Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 607/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 607/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 02-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 607

Ședința publică de la 02 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ilenuța B.

Grefier I. T.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestației la executare privind pe condamnatul N. M., fiul lui N. și E., născut la 24.10.1978, încarcerat la PNT Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat N. M. în stare de detenție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar mandatul de executare a pedepsei închisorii în baza căruia este deținut condamnatul.

S-a procedat la înregistrarea audio a ședinței cu mijloace tehnice potrivit disp.art.369 alin.1 C.p.p.

Petentul-condamnat N. M. arată că își retrage contestația la executare.

Reprezentantul Parchetului solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a petentului-condamnat.

TRIBUNALUL

Constată că la data de 13.05.2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația la executare formulată de condamnatul N. M., fiul lui N. și E., născut la 24.10.1978, încarcerat la PNT Colibași.

Cererea nu a fost motivată în fapt.

La termenul de judecată din data de 02.06.2015, condamnatul N. M., fiul lui N. și E., născut la 24.10.1978, încarcerat la PNT Colibași, a precizat că își retrage această contestație.

În raport de această mențiune și ținând seama de disp. art. 597 și urm. C.proc.pen., va lua act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul N. M., fiul lui N. și E., născut la 24.10.1978, încarcerat la PNT Colibași

In baza art.275 C.p.p. va obliga pe condamnată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare privind pe condamnatul N. M., fiul lui N. și E., născut la 24.10.1978, încarcerat la PNT Colibași.

În baza art.275 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.

Președinte,

Ilenuța B.

Grefier,

I. T.

I.T. 04 Iunie 2015

Red.IB, 2 ex., 15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 607/2015. Tribunalul ARGEŞ