Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 426/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 426/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 426

Ședința publică de la 14 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. F.

Grefier E. E. C.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezentat prin procuror M. P..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația la executare formulată de condamnatul S. M., fiul lui N. și M., născut la data de 13.03.1988, în prezent deținut în penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat condamnatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.

Condamnatul contestator arată că își retrage contestația la executare.

Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

La data de 06.03.2015, pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrată adresa nr_ prin care condamnatul S. M. a formulat contestație la executare .

La termenul din data de 14.04.2015, contestatorul a învederat instanței că își retrage contestația la executare

Față de această manifestare de voință, instanța va lua act de retragerea contestației la executare .

În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va obliga condamnatul la 30 de lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul S. M., fiul lui N. și M., născut la data de 13.03.1988, în prezent deținut în penitenciarul Colibași.

Obligă condamnatul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare /pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Președinte,

I. F.

Grefier,

E. E. C.

Red. I.F.

Tehn D.T. 4 ex

16.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 426/2015. Tribunalul ARGEŞ