Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 45/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 182 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 45
Ședința publică din 30 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Motan Traian
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Biciușcă Ovidiu
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA - reprezentat prin procuror
Pe rol soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr. 400 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat, pentru inculpatul-intimat, și avocat, pentru partea vătămată-intimată a, lipsă fiind acesta din urmă, inculpatul-intimat și reprezentantul părții civile-intimate Spitalul Municipal
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a prezentat soția părții vătămate-intimate a care a învederat instanței că soțul său este bolnav și nu poate veni în instanță nici la acest termen și nici la un eventual termen viitor, întrucât starea sănătății nu îi permite, aflându-se imobilizat la pat. În acest sens, avocat a depus un set de înscrisuri medicale pentru a dovedi imposibilitatea de a se prezenta a părții vătămate.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Publica arătat că se critică ambele soluții pronunțate anterior, pentru că la dosar există probe care atestă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Astfel, la fila 42 dosar urmărire penală se află declarația inculpatului care recunoaște că a lovit-o pe partea vătămată, indicând chiar împrejurările în care a săvârșit infracțiunea. La fila 88 există o caracterizare din care rezultă că imediat după incident, la numai câteva zile, inculpatul a plecat din țară. Pe de altă parte, declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale vin să confirme celelalte probe, chiar dacă unii dintre martori, printre care și soția părții vătămate, și-au schimbat ulterior declarațiile. În conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, aprecierea fiecărei probe se face în urma administrării tuturor iar cele două instanțe nu au observat că în plângerea formulată de partea vătămată, deși a fost îndreptată împotriva mai multor persoane, printre care și prieteni ai fiilor numitului, situație din care reiese în mod cert că partea vătămată a trecut în plângere doar numele celor din familia pentru că doar pe aceștia îi cunoștea, însă la finalul plângerii, fila 12 verso dosar, arată că cei care l-au lovit erau toți prieteni ai numitului, veniți din străinătate. Față de probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești, a apreciat că rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, astfel încât a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
Avocat ales, pentru inculpatul-intimat, a solicitat respingerea recursului declarat de Parchet și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale pronunțate de Judecătoria Rădăuți. A arătat că partea vătămată nu și-a schimbat declarația de-a lungul procesului și că în cauză este vorba de două faze ale conflictului: unul care a avut drept consecință infracțiunea de vătămare corporală gravă și altul din care a rezultat infracțiunea de lovire și alte violențe. Ori inculpatul a participat numai la una dintre ele și nu aceea face obiectul prezentului dosar iar acest lucru este confirmat de însăși partea vătămată care era conștientă și știe cine a lovit-o, nefiind vorba de inculpat.
Avocat, pentru partea vătămată-intimată a, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței Judecătoriei Rădăuți și a deciziei Tribunalului Suceava. A precizat că partea vătămată și-a menținut declarația atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, la fel ca și martorii audiați în cauză, susținând că autorul faptei este o altă persoană și nu inculpatul. Deși inculpatul a recunoscut într-o declarație că a lovit-o cu pumnul pe partea vătămată, această lovitură nu a fost cauza leziunilor suferite de partea vătămată și a numeroaselor zile de îngrijiri medicale. A învederat că Judecătoria Rădăuția admis plângerea formulată de partea vătămată împotriva rezoluției procurorului, dispunându-se trimiterea cauzei înapoi la Parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva adevăraților autori, iar în acest moment respectivul dosar se află în recurs la Tribunalul Suceava care a amânat pronunțarea tocmai pentru a afla soluția din prezentul dosar.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 490 din 20 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă - prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, parte vătămată fiind.
În baza art. 346 alin. 3 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă a părților civile și Spitalul municipal
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2339/P/2006 din 15.02.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuțis -a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă - prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în seara de 12.08.2006, în jurul orelor 1200, în tip ce inculpatul și învinuitul se aflau în fața unui restaurant din de și consumau bere, la un moment dat au apărut numiții și, cu un faeton plin cu leațuri, între cei patru având lor discuții neprincipiale, ajungându-se la o încăierare și loviri reciproce. Fiind anunțat de către unul dintre fii, a apărut la fața locului care, încercând să-l lovească pe cu o furcă, a fost deposedat de acesta și lovit peste picioare, în conflict intervenind, precum și și.
În urma leziunilor suferite, a fost internat în Spitalul municipal R în perioada 12-16 august 2006, beneficiind de un număr de 45-60 zile îngrijiri medicale, durată prelungită ulterior la 75-80 zile, apoi la 105-110 zile.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a considerat că nu inculpatul este cel care a lovit-o pe partea vătămată.
Astfel, niciunul dintre martorii care au asistat la incident nu au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, ci doar că au văzut-o la un moment dat căzută și strigând că a fost lovită la picior, fără a observa care dintre persoanele implicate în încăierare a lovit-
Mai mult, partea vătămată a susținut în mod constant, începând cu data formulării plângerii penale, cât și cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, că nu a lovit-o inculpatul, ci numitul.
În ce privește declarația de recunoaștere a inculpatului, aflată la dosar, s-a apreciat că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, din conținutul acesteia rezultând, de altfel, că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în față, în timp ce din cuprinsul certificatului medico-legal rezultă că leziunea s-a putut produce prin lovire cu corpuri dure, deci într-o altă modalitate decât cea arătată de inculpat în declarația sa, însăși partea vătămată declarând că a fost lovită peste picior cu o de baseball de către numitul.
În consecință, cum probele administrate nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul conform art. 66 alin. 1 Cod procedură penală, prima instanță l-a achitat în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală și, pe cale de consecință, a respins acțiunile civile promovate de partea vătămată și Spitalul municipal
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de greșita achitare a inculpatului în condițiile în care acesta a recunoscut la urmărirea penală că a lovit-o pe partea vătămată iar declarațiile martorilor audiați în aceeași fază procesuală nu vin să contrazică dovezile incriminatoare la adresa inculpatului, în sensul că deși niciunul dintre martori nu-l indică ca autor, nu indică nicio altă persoană, astfel încât să concluzioneze că nu el este autorul faptei.
Împrejurarea că unii dintre martori, printre care și soția inculpatului, și-au schimbat depozițiile în cursul cercetării judecătorești nu constituie un motiv care să conducă la achitarea inculpatului, avându-se în vedere faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
A se înlătura însăși recunoașterea inculpatului din arsenalul probelor administrate înseamnă a lipsi procesul penal de scopul și finalitatea sa, respectiv că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Prin decizia nr. 400 din 22.10.2007 a Tribunalului Suceavas -a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că probele administrate în cauză nu fac dovada vinovăției inculpatului.
Partea vătămată l-a indicat în toate declarațiile sale, inclusiv în plângerea penală, pe numitul ca fiind cel care i-a cauzat fractura de la picior prin lovirea cu o de baseball, situație ce a fost confirmată și de către martorii audiați în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care a arătat că în cauză s-a strecurat o eroare gravă de fapt ce a dus la achitarea inculpatului.
S-a arătat că probatoriul administrat în cauză este suficient pentru a forma convingerea instanței că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
În mod greșit s-a înlăturat declarația de recunoaștere a inculpatului din arsenalul probelor administrate.
S-a mai arătat că în mod greșit instanțele au reținut că partea vătămată nu l-a indicat niciodată pe inculpatul ca fiind autorul infracțiunii atâta vreme cât plângerea penală a părții vătămate a fost îndreptată împotriva mai multor persoane, printre care "și prieteni ai fiilor lui, veniți din străinătate".
Din declarațiile martorului a rezultat că inculpatul este cel care a lovit-o pe partea vătămată iar din declarația martorului a rezultat că incidentul a avut loc între, și alte persoane pe care nu le-a putut identifica.
În ceea ce privește faptul că prin sentința penală nr. 435/21.06.2007 a Judecătoriei Rădăuțis -a dispus desființarea actelor procurorului întocmite în dosarul penal nr. 415/P/2007 și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmării penale față de, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, acest aspect nu înlătură prezumția de nevinovăție de care se bucură aceste persoane.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și condamnarea inculpatului.
Examinând recursul declarat de Parchet sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești din instanță, partea vătămată a arătat atât în plângerea penală, cât și în declarațiile ulterioare că în incidentul din data de 12.08.2006 a fost lovit de către, și
Tot din declarațiile părții vătămate rezultă că cel care i-a aplicat lovituri peste picior a fost numitul, ci nu inculpatul.
Situația de fapt prezentată de către partea vătămată prin care arată că persoana care a lovit-o și i-a fracturat piciorul este numitul, ci nu inculpatul a fost confirmată și de martorii -, și, martori ce au fost audiați atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești la instanțele de fond și apel.
Faptul că inculpatul a arătat în declarațiile de la urmărire penală că a lovit-o pe partea vătămată nu înlătură prezumția de nevinovăție instituită de art. 51și art. 66 alin. 1 Cod procedură penală și nu poate constitui, în lipsa altor probe, temei al tragerii la răspundere penală a acestuia.
Astfel, potrivit art. 69 Cod procedură penală, declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Față de cele prezentate, soluția de achitare a inculpatului este legală și temeinică, motiv pentru care Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva deciziei penale nr. 400 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red:
Dact:
Jud. fond:
Jud. apel:
2 ex./18.02.2008
Președinte:Motan TraianJudecători:Motan Traian, Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu
