Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 74/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 74/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 320/175/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 74/2015

Ședința publică de la 09 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. T.

GREFIER:A. G.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

C. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul L. P. împotriva sentinței penale nr. 139 din data de 04.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. H., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av. R. D., cu delegație de substituire, respectiv cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind condamnatul contestator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că:

- s-a comunicat de către condamnat un memoriu prin care solicită să fie judecat în lipsă dar reprezentat de avocatul din oficiu.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că prezența condamnatului este obligatorie, motiv pentru care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru când acesta va fi citat din P. Spital D. cu prezență obligatorie.

Apărătorul contestatorului lasă la aprecierea instanței.

Instanța, va respinge cererea de amânare formulată de Reprezentantul Ministerului Public întrucât potrivit art. 364 alin. 4 Noul Cod de procedură penală se poate cere de către persoanele private de libertate, în scris ca soluționarea cererii să fie efectuată în lipsa sa, fiind reprezentat de avocatul ales sau din oficiu.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației formulată de condamnatul L. P., având în vedere că acesta a executat fracția din pedeapsa prevăzută de lege cât și atitudinea și comportamentul avut pe perioada detenției în Penitenciar.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației raportat la sancțiunile disciplinare repetate aplicate acestuia și la antecedentele penale nedând astfel dovezi temeinice de îndreptare, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin sentința penală nr. 139/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. P..

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă este legea veche, aceasta fiind mai favorabilă și a ținut cont de antecedentele penale ale inculpatului, de sancțiunile disciplinare aplicate acestuia și de timpul executat din pedeapsa aplicată, considerând că petentul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.

Conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. Judecătoria A. a stabilit că se va putea face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată după data de 26.07.2015.

Împotriva sentinței primei instanțe deținutul a formulat contestație în termenul legal. Contestația nu a fost motivată, dar la termenul stabilit pentru soluționare, apărătorul condamnatului a pus concluzii potrivit celor menționate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la aplicarea în timp a legii penale, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege mai favorabilă.

Din actele dosarului rezultă că petentul execută în P. A. pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 821/2010 a Judecătoriei A..

Executarea pedepsei a început la data de 05.08.2008 și urmează să expire la data de 04.08.2017.

Din totalul de 3287 zile închisoare condamnatul a executat 2367 zile iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 17 zile, având în total câștigate și executate 2384 zile iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să fi executat 2191 zile.

Din procesul verbal nr. 4/27.01.2015 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului A. rezultă că petentul are antecedente penale fiind recidivist iar din caracterizarea nr. A_/27.01.2015 reiese că a fost recompensat de 6 ori, fiind sancționat disciplinar de 9 ori.

Potrivit art. 59 alin. (1) C.pen. din 1969 pe lângă fracția prevăzută de lege necesară a fi executată din pedeapsa aplicată, pentru a putea fi liberat condiționat condamnatul trebuie să îndeplinească și o . alte criterii, respectiv, să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, instanța va ține cont și de antecedentele penale ale condamnatului. Pornind de la aceste prevederi legale, Tribunalul constată că numeroasele sancțiuni disciplinare aplicate condamnatului indică un comportament care nu este conform regulilor regimului penitenciar. Chiar dacă majoritatea acestor sancțiuni disciplinare au fost ridicate sau anulate (șase din nouă), instanța de control judiciar arată că perioada de timp scursă de la ultima abatere disciplinară nu este suficientă pentru a indica că petentul condamnat și-a corectat comportamentul de o așa manieră încât prin evoluția sa pozitivă să se poată afirma că a dat dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, ținând cont și de antecedentele penale ale petentului reiese fără echivoc că, cel puțin la acest moment, acesta nu poate beneficia de liberarea condiționată, care nu este un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că dacă mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare.

Față de cele expuse, în baza art. 587 C.p.pen. Tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnat.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. R. D..

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.p.pen. respinge contestația condamnatului L. P. (CNP_), fiul lui (natural) și E., născut la data de 23.07.1976, deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 139/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. R. D..

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2015.

Președinte,

O. T.

Grefier,

A. G.

Red. O.T.

Tehnored. A.G. / 2 ex./ 12.03.2015

Judecător fond – P. C.

,TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 74 /2015

În numele legii

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.p.pen. respinge contestația condamnatului L. P. (CNP_), fiul lui (natural) și E., născut la data de 23.07.1976, deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 139/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. R. D..

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2015.

Președinte,

ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 74/2015. Tribunalul ALBA