Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 408/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 408/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 408
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ilenuța B.
Grefier I. T.
P. de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție – DIICOT – S.T.Pitești reprezentat prin procuror G. S.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, contestația la executare formulată de condamnata C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la data de 15 sept.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatoarea.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar mandatul de executare a pedepsei în baza căruia este deținută condamnata, precum și o cerere din partea condamnatei din care rezultă că aceasta își retrage contestația la executare.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.
Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatei.
TRIBUNALUL
Va reține că, la data de 23.02.2015 s-a înregistrat la Tribunalul Argeș– Secția penală sub nr._ contestația la executare formulată de condamnata C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la data de 15 sept.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași, prin se solicită reducerea pedepsei.
Se invocă dispozițiile art.598 alin.1 lit. d Cod procedură penală.
Examinând cererea, în raport de dispozițiile legale aplicabile instituției contestației la executare, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de 07.04.2015, petenta a precizat că își retrage această contestația la executare.
Pentru aceste considerente, potrivit disp. art.597 și urm. NCPP, instanța va lua act de retragerea contestația la executare formulată de condamnata C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la data de 15 sept.1991, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași.
În baza art.275 C.p.p. va obliga condamnata la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestației la executare formulate de condamnata C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la 15.09.1991, încarcerată la PNT Colibași.
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă condamnata la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în 3 zile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 aprilie 2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.
Președinte,
Ilenuța B.
Grefier,
I. T.
I.T. 08 Aprilie 2015
Red.IB, 2 ex., 09.04.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 396/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 390/2015.... → |
---|