat la 10.000.000 lei daune morale către partea civili, 30.350.000 lei reprezentând prestația periodică pe perioada aprilie 1994 -iunie 2003 și în continuare, la prestația periodică lunară în cuantum de 450.000 lei până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

Același inculpai a fost obligat la 743.728 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean O cu dobânzile legale.

În temeiul dispozițiilor art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și nemijlocit în faza cercetării judecătorești, a reținut că, în noaptea de 20 aprilie. 1994, în jurul orelor 23,45, în timp ce se afla în vizită la locuința martorului din orașul B, județul B, inculpatul a fost determinat de către martor să iasă în curtea imobilului pe motiv că-i este sustras autoturismul parcat în locul respectiv, de către persoane necunoscute.

În aceste împrejurări, îmbrăcat sumar și având în picioare o pereche de cizme, inculpatul a ieșit în curtea imobilului, unde a fost atacat de partea vătămată cu o cărămidă, fiind lovit inițial la antebraț și ulterior la cap.

Inculpatul a ripostat aplicând părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul în față, în urma cărora acesta a căzut și în timp ce se afla în această poziție, partea vătămată a mai fost lovită cu picioarele de către inculpat, în diverse zone ale corpului.

Partea vătămată a fost internată cu diagnosticul "traumatism cranio-cerebral cu hematom voluntar parietal dreapta, fractura osului pontai cu iradiere, fractura piramidei nazale,contuzie cerebrală, fractura femurului drept", fiind necesară intervenție chirurgicală ortopedică și 250 de zile de îngrijiri medicale.

S-a apreciat de instanța de fond că inculpatul a comis fapta în condițiile unei provocări, circumstanță atenuantă prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, aplicându-i acestuia o pedeapsă într-un cuantum inferior minimului special prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, partea vătămată și inculpatul.

Apelurile declarate de parchet și partea vătămată au vizat greșita soluționare a laturii civile, iar inculpatul a criticat sentința sub aspectul condamnării sale, deoarece în mod nejustificat nu s-a reținut că a comis fapta în legitima apărare.

Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr.301 din 25 martie 2004, admis apelul declarat de Parchet, a desființat în parte sentința instanței de fond și a redus proporțional cu culpa inculpatului, cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat acesta către Spitalul Județean O și a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă și inculpat.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de provocarea din partea persoanei vătămate, produsă prin violență.

Cu privire la latura civilă, Tribunalul a apreciat că despăgubirile acordate părții vătămate sunt pentru a repara integral prejudiciu suferit de aceasta, însă, proporțional cu culpa reținută, obligația inculpatului la cheltuieli de spitalizare trebuie diminuată.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs partea vătămată și inculpatul.

Prin decizia penală nr.1495 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiovaa admis recursurile declarate de partea civilă și de inculpatul împotriva deciziei penale nr.301 din 25.03.2004 a Tribunalului Dolj, a fost casată decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj, cu motivarea că Tribunalul a renunțat nejustificat la administrarea integrală a probei testimoniale și nu a verificat admisibilitatea probei științifice solicitată de inculpat, astfel încât nu a fost lămurită cauza sub toate aspectele.

Primind cauza pentru rejudecare, Tribunalul Dolja înregistrat-o sub nr.600/P/2005 din 10.02.2005, dispunând citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost trimis în judecată, arestat în lipsă, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 Cod penal.

Prin sentința penală nr.82 din data de 28.11.1994, Tribunalul Bihora dispus în baza art.333 Cod procedură penală, restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru continuarea cercetărilor în vederea efectuării unor acte, respectiv reaudierea martorilor oculari în vederea celei de-a treia persoană de sex masculin, reconstituirea la fața locului în parte, a modului și condițiile în care a fost săvârșită fapta, cu prezența tuturor participanților, în vederea susținerilor inculpatului, a părții civile și a martorei și confruntarea între inculpat - parte civilă, inculpat - martorul u, martorul u -parte civilă și respectiv, inculpat - martora, precum și între alte persoane prezente la incident, pentru a se stabili contribuția fiecărei părți la producerea incidentului.

Prin aceeași sentință, a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr.27 din data de 06.04.1995, a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale susmenționate, pe care a desființat-o în sensul că a înlăturat menținerea stării de arest a inculpatului și a dispus punerea deîndată în libertate a acestuia, respingând apelul parchetului.

S-a reținut că restituirea cauzei la procuror se impunea întrucât inculpatul fusese audiat la parchet fără a fi asistat de un avocat și nu-i fusese prezentat referatul de terminare a urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, recurs care a fost respins ca inadmisibil de Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală nr.2605 din data de 26.11.1996.

Urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și prin rechizitoriul nr.5/P/16.04.1997, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.l Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în fapt, că în noaptea de 20. aprilie.1994, în jurul orelor 20,45, partea vătămată a fost victima unei agresiuni din partea inculpatului, care 1-a lovit de mai multe ori, cu picioarele, provocându-i un politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral, hematom parietal drept, contuzie cerebrală, fractură puntciform deschis 1 /3 a femurului drept, plăgile gambei stângi, leziunile fiind constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr.1368/A2/44 din 22.04.1994 al Institutului Medico-Legal al Județului

S-a mai reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea emoției provocate de partea vătămată, prin aruncarea asupra lui a unei bucăți de cărămidă.

Prin încheierea nr.2909 din 12.12.1997, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea inculpatului și a dispus strămutarea judecării cauzei de la Judecătoria Beiuș la Judecătoria Craiova.

Pe baza probelor administrate, Judecătoria Craiova prin sentința penală nr.2500 din data de 12.05.1999, pronunțată în dosarul nr.3339/1998, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 262 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art.182 alin.1 Cod penal,cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

S-a constatat executată integral pedeapsa aplicată.

Pe latură civilă, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în sumă de 10.500.000 lei, sumă în care au fost incluse și daune morale în sumă de 10 milioane lei, precum și la 9.497.000 lei, venituri nerealizate în perioada aprilie 1994 - până la data pronunțării sentinței și în continuare până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații, la 450.000 lunar, prestație periodică către partea civilă. De asemenea, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile în sumă de 743.728 lei, cu dobânzile legale aferente către partea civilă Spitalul Județean

A fost obligat inculpatul la 850.000 lei către partea civilă și respectiv 600.000 lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr. 164 din 13.martie.2000 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, luând act de retragerea căii de atac promovată de partea civilă.

Curtea de.C prin decizia penală nr.1127/13.09.2000, a admis recursul declarat de inculpat, a casat sentința penală nr.2500/1999 a Judecătoriei Craiova și decizia penală nr.164/2000 a Tribunalului Dolj, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

În rejudecare, conform probelor administrate, instanța de fond a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpat, reținându-se că fapta acestuia, constând în aceea că a aplicat părții vătămate lovituri care au cauzat vătămări ce au necesitat 250 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.182 Cod penal.

Judecătoria Craiova prin sentința penală nr.301 din data de 19.06.2003, l-a condamnat pe inculpatul, în baza dispozițiilor art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și cu aplicarea art.13 Cod penal, la pedeapsa de 262 zile închisoare, constatându-se executată pedeapsa.

Sub aspect civil, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.350.000 lei, prestație periodică globală pentru perioada aprilie 1994 - iunie 2003 și în continuare la plata prestației lunare în cuantum de 450.000 lei, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației precum și la plata sumei de 10 milioane lei daune morale.

A fost respinsă cererea părții civile, privind acordarea daunelor materiale.

De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 743.728 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean

Inculpatul a fost obligat de asemenea la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul și partea vătămată, criticându-se sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr.301 din 25 martie 2004, Tribunalul Dolja respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și partea civilă și a admis apelul Ministerului Public, a fost desființată în parte, pe latură civilă și s-a redus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, proporțional cu propria culpă, la suma de 700.000 lei, către partea civilă Spitalul Județean O, fiind în lăturată obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale aferente sumei sus menționate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către partea vătămată și inculpatul.

Recursurile au fost admise prin decizia penală nr.1495 din data de 24. nov.2004 a Curții de Apel Craiova, care a casat decizia Tribunalului Dolj și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Dolj prin decizia penală nr.363 din data de 04.iulie.2005, pronunțată în dosarulnr.600/P/2005, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, partea civilă și, a fost desființată în parte sentința, sub aspectul laturii civile și a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Județean O, la suma de 670.000 lei, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450.000 lei prestație periodică, lunară care va fi reactualizată la data plății către partea civilă, cu începere de pe data de 20 aprilie 1994 până la intervenirea unei cauzei legale de modificare sau stingere a obligației, s-a menținut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale către partea civilă, sumă care va fi reactualizată la data plății.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit, prin coroborarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, o situație de fapt reală și corectă, încadrările juridice fiind juste, iar pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată, în raport de preved.art.72 Cod penal, de reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art.73 litb Cod penal, pedeapsa fiind stabilită conform dispozițiilor art.76 Cod penal, de gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârșire precum și urmările produse asupra părții vătămate

În ceea ce privește rezolvarea laturii civile, Tribunalul a constatat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, rezolvările juridice adoptate nefiind conforme cu situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei, astfel că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova fiind fondat sub acest aspect, întrucât instanța de fond 1-a obligat în mod greșit pe inculpat la plata integrală a despăgubirilor civile solicitate de Spitalul județean O, deși s-a reținut că și partea vătămată are o culpă în producerea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea vătămată și inculpatul.

Recursul părții vătămate vizează exclusiv latura civilă, susținând că atât prestația periodică cât și celelalte despăgubiri, trebuie reactualizate.

Într-o primă teză, inculpatul critică cele două hotărâri deoarece, nu s-a reținut existența legitimei apărări, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei sale.

În teză subsidiar, s-a susținut că în mod nejustificat instanța de apel nu a administrat toate probele încuviințate, reținând astfel o situație de fapt neconcordantă cu realitatea.

Prin decizia penală nr.1495 din 24.noiembrie.2004, pronunțată în dosarul nr.l250/P/2004, Curtea de Apel Craiovaa admis recursurile declarate de partea vătămată și de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.301 din data de 25.03.2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.5675 2004, fost casată decizia și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Craiova, a constatat că Tribunalul a renunțat nejustificat la administrarea integrală a probei testimoniale încuviințate și neverificând admisibilitatea probei științifice solicitate de către inculpat, a încălcat principiile mai sus expuse, cu consecința nelămuririi cauzei sub toate aspectele, situație în care Curtea nu putea efectua un control eficient al legalității și temeiniciei hotărârilor atacate.

probatoriului, apare ca fiind absolut necesară pentru a se stabili exact consecințele agresiunii comise de inculpat, și drept urmare, stabilirea concretă a limitelor eventualei sale răspunderi penale.

Este necesar a se lămuri dacă toate leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse doar prin lovirea repetată, de către inculpat, cu pumnii și picioarele, sau a intervenit și o altă agresiune comisă de către o persoană neidentificată.

Toate aceste aspecte trebuiau lămurite de către instanța de apel, neputând fi făcute direct în recurs, pentru a se respecta astfel și principiul parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicție prevăzute de lege.

Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Dolja înregistrat-o sub nr-.

Prin decizia penală nr.192 din data de 30.mai.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul și partea civilă, a fost desființată în parte sentința penală apelată, iar în baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală și art.13 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și art.13 Cod penală, faptă săvârșită la data de 20.04.1994.

S-a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Județean O la suma de 600.000 ROL.

S-a dispus reactualizarea tuturor sumelor de bani la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile, la data plății efective.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

De asemenea, s-a respins cererea apelantei parte civilă privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Dolja reținut următoarele.

La data de 01.11.2006 a fost reaudiat martorul, la cererea apelantului inculpat.

Conform deciziei de casare, Tribunalul a efectuat o adresă inițial către " Minovici" B, ulterior către C pentru a comunica dacă, în raport de leziuni le suferite, numărul loviturilor și zonele afectate, se poate stabili că la săvârșirea faptei au participat una sau mai multe persoane, respectiv dacă loviturile au fost cauzate de una sau mai multe persoane.

La data de 07.02.2007, Tribunalul, din oficiu, a pus în discuția părților excepția prescripției răspunderii penale (prescripția specială), conform dispozițiilor art.124 Cod penal, raportat la art.122 lit. c Cod penal, însă apelantul inculpat a solicitat continuarea procesului penal conform dispozițiilor art. 13 alin. 1 Cod procedură penală.

Cu adresa nr. 4031/Al/11.04.2007, Cac omunicat, în completarea raportului de nouă expertiză medico-legală nr.491/A5/29.05.2001 întocmit intimatului parte vătămată, că "era posibilă producerea leziunilor prin loviri repetate aplicate de o singură persoană sau de mai multe persoane, cu certitudine putându-se stabili de eventuali martori din momentul agresiunii sau de organele de anchetă".

În concluziile acestui răspuns, instanța, ca și în celelalte rânduri, s-a A în situația de a nu mai putea dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale.

Nu li se poate cere medicilor legiști să stabilească împrejurări ce țin, în mod exclusiv, de atribuțiile organelor judiciare.

Finalizând aspectele mai sus evidențiate, Tribunalul constată că apelurile declarate în cauză sunt fondate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul, de asemenea constată că instanța de fond a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, o situație de fapt reală și o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite.

Instanța de fond în mod corect a respins cererile de schimbare a încadrării juridice și a reținut în favoarea inculpatului numai circumstanța atenuantă prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, apreciind că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal.

De asemenea, în mod corect instanța de fond a apreciat că, deși, raportul de expertiză întocmit de C, prevede ca variantă posibilă de producere a leziunilor părții vătămate lovirea cu o bară de fier, același raport neexcluzând totuși posibilitatea ca leziunile să fi fost produse prin loviri repetate cu pumnii și picioarele, prin coroborarea cu declarațiile martorilor oculari și chiar declarațiile inculpatului, nu există nici un indiciu că partea vătămată ar fi fost lovită de o altă persoană, necunoscută celor aflați de față în momentul agresării părții vătămate.

Având însă în vedere că de la data săvârșirii faptei - 20.04.1994 și până în prezent a intervenit prescripția specială, conform dispozițiilor art.124 Cod penal, raportat la art.122 lit.c Cod penal, Tribunalul va proceda, se motivează de instanța de apel, potrivit dispozițiilor art.13 alin. 3 Cod procedură penală.

În ceea ce privește rezolvarea laturii civile, Tribunalul constată că, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, rezolvările adoptate nefiind conforme cu situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei.

Sub acest aspect, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este fondat, întrucât în mod greșit instanța de fond, 1-a obligat pe inculpat la plata integrală a despăgubirilor civile solicitate de Spitalul Județean O, deși s-a reținut că și partea vătămată are culpă în producerea acestui prejudiciu, inculpatul trebuind să fie obligat la plata cheltuielilor de spitalizare, numai proporțional cu propria-i culpă, din moment ce în favoarea sa au fost reținute dispozițiile art.73 lit. b Cod penal.

În cazul infracțiunilor comise în starea de provocare, deși producerea prejudiciului este consecința nemijlocită a activității inculpatului, victima trebuie totuși să suporte o parte din acest prejudiciu, proporțional, de asemenea cu culpa sa, întrucât acesta este cel care a determinat prin comportarea sa ilicită, săvârșirea de către inculpat a faptei care a pricinuit în mod direct paguba.

Față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, Tribunalul jaa preciat că în raportul dintre culpa inculpatului și culpa victimei, este net în defavoarea inculpatului, acțiunea acestuia fiind mult prea, față de provocarea părții vătămate, astfel că, se va dispune reducerea cheltuielilor de spitalizare cu o sumă relativ modică.

Sub acest aspect, și apelul inculpatului apare ca fiind fondat, urmând să fie admis cu aceeași motivare, însă în ceea ce privește celelalte motive invocate, acestea nu pot fi primite, mai ales că inculpatul nici nu le-a arătat în mod expres, în așa-zisele "motive de apel", aflate la dosar.

Susținerea apelantului inculpat, că a acționat în condițiile existenței legitimei apărări, prevăzută de art.44 alin.2/1 Cod penal, este neîntemeiată și nesusținută de altă probă. Din chiar susținerile inculpatului se reține că acesta a auzit discuția purtată între victimă și martorul, proprietarul casei unde venise în vizită inculpatul - pe parcursul unei perioadei cuprinse 5 și 15 minute, ceea ce i-a permis inculpatului să facă o evaluare corespunzătoare a identității victimei și a raporturilor existente între acesta și martorul arătat.

Chiar și în situația în care, inculpatul nu ar fi cunoscut cu certitudine identitatea victimei, după ce a aplicat acesteia primele lovituri, apare ca nejustificată continuarea violențelor din partea inculpatului și împiedicarea victimei de a părăsi curtea locuinței și a-și asigura scăparea, inculpatul declarând că el personal 1-a tras de haine pe partea vătămată, împiedicându-1 astfel să escaladeze gardul și să ajungă în stradă.

Așadar, având în vedere disproporționalitatea evidentă așa-zisei apărări a inculpatului, față de atacul părții vătămate, precum și împrejurarea că inculpatul a cunoscut la un moment dat identitatea victimei, nu se poate prezuma că inculpatul a acționa t în condițiile prevăzute de art. 44 alin.2/1 Cod penal.

Motivul invocat de apelant în sensul că pronunțarea sentinței de către instanța de fond s-a făcut în lipsa sa și că nu a fost citat pentru termenul când s-a judecat pe fond cauza, este de asemenea neîntemeiat, întrucât inculpatul avusese termen în cunoștință și nu era obligatorie citarea sa.

În ceea ce privește apelul părții civile, acesta criticând sentința sub aspectul soluționării laturii civile, în sensul că nu s-a dispus reactualizarea sumelor stabilite drept despăgubiri, daune morale și prestație periodică, acesta apare ca întemeiat.

Tribunalul, apreciază că în mod greșit instanța de fond nu a dispus reactualizarea sumelor acordate cu titlul de daune morale și prestație periodică, motivându-și această soluție pe principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Motivarea instanței de fond nu poate fi reținută întrucât principiul neagravării situației unei părți în propria cale de atac, nu este aplicabil în cauză în condițiile în care și partea civilă a declarat apel, sub același aspect și anume al rezolvării laturii civile.

În consecință, apreciindu-se că sume stabilite atât cu titlu de daune morale, cât și cu titlul de prestație periodică au fost corect stabilite, instanța de fond având în vedere că partea vătămată prezintă infirmitate fizică permanentă, cu scăderea capacității de muncă corespunzător gradului III de invaliditate, precum și faptul că aceasta este cea care a declanșat conflictul, ținându-se seama și de salariul minim pe economie, atât la data săvârșirii faptei cât și prin modificările ulterioare, Tribunalul urmează să dispună reactualizarea acestor sume la data plății, fără această reactualizare, părții vătămate nefăcându-i-se o despăgubire echitabilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul și intimata-parte civilă.

Recurentul-inculpat a criticat decizia penală recurată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru aspectele menționate în încheierea de amânare a pronunțării și care nu vor mai fi reluate și pentru următoarele motive prezentate în scris:

a) Atât sentința penală a Judecătoriei Craiova, cât și decizia penală nr. 192 din 30 mai 2007 a Tribunalului Dolj au fost pronunțate cu încălcarea evidentă a legislației, respectiv nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate esențiale pentru subsemnatul, de natură să garanteze drepturile mele de apărare și să influențeze soluția procesului, de asemenea au comis o eroare gravă de fapt, ceea ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.182 Cod penal, cu aplicare art.73 lit. b Cod penal și după intervenirea prescripției speciale la obligarea la plata despăgubirilor civile către partea vătămata, partea civilă Spitalul Județean

Astfel, atât Judecătoria Craiova, cât și Tribunalul Dolj nu au făcut referiri și nu au luat în considerație certificatele medico - legale ale Serviciului de Medicină Legală B, întocmite în luna aprilie și mai 1994, din care rezultă fără echivoc că leziunile suferite la femurul drept al părții vătămate, respectiv fractura deschisă au fost produse prin lovituri cu un corp contondent dur și nu cu lovituri cu pumnul și piciorul. Mai mult din Expertiza medico-legală nr.627//91 din 27. martie.1999, întocmită de Laboratorul Medico-Legal al Județului B, se concluzionează - în legătură cu leziunile corporale post - traumatice suferite de partea vătămata - că acestea au fost produse prin loviri repetate cu corpuri dure, mai precis: "prin loviri repetate a victimei cu instrumentul corp delict - o din fier striată cu lungime de 80 cm, ridicată din B locuinței martorului în cursul percheziției efectuate în primul ciclu procesual în legătură cu învinuirea adusă inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor " - pag. 59 din dosarul 138/P/1994.

Aceste acte medico - legale nu au fost luate în considerație de Judecătoria Craiova și de Tribunalul Dolj, instanțele nu s-au pronunțat sub nici o formă asupra acestor probe administrate și care sunt considerate de recurentul-inculpat ca fiind esențiale, aceste acte medico-legale nefiind contestate Parchet sau de partea vătămată, din aceste acte rezultând fără echivoc că fractura deschisă la femurul drept în 1/3 distală a fost produsă prin lovirea cu o din fier striat.

Aceiași versiune asupra mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, este prezentată în susținerea declarațiilor date în primul ciclu procesual și de martora părții vătămate și cu ocazia reaudierii acesteia în cadrul noii cercetări judecătorești.

De asemenea toți martori audiați în cauză au declarat clar că eu nu am avut în mână o sau un alt obiect cu care să o lovesc pe partea vătămată.

În sensul celor de mai sus nici prin rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, nu se reține și că inculpatul ar fi lovit partea vătămată cu o din fier.

Instanțele de judecată nu au avut în vedere abuzurile care s-au comis asupra sa în faza de urmărire penală, fiind arestat pe motiv că mă sustrag de la urmărirea penală, situație, că a stat în arest preventiv 262 zile, că în acea perioadă am fost torturat și s-a încercat lichidarea sa, mai mult că în aceea perioadă a fost anchetat de persoane necunoscute pentru alte infracțiuni care nici nu apar în acest proces, deoarece legislația română nu permite în acest proces și administrarea altor probe prin care să dovedească de ce i-a fost înscenat acest proces și nu au ținut cont nici măcar de plângerea penală inițială a părții vătămate și de declarațiile acestuia din care rezultă clar și fără echivoc că o altă persoană i-a aplicat lovituri cu bară metalică, iar în plângerea inițială acesta îl indică pe socrul său, cu care era în dușmănie sau o altă persoană, așa cum a arătat în declarațiile ulterioare din faza de cercetare judecătorească.

Sub aspectul celor de mai sus, deși a solicitat atât la Judecătoria Craiova, cât și Tribunalul Dolj efectuarea unei expertize medico - legale care să precizez numărul de îngrijiri medicale pentru fiecare leziune suferite de partea vătămată în parte și, respectiv, pentru leziunea privind fractura femurului drept, instanțele de judecată nu au admis aceste solicitări n administrarea unei probe esențiale, pentru o corectă ncadrare juridică a faptelor, ceea ce denotă fără echivoc că deși probele nu susțin instanțele l-au considerat vinovat încă înainte de pronunțarea hotărâri cu ignorarea evidentă a probelor administrate că este vinovat de producerea tuturor leziunilor, prin acest mod de a proceda, instanțele antepronunțându-se.

Aceste considerente au determinat Curtea de Apel Craiova să admită recursurile anterioare formulate și prin deciziile penale nr.: 1127 din data de 13.sept.2000, 1495 din data de 24.XI. 2004 și 73 din 30.ian.2006, a desființat deciziile pronunțate de Tribunalul Dolj, cu motivarea că nu se face dovada că inculpatul ar fi provocat leziunile părții vătămate prin lovirea cu o de fier, sa decidă că în cauză se impune efectuarea unei expertize medico - legale.

Tribunalul Dolj, deși în cauză a intervenit prescripția specială, pe care constat-o la data de 07.02. 2007, conform art.124 Cod penal și având în vedere că inculpatul a solicitat continuarea procesului, nu i-a acordat șansa judecării acestui proces în mod echitabil. Astfel, deși solicitat și Tribunalul Dolja admis efectuarea unei expertize medico - legale conform obiectivelor pe care le- formulat și depus în scris la dosar, efectuând și o adresa în acest sens către " Minovici", în acest sens formulând obiective și partea vătămată, solicitând ca la efectuarea expertizei să participe și un expert parte, ulterior nu a mai administrat această probă fiind de acord instanța, contrar solicitărilor sale cu o adresă nr. 4031 /Al/11.04.2007 a C, care este în completarea raportului de o noua expertiză medico legală nr.491/A5/ 29.05. 2002.

Consideră că Tribunalul Dolji -a încălcat grav dreptul la apărare, admițând efectuarea unei expertize de " Minovici" pe baza obiectivelor depuse la dosar, după care a renunțat la administrarea acestei probe, deși el nu a renunțat și am solicitat administrarea probei și judecând cauza pe baza unei adrese a

Procedând în sensul celor de mai sus Tribunalul Dolj nu s-a conformat nici recomandărilor obligatorii date de Curtea de Apel Craiova, care potrivit art.385/18 Cod procedură penală, Tribunalul Dolj ave obligația de a conforma hotărârilor instanțelor de recurs și mai mult această probă era esențială și este esențială pentru stabilirea adevărului în cauză pe bază de probe științifice.

Se apreciază că a fost condamnat deși nu este vinovat și că se impunea achitarea sa, iar nu încetarea procesului penal.

b) Este nelegală și netemeinică și obligarea la plata despăgubirilor civile și la prestația periodică către partea vătămată, deoarece această obligare are loc în baza art.22 Cod procedură penală, care stabilește autoritatea hotărârii penale în ivil. În speță hotărârea Tribunalului Dolj cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acestei nu este dovedită cu privire la faptul că inculpatul i- provocat părții vătămate leziunile de la femurul drept, care au dus la stabilirea gradului III de invaliditate a acestuia pentru meseria de șofer, deoarece a pronunțat o sentință după 13 ani de procese, fără a administra în cauză o probă esențială - expertiza medico-legală, pe care Tribunalul a admis-o și apoi a renunțat la administrarea ei, încălcându-i dreptul la apărare și obligându-l la plata despăgubirilor civile fără a stabili o legătură de cauzalitate dintre faptele inculpatului fractura femurului părții vătămate.

Față de cele de mai sus solicitat să se constate că are dreptul la un proces echitabil după 13 ani de procese și tracasări și abuzuri la care a fost supus atât el, cât și întreaga familie și să nu admite aceasta modalitate de a fi judecat și continuarea acestor abuzuri doar pentru a motiva trimiterea mea abuzivă în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Oradea și justificarea perioadei de 262 zile în care a fost arestat preventiv ilegal și netemeinic.

Recurenta-parte civilă a criticat decizia penală recurată, susținând că aceasta este netemeinică pentru următoarele motive:

Prin decizia penală nr.363 din data de 4.07.2005, pronunțată în dosarul nr.600/P/2005, Tribunalul Dolj, menținând condamnarea inculpatului, l-a obligat pe acesta la plata sumei de 450.000 lei (45 RON) prestația periodică lunară ce va fi reactualizată la data plății către partea civilă cu începere de la data de 20.04.1994, la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

Totodată, a menținut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei ( 1000 RON) daune morale către partea civilă, sumă ce va fi reactualizată la data plății.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.3001 din data de 19.06.2003 a Judecătoriei Craiova, prin care inculpatul fusese obligat și la plata sumei de 30.350.000.000 lei ROL - prestație periodică - pe perioada aprilie 1994 - iunie 2003.

În recursul inculpatului, cauza a fost retrimisă Tribunalului Dolj pentru rejudecarea apelului (decizia penală nr.73 din data de 30.01.2006, dosar 1311/P/2005 Curtea de C).

În rejudecarea cauzei, pin decizia penală nr.192 din data de 30.05.2007, pronunțată în dosar -, sub aspectul laturii civile, în ceea ce îl privește pe, instanța de prima cenzură a reținut: sumele stabilite atât cu titlu de daune morale cât și cu titlu de prestație periodică au fost corect stabilite; ținându-se seama de salariul minim pe economie, atât la săvârșirea faptei, cât și prin modificările ulterioare se va dispune reactualizarea acestor sume la data plății, fără această reactualizare, părții vătămate nefăcându-i-se despăgubire echitabilă; se va dispune reactualizarea tuturor sumelor de bani la care inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile la data plății efective;

Cu toate acesta, se menționează expres că "va fi respinsă cererea apelantei parte vătămata privind acordarea cheltuielilor judiciare".

Se critică hotărârea pronunțată sub acest ultim aspect în sensul că instanța nu-și motivează în nici un fel hotărârea de neacordare a cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile efectuate în principal cu asistența juridică de partea vătămată constituită parte civilă nu sunt deloc neglijabile dacă se ține seama de faptul că dosarul cauzei a ajuns prin strămutare la Judecătoria Craiova în anul 1998, asistența juridică fiindu-i asigurată de același avocat până în prezent.

Prin încheierea nr.1912 din data de 31.10.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr-, s-a dispus strămutarea judecării recursurilor de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de APEL BACĂU și au fost menținute actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Cauza s-a înregistrat la Curtea de APEL BACĂU sub nr-.

Analizând decizia penală recurată în raport de motivele de recurs invocate de cele două părți și examinând-o și din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.

Prin rechizitoriul din data de 16.04.1997, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dat în dosarul nr.5/P/1997, s-a dispus trimiterea în judecată a recurentului-inculpat pentru săvârșirea în stare de provocare a infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut în fapt că în noaptea de 20. aprilie.1994, în jurul orelor 20,45, partea vătămată a fost victima unei agresiuni din partea inculpatului,care l-a lovit de mai multe ori, cu pumnul și cu picioarele,provocându-i un politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral, hematom parietal drept, contuzie cerebrală, fractură puntciform deschis 1 /3 a femurului drept, plăgile gambei stângi, leziunile fiind constatate prin raportul de expertiză medico-legală nr.1368/A2/44 din 22.04.1994 al Institutului Medico-Legal al Județului

S-a mai reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea emoției provocate de partea vătămată, prin aruncarea asupra lui a unei bucăți de cărămidă.

Prin sentința penală nr.2500 din data de 12.05.1999, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.3339/1998, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 262 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art.182 alin.1 Cod penal,cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

S-a constatat executată integral pedeapsa aplicată.

A fost obligat inculpatul la 850.000 lei către partea civilă și respectiv 600.000 lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr.164 din 13.martie.2000 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, luând act de retragerea căii de atac promovată de partea civilă.

Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr.1127/13.09.2000, a admis recursul declarat de inculpat, a casat sentința penală nr.2500/1999 a Judecătoriei Craiova și decizia penală nr.164/2000 a Tribunalului Dolj, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

A fost respinsă cererea părții civile, privind acordarea daunelor materiale.

De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 743.728 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean

Inculpatul a fost obligat de asemenea la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul și partea vătămată, criticându-se sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată și inculpatul.

Prin decizia penală nr.1495 din data de 24. nov.2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise recursurile declarate și a fost casată decizia Tribunalului Dolj și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr.363 din data de 04.iulie.2005, pronunțată în dosarulnr.600/P/2005, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, partea civilă și, a desființat în parte sentința, sub aspectul laturii civile și a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Județean O, la suma de 670.000 lei, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450.000 lei prestație periodică, lunară care va fi reactualizată la data plății către partea civilă, cu începere de pe data de 20 aprilie 1994 până la intervenirea unei cauzei legale de modificare sau stingere a obligației, s-a menținut obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000.000 lei daune morale către partea civilă, sumă care va fi reactualizată la data plății.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul.

Prin decizia penală nr.73 din data de 30.ianuarie.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis recursul declarat de inculpat, a fost casată decizia penală nr.363 din 04.iulie.2005, pronunțată de Tribunalul Dolj și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Dolj.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că potrivit art.385/18 Cod procedură penală instanța de rejudecare trebuia să se conformeze hotărârii instanței de recurs și că Tribunalul nu s-a conformat în totalitate indicațiilor date prin decizia de casare a Curții, în sensul că nu a efectuat o nouă expertiză medico-legală.

Tribunalul Dolja ignorat atât decizia de casare nr.1495 din data de 24. nov.2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cât și decizia de casare nr.73 din data de 30.ianuarie.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, precum și dispozițiile art.385/18 Cod procedură penală, text potrivit căruia:"Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului."

Deși prin cele două decizii de casare s-a indicat instanței de trimitere, ca în raport de situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței și actele medico-legale efectuate în cauză, pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a gradului de participare a inculpatului la săvârșirea violențelor exercitate asupra părții civile și implicit a leziunilor cauzate de recurentul-inculpat, să se efectueze o nouă expertiză medico-legală, pentru a se stabili dacă leziunile au fost provocate prin lovire cu pumnii și picioarele, așa cum s-a reținut în actul de sesizare, sau au fost produse prin lovire cu o bară din fier striat, așa cum se reține în actele medico-legale, Tribunalul Dolj, prin încheierea din data de 01.11.2006 a dispus"efectuarea unei adresecătre Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, pentru a comunica dacă în raport de leziunile suferite, numărul loviturilor și zonele afectate, se poate stabili că la săvârșirea faptei au participat una sau mai multe persoane, respectiv, dacă loviturile au fost cauzate de una sau mai multe persoane și dacă apelantul-inculpat are posibilitatea să-și aleagă un expert din cadrul instituției și dacă da în ce condiții".

Deci, în loc ca Tribunalul Dolj să dispună efectuarea unei noi expertize medico-legale, așa cum a dispus Curtea de Apel Craiova prin cele două decizii de casare cu trimitere spre rejudecare și cu obiectivele așa cum se deduc din considerentele deciziei penale nr.1495 din data de 24. nov.2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a dispus efectuarea doar a unei adrese și cu totul alte obiective, nepronunțându-se nici cu privire la cererea inculpatului de efectuare a unei noi expertize medico-legale și la obiectivele indicate de acesta în scris-fl.60-63.

Recurentul-inculpat a solicitat instanței de apel admiterea și a unui expert recomandat de el-fl.63.

În aceste condiții, în mod corect, Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" B, constatând că Tribunalul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale, care desigur ar fi fost de competența sa, apreciind că este vorba de o completare la expertiza medico-legală efectuată de Institutul de Medicină Legală C, cu adresa nr.12961 din data de 09.11.2006, a recomandat Tribunalului să se adreseze acestei unități medico-legale.

Desigur că, în raport de solicitările instanței, care trebuiau stabilite de aceasta prin administrarea unor probe testimoniale, iar nu de unitatea medico-legală, Institutul de Medicină Legală C, cu adresa nr.40341/A din data de 11.04.2007-fl.146 a comunicat că"în completarea raportului de expertiză medico-legală nr.491/A5 din 29.05.2001că era posibilă producerea leziunilor prin loviri repetate de o singură persoană sau de mai multe persoane, cu certitudine putându-se stabili de eventualii martori din momentul agresiunii sau de organele de anchetă.

Cu privire la posibilitatea ca apelantul-inculpat să-și aleagă un expert asistat din cadrul Institutului de Medicină Legală C, vă comunicăm să acest lucru este de competența instanței nu a instituției medico-legale. "

În ceea ce privește cererea recurentului-inculpat adresată instanței de apel dea participa la efectuarea expertizei și un expert recomandat de el, Curtea constată că cererea era legală, acest drept al inculpatului fiind prevăzut de art.118 alin.3 Cod procedură penală și Ordonanța Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experților criminaliști care pot fi recomandați de părți să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, aprobată prin Legea nr.488/2002.

Desigur că instanța avea obligația să verifice dacă noua expertiză medico-legală se regăsește în specialitățile prevăzute de art.2 din sus-menționata ordonanță și să se pronunțe în consecință.

Prezumția de nevinovăție este înscrisă ca principiul fundamental în cadrul Titlului III din Codul d e procedură penală, în art.66.

De asemenea Constituția României în art.23 pct. a consacrat expres faptul că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional, care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție" și deci inculpatul trebuie achitat.

În virtutea prezumției de nevinovăție persoana împotriva căreia a fost declanșat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public și cu asigurarea garanțiilor dreptului de apărare.

În dreptul procesual penal românesc inculpatul nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, organelor judiciare revenindu-le obligația administrării probelor în procesul penal(ejus incubit probatio qui dicit, non qui negat).

Fiind o prezumție relativă, prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăției.

Răsturnarea prezumției de nevinovăție poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăție.

Când, ca urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăției, prezumția de nevinovăție nu este înlăturată, orice îndoială fiind în favoarea inculpatului (in dubio pro reo).

La pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure și certe.

Printre principiile de bază ale procesului penal sunt și principiul rolului activ al organelor judiciare, principiul aflării adevărului și principiul oficialității.

Săvârșirea unei infracțiuni dă naștere raportului juridic de drept substanțial, care, în conținutul său cuprinde, între altele, dreptul organelor de a trage la răspundere penală pe făptuitor și a-l obliga la plata despăgubirilor civile pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Principiul oficialității estre consacrat expres în art.2 din Codul d e procedură penală.

Potrivit art.2 alin.2, actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Privite în toată complexitatea lor, activitățile desfășurate în cadrul procesului penal trebuie, potrivit art.3 Cod procedură penală,"să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei."

Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins și, în acest fel, soluțiile dispuse de organele judiciare dau satisfacție celor care urmăresc înfăptuirea justiției penale.

Aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei.

Fiind considerat ca unul dintre principiile care are un rol fundamental la aflarea adevărului în procesul penal, legiuitorul a consacrat expres rolul activ al organelor judiciare, ca regulă de bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penal, inclusiv instanțele de judecată.

Potrivit art.4 Cod procedură penală, "instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal".

În conformitate cu acest principiu, prima instanță trebuia să manifeste rol activ și să lămurească cauza sub toate aspectele, atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, dar și latura civilă.

Ori, în raport de situația de fapt reținută în actul de sesizare și concluziile actelor medico-legale, instanțele, inclusiv instanța de apel, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, aveau obligația de a administra toate probele necesare pentru stabili dacă recurentul-inculpat a participat la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și gradul de participare a acestuia, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare părții civile pentru vindecarea leziunilor cauzate prin acțiunea violentă a recurentului-inculpat și pe cale de consecință încadrarea juridică a acesteia.

Un alt principiu fundamental al dreptului procesual penal este principiul nemijlocirii, principiu potrivit căruia instanța are obligația de a administra nemijlocit, cu respectarea principiului publicității și al contradictorialității probele administrate în cursul urmăririi penale, deoarece acestea au servit ca temei doar pentru trimiterea în judecată a inculpatului.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele nu au audiat martorii din lucrări:, și.

În baza efectului devolutiv al apelului, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului administrat în cauză de prima instanță, însă, și a altor probe pertinente, concludente și utile administrate pentru prima dată în apel.

Ori, în raport de cele mai sus reținute, instanța de apel, trebuia să stabilească, pentru aflarea adevărului, dacă se impune audierea sau nu a acestor martori din lucrări, sau administrarea altor probe.

Numai printr-o cercetare judecătorească completă, cu respectarea principiilor care guvernează faza de judecată și după administrarea oricăror alte probe considerate utile pentru stabilirea adevărului, instanța de fond, sau de apel, motivat, poate pronunța o hotărâre cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în judecată.

Realizarea în recurs a cercetări judecătorești, ar răpi recurentului-inculpat un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil, câtă vreme decizia pronunțată în recurs nu ar mai fi suspusă nici unei căi ordinare de atac și ar nesocoti prevederile art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, raportat la art.385/9 alin.1 pct.10 Cod procedură penală.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătorești.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care îl determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor și formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziții de includere a capacității apreciative a instanței în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens și cu R (94) 12 Comitetului de Miniștri ai Membre asupra eficacității și rolului judecătorilor, potrivit căreia "judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente și să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcțiile lor".

Deși formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecție și de conștiință constituie suportul rațional al demersului judiciar pentru cunoașterea faptelor, drept garanție a unui proces echitabil și în concordanță cu dispozițiile art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană și Protocolul nr.7, instanța are obligația de a-și motiva soluția dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.

Această poziție a instanței de apel este reliefată și de practica CEDO -cauza Boldea contra Românieiîn care se arată că:"judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți".

Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Convenție înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.

Convenția nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective ( împotriva Italiei, Hotărârea din.13.05.1980), acest drept nu poate trece drept efectiv decât dacă observațiile sale sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate cum trebuie de instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art.6 implică în special în sarcina instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și ofertele de probă ale părților ( împotriva Franței, Hotărârea (GC), nr.47287/99, CEDO 2004-1 șide împotriva Olandei,Hotărârea din 19.04.1994).

Curtea constată că instanța de apel s-a mulțumit să constate că instanța de fond a stabilit pe baza probelor administrate o situație de fapt reală și o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite, fără a examina în mod direct probele administrate, mijloacele, argumentele și ofertele de probă propuse de inculpat și să motiveze în mod detaliat și complet decizia, numai astfel, putând calificată procedura drept echitabilă.

În mod corect s-a reținut că, determinat de reținerea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, se impune reducerea cuantumului despăgubirilor civile, dar instanța de apel, nu a indicat care este proporția culpei fiecăreia dintre părți, aceasta fiind esențială pentru stabilirea sumelor la care ar putea fi obligat, în condițiile în care se va reține vinovăția recurentului-inculpat, către toate părțile civile din cauză.

Ori, instanța de apel, s-a mulțumit să arată că"se va dispune reducerea cheltuielilor de spitalizare cu o sumă relativ modică.",motivarea care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de instanța de recurs.

Curtea, având în vedere considerentele de mai sus, faptul că încălcarea dreptului la un proces echitabil potrivit art.6 paragraf 1 și 3 lit.d din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu pot fi înlăturate, decât prin casare deciziei penale recurate, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 pct.9 și 10 Cod procedură penală, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, va admite recursurile declarate în cauză, va fi casată în totalitate decizia penală recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, urmare strămutării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul Bacău.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte motive de recurs invocate de părți, inclusiv susținerile recurentului-inculpat din declarația dată în fața Curții.

În conformitate cu prevederile art.383/17 alin.4 Cod procedură penală, cu referire la art.383 alin.3 Cod procedură penală, vor fi menținute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 02.05.2007, inclusiv.

Se va constata că apelantul-inculpat a fost asistat de apărători aleși.

Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.2 lit. c Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat și recursul declarat de recurenta-parte civilă împotriva deciziei penale nr.192 din 30.mai.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, județul D, în dosarul nr- (număr vechi 961/P/2006.

Casează în totalitate decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bacău.

În baza art.383/17 alin.4 Cod procedură penală, cu referire la art.383 alin.3 Cod procedură penală, menține actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 02.05.2007, inclusiv.

Constată că apelantul-inculpat a fost asistat de apărători aleși.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel

Pentru JUDECĂTOR 2: Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel

A în concediu de odihnă,

PREȘEDINTE COMPLET,

GREFIER,

Red.sent.pen.

Pronuntat dec.apel -

Red.dec.recurs

Ex.4

13.03.2009

Președinte:Ene Ecaterina
Judecători:Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel

#Judecator Ene Ecaterina

Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 160/2009. Curtea de Apel Bacau

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 160/2009. Curtea de Apel Bacau