Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 337/2009
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif
JUDECĂTOR 3: Oana Maria
Grefier
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 8/A/05 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat cu delegație din oficiu pentru inculpatul recurent și părțile vătămate intimate G și, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se pronunța o hotărâre de condamnarea a inculpatului și pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu deoarece din actele dosarului rezultă că sunt întrunite elementele constitutive atât ale infracțiunii de violare de domiciliu cât și a infracțiunii de lovire, iar în ce privește infracțiunea de lovire a se aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoare, aceasta fiind greșit individualizată în raport cu disp. art. 72 cod penal inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni cu violență, și, în urma contopirii pedepselor a se stabili o pedeapsă cu executarea în regim de detenție.
Avocata desemnată din oficiu pentru inculpatul recurent în ce privește recursul declarat de procuror solicită respingerea acestuia precizând că inculpatul a avut permisiunea părții vătămate să intre în casă iar pentru infracțiunea de lovire pedeapsa a fost corect individualizată față de împrejurarea că a fost provocat.
În ce privește recursul inculpatului solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale atacate și rejudecând a se proceda la reducerea pedepsei aplicate.
Părțile vătămate G ș8i au lăsat la aprecierea instanței s9oluția ce se va pronunța, precizând că nu are nicio pretenție de la inculpat.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat pentru motivele invocate în susținerea recursului declarat de procuror.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 153/2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Orăștie a condamnat pe inculpatul la;
-1.000 lei amendă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.și ped. de art.180 alin.2 cod penal.
În baza art.61 cod penal a menținut liberarea condiționată privind restul de pedeapsă rămas neexecutat de 923 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentința penală nr.200/2003 a Tribunalului Hunedoara.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.63 cod penal.
În baza art.11,pct.2,lit."a" rap. la art.10 lit."d" a achitat pe inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped. de art.192 alin.2 cod penal.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei a stabilit să fie suportat din fondurile Ministerului d e Justiție.
În baza art.191 cod pr.penală a obligat pe inculpat la 170 cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zile de 20 februarie 2008 în locuința martorei n s-a organizat o partidă de cărți l-a care au participat mai multe persoane, inclusiv martorii audiați în cauza de față.
Martora nu se afla la domiciliu în seara respectivă iar jocul de cărți a fost permis de partea vătămată care la cea dată se afla în relații de concubinaj cu fiica martorei n.
În încăpere se aflau mai multe persoane, inclusiv copii, care jucau cărți și asistau la jocul de cărți.
încăperii era deschisă și mai mulți copii au intrat pentru a asista la jocul de cărți.
Partea vătămată G fiind deranjat de prezența acestora le-a cerut să părăsească încăperea dar unul dintre ei respectiv a refuzat și l-a înjurat pe acesta.
Partea vătămată i-a dat o palmă și l-a împins afară din locuință iar acesta a fugit acasă și i-a relatat inculpatului cele întâmplate.
Acesta a luat o, s-a deplasat la locuința în care era organizat jocul de cărți, a pătruns în interior pe ușa deschisă și i-a aplicat părții vătămate G,mai multe lovituri cu bâta.
La intervenția celor aflați în încăpere inculpatul a încetat să-l mai lovească pe partea vătămată, după care a părăsit încăperea.
Din declarațiile părții vătămate care poate fi considerat ca fiind persoana care folosea locuința,în acea seară acesta nu i-a interzis accesul inculpatului și nu i-a solicitat să părăsească locuința, el nefiind proprietarul locuinței și considerând că nu are acest drept.
Mai mult fiind organizată o partidă de cărți la care asistau și alte persoane din cartierul respectiv, inclusiv copii, pătrunderea inculpatului în acea încăpere nu poate fi considerată a fi făcută fără "drept", consimțământul părții vătămate fiind acordat în mod tacit.
De altfel chiar partea vătămată, în instanță, a declarat că inculpatul a pătruns pe ușa deschisă a camerei, fără a fi oprit de nimeni s-au să-i fie interzis accesul, arătând în continuare că nu a solicitat cercetarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu(fila 44).
În aceste condiții s-a apreciat că elementele constitutive ale laturii obiective ale infracțiunii de violare de domiciliu, respectiv pătrunderea fără drept, în orie mod,fără consimțământul celu-i care -l folosește sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia,nu sunt întrunite.
În privința infracțiunii de lovire sau alte violențe, aceasta s-a constatat a fi pe deplin dovedită prin recunoașterea inculpatului, declarațiile martorilor oculari și certificatul medico-legal care atestă că partea vătămată a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijire medicale pentru vindecarea leziunilor produse de inculpat.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie.
În motivarea apelului s-a susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 al. 2 Cod penal, deoarece violarea de domiciliu a servit ca mijloc de săvârșire a infracțiunii de lovire, inculpatul a avut reprezentarea că pentru a-i aplica lovituri părții vătămate trebuie să pătrundă fără drept în imobilul locuit de, iar împrejurarea că ușa imobilului era deschisă nu este relevantă, intervenția inculpatului fiind rapidă, astfel încât nu se poate aprecia că a existat un acord tacit.
2. Pedeapsa cu amenda penală este insuficientă în condițiile în care inculpatul este recidivist.
3. Părților civile și n nu le-au fost comunicate copii de pe dispozitiv și s-a dispus ca termenul de apel să curgă pentru aceștia de la pronunțare, lipsindu-i de posibilitatea declarării vreunei căi de atac.
4. Repunerea pe rol a cauzei s-a făcut în lipsa unei părți legal introdusă în cauză, dar necitată ulterior repunerii pe rol.
S-a solicitat desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin decizia penală nr. 8/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea de lovire, prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, pe baza probelor administrate în cauză, a căror apreciere s-a făcut în condițiile prev. de art. 63 al. 2 Cod proc. penală.
S-a făcut o încadrare juridică legală a faptelor.
Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, s-a pronunțat o soluție legală și temeinică de achitare în temeiul art. 10 lit. d Cod proc. penală, reținându-se că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
fără drept într-o locuință, ca modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii de violare de domiciliu, presupune ca făptuitorul să fi avut reprezentarea faptului că a pătruns în locuință fără consimțământul victimei și să fi prevăzut rezultatul faptei sale, constând în atingerea adusă libertății persoanei și să fi acceptat posibilitatea producerii lui.
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză și a părților vătămate G și, rezultă că inculpatul, enervat de faptul că fiul lui a fost lovit de G, s-a deplasat la locuința lui, unde a pătruns în condițiile în care ușa era deschisă, l-a lovit cu o pe G, după care a părăsit locuința.
Prin urmare, nu se poate reține că inculpatul a pătruns fără drept, deoarece prin modul în care a acționat nu a avut reprezentarea faptului că a pătruns fără drept în locuința lui, respectiv fără consimțământul acestuia, nu a prevăzut și nu putea să prevadă că ar putea aduce atingere libertății persoanei.
În locuință se aflau, pe lângă părțile vătămate, martorii, și numitul. jucau cu toții cărți astfel încât ușa de acces nu era încuiată.
Toți martorii când se referă la locuința unde a avut loc agresiunea, au făcut mențiunea "acasă la ", ceea ce indică faptul că acesta poate fi obiect pasiv al infracțiunii de violare de domiciliu, în condițiile în care proprietarul locuinței, lipsea din imobil și arată că nu i s-a cauzat nici un prejudiciu (fila 55 dosar fond).
Partea vătămată a susținut că ușa camerei era deschisă, iar inculpatul a intrat fără să fie oprit de cineva și fără să i se interzică accesul (fila 44 dosar fond).
În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cod penal.
Prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de lovire, prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social concret al faptei și făptuitorului și datele care caracterizează conduita și persoana inculpatului.
Raportat la împrejurările în care s-a săvârșit fapta, la atitudinea părții vătămate G care l-a lovit anterior pe fiul inculpatului și având în vedere urmărire faptei, partea vătămată având nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor, cauzate de inculpat, s-a apreciat că nu se justifică majorarea pedepsei aplicate acestuia sau aplicarea unei pedepse cu închisoarea, chiar dacă inculpatul este recidivist.
Împrejurarea că părților vătămate și nu le-au fost comunicate copii de pe dispozitivul sentinței, în condițiile în care au lipsit de la judecarea cauzei în fond, nu constituie un impediment pentru apelarea sentinței deoarece termenul de apel curge de la comunicare, iar neefectuarea comunicării nu le împiedică să formuleze apel deoarece termenul de exercitare a acestei căi de atac nu a început să curgă, potrivit art. 363 al. 3 Cod proc. penală.
Partea vătămată a declarat în apel că este mulțumit de sentința pronunțată de instanța de fond.
Indicarea greșită a termenului de la care începe să curgă termenul de declarare a apelului nu constituie motiv de desființare a sentinței apelate, acest termen fiind prevăzut de art. 363 Cod proc. penală.
Necitarea la ultimul termen a părții vătămate este o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, care atrage nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, conform dispozițiilor art. 197 al. 1 Cod proc. penală.
S-a constatat că nu s-a adus o vătămare părții vătămate, față de declarația dată la instanța de fond (fila 55) și față de împrejurarea că pentru aceasta nu a început să curgă termenul de declarare a apelului, ca urmare a necomunicării dispozitivului sentinței, astfel cum s-a menționat și anterior. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul.
Recursurile au fost declarate în termen.
În motivarea recursului parchetul a criticat hotărârea atacată susținând că s-a comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință achitarea inculpatului, deoarece inculpatul a avut reprezentarea pătrunderii fără drept în imobilul unde locuia partea vătămată, iar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei s-a făcut o greșită aplicare a legii penale, ținând seama de împrejurarea că fapta a avut loc la 2 luni după liberarea condiționată, iar inculpatul a fost condamnat anterior pentru tâlhărie și lovire sau late violențe, și a solicitat condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
Inculpatul nu și-a motivat înscris recursul iar oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Criticile formulate de parchet se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385/9alin.1 pct. 18 și 14.pr.penală, iar criticile inculpatului se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct. 14.pr.penală.
Din perspectiva cazurilor de casare de mai sus, verificând temeinicia criticilor formulate pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că recursul parchetului este nefondat, iar recursul inculpatului este inadmisibil, din următoarele considerente:
Potrivit art. 385/1 alin.4 pr.penală nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362.pr.penală nu au folosit calea de ataca a apelului.
În cauză inculpatul nu a folosit calea de ataca a apelului, iar prin decizia pronunțată în apel nu a fost modificată soluția din sentință și, pe cale de consecință, recursul este inadmisibil.
Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a faptei făcând o justă încadrare juridică a faptelor.
Inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Primul motiv de recurs al parchetului, prin care se susține că pătrunderea fără drept în locuința părții vătămate, fără consimțământul acesteia, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 penal, este nefondat deoarece din datele factuale nu rezultă că inculpatul a intenționat, prin pătrunderea fără drept în locuința părții vătămate, să nesocotească libertatea și inviolabilitatea domiciliului persoanei, ci a urmărit, în mod spontan, aplicarea unei corecții părții vătămate, determinată de împrejurarea că anterior partea vătămată l-a lovit pe fiul inculpatului. Fapta inculpatului de pătrundere fără drept în locuința părții vătămate, fără consimțământul persoanei, înarmat cu o, nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 192 alin.2 cod penal sub aspectul laturii subiective, lipsind vinovăția sub forma intenției.
Între starea de fapt rezultată din dosarul cauzei și cea reținută în hotărârile instanțelor nu există o controversă esențială și de necontestat, care să justifice condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu.
Al doilea motiv de recurs al parchetului prin care se solicită aplicarea unei pedepse cu închisoarea este nefondat deoarece ținând seama de împrejurările concrete în care a avut loc fapta de lovire, de acțiunea părții vătămate, care anterior i-a aplicat fiului inculpatului o palmă peste față, de asumarea faptei de către inculpat, de regretul exprimat de inculpat, chiar dacă inculpatul are antecedente penale, iar fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța de recurs apreciază că cele două instanțe au făcut o justă individualizare a pedepsei neimpunându-se excluderea temporară a inculpatului din colectivitate, ca urmare a aplicării unei pedepse cu închisoarea.
Motivul invocat de inculpat nu va fi analizat deoarece pentru motivele prezentat mai sus, recursul inculpatului este inadmisibil.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 1 lit.b pr.penală instanța va respinge ca nefondat recursul parchetului iar în temeiul art. 385/15 alin.1 pct.1 lit.a pr.penală va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin.2 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 8/A/5.01.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. CL
Tehnored. VV 2 ex/27.05.2009
f
, DI
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Sanda Trif, Oana Maria
