Violul (art.197 cod penal). Decizia 437/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 437/2009
Ședința publică din 23 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
Judecător - -
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.107/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că partea civilă Spitalul Orășenesc a depus la dosar cerere de constituire de parte civilă cu suma de 627,62 lei.
De asemenea, se constată că inculpatul a depus la dosar memoriu cu motivele de recurs și o cerere de eliberare a unei copii de pe decizia penală pronunțată în apel.
Inculpatul recurent reiterează cererile formulate în memoriul depus la dosar, și anume, solicită audierea martorei, apreciind că aplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 327 Cod penal nu este justificată. Arată că această martoră a fost identificată la prima anchetă, dar apoi nu a mai fost găsită și nu a fost audiată nici în cadrul urmăririi penale, și nici în faza cercetării judecătorești. Precizează că există un proces verbal de contravenție pe numele martorei, încheiat de către poliția comunitară, în vara anului 2007, pentru acostare de persoane în vederea întreținerii de raporturi sexuale pe bani și solicită comunicarea unei copii de pe acesta pentru a dovedi profilul moral al martorei. Raportat la susținerile neadevărate ale părții vătămate referitoare la pierderea buletinului, învederează instanței că la data de 08.02.2008 partea vătămată a fost la Serviciul de Urgență din Râmnicu V, așa cum rezultă din rețeta găsită de poliție la locul faptei, apreciind astfel că la acea dată trebuia să aibă asupra sa actul de identitate, dar arată că partea vătămată a negat că ar fi fost la Râmnicu V și a declarat că și-a pierdut actul de identitate în ianuarie 2008. Față de aceste împrejurări solicită emiterea unei adrese către Serviciul de Urgență Râmnicu V pentru comunicarea actelor medicale existente pe numele părții vătămate. Mai arată că atât la fond, cât și la apel, a solicitat efectuarea unei completări la raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză pentru a se preciza dacă leziunile suferite de partea vătămată se puteau produce și în alt mod, însă i-a fost respinsă cererea, motiv pentru care reiterează cererea, apreciind că este o probă necesară lămuririi cauzei.
Instanța pune în discuția părților cererile în probațiune formulate de inculpatul recurent.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită admiterea probelor solicitate de inculpat, casarea deciziei penale atacate și reținerea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea probelor având în vedere calea de atac a recursului, apreciind totodată că acestea nu sunt utile și concludente soluționării cauzei, precizând că audierea martorei nu a fost posibilă datorită faptului că nu s-a reușit aducerea ei în fața instanței, astfel că instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. 3 Cod procedură penală. Arată că celelalte motive invocate de inculpat au fost respinse ca neutile și neconcludente cauzei.
Curtea, deliberând asupra cererilor în probațiune formulate de inculpatul recurent, le va respinge, având în vedere că potrivit prevederilor art. 38514al. 1 Cod procedură penală, instanța de recurs va soluționa recursul doar pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, și a oricăror alte înscrisuri noi depuse la dosar, cu precizarea că aspectele invocate de inculpat vor fi luate în considerare ca motive de recurs, iar în măsura în care vor fi apreciate ca pertinente și fondate, Curtea are la îndemână soluția prevăzută de art. 38516Cod procedură penală, și anume, reținerea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe.
Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, respectiv, fapta nu a fost săvârșită de inculpat. Învederează instanței faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția inculpatului, iar procesul verbal de constatare la fața locului nu se coroborează cu unele declarații ale martorilor și părții vătămate. În subsidiar, solicită casarea hotărârilor și reținerea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, și în rejudecare, administrarea probelor solicitate de inculpat.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, apreciind că față de motivele de recurs invocate nu există vreun caz care ar impune rejudecarea cauzei, având în vedere că instanțele au avut în vedere toate aspectele invocate de inculpat. Arată că martora solicitată de inculpat a fost audiată în cursul urmăririi penale, iar celelalte probe solicitate și la acest termen au fost respinse pentru că nu sunt utile și concludente cauzei. Precizează că în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-a dovedit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Învederează instanței faptul că leziunile suferite de partea vătămată au fost dovedite și sunt atestate de actele medicale depuse la dosar, conform cărora numărul zilelor de îngrijiri medicale este de 90 - 100. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost aplicată având în vedere criteriile de individualizare și că nu se impune nici redozarea pedepsei, și implicit admiterea recursului în ce privește acest motiv. Cu privire la temeiul invocat pentru achitarea inculpatului, respectiv art. 10 lit. c Cod procedură penală, învederează instanței faptul că anterior apărările inculpatului au fost că partea vătămată a achiesat la întreținerea raporturilor sexuale.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, apreciind ca un motiv de recurs cel prevăzut de art. 3859al. 2 Cod procedură penală, respectiv că instanța nu a fost sesizată legal, având în vedere că rechizitoriul nu a fost vizat de prim procuror. Un alt motiv de recurs pe care înțelege să-l invoce este acela al greșitei încadrări juridice al faptei, raportat la definiția dată de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție actului sexual, și anume, orice modalitate de obținere a satisfacției sexuale, dar arată că nicăieri în dosar nu se afirmă despre o eventuală obținere a satisfacției sexuale. Mai arată că un alt motiv de recurs este existența cauzei de înlăturare a răspunderii penale prevăzută de art. 47 Cod penal, atât în ce privește infracțiunea de viol, cât și în ce privește infracțiunea de lipsire de libertate. Arată că așa cum rezultă din probele administrate în cauză partea vătămată s-a dezbrăcat singură, în lipsa sa.
Solicită în principal achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală și în secundar în temeiul art. 10 lit. e Cod procedură penală. În subsidiar solicită aplicarea art. 47 Cod penal, având în vedere că nu putea să prevadă împrejurarea că partea vătămată va cădea.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 755/24.12.2008 Judecătoria Sibiu, în baza art. 189 alin. 1,2.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, a condamnat inculpatul la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 197 alin. 1, 2 lit. c cu Cod Penal aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, același inculpat a fost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lin. 1 lit. a teza a II-a, b, pe Cod Penal o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art. 61 alin. 1.Cod Penal a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1380/2003 a Judecătoriei Sibiu, a fost contopit restul neexecutat de 568 zile cu fiecare din pedepsele din prezenta sentință, și s-au aplicat inculpatului pedepsele cele mai grele de 8 ani închisoare și 6 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II -a, lit. b, Cod Penal, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a Cod Penal, art. 34 alin. 1 lit. b i Cod Penal-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani sporită la 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a pe Cod Penal o durată de 3 ani.
În baza art. 71.Cod Penal au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II -a, lit. b.
Cod PenalÎn baza art. 350 alin. 1.C.P.P. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului ( mandat de arestare preventivă nr. 5/2008), iar în baza art. 88 alin. 1.Cod Penal a fost dedusă din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 01.03.2008 la zi.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1.C.P.P. art. 998.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C, domiciliată în,-, jud. S, și a fost obligat inculpatul să plătească suma de 50.000 lei daune morale și 5000 lei daune materiale. Au fost respinse celelalte pretenții formulate.
În baza art. 14 și 346 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență S și Spitalul Orășenesc și a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 5194,88 lei și respectiv 627,62 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că în data de 29.02.2008, în jurul orelor 16, partea vătămată C se afla în cartierul din mun. S și își căuta cartea de identitate, pe care o pierduse cu lună în urmă. Pe stradă o femeie pe care aceasta nu o cunoștea, i-a spus că actul de identitate se află la un care locuiește vizavi de grădinița de pe str. -, la etajul al treilea și al cărei apartament are o ușă maro la intrare. Partea vătămată a intrat în scara Fab locului nr. 13, de pe str. -, și a sunat la ușa apartamentului nr. 83. Inculpatul i-a deschis ușa și a tras-o în locuință, după care a încuiat ușa. I-a cerut părții vătămate să stea pe scaun și să își dea haina jos, după care inculpatul a început să o tragă de păr și să o lovească cu pumnii și picioarele, a obligat-o să se dezbrace, i-a cerut să meargă în dormitor și să se pună în pat. Partea vătămată speriată, s-a conformat întru totul, iar în dormitor, inculpatul a început să bea votcă, turnându-i în pahar și părții vătămate și cerându-i să bea, însă aceasta a gustat doar și a aruncat băutura pe jos când inculpatul nu era atent. Inculpatul i-a dat apoi părții vătămate să bea și bere, însă aceasta a procedat la fel, după care a plecat să mai cumpere băuturi alcoolice, cerându-i părții vătămate să stea în pat și să nu se miște. După plecarea inculpatului, partea vătămată a încercat să plece din locuință, însă a constatat că ușa era încuiată cu încuietoarea de jos, deoarece nu a reușit să o deschidă după ce a dezasigurat yala. Deși a luat în mână telefonul mobil, partea vătămată nu a reușit să formeze nici un număr, deoarece nu avea la ea ochelarii de vedere și nici nu se pricepea să apeleze de pe acel telefon. Inculpatul s-a întors având asupra sa bere și votcă, a continuat să bea, după care i-a introdus părții vătămate în vagin, partea superioară a unei sticle de plastic, însă partea vătămată i-a spus că o doare ( aceasta sângerase în urma încercării inculpatului de a-i introduce în sticla în vagin), și i-a cerut să o lase să meargă la baie. Inculpatul a lăsat-o, iar după ce partea vătămată s-a întors, inculpatul a continuat să bea. Deoarece băutura s-a terminat din nou, inculpatul a plecat în jurul orei 2200să mai cumpere, încuind din nou ușa în partea de jos ( între timp inculpatul a ascuns într-o debara din bucătărie haina părții vătămate, în care aceasta își pusese telefonul mobil).
Partea vătămată a încercat să iasă din locuință, însă a constatat că aceasta era încuiată și a realizat că singura șansă de scăpare era să sară pe fereastră. Și-a luat hainele pe care le-a mai găsit și s-a aruncat în gol, fiind găsită de niște trecător, care au anunțat Poliția și salvarea.
Inculpatul s-a reîntors în locuință și, văzând geamul deschis și că partea vătămată nu mai era acolo, și-a dat seama că aceasta sărise de la etaj și a început să ascundă lucrurile acesteia: a pus pantofii acesteia pe șifonierul din dormitor, plasa în care se afla portofelul părții vătămate conținând diferite acte a mutat-o în hol ( din dormitor), ochelarii i-a pus pe un corp de mobilier din sufragerie, telefonul l-a dezmembrat și l-a pus în dulap, iar cartea provizorie de identitate a părții vătămate a aruncat-o după dulapul din dormitor.
Inculpatul a încuiat ușa locuinței cu yala și nu le-a deschis polițiștilor sosiți la fața locului, astfel încât aceștia au fost nevoiți să o spargă pentru a putea pătrunde în locuință, unde l-au găsit pe inculpat în patul din dormitor. Bunurile părții vătămate au fost găsite de polițiști cu ocazia celor două cercetări la fața locului, efectuate în datele de 29.02.2008 și 05.03.2008.
Partea vătămată a suferit leziuni cranio-faciale care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și nu i-au pus în primejdie viața. La nivelul organelor genitale externe, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar la nivelul coloanei vertebrale leziuni traumatice produse prin cădere de la înălțime, care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Leziunile vertebrale au necesitat repetate spitalizări și traumatisme medicamentoase în ambulatoriu, astfel încât durata îngrijirilor medicale necesare vindecării acestora s-a prelungit la un total de 90-100 (nouăzeci-una sută ) zile.
În urma acestor leziuni s-au constituit pareze de nervi sciatici, ceea ce constituie, din punct de vedere medico-legal, o infirmitate parțială permanentă.
Starea de fapt reținută mai sus a rezultat din declarațiile părții vătămate ( 65-69, 70-75 dosar urmărire penală, 173-175 dosar fond), care s-au coroborat cu procesele verbale de cercetare la fața locului ( 7-52 dosar urmărire penală) și cu actele medico-legale întocmite de Serviciul Medico Legal Județean
Din procesul verbal de cercetare la fața locului, precum și din fotografiile efectuate cu această ocazie, au rezultat aspecte legate de urmele de destratificare de pe pervazul ferestrei de la sufrageria locuinței inculpatului, locurile unde au fost găsite bunurile părții vătămate și modul în care a fost spartă ușa de organele de poliție.
Din raportul de constatare medico-legal, aflat la filele 58-60 din dosarul de urmărire penală, rezultă că partea civilă a suferit mai multe tipuri de leziuni:
- cranio-faciale recente, care s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure, au necesitat 4-5 zile ( patru-cinci)de îngrijiri medicale pentru vindecare și nu au pus în primejdie viața victimei
- la nivelul organelor genitale externe, leziuni traumatice recente, care s-au putut produce în cadrul unei acțiuni mecanice locale traumatice cu violență ( posibil în încercarea de introducere a unui corp dur, străin, în vagin, și au necesitat 6-7 zile ( șase-șapte ) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și nu au pus în primejdie viața acesteia
- leziuni traumatice recente care s-au putut produce prin cădere de la înălțime, pot data de asemenea din 29.02.2008 și necesită 50-55 ( cincizeci-cincizeci și cinci ) zile de îngrijiri medico-legale pentru vindecare, dacă nu survin complicații; leziunile vertebrale au necesitat repetate spitalizări și traumatisme medicamentoase în ambulatoriu, astfel încât s-a prelungit durata îngrijirilor medicale necesare vindecării acestora la un total de 90-100 ( nouăzeci-una sută) zile; în urma acestor leziuni s-au constituit pareze de nervi sciatici, ceea ce constituie din punct de vedere medico-legal, o infirmitate parțială permanentă.
Din raportul de expertiză medico-legală aflat la filele 197-202 rezultat că ulterior, datorită complicațiilor apărute la nivelul leziunilor vertebrale, partea vătămată a necesitat repetate spitalizări și tratamente medicamentoase prelungindu-se durata zilelor de îngrijiri medicale la 90-100 zile, și a suferit pareze de nervi sciatici, reprezentând o infirmitate fizică parțială permanentă.
Inițial inculpatul nu a dorit să dea nici o declarație în cauză ( fila 90 dosar urmărire penală), iar apoi a susținut ( filele 91-92 dosar urmărire penală), că partea vătămată a sosit la el acasă și i-a cerut bani, că au discutat și au consumat bere și votcă, după care el a plecat să mai cumpere de băut; a mai susținut că după ce s-a întors, a încercat să întrețină un raport sexual cu partea vătămată, și, deși aceasta s-a dezbrăcat și nu s-a opus, nu a reușit, deoarece nu a avut erecție; inculpatul a mai declarat că a plecat din nou după băutură, lăsând-o pe partea vătămată dezbrăcată, pe marginea patului, iar când a revenit aceasta nu mai era, și, deoarece la scurt timp a auzit, a realizat că partea vătămată sărise pe geam. Inculpatul a negat că ar fi supus partea vătămată la acte sexuale și a mai susținut că el s-a speriat și de aceea nu le-a deschis polițiștilor.
În fața instanței, inculpatul a dat o declarație similară, adăugând însă, că partea vătămată i-a cerut de băut și i-ar fi propus să întrețină relații sexuale, că aceasta i-ar fi sugerat să meargă să mai cumpere de băut, că nu a încuiat ușa la nici una din plecările sale din locuință ( și chiar dacă ar fi încuiat, putea încuia doar cu yala, pentru că doar aceasta funcționa, însă putea fi deschisă fără cheie din interior), că s-a speriat când s-a întors și nu a mai găsit-o în locuință, realizând că aceasta a sărit pe geam. Inculpatul a negat că ar fi agresat-o pe partea vătămată, că ar fi lipsit-o de libertate împotriva voinței ei și că ar fi introdus capătul sticlei de plastic în vagin. Inculpatul a negat că ar fi ascuns o parte din bunurile părții vătămate, iar pentru ascunderea restului de lucruri ale acesteia nu a putut oferi explicații plauzibile.
Martorul, propus de inculpat ( 220-230 dosar fond), a declarat că nu a auzit nici un zgomot în ziua de 29.02.2008 din locuința inculpatului, însă a precizat că apartamentul are în comun cu cel al inculpatului doar un perete, respectiv cel de la sufrageria locuinței sale; martorul a confirmat aspectele menționate în procesul-verbal de constatare la fața locului cu privire la locurile în care au fost găsite lucrurile părții vătămate în locuința inculpatului, precum și starea de ebrietate în care se afla inculpatul.
Judecătoria a apreciat susținerile inculpatului ca fiind neverosimile, pentru mai multe motive:
În primul rând dacă inculpatul ar fi fost nevinovat de săvârșirea unei infracțiuni, nu ar fi avut nici un motiv să se sperie la sosirea organelor de poliție ( așa cum el însuși a susținut) și să refuze să deschidă ușa, astfel încât să fie nevoie ca aceasta să fie spartă de polițiști pentru a putea pătrunde în interior. În al doilea rând, faptul că ușa nu a fost ruptă de polițiști în dreptul încuietorii din partea de jos ( ceea ce însemna că ușa a fost încuiată doar cu yala de sus), nu înseamnă că atunci când partea vătămată era în locuință, inculpatul a încuiat ușa tot cu yala ( care s-ar fi putut deschide din interior); în plus nu există nici o dovadă în sensul că, la data comiterii infracțiunilor, încuietoarea din partea de jos a ușii era defectă ( martorul nu a putut confirma această susținere a inculpatului). În al treilea rând, dacă partea vătămată ar fi stat în locuința inculpatului de bunăvoie, și dacă acesta nu ar fi încuiat ușa, nu există nici un motiv rezonabil pentru ca aceasta să sară pe fereastră după plecarea acestuia și nici să facă aceasta complet dezbrăcată, cu o parte din haine în brațe și să se îmbrace doar după aceea, sub privirile trecătorilor adunați lângă ea.
Deși inculpatul a susținut că partea vătămată se afla în stare foarte avansată de ebrietate, din actele medicale și medico-legale ale dosarului nu a rezultat această împrejurare.
S-a mai relevat că este adevărat că partea vătămată depusese o cerere pentru eliberarea unui nou act de identitate, dar acest fapt nu era de natură să o împiedice pe aceasta să îl mai caute pe cel pierdut și să reajungă în zona în care credea că a avut loc pierderea.
Inculpatul a negat că ar fi introdus partea superioară a unei sticle de plastic în vaginul părții vătămate, însă această susținere s-a considerat că a fost infirmată de declarațiile părții vătămate care se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală, unde la punctul 2, se arată că la nivelul organelor genitale externe, partea vătămată a prezentat leziuni ce s-ar fi putut produce prin încercarea de introducere a unui corp străin în vagin. În plus, pe cearceaful de pe patul inculpatului s-a găsit o de sânge ( despre care partea vătămată a susținut că a fost produsă când inculpatul a încercat să introducă sticla în vagin), iar, cum însuși acesta a recunoscut, nu exista înainte de sosirea părții vătămate în locuința sa.
Martora uad eclarat în cursul urmăririi penale, că a fost în locuința inculpatului, pe care îl cunoștea de câteva luni, deoarece acesta i-a propus să întrețină relații sexuale cu el contra cost. Martora a arătat că inculpatul a încuiat ușa de la intrarea în locuință, introducând cheia în buzunar, după care a început să bea Ť. și s-a năpustit asupra ei, smulgându-i hainele; martora a mai relatat că inculpatul i-a pus un cuțit în gât și a amenințat-o cu moartea, folosind un cuțit. Martora a mai relatat că inculpatul a descuiat ușa la un moment dta, iar în cele din urmă ea a reușit să fugă din locuință. Inculpatul a contestat susținerile martorei, însă declarația martorei constituie probă în dosarul penal, neputând fi infirmată doar prin declarația inculpatului; în plus faptul ( invocat de inculpat ) că acesta practica prostituția, nu este de natură a atribui caracter mincinos declarației sale.
Inculpatul a invocat și nelegalitatea modului în care i-au fost luate declarațiile în cursul urmăriri penale ( în sensul că nu s-au respectat prevederile art. 214, 221.C.P.P.), însă aceste aspecte ar putea constitui nulități relative, care nu au fost invocate în termenul legal, prevăzute de art. 197 alin. 3.
C.P.P.În drept, instanța a reținut că, fapta inculpatului de a lipsi de libertate, în data de 29.02.2008, între orele 16-22, pe partea vătămată C, fără drept, timp în care a agresat-o, a obligat-o să se dezbrace și să suporte un act sexual împotriva voinței sale, cauzându-i suferințe fizice și psihice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. 1, 2.
Cod PenalFapta inculpatului de a introduce părții vătămate în vagin, partea superioară a unei sticle de plastic, în scopul obținerii de satisfacții sexuale, împotriva voinței acesteia, după ce a agresat-o, a amenințat-o, urmată de aruncarea părții vătămate de la etajul al treilea pentru a se salva, suferind leziuni care au necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale și fiindu-i produsă infirmitate fizică parțială permanentă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1, 2 lit. c.
Cod PenalS-a relevat că această încadrare juridică este conformă Deciziei nr. 3/2005 a Înaltei curți de casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că prin act sexual de orice natură susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197.Cod Penal, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Cele două infracțiuni, fiind comise înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru una dintre ele, s-a considerat că sunt în concurs real ( art. 33 lit. a Cod Penal).
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod Penal, și anume dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Deoarece infracțiunile au fost comise în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1380/2003 a Judecătoriei Sibiu, instanța, în baza art. 61 alin. 1.Cod Penal a revocat această liberare condiționată și a contopit restul neexecutat de 568 zile cu fiecare din pedepsele din sentință, aplicând inculpatului pedepsele cele mai grele de 8 ani închisoare și 6 ani și 6 luni și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b pe Cod Penal o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a Cod Penal, art. 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin. 1.Cod Penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani sporită la 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod Penal, pe o durată de 3 ani.
La stabilirea sporului, instanța a avut în vedere, durata mare a ambelor pedepse cu închisoarea, precum și faptul că ambele infracțiuni au fost comise împotriva părții vătămate
În baza art. 71.Cod Penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod Penal( dreptul de a fi ales autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), acesta fiind nedemn să ocupe astfel de funcții pe perioada executării pedepsei.
În baza art. 350 alin. 1.C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului ( mandat de arestare preventivă nr. 5/2008), deoarece temeiurile avute la luarea acestei măsuri subzistă. Astfel. Măsura arestării preventive a fost luată în baza art. 148 lit. f C.P.P. instanța apreciind că scopul măsurii preventive ( enunțat în cuprinsul art. 136 alin. 1.C.P.P.), impune arestarea preventivă a inculpatului. S-a arătat că buna desfășurare a procesului penal, împiedicare sustragerii inculpatului de la urmărire penală, judecată, și, executarea eventualei pedepse impun arestarea sa preventivă. De asemenea, alături de scopul mai sus enunțat, s-a avut în vedre de instanță în momentul alegerii măsurii preventive și gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite ( grad dat de modul și mijloacele concrete de săvârșire, împrejurările de loc și timp ale comiterii infracțiunilor, urmările foarte grave produse, scopul urmărit și persoana inculpatului), dar și sănătatea bună a inculpatului, vârsta sa, antecedentele sale penale numeroase (art. 136 alin. ultim C.P.P.).
S-a mai arătat că urmările foarte grave produse, impactul deosebit de negativ pe care în comunitate l-a avut fapta inculpatului, faptul că acesta posedă numeroase antecedente penale, a justificat aprecierea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În baza art. 88 alin. 1.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului începând cu data de 01.03.2008 la zi ( filele 81, 82 dosar urmărire penală).
Sub aspectul laturii civile, Judecătoria a constatat că partea civilă a efectuat cheltuieli, atât pentru achiziționarea de medicamente, cât și pentru plata martorei care o ajută în gospodărie la 840 -50 lei pe lună, contractând în acest scop un credit împreună cu soțul său și un credit în valoare de 15.000 lei de la. ( filelel 147-149 dosar fiind).
Prin urmare instanța de fond, în baza art. 14, art. 346 alin. 1.C.P.P. art. 998. Civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C și a obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 lei daune materiale. Au fost respinse celelalte pretenții.
Deoarece prin probele administrate s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a provocat leziunile pentru vindecarea cărora partea vătămată a beneficiat de asistență medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență S ( internări în perioadele 01.03.2008-18.03.2008, 21.05.2008-03.06.2008, 23.06.2008) și Spitalul Orășenesc ( internare în perioada 30.04.2008-05-05.2008), cuantumul total al cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată acesteia fiind de 5194,88 lei și respectiv 627,62 lei, conform înscrisurilor depuse la 35-36, 109, 129 dosar fond), respectiv filele 92-93 dosar fond, instanța, în baza art. 14 și 346 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a admis acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență S și Spitalul Orășenesc și a obligat inculpatul la plata sumelor de 5194,88 lei și respectiv 627,62 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate, inculpatul a declarat, în termen legal, apel. Prin calea de atac exercitată, inculpatul a solicitat în esență, achitarea sa, susținând că nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța de apel audiat inculpatul, a dispus întocmirea unei completări la raportul de constatare medico-legală nr. 141/II/a/14 din 19.03.2008. În faza apelului, s-a încercat reaudierea martorei u, dar aceasta nu a fost găsită, motiv pentru care s-au aplicat prevederile art. 327 alin. 3.
C.P.P.Inculpatul a depus la dosar memorii, precum și o fotografie a ușii de la intrarea în locuința sa.
Prin decizia penală nr. 107/22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr- a fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 755/24.12.2008 a Judecătoriei Sibiu.
S-a făcut aplicarea art. 350 Cod procedură penală și 88 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
Argumentele pe care se sprijină soluția instanței de apel sunt următoarele:
Instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului la săvârșirea celor două fapte penale, l-a condamnat relevând o stare de fapt, care, chiar dacă nu este împărtășită în totalitate de tribunal, atrage aceleași încadrări juridice ale faptelor.
Referitor la infracțiunea de lipsire de libertate, inculpatul a susținut că nu este vinovat, întrucât a părăsit de două ori locuința, ocazii cu care victima ar fi putut să plece.
S-a considerat că această apărare nu are relevanță juridică, față de faptul că, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de lipsire de libertate presupune împiedicarea unei persoane de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria sa voință, iar în ceea ce privește perioada de timp în care victima trebuie să fie lipsită de libertate, legea nu impune nici o durată, ceea ce înseamnă că lipsirea de libertate va constitui infracțiune atunci când se realizează urmarea pretinsă de lege, și anume atunci când partea vătămată este în mod efectiv împiedicată de a se deplasa și acționa potrivit voinței sale.
Din actele dosarului ( inclusiv declarațiile inculpatului) rezultă cu certitudine că partea vătămată a stat în locuința inculpatului aproximativ din jurul orei 1530până în jurul orei 2200seara, și că inculpatul a plecat din apartament de două ori.
De asemenea, în mod neîndoielnic, de la sosirea în locuința inculpatului și până la prima plecare a inculpatului a trecut un timp, perioadă în care victima susține că a fost lovită de inculpat, că a fost amenințată de acesta, că l-a implorat să o lase să plece ( 67, 71 dosar urmărire penală, 173-174 dosar Judecătorie), susțineri care se complinesc cu actele medico-legale întocmite în cauză.
Prin urmare, chiar și până la prima plecare a inculpatului din locuință, s-a putut constata că infracțiunea de lipsire de libertate a victimei se consumase, întrucât prin acțiunea inculpatului a fost împiedicată libertatea de mișcare a părții vătămate.
De altfel, infracțiunea ar fi existat chiar și în situația în care făptuitorul ulterior, de bunăvoie ar fi eliberat victima, practica judiciară fiind constată sub acest aspect.
Din această perspectivă, susținerea inculpatului că a lăsat ușa descuiată, ori afirmațiile victimei că a auzit inculpatul când a închis ușa, că de spaimă aceasta nu a reușit să descuie ușa, nu mai au relevanță din punct de vedere juridic, respectiv din punctul de vedere al existenței și al întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate.
De asemenea, tribunalul a constatat că declarațiile părții vătămate se coroborează cu actele medico-legale aflate la dosar ( raportul de constatare medico-legală - ca șimijloc de probă științific, obiectivcare diferențiază între leziunile victimei, descriindu-le și concluzionând că în afară de leziunile produse prin cădere, partea vătămată a prezentat și leziuni traumatice cranio-faciale care s-au putut produce la data de 29.02.2008 prin loviri repetate cu corpuri dure), precum și cu -ul ( 88 dosar urmărire penală) ce conține înregistrarea audierii părții vătămate la spital, în data de 01.03.2009 prin urmare, la scurt timp după incident.
În ceea ce privește infracțiunea de viol, tribunalul a apreciat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, fiind conformă cu dispozițiile deciziei nr. III din 23 mai 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată asupra recursului în interesul legii, și, prin urmare, conform art. 4142alin. 3.C.P.P. obligatorie pentru instanțe, motiv pentru care au fost împărtășite considerentele expuse de judecătorul fondului.
Potrivit considerentelor deciziei mai sus menționate, a raportului de constatare medico-legal întocmit în cauză, a completării la acest raport ( 47 dosar Tribunal), și față de starea de fapt reținută în prezenta speță, actul sexual, dacă s-a realizat prin folosirea unui corp străin și a avut loc prin orice formă de constrângere, reprezintă infracțiunea de viol.
Totodată instanța nu a putut reține critica apelantului ( 33), conform căreia în sentința atacată nu se menționează și nu se dovedește dacă s-a obținut satisfacția sexuală, având în vedere că existența infracțiunii de viol nu este condiționată de împrejurarea ca făptuitorul să fi obținut satisfacție sexuală, ci este suficientă folosirea oricărei modalități în scopul obținerii unei satisfacții sexuale, acționând asupra sexului.
Pe de altă parte, este adevărat că unele dintre susținerile apelantului ( cum ar fi faptul că în mod greșit a reținut Judecătoria - 267- că partea vătămată a sărit pe fereastră complet dezbrăcată, deși avea pe ea o haină roșie, că nu s-a identificat sticla cu folosită la comiterea infracțiunii, ori că victimei nu i s-a stabilit alcoolemia) sunt reale, însă ele în cauză nu au relevanță din punct de vedere juridic.
De asemenea, nici celelalte susțineri ale inculpatului nu au putut fi reținute de instanță, întrucât ori nu sunt întemeiate, ori nu produc consecințe juridice. Astfel, ● inculpatul a imputat victimei nerecunoașterea unei rețete obținute în localitatea Rm. V, deși respectiva rețetă a fost emisă pe numele altei persoane ( 17, 18 ); ● că în realitate nu a ascuns bunurile părții vătămate, însă martorul a relatat că polițiștii, în prezența sa, a vecinului și a inculpatului, au efectuat cercetarea la fața locului, cercetare necesară și stringentă în situația existentă, pentru descoperirea și fixarea urmelor infracțiunii conform art. 129 și urm. C.P.P. sens în care martorii au și semnat procesul-verbal încheiat; ● mai mult, inculpatul, personal sau prin apărător - întrucât, după cum rezultă și din actele dosarului, a beneficiat de asistență juridică - putea formula plângeri împotriva oricărui act de urmărire penală, ceea ce însă nu s-a întâmplat. În acest context, instanța de fond a și subliniat că pretinsa nerespectare a disp. art. 214, 221.C.P.P. trebuia invocată de inculpat în termenul impus de art. 197 al. 4.C.P.P. ( nu aliniatul 3 cum din eroare s-a menționat); ● nici critica adusă de apelant mențiunii: " s-au putut produce" utilizată în rapoartele medico-legale nu este întemeiată, deoarece în mod uzual și firesc, aceasta este exprimarea întrebuințată de specialiști la întocmirea actelor medico - legale.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal impus de art. 3853Cod procedură penală, inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte, reținute în esență de către C:
1. soluțiile instanțelor inferioare se bazează pe un probatoriu insuficient și eronat administrat;
2. nicio probă de la dosar nu atestă mai presus de orice dubiu vinovăția inculpatului;
3. susținerile victimei sunt contrazise de celelalte probe din dosar, instanța omițând a aprecia că aceasta a avut inițiativa întreținerii unor relații sexuale cu inculpatul.
4. în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, probele administrate în cauză relevând faptul că victima avea posibilitatea să părăsească locuința în timp ce acesta era plecat în oraș și nu închisese ușa de la intrare;
5. în cauză există dubii serioase cu privire la veridicitatea declarației părții vătămate, prin prisma rețetelor medicale eliberate pe numele acesteia și care nu puteau fi întocmite în lipsa cărții de identitate, act de stare civilă care la acel moment susține mincinos că nu îl poseda, reprezentând motivul ce a determinat-o să-l caute pe inculpat;
6. instanțele au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 327 al. 3 Cod procedură penală și nu au depus diligențele necesare ascultării în mod nemijlocit a martorei u, ale cărei declarații date în faza urmăririi penale sunt mincinoase.
7. incidența cauzei de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută de art. 47 Cod penal (cazul fortuit).
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 3859al. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
1. Instanța fondului a stabilit în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, apreciind în mod corect, în urma interpretării judicioase a probatoriului administrat, că acesta este autorul faptelor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.
2. Curtea constată, în urma examinării atente a actelor și lucrărilor de la dosar, că baza factuală reținută de către Tribunalul Sibiu reflectă conținutul probelor administrate și care nu sunt insuficiente, așa cum nefondat susține inculpatul, pentru formarea unei convingeri obiective asupra circumstanțelor cauzei.
3. O mare parte din criticile supuse examinării Curții se regăsesc și în motivele de apel, astfel încât ele vor fi examinate din nou, prin prisma actelor de la dosar.
4. Vizând acuzația de lipsire de libertate în mod ilegal, Curtea arată că această infracțiune s-a consumat în momentul când victima a fost împiedicată de către inculpat să părăsească locuința, împiedicare realizată prin agresiune și amenințare (vezi certificat medico-legal, declarația părții vătămate).
Apărările inculpatului în sensul că victima ar fi putut părăsi locuința în timp ce el era plecat nu prezintă relevanță juridică, atâta timp cât, așa cum s-a expus mai sus, elementele constitutive ale infracțiunii erau întrunite în momentul în care libertatea de mișcare a acesteia a fost îngrădită prin actele de agresiune exercitate de către inculpat și care nu pot fi contestate.
Raportat la acest aspect, Curtea menționează ca nerelevante apărările inculpatului vizând constatările asupra sistemului de închidere a ușii apartamentului și care era (în ce privește încuietoarea din tocul clanței) nefuncțională, urmând a le exclude examinării sale.
5. Referitor la imputația adusă de inculpat realității declarațiilor victimei, în sensul că acesteia nu i se putea elibera o rețetă în condițiile în care nu avea buletinul; precum și că nu a ascuns bunurile părții vătămate, aspectele relevate sunt fie contrazise de concluziile procesului verbal de cercetare la fața locului, fie nu prezintă temeiuri suficiente care să-l exonereze de răspunderea penală.
6. Vizând apărarea inculpatului raportat la infracțiunea de viol, Curtea arată că atât probele materiale ale cauzei, cât și constatările medico-legal și declarațiile părții vătămate demonstrează fără dubiu că acesta, prin constrângere, i-a introdus victimei în vagin partea superioară a unei sticle de plastic, producându-i sângerări.
Inculpatul se apără susținând că în această manieră nu se poate obține o satisfacție sexuală în accepția textului prev. de art. 197 Cod penal și nici a interpretărilor date prin decizia III/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată într-un recurs în interesul legii.
Curtea consideră că instanța fondului a dat o interpretare corectă textelor de lege sus arătate, intenția inculpatului rezidând din materialitatea actelor sale (acționând asupra sexului, prin constrângere).
7. Curtea va înlătura, de asemenea, susținerea inculpatului în sensul că inițiativa întreținerii raporturilor sexuale ar fi aparținut victimei, în aceste circumstanțe nefiind justificată, în lipsa altor elemente determinante, conduita victimei de a sări pe geam, în stradă, pentru a se elibera.
Rezultă cu claritate din coroborarea probelor de la dosar și a modului de a acționa al victimei, faptul că aceasta se afla într-o stare puternică de tulburare și singurul mijloc de a scăpa a fost să sară pe geam.
8. Referitor la incidența cauzei de înlăturare a răspunderii penale prevăzută de art. 47 Cod penal (cazul fortuit), Curtea subliniază că în cauză nu sunt întrunite exigențele acestui text de lege.
Inculpatul nu se poate prevala de intervenția cazului fortuit, în sensul că nu putea prevedea la acel moment conduita victimei, de a se arunca pe geam, pentru următorul considerent: atitudinea victimei de a se elibera a intervenit ulterior consumării celor două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului și a fost determinată în mod decisiv de constrângerea la care a fost supusă pe perioada cât s-a aflat în locuința recurentului.
În acest sens, Curtea arată că exigențele prevăzute de textul de lege (art. 47 Cod penal) se impuneau a fi prezente raportat la acțiunile preliminare ale inculpatului, și anume, lipsirea de libertate și violul, și nu cu privire la conduita ulterioară a victimei.
9. Curtea consideră, raportat la cele relevate mai sus, că în cauză nu există motive puternice și suficiente pentru a constata incidența vreunui caz de casare prevăzut de art. 3859Cod procedură penală, astfel încât, conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința obligării inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.107/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 380 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, de 100 lei și de 200 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 1.03.2008 până la zi.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.07.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
CONCEDIU -
semnează președintele completului
Judecător - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./30.07.2009
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Oana Maria Călian
