Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 367/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 367/2015
Ședința publică din 23 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M.
Grefier: R. M. P.
DNA – Serviciul Teritorial A. I. este reprezentat prin procuror
A. RASOVAN
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial A. I. împotriva Sentinței penale nr. 1148/15.09.2015 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa intimatului C. A. G..
Procedura îndeplinită.
Reprezentantul DNA apreciază că intimatul ar fi trebuit citat la adresa de domiciliu.
Instanța constată că intimatul C. A. G. a decedat la data de 02.10.2015, conform certificatului medical constatator de deces aflat la fila 115 din dosarul instanței de fond.
Față de această împrejurare, reprezentantul DNA arată că prezenta contestație a rămas fără obiect, solicitând a se lua act de decesul intimatului și, pe cale de consecință, a se respinge prezenta cale de atac.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1148/2015 pronunțată de J. A. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de condamnatul C. A. G. și s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1199/2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pe o perioadă de 90 de zile, calculate de la data rămânerii definitive a sentinței.
Au fost stabilite în sarcina condamnatului obligațiile prevăzute de art. 590 alin. 1 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că bolile de care suferă condamnatul și menționate în raportul de expertiză medico-legală efectuată în cauză nu pot fi tratabile în Rețeaua sanitară a D.G.P., astfel că se impune întreruperea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial A. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
Din examinarea motivelor contestației se relevă în principal că sentința instanței este lovită de nulitate absolută, deoarece la judecarea cauzei nu a participat un procuror din cadrul DNA, iar în subsidiar se relevă că în speță se impunea respingerea cererii, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 592 rap. la art. 589 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței aplicate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu, Tribunalul constată că prezenta contestație apare ca nefondată.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că la momentul pronunțării sentinței atacate, respectiv la data de 15.09.2015, condamnatul se afla încarcerat în P. A..
Din formele de executare întocmite de judecătorul delegat la Serviciul Executări Penale al Judecătoriei A. (filele 95-102) rezultă că, urmare rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 1148/2015, la data de 22.09.2015, au fost emise adresele necesare (către P. A., Poliția Municipiului Mediaș, I.G.P. Frontieră București, Serviciul Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Sibiu, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu) pentru punerea în executare a sentinței.
Din adresa aflată la fila 102 din dosarul instanței de fond, din data de 22.09.2015, rezultă că a fost luată măsura punerii în libertate a condamnatului.
Ulterior, punerii în executare a sentinței penale atacate, respectiv din adresa aflată la fila 109 din dosarul instanței de fond, rezultă că petentul condamnat C. A.-G., a decedat la data de 02.10.2015.
Această împrejurare este confirmată și de certificatul medical constatator al decesului nr. 11 (fila 110) și de copia certificatului de deces (fila 111).
Prin urmare, în condițiile în care după pronunțarea sentinței atacate (15.09.2015), a intervenit decesul condamnatului (02.10.2015), Tribunalul apreciază că prezenta contestație nu mai este fondată, urmând a fi respinsă ca atare, conform dispozițiilor art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Va face aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial A. I. împotriva Sentinței penale nr. 1148/15.09.2015 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
R. M. P.
Redactat: C.M.
Tehnoredactat: R.M.P./2 ex./03 Decembrie 2015
Judecător fond: M. R.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 367/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial A. I. împotriva Sentinței penale nr. 1148/15.09.2015 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2015.
Președinte
Ss indescifrabil
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 369/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 317/2015.... → |
|---|








