Violul (art.197 cod penal). Decizia 443/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- art.197 Cod penal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR.443

Ședința publică din 02 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Androhovici Daniela

JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 3: Acsinte

Grefier

Ministerul Public este reprezentat de procuror -

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 03 ianuarie 1986 în municipiul D, județul B, cu domiciliul în satul și comuna, județul B, în prezent în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.185 A din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.

La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat, lipsă fiind partea vătămată intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală, precizând că își menține declarațiile date anterior.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și redozarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere lipsa intenției directe în comiterea infracțiunilor. Consideră că pedepsele aplicate de către instanța de fond depășesc gradul de pericol social al faptelor și precizează că trebuie ținut cont de faptul că inculpatul a făcut o confuzie între partea vătămată și fiica acesteia - cu care avea o relație - având în vedere starea de beție accentuată în care se afla acesta.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a deciziei ca legală și temeinică, apreciind că în cauză nu poate fi reținută o stare de confuzie, cu atât mai mult cu cât partea vătămată are vârsta de 84 de ani. Apreciază că ambele instanțe au stabilit în mod corect o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare, motiv pentru care se impune respingerea recursului ca nefondat și deducerea în continuare a stării de arest preventiv de la data de 20 octombrie 2009 la zi.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că nu a avut intenția să întrețină relații sexuale cu partea vătămată, el având o relației cu fiica acesteia, dar din cauza stării de beție în care se afla a făcut o confuzie. De asemenea, arată că își însușește concluziile apărătorului său.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio,

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 997 din 27 august 2007 Judecătoriei Dorohoia fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, născut la 03 ianuarie 1986 în municipiul D, județul B, cu domiciliul în satul și comuna, județul B, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Botoșani, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, recidivist, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplic. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- art.197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la 4 ani și 10 luni închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a și 34 Cod penal, acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani și 10 (zece) luni închisoare, din care s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 28 iunie 2009 și s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 de zile începând cu data pronunțării sentinței.

S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal și s-au interzis acestuia exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în proces, iar inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza întregului probatoriu administrat în cauză, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de constatare, proces-verbal de examinare criminalistică, planșe fotografice, raport de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor, -, -, și, precum și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, că în ziua de 27 iunie 2009, inculpatul - a consumat băuturi alcoolice în mod excesiv până a devenit în starea de ebrietate, iar noaptea în jurul orei 1,00 acesta s-a deplasat la locuința părții vătămate cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu fiica acesteia.

Ajungând la locuința respectivă a pătruns fără drept în casă, prin forțarea unei ferestre, nimerind în camera în care se afla partea vătămată în vârstă de 84 de ani.

După ce a intrat în camera respectivă inculpatul s-a dezbrăcat, s-a repezit la partea vătămată trăgând-o jos de pe pat și a dezbrăcat-o de haine. Partea vătămată s-a trezit, a încercat să se împotrivească, însă inculpatul a izbit-o înapoi pe pat, i-a pus mâna la gură ca să nu țipe și a întreținut cu ea raporturi sexuale.

După un timp auzind zgomote în curte și vocile unor persoane, inculpatul s-a îmbrăcat în grabă și a părăsit locuința părții vătămate pe aceeași fereastră pe care intrase, zgâriindu-se în zona abdomenului.

A mai reținut prima instanță că inculpatul a săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal, în raport cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 368 din 25 octombrie 2007 Judecătoriei Dorohoi, din care a fost liberat condiționat la data de 30 septembrie 2008, cu un rest neexecutat de 188 zile.

Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia, pentru faptele comise, la pedepse cu închisoare individualizate în raport de criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, a aplicat regulile de la concursul de infracțiuni și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul -, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, solicitând reducerea acesteia, cu motivarea că nu a intenționat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată ci cu fiica acesteia, cu care avusese o înțelegere anterioară în acest sens și că se afla în stare avansată de ebrietate, astfel încât a fost în eroare cu privire la persoana părții vătămate.

Prin decizia penală nr.185A din data de 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, fiind menținută starea de arest preventiv, în baza art. 3002rap. la art. 160 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, iar în temeiul art. 381 alin. 1 Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal, s-a adăugat la arestare timpul scurs de la pronunțarea sentinței apelate la zi.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că, în seara de 27 iunie 2009, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate. În jurul orei 1,00, când a ieșit de la discotecă, s-a gândit să meargă la domiciliul părții vătămate, știind că aceasta are o fiică cu care ar putea întreține raporturi sexuale. Deși inculpatul a declarat că a avut o înțelegere prealabilă cu fiica părții vătămate și că nu era prima dată când mergea la aceasta, aceste aspecte nu au fost dovedite.

Inculpatul a intrat în curte și a pătruns, fără drept, în locuință, forțând o fereastră, aspect ce denotă, de asemenea, lipsa unei înțelegeri cu fiica părții vătămate. în modul arătat în camera în care se afla partea vătămată, în vârstă de 84 de ani, inculpatul s-a dezbrăcat, a dezbrăcat și partea vătămată și a întreținut raport sexual cu aceasta timp de mai mult de o oră.

Partea vătămată a încercat să strige, însă inculpatul i-a pus mâna la gură, băgându-i degetele în gură și continuându-și activitatea infracțională, aspect ce rezultă din declarația părții vătămate. La un moment dat, auzind zgomote în curte, inculpatul a părăsit locul faptei prin aceeași fereastră pe care intrase, zgâriindu-se la și lăsând urme în fața ferestrei.

A mai reținut Tribunalul că vinovăția inculpatului rezultă cu certitudine din întreg probatoriul administrat în cauză, astfel că în mod corect prima instanță l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate s-a arătat că prima instanță a aplicat pedepse orientate spre minimul special, nefiind motive de reducere a acestora, în condițiile în care inculpatul a săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b, având mai multe condamnări anterioare, iar faptele, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, în cursul nopții, prin efracție și asupra unei persoane lipsită de apărare, având în vedere vârsta înaintată, relevă un pericol social ridicat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul -, solicitând casarea acesteia, dar și a sentinței pronunțate de prima instanță și redozarea pedepselor aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, cu consecințele prev. de art.76 Cod penal, în sensul coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatorii.

În motivare, inculpatul a reiterat aceleași aspecte ca cele invocate în fața instanței de apel, respectiv că a fost o confuzie, că nu a intenționat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată ci cu fiica acesteia, cu care avusese o înțelegere anterioară în acest sens și că, datorită stării de ebrietate în care se afla, a fost în eroare cu privire la persoana părții vătămate.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate - care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 2 raportat la art. 38514Cod procedură penală și în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor administrate în cauză.

Rezultă din materialul probator că în noaptea de 27/28.06.2009, în jurul orei 01,00, inculpatul -, a pătruns, fără drept - prin forțarea unei ferestre - în locuința părții vătămate, în vârstă de 84 de ani, unde, cu toată opoziția bătrânei, profitând și de imposibilitatea ei de a se apăra, a întreținut cu aceasta raport sexual timp de aproximativ o oră. La un moment dat, auzind zgomote în curte, inculpatul a părăsit locul faptei prin aceeași loc, respectiv fereastra pe care intrase, zgâriindu-se la și lăsând urme în fața geamului.

Această situație de fapt a fost dovedită cu proces-verbal de cercetare la fața locului (13-14 ds.), proces-verbal de constatare și planșe fotografice (15-18 ds.), proces-verbal de examinare criminalistică și planșe fotografice (19-47 ds.), raport de constatare tehnico-științifică nr.-/09.07.2009 (58-64 ds.), declarațiile martorilor (65-68 ds. 127 ds.fond), - (69-72 ds. 126 ds.fond), (73-74 ds. 134 ds.fond), - (75-77 ds. 135 ds.fond), (73 ds. 125 ds.fond) și (80 ds. 124 ds.fond), coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (83-85,88-90,97 ds. 123 ds.fond și 13 ds.apel).

Inculpatul nu fapta de viol comisă, ci invocă o stare de confuzie - generată de starea avansată de ebrietate în care se afla, stare care nu poate fi constitui nici circumstanță atenuantă și nici cauză de înlăturare a răspunderii penale raportat la prevederile art.74 Cod penal, respectiv art.49 Cod penal - între persoana părții vătămate și cea a fiicei acesteia, ipoteză pe care Curtea o exclude, întrucât pe de o parte, acesta, anterior datei critice, nu a avut niciun fel de relații cu, iar pe de altă parte metoda prin care a pătruns în locuință denotă lipsa unei înțelegeri cu aceasta.

Raportat la situația de fapt reținută s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracțiunilor comise de inculpat, iar sancțiunile penale stabilite au fost judicios individualizate în raport de criteriile prev. de art.72 Cod penal, fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prev. de art.52 Cod penal, astfel că nu se impune redozarea acestora, în sensul coborârii lor sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatorii, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal, considerate de apărare ca pledând în favoarea sa.

În argumentarea punctului de vedere îmbrățișat, Curtea a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul și măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.

În aceeași măsură, instanța de recurs a apreciat că reținerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.

Totodată, dacă instanța constată existența unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci le va aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, cu urmările produse s-au care s-ar fi putut produce și cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu.

Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecății o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare.

În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, raportându-ne la speța de față, Curtea reține că, deși inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor puse în sarcina sa și a avut o atitudine corespunzătoare după plasarea sa în sfera ilicitului penal, poziției procesuale corecte adoptată pe parcursul procesului penal, nu i se poate atribui caracter de circumstanță atenuantă și nu se justifică, așadar, a se da eficiență juridică prevederilor art. 74 Cod penal cu consecința atenuării pedepselor aplicate în conformitate cu disp. art. 76 Cod penal, neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecății și persoanei inculpatului un pericol social accentuat.

De altfel, comportarea sinceră a inculpatului a fost valorificată de prima instanță la nivelul dozării pedepselor aplicate, acestea cuantificându-se, așa cum s-a arătat spre nivelul minimului special.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar s-a oprit în cadrul acestei analize și asupra elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, reținând că acesta dă dovadă de perseverență în activitatea infracțională, el fiind condamnat anterior, astfel cum rezultă din cazierul judiciar existent la fila 21 ds. la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, fiind eliberat la data de 30.09.2008, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 189 zile, situație juridică care a și atras aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, privind starea de recidivă postexecutorie. În atare situație, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a organelor în drept ar întreține climatul infracțional și ar crea inculpatului, impresia că poate persista în activitatea ilicită, în condițiile în care, acesta nu a înțeles să-și corijeze comportamentul ignorând în continuare valorile fundamentale ocrotite de lege, prin normele dreptului penal și procesual penal și avertismentele ferme date de societate, prin instanța de judecată, dovedind în acest mod lipsă de efect educativ a pedepsei anterior aplicate.

Curtea constată însă că decizia atacată și implicit sentința primei instanțe sunt nelegale sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei complementare, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, în ceea ce privește drepturile civile prev. de art.64 Cod penal interzise, cât și modalitatea de interzicere a acestora - după stabilirea pedepsei rezultante.

Cum textul de lege care reglementează regimul sancționator al infracțiunii de viol în forma simplă reținută în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 Cod penal, Curtea va aplica acestuia și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

Aceasta în concordanță cu prevederile Codului penal, dar și în considerarea Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, curte care a statuat într-o speță (cauza Hisst Regatul Unit 2 din 06.10.2005) că prin interzicerea drepturilor de a alege s-au încălcat prevederile art. 3 al Protocolului 1 Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele ce preced, Curtea concluzionează că recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis, potrivit art.38515pct.2 lit. d Cod procedură penală, casate în parte atât decizia atacată, cât și sentința instanței de fond, în sensul interzicerii inculpatului, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b Cod penal, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, în temeiul art.197 alin.1 Cod penal coroborat cu art.65 alin.2 Cod penal

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În baza art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20.10.2009 la zi.

Văzând și disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.185A din data de 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

Casează în parte atât decizia penală mai sus-menționată, cât și sentința penală nr.997 din data de 27.08.2009 pronunțată de Judecătoria Dorohoi și în rejudecare:

Înlătură din sentința penală dispoziția de interzicere a drepturilor prev de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În temeiul art.197 alin.1 Cod penal coroborat cu art.65 alin.2 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b Cod penal, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

Înlătură din decizia penală dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din apel, care rămân în sarcina statului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20.10.2009 la zi.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

22.12.2009/3 ex.

Jud.fond:

Jud.apel:

Președinte:Androhovici Daniela
Judecători:Androhovici Daniela, Andronic Tatiana Luisa, Acsinte

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 443/2009. Curtea de Apel Suceava