Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 243/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 243/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 31-03-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 243/2014

Ședința publică de la 31 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. F.

Grefier D. H.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul V. I. D., având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a comunicat la dosarul cauzei copia dosarului de evaluare a condamnatului efectuată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile.

T.

Asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, persoana condamnată V. I. D. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1718/2008 a Judecătorie D..

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1718/2008 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul V. I. D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare ca urmare a contopirii următoarelor pedepse:

-7 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b și c, alin.2 ind.1 lit.a C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.pen.;

-1123 zile închisoare rest rămas neexecutat ca urmare a revocării liberării condiționate din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr.264/2003 a Tribunalului Hunedoara;

- 6 luni închisoare spor.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 1832/2008 de către Judecătoria D., executarea pedepsei începând la data de 13.11.2009.

Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În consecință, pedeapsa aplicată sub legea veche va fi redusă numai dacă aceasta depășește maximul special din norma de incriminare.

Conform Noului Cod penal, pentru infracțiunea de tâlhărie (art.234 C.pen.) pedeapsa maximă este de 10 ani închisoare, prin urmare mai mare decât pedeapsa aplicată condamnatului.

Având în vedere cele expuse, în baza art.595 C.pr.pen., va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată V. I. D. ns. la data de 09.11.1975 deținut în Penitenciarul Aiud de aplicare a legii penale mai favorabile, cu obligarea acesteia din urmă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.595 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată V. I. D. ns. la data de 09.11.1975 deținut în Penitenciarul Aiud de aplicare a legii penale mai favorabile.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă persoana condamnată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.03.2014.

Președinte,

M. E. F.

Grefier,

D. H.

Red. F.M.E.

Tehnored. D.H. / 2 ex. /03.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 243/2014. Tribunalul ALBA