Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 369/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 369/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 369/2015

Ședința publică din 23 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M.

Grefier: R. M. P.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. B. A., împotriva sentinței penale nr. 1259/2015 pronunțată de J. A. în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de av. Ș. C. în substituirea av. G. C., desemnată apărător din oficiu, cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Condamnatul contestator arată că își retrage contestația formulată.

În acest sens, instanța procedează la audierea condamnatului, declarația acestuia fiind consemnată pe filă separată atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul condamnatului solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia.

Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului, în sensul retragerii contestației sale și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că își menține poziția de retragere a contestației.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1259/2015 pronunțată de J. A. în dosar nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul C. B. A..

S-a făcut aplicarea art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că numitul C. B. A. execută o pedeapsă de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1241/2014 a Judecătoriei Cluj N. și că față de acesta s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1241/2014 a Judecătoriei Cluj N. cu pedepsele anterior aplicate contestatorului și contopite prin sentința penală nr. 254/2012 a Tribunalului Harghita (pedeapsă rezultantă 18 ani). La momentul pronunțării sentinței penale nr. 1241/2014, J. Cluj N. a analizat și legea penală mai favorabilă care i s-ar aplica susnumitului contestator.

Raportat la faptul că ar fi săvârșit acesta infracțiunea de omor deosebit de grav pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 18 ani pe teritoriul Ungariei și prin urmare ar trebui să i se aplice legea mai favorabilă raportat la dispozițiile legii penale din Ungaria, instanța a constatat că acesta a fost condamnat în baza legii penale române ca urmare a transferului de procedură în materie penală, cauza fiind preluată de către P. de pe lângă Tribunalul Harghita; pedeapsa aplicată a fost analizată sub aspectul legii penale mai favorabile urmare a intrării în vigoare a Cod penal actual prin sentința sus menționată a Judecătoriei Cluj N., prin urmare susținerile contestatorului sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în termenul legal prevăzut de lege, condamnatul aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prezent fiind în instanță, condamnatul a învederat că își retrage contestația formulată, sens în care s-a procedat la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată pe filă separată atașată la dosarul cauzei.

Având în vedere poziția procesuală a condamnatului, Decizia de recurs în interesul legii nr. XXXIV/2006 a ÎCCJ - Secțiile Unite și dispozițiile art. 599 alin.3 Cod procedură penală, instanța va lua act de retragerea contestației formulate de condamnatul C. B. A., fiul lui M. și L., ns. la 09.04.1978, deținut în Penitenciarul A., împotriva sentinței penale nr. 1259/2015 pronunțată de J. A. în dosarul_ .

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3032/11.11.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul C. B. A., fiul lui M. și L., ns. la 09.04.1978, deținut în Penitenciarul A., împotriva sentinței penale nr. 1259/2015 pronunțată de J. A. în dosarul_ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.11. 2015.

Președinte,

C. M.

Grefier,

R. M. P.

Redactat: C.M.

Tehnoredactat: R.M.P./2 ex./03 Decembrie 2015

Judecător fond: V. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 369/2015

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul C. B. A., fiul lui M. și L., ns. la 09.04.1978, deținut în Penitenciarul A., împotriva sentinței penale nr. 1259/2015 pronunțată de J. A. în dosarul_ .

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3032/11.11.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.11. 2015.

Președinte

Ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 369/2015. Tribunalul ALBA