Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 443/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE DE FAMILIE ȘI CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA NR. 443
Ședința publică din data de 19.06.2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
-
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 23 februarie 1959, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr. 94/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins ca tardiv apelul formulat de inculpat, împotriva sentinței penale nr. 36/3.02.2009 pronunțată de Judecătoria Rm. S, prin care în baza art. 182 al.2 fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71 si 64 lit. a teza a II-a li lit. b
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - aflat în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu potrivit împuternicirii avocațiale nr. 2670/10.03.2009 din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatul parte vătămată și intimata parte civilă Spitalul Clinic de Urgență
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a dat posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat -, aflat în stare de deținere.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat, susține că acesta a înțeles să formuleze recurs împotriva hotărârii dată de Tribunalul Buzău, întrucât instanța de apel în mod greșit a respins ca tardiv formulat apelul inculpatului, fără însă a avea in vedere faptul că acesta nu are cunoștințe juridice, nu cunoscut faptul că trebuie să declare apel într-un termen anume și nu a avut posibilități materiale să-și angajeze un apărător ales.
Mai mult, inculpatul este unicul întreținător al familiei sale si nu are antecedente penale.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr. 94/23.04.2009 a Tribunalului Buzău și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că instanța de apel în mod corect a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 365 si 364 și C.P.P. a respins ca tardiv apelul formulat de inculpat, inculpatul neputând invoca necunoașterea legii.
Pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, susține că nu a cunoscut faptul că trebuie să declare apel într-un termen anume, iar în ceea ce privește fapta pentru care a fost condamnat susține că martorii audiați în cauză au declarat neadevărat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 36 din 3 februarie 2009, Judecătoria Rm., în baza art. 182 al.2 cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 23.02.1959 în Rm.S, cu domiciliul în Rm.S,-, CNP. -,cetățean român, studii liceul, stagiul militar satisfăcut, dulgher, căsătorit, având 2 copii minori, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71-64 lit.a teza a II a și lit.b cod penal.
A fost obligat inculpatul la 5200 lei despăgubiri civile către partea civilă și la 1913 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgență B, precum și la 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, pe baza probelor administrate că în data de 04 august 2008, în jurul orelor 13:00 partea vătămată s-a deplasat la barul SC Junior SRL Rm.S unde s-a întâlnit cu martorul. După circa 10 minute a observat că în fața barului, martorul se îmbrâncea cu inculpatul. Întrucât martorul era în stare de ebrietate a intervenit între cei doi însă inculpatul i-a aplicat o lovitură puternică cu o cumpănă ce o avea în mână în regiunea ochiului drept, producându-i o hemoragie.
Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Rm. S, apoi la Spitalul Județean B, după care la Spitalul Clinic de Urgență B unde a rămas internat.
Potrivit certificatului medico legal nr. 1250 din 15 august 2008, leziunile cauzate părții vătămate au putut fi produse prin lovire, necesită 25-30 zile îngrijiri medicale însă partea vătămată și-a pierdut definitiv vederea la ochiul drept.
Inculpatul a recunoscut că a lovit partea vătămată dar a precizat că nu a avut această intenție, că a lovit-o din greșeală în urma conflictului avut cu.
Prima instanță a înlăturat apărările inculpatului reținând că, depozițiile martorilor și confirmă că fapta s-a petrecut pe terasa din fața barului, iar partea vătămată a intervenit să aplaneze conflictul survenit între inculpat și martorul, iar inculpatul a lovit de altfel, cu același obiect și pe martorul care intervenise anterior tot pentru aplanarea conflictului.
A mai reținut prima instanță că, potrivit certificatului medico-legal, urmare a agresiunii, partea vătămată a pierdut definitiv vederea la ochiul drept, astfel că în drept fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.182 alin.2 penal.
La individualizarea sancțiunii au fost avute în vedere gradul de pericol social sporit al faptei, reliefat și de consecința produsă prin pierderea definitivă a vederii unui, dar și de faptul că inculpatul a lovit și alte persoane care au intervenit să aplaneze conflictul, cât și circumstanțele personale ale inculpatului care nu a luat nicio măsură pentru acoperirea prejudiciului deși partea vătămată a solicitat o sumă modestă cu titlu de daune materiale.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel soția inculpatului, apel însușit de către inculpat care,a depus un memoriu în care a arătat că este nemulțumit de soluția pronunțată întrucât nu s-a reținut corect situația de fapt, în realitate a fost atacat de trei persoane, a fost nevoit să se apere și nu a avut nici o clipă intenția de a-l lovi grav pe.
Apărătorul din oficiu al inculpatului-apelant a solicitat repunerea în termenul de apel conform art.364 pr.penală, susținând că inculpatul s-a aflat în eroare de fapt, cu privire la termenul de declarare a apelului, neavând cunoștințe juridice.
Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 94/23.04.2009 a respins ca tardiv apelul formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.36 din 03.02.2009 pronunțată de Judecătoria Rm.S, obligându-l pe apelant la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorar apărător oficiu ce va fi avansat din fondul
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel avut în vedere că, deși dispozițiile legale prevăd un termen de 10 zile pentru declararea apelului, termen ce curge de la pronunțare în cazul inculpatul care a fost prezent la judecată, acesta l-a declarat după trecerea unui termen de 20 de zile.
Astfel, s-a apreciat că inculpatul nu poate beneficia de disp. art. 365 cod proc.penală întrucât a fost prezent pe parcursul procesului penal la prima instanță și nici de disp. art. 364 cod proc.penală referitoare la repunerea în termen, întrucât nu a invocat situații din care să rezulte imposibilitatea de a declara calea de atac în termenul legal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut recurentul că în mod greșit instanța de apel a respins ca tardivă calea de atac promovată, deoarece nu a fost avută în vedere împrejurarea că inculpatul nu are cunoștințe juridice și prin urmare, nu a cunoscut termenul de declarare a apelului. În plus, lipsa posibilităților materiale l-a împiedicat pentru moment pe inculpat să-și angajeze un apărător ales care să-i furnizeze toate elementele necesare declarării căii de atac,iar inculpatul este unicul întreținător al familiei sale și nu are antecedente penale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre judecarea apelului la ribunalul Buzău.
Curtea, examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu în limitele motivelor de casare, conform art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la 3 februarie 2009, iar la dezbateri inculpatul - a fost prezent personal și asistat de apărător din oficiu, aspecte care rezultă din partea introductivă a hotărârii.
Potrivit disp. art.363 alin.1 și 3 pr.penală, termenul de apel d e 10 zile curge de la pronunțare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri.
În acest context, termenul de apel d e 10 zile, calculat conform art.186 pr.penală se împlinea pentru inculpat la sfârșitul zilei de luni 16 februarie 2009, luând în calcul împrejurarea că potrivit acestui text de lege, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.
Așa fiind, în mod legal instanța de apel a constatat că, apelul înregistrat la prima instanță la data de 23.02.2009 (fila 5 dosar apel) a fost declarat de inculpat după expirarea termenului legal de 10 zile, așa cum acesta este calculat mai sus.
Solicitarea inculpatului de repunere în termenul de apel, formulată de către acesta cu prilejul dezbaterilor desfășurate în fața tribunalului, în mod corect a fost apreciată ca nefondată, deoarece dispozițiile art.364 pr.penală instituie, în privința cererii de repunere în termen, obligativitatea întrunirii a două condiții cumulative: ca întârzierea în declararea căii de atac să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare și ca cererea de apel să fi fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Dacă cea de-a doua condiție este îndeplinită în cauză, Curtea constată că prima condiție nu este îndeplinită, așa cum în mod judicios a constatat și tribunalul, deoarece întârzierea în declararea apelului nu a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
Astfel, susținerile recurentului potrivit cărora lipsa cunoștințelor juridice l-a împiedicat să declare în termen calea de atac, iar lipsa posibilităților materiale a constituit un element ce a îngreunat încheiere a unui contract de asistență juridică cu un apărător ales care să-l îndrume în acest sens, nu reprezintă elemente care să constituie cauze temeinice de împiedicare, așa cum acestea au fost evidențiate în mod constant în doctrină și în jurisprudența instanțelor.
De altfel, în acest sens, pledează și aplicarea principiului general "nimeni nu poate invoca necunoașterea legii" incident în egală măsură și în cadrul dreptului procesual penal.
Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că în cauză nu devin aplicabile nici disp. art.365 pr.penală privind instituția apelului peste termen, deoarece aceasta conferă protecție doar părții care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, practic fiind judecată în lipsă, ceea ce nu este cazul în speță deoarece inculpatul a fost prezent în fața primei instanțe de judecată, fiindu-i luată de altfel și declarație la termenul de judecată din 2 decembrie 2008, fiind prezent apoi la termenele de judecată din 6 ianuarie 2009 și mai apoi din 3 februarie 2009, la ultimul termen având loc și dezbaterile.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că în mod legal instanța de apel a apreciat că apelul declarat de inculpat a fost exercitat după expirarea termenului imperativ de 10 zile, reglementat de lege și că, instituțiile repunerii în termen și ale apelului peste termen nu pot fi aplicate în cauză, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 23 februarie 1959, în prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr. 94/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Obligă recurentul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției si Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
Grefier,
Fiind în concediu de odihnă
Se semnează de către
Grefierul al secției penale
Tehn./red GC//MM
2 exemplare/ 30.06.2009
2425/287/Judec.Rm.
a-- Tribunalul Buzău
jud. apel
operator de date cu caracter
personal 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu Georgescu
