Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 21-09-2015, Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 2535/175/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 298/2015
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. T.
Grefier D. H.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat de procuror
D. C.
Pe rol se află judecarea contestației formulată de condamnatul C. D. E. împotriva sentinței penale nr. 1043/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul, asistat de av. P. C., apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța aduce la cunoștința condamnatului obiectul dosarului, acesta arătând că își menține contestația formulată întrucât a fost sancționat disciplinar la P. D., iar Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului A. i-au dat o amânare de 3 luni.
Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației, desființarea în totalitate a hotărârii atacate și, în consecință, admiterea cererii de liberare condiționată. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 587 Cod procedură penală: condamnatul a îndeplinit fracția legală de pedeapsă, nu a fost sancționat disciplinar și a participat la muncă.
Reprezentantul Ministerului Public arată, raportat la împrejurarea că deținutul a fost sancționat disciplinar în perioada de amânare și la împrejurarea că nu a fost recompensat, că acesta nu prezintă dovezi temeinice de îndreptare. Față de aceste aspecte, apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, solicitând respingerea contestației ca nefondată.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, respectiv admiterea cererii de liberare condiționată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față,
Prin sentința penală nr. 1043/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. D. E..
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă este legea veche, aceasta fiind mai favorabilă și a ținut cont de antecedentele penale ale inculpatului, de sancțiunile disciplinare aplicate acestuia, de faptul că nu a fost recompensat și de timpul executat din pedeapsa aplicată, considerând că petentul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.
Conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. Judecătoria A. a stabilit că se va putea face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată după data de 29.10.2015.
Împotriva sentinței primei instanțe deținutul a formulat contestație în termenul legal. Contestația nu a fost motivată, dar la termenul stabilit pentru soluționare, apărătorul condamnatului a pus concluzii potrivit celor menționate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la aplicarea în timp a legii penale, având în vedere că dispozițiile privind liberarea condiționată sunt de drept material, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege mai favorabilă condamnatului.
Din actele dosarului rezultă că petentul execută în P. A. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 425/2014 a Judecătoriei Sibiu.
Executarea pedepsei a început la data de 30.06.2014 și urmează să expire la data de 29.10.2015.
Din totalul de 487 zile închisoare condamnatul a executat 401 zile iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 14 zile, având în total câștigate și executate 415 zile iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să fi executat 324 zile.
Din procesul verbal nr. 31/04.08.2015 întocmit de comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului A. rezultă că petentul are antecedente penale, iar din caracterizarea nr. A_/04.08.2015 reiese că a fost recompensat o dată, fiind sancționat disciplinar de două ori.
Potrivit art. 59 alin. (1) C.pen. din 1969 pe lângă fracția prevăzută de lege necesară a fi executată din pedeapsa aplicată, pentru a putea fi liberat condiționat condamnatul trebuie să îndeplinească și o . alte criterii, respectiv, să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, instanța va ține cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Pornind de la aceste prevederi legale, Tribunalul constată că sancțiunile disciplinare aplicate condamnatului indică un comportament care nu este conform regulilor regimului penitenciar. Mai mult, este de observat faptul că ambele sancțiuni disciplinare au fost aplicate condamnatului după data de 05.05.2015, când a mai fost discutat în comisia de liberări condiționate. Totodată, ținând cont și de antecedentele penale ale contestatorului reiese fără echivoc că, cel puțin la acest moment, acesta nu poate beneficia de liberarea condiționată, care nu este un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată dacă mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare.
Tribunalul constată că prima instanță în mod greșit a reținut ca motiv al respingerii liberării condiționate faptul că persoana condamnată nu a fost recompensată, din actele dosarului rezultând contrariul. De asemenea, având în vedere că durata pedepsei expiră la data de 29.10.2015, este inutilă stabilirea unui termen de reiterare a cererii de liberare condiționată care să coincidă cu acest moment, deoarece condamnatului nu mai are, practic, posibilitatea de a formula o astfel de cerere, câtă vreme el urmează a fi pus în libertate ca urmare a executării în întregime a pedepsei și nu liberat condiționat.
Față de cele expuse, în baza art. 587 C.p.pen. Tribunalul va respinge contestația formulată de condamnat.
În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. P. C..
În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.p.pen. și art. 578 alin. (3) C.p.pen. respinge ca nefondată contestația condamnatului C. D. E. (CNP_), fiul lui T. și L., născut la data de 28.01.1991, cu domiciliul în Cisnădie, jud. Sibiu, deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1043/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. P. C..
În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2015.
Președinte,
O. T.
Grefier,
D. H.
Red. OT
Tehnored. D.H. /2 ex./ 22 Septembrie 2015
Judecător fond – F. L. M.
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 298/2015
În numele legii
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.p.pen. și art. 578 alin. (3) C.p.pen. respinge ca nefondată contestația condamnatului C. D. E. (CNP_), fiul lui T. și L., născut la data de 28.01.1991, cu domiciliul în Cisnădie, jud. Sibiu, deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1043/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.
În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. P. C..
În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2015.
Președinte,
ssindescifrabil
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 280/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 301/2015.... → |
---|