Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 166/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Sentința nr. 166/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 17-08-2015 în dosarul nr. 1743/107/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 166/2015
Ședința publică de la 17 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. T.
Grefier I. O.
D. – S. Teritorial A. I. este reprezentat de procuror
MAGDEA D.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe contestatoarea T. S., având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ora 11.40, se prezintă contestatoarea, asistată de av. C. T., desemnată apărător din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței, contestatoarea ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. T..
Nefiind de formulat cereri sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației la executare formulată.
Apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. T., solicită admiterea contestației la executare, în măsura în care instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cererii, astfel cum a fost formulată; totodată, solicită să se aibă în vedere toate aspectele invocate de către contestatoare, atât cele referitoare la modul în care s-au efectuat perchezițiile, precum și lipsa datelor de identificare ale persoanelor vătămate L. M. și V. E..
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației la executare, ca fiind inadmisibilă, motivele invocate de către inculpată, respectiv că ar fi fost arestată în mod nelegal, nu se regăsesc în condițiile de admisibilitate unei astfel de cereri; se arată că prin sentința penală nr. 31/04.02.2013 a Tribunalului A., contestatoarea a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, o pedeapsă de 7 ani pentru aceiași infracțiune și 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de alimente sau alte produse prev. de art. 313 alin. 1 Cod penal, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și s-a dedus la zi perioada executată în arest preventiv; față de aceste aspecte, apreciază că prezenta contestație la executare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.
Condamnata contestatoare, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii, iar pe cale de consecință anularea tuturor documentelor și înscrisurilor aflate în dosarul menționat; apreciază că actele întocmite sunt false, nule, nu cuprind semnăturile persoanelor la care se face referire și nici datele personale ale acestora. Mai arată că s-a dispus arestarea sa preventivă fără a avea la bază vreo probă; s-a emis mandatul de arestare preventivă la data de 07.04.2011, mandat pe care solicită să fie anulat; conform art. 453 Cod procedură penală nu are posibilitatea să solicite revizuirea dosarului de fond, doar dacă se constată că documentele întocmite au fost nule sau false; nici un avocat care au asistat-o până acum nu a observat și nu a solicitat acest lucru; mai arată că încheierea de arestare a fost emisă în data de 11.04.2011 iar mandatul era din data de 07.04.2011. apreciază că dosarul în care a fost condamnată este unul fabricat, întrucât l-a deranjat pe I. M. și foarte multă lume și avocați i-au spus că a deranjat pe cine nu trebuie și nu o pot ajuta. Nu există nicio dovadă, probă în dosar, iar în momentul în care s-au audit persoanele vătămate a fost șocată, nu știa ce se întâmplă și nu a putut să le adreseze nicio întrebare. Se mai arată că în procesul verbal de sesizare din oficiu apare numita L. M. și ulterior, în 2011 cealaltă fată, numita V. E.. Cât a fost în libertate, de acasă, nu a știut că are posibilitatea să studieze dosarul, nimeni nu i-a spus că are acest drept și poate face copii; ulterior l-a studiat și a constatat o . nereguli; referitor la percheziția efectuată, arată că mandatul de percheziție a fost emis în dosarul 7P/2010, însă acest dosar nu o vizează și nu este dosarul ei și mai mult, acest mandat a fost nelegal eliberat, fiind retroactiv cu un an. Fetele care au fost audiate, au arătat că acestea nu au vrut să dea declarații, însă au fost aduse cu forța de poliție. Apreciază că prin modul în care s-a efectuat urmărirea penală în cazul său și soluționat dosarul, i s-au creat o . prejudicii și i-a fost încălcat dreptul la apărare; pe numita L. poliția a ridicat-o de la prietenul ei, dar în final tot pe ea au arestat-o; până să fie judecată în mod nelegal, arată că nici nu știa ce înseamnă infracțiunea de trafic de minori și credea că traficul se referă la mașini. Referitor la declarațiile martorilor audiați în dosar, arată că aceștia au declarat că fetele erau prăpădite, dar nu că se prostituau. În dosarul cu pensiile au fost audiați martori care au arătat că barul nu era deschis, ori în aceste condiții nu se poate reține că fetele se prostituau în local dacă el nu funcționa și nu avea nici măcar lumină. Concluzionând asupra celor învederate, solicită admiterea cererii, desființarea înscrisurilor la care a făcut referire, pentru a avea ulterior posibilitatea să solicite revizuirea dosarului.
TRIBUNALUL
Asupra cererii penale de față;
La data de 15.05.2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ contestația la executare a condamnatei T. S. formulată împotriva mandatului de arestare preventivă nr. 17 din data de 07.04.2011, emis în baza încheierii nr. 11 din 07.04.2011. în motivarea cererii condamnata arată că arestarea sa este nelegală, nulă, nejustificată, neîntemeiată și se bazează pe mărturii și înscrisuri false.
Persoana condamnată menționează că actul atacat (mandatul de arestare preventivă) nu conține datele de identificare ale minorelor L. M. și V. E. N., nu există probe certe directe în susținerea infracțiunii de trafic de minori, nueste descrisă împrejurarea în acre cele două minore ar fi fost racolate, nu a fost reținută anterior arestării și nu afost legal citată la D..
Analizând contestația la executare formulată de condamnat prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că aceasta este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța arată că, deși persoana condamnată menționează că cererea sa se îndreaptă împotriva mandatului de arestare preventivă, având în vedere că o contestația la executare poate viza doar o hotărâre judecătorească, trebuia considerat că acțiunea petentei se îndreaptă împotriva încheierii nr. 11 din 07.04.2011 pronunțată în dosarul nr._ .
Contestația la executare reglementată de art. 598 C.p.pen. reprezintă un mijloc procedural de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat cauza în fond. Încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive este o încheiere prin care au fost luate măsuri vremelnice, asupra cărora se poate reveni în orice moment al procesului penal, iar calea de atac împotriva ei este contestația. Mai mult, până la rămânerea definitivă a hotărârii dată asupra fondului, arestarea preventivă a inculpatului este verificată periodic sub aspectul legalității și temeiniciei măsurii. Prin urmare, contestația la executare formulată împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibilă, astfel că instanța va respinge contestația la executare formulată de condamnata T. S..
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnata va fi obligată la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. Comeangă T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 - 599 C.p.pen. respinge ca inadmisibilă contestația contra executării încheierii penale nr. 1/2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, formulată de condamnata T. S. (CNP_), fiica lui T. și A., născută la data de 02.10.1980, deținută în Penitenciarul Aiud.
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnata la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. Comeangă T..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 august 2015.
Președinte,
O. T.
Grefier,
I. O.
Red./Tehnored. O.T.
I.O. /4ex./21 August 2015
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 166/2015
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 598 - 599 C.p.pen. respinge ca inadmisibilă contestația contra executării încheierii penale nr. 1/2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, formulată de condamnata T. S. (CNP_), fiica lui T. și A., născută la data de 02.10.1980, deținută în Penitenciarul Aiud.
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnata la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. Comeangă T..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 august 2015.
Președinte,
ssindescifrabil
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 166/2015
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 598 - 599 C.p.pen. respinge ca inadmisibilă contestația contra executării încheierii penale nr. 1/2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, formulată de condamnata T. S. (CNP_), fiica lui T. și A., născută la data de 02.10.1980, deținută în Penitenciarul Aiud.
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnata la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 5 alin. (1) lit. f) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. Comeangă T..
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 august 2015.
Președinte,
ssindescifrabil
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 251/2015.... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
---|