Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 729/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 729/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 01-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 729

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. N.

Grefier D. Ș.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin

procuror M. P.

S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de contestatoarea F. M. fiica lui D. și N., născută la data de 25.11.1984, în prezent deținută în Penitenciarul de Femei Târgșor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar declarația contestatoarei prin care arată că nu a formulat această contestație și nu și-o însușește.

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 C.p.p.

Reprezentanta parchetului solicită să se ia act de cele precizate în scris de petenta condamnată.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 09.06.2015, prin declinare de competență de la Judecătoria Bălcești, conform sentinței penale nr.86/15.05.2015, Tribunalul Argeș a fost sesizat cu o contestație la executarea pedepsei la care a fost condamnată numita F. M., deținută în Penitenciarul Colibași.

La termenul de judecată din 01.07.2015, s-a depus la dosar declarația contestatoarei prin care arată că nu a formulat această contestație și nu și-o însușește.

Având în vedere faptul că aceasta nu își însușește contestația formulată, nefiind îndeplinite disp.prev.de art.598 și urm.Cod pr.penală, urmează a fi respinsă contestația.

De asemenea, întrucât nu se poate stabili o culpă în sarcina condamnatei, în pronunțarea hotărârii de respingere a cererii, iar condamnata a arătat că nu își însușește contestația, în temeiul disp.art.275 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea F. M. fiica lui D. și N., născută la data de 25.11.1984, în prezent deținută în Penitenciarul de Femei Târgșor.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Președinte,

G. N.

Grefier,

D. Ș.

red.Gh.N.

dact.C.E.C./4 exp.

03.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 729/2015. Tribunalul ARGEŞ