Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 326/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 326/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 326/2015
Ședința publică din 26 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M.
Grefier: R. M. P.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul G. I. M. împotriva sentinței penale nr. 1151/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul contestator asistat de apărător desemnat din oficiu, av. G. M. și de apărător ales, av. F. Ș., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie, respectiv împuternicire avocațială depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost depuse la dosar de către condamnat motivele contestației.
Față de împrejurarea că în cauză condamnatul și-a angajat un apărător ales, instanța, în temeiul art. 91 alin. 4 Cod procedură penală, constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu – av. G. M., și dispune, în baza Protocolului încheiat între MJ și U.N.B.R., plata parțială din cuantumul onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, respectiv 50%.
Apărătorul condamnatului solicită, în baza art. 581 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 5 noul Cod penal, admiterea contestației și, pe cale de consecință, în principal, liberarea condiționată a condamnatului, iar în subsidiar, reducerea termenului de amânare. Arată că în motivarea instanței de fond s-a reținut că acesta ar avea antecedente penale și că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Este adevărat că deținutul este recidivist, însă solicită a se avea în vedere că acesta a executat 2/3 din pedeapsă, fiind adăugat și câștigul prin muncă. De asemenea, arată că de la data discutării în Comisie a trecut o lună și jumătate. Invocă Decizia de îndrumare 62/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către ÎCCJ. Mai arată că deținutul a fost stăruitor în muncă și că a fost recompensat de 2 ori, iar susținerea de la instanța de fond că nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin nu rezultă din niciun act depus la Comisie. Totodată, arată că înainte de a fi încarcerat, condamnatul a muncit în Germania, sens în care a și depus o adeverință din care rezultă că acesta este așteptat acolo pentru a-și continua munca. Apreciază, deci, că sunt îndeplinite condițiile art. 59-60 vechiul Cod penal.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației, ca nefondată și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Arată că executarea pedepsei a început la data de 16.02.2012, urmând să expire la data de 15.08.2017. Este adevărat că deținutul a executat fracția legală de pedeapsă, însă raportat la comportamentul său în ansamblu, nefiind la prima incidență cu legea penală, raportat și la timpul executat din pedeapsă, apreciază că nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că nu se impune a fi liberat condiționat.
Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită a fi liberat condiționat, întrucât în detenție a muncit și a fost recompensat. Mai arată că a executat 3 ani în străinătate.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 1151 din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a deținutului G. I. M., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 07.03.2016.
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale ale petentului, la împrejurarea că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de față ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea contestației și, pe cale de consecință, în principal, liberarea sa condiționată, iar în subsidiar, reducerea termenului de amânare, întrucât în detenție a muncit și a fost recompensat.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestația este fondată doar sub aspectul duratei termenului stabilit în condițiile art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
Condamnatul G. I. M. execută în P. A. pedeapsa 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 102/2014 a Curții de Apel A.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Executarea pedepsei a început la data de 16.02.2012 și urmează să expire la data de 15.08.2017.
Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969), petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1338 zile.
Din totalul de 2008 zile închisoare condamnatul a executat 1301 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 37 zile, având în total câștigate și executate 1338 zile.
Din procesul verbal nr. A_ / 08.09.2015 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, a fost recompensat de 2 ori, nefiind sancționat disciplinar .
Ori, în raport de starea de recidivă a condamnatului, prin prisma disp. art. 59-60 Cod penal (1969) în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu se impune admiterea cererii de liberare condiționată.
Față de aceste împrejurări, în ceea ce privește termenul de 6 luni stabilit în condițiile art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul constată că, raportat la faptul că nu a fost sancționat disciplinar și la faptul că i s-au acordat 2 recompense, că a participat la o . programe educaționale finalizate cu rezultate bune și la 5 concursuri tematice (conform caracterizării de la dosar), această amânare este prea mare, impunându-se reducerea la 3 luni, urmând ca prin executarea acestei perioade, condamnatul să dea dovezi temeinice de îndreptare, astfel ca timpul executat din pedeapsă să prezinte garanția reeducării sale, pe deplin.
Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. a Cod procedură penală Tribunalul va admite prezenta contestație, va desființa sentința penală atacată, numai în ceea ce privește data stabilită cf. art. 587 alin. 2 Cod procedură penală și soluționând cauza în aceste limite:
Va reduce termenul de amânare și va stabili, conform art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, că o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată se va putea face după 07.12.2015.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu al contestatorului, în sumă de 65 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 2688/05.10.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de condamnatul G. I. M., ns. la data de 28.12.1974 împotriva sentinței penale nr. 1151/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată numai în ceea ce privește data stabilită conform art. 587 alin. 2 Cod procedură penală și soluționând cauza în aceste limite:
Reduce termenul de amânare și stabilește, conform art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, că o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată se va putea face după 07.12.2015.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu al contestatorului, în sumă de 65 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 2688/05.10.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
R. M. P.
Redactat: C.M.
Tehnoredactat: R.M.P./2 ex./30 Octombrie 2015
Judecător fond: C. P.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 326/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de condamnatul G. I. M., ns. la data de 28.12.1974 împotriva sentinței penale nr. 1151/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată numai în ceea ce privește data stabilită conform art. 587 alin. 2 Cod procedură penală și soluționând cauza în aceste limite:
Reduce termenul de amânare și stabilește, conform art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, că o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată se va putea face după 07.12.2015.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu al contestatorului, în sumă de 65 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 2688/05.10.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2015.
Președinte,
Ss indescifrabil
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 325/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
---|