Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 541/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 541/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 541
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. L.
Grefier A. T.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror E. C..
S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de contestatorul T. V., fiul lui V. și M., născut la data de 16.09.1981, în prezent încarcerat în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul T. V. în stare de deținere.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
Contestatorul învederează instanței că insistă în soluționarea prezentei contestații și că prin această contestație înțelege să solicite reducerea pedepsei aplicată. Totodată, învederează faptul că a mai avut pe rolul instanței contestații la executare având același obiect.
Tribunalul, în raport de susținerile contestatorului pune în discuție admisibilitatea contestației la executare.
Reprezentanta Parchetului având în vedere susținerile contestatorului, potrivit cărora a mai avut pe rolul instanței contestații la executare având același obiect, solicită respingerea contestației ca inadmisibilă conform dispozițiilor art. 599 alin. 5 Cod procedură penală. Totodată, solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Contestatorul T. V., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei aplicate.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
La data de 30.03.2015, a fost înregistrată la această instanță contestația la executare formulată de către petentul condamnat T. V., deținut în Penitenciarul Colibași.
În motivarea contestației, petentul a invocat aplicarea legii penale mai favorabile.
Din verificările efectuate în sistemul „Ecris” s-a constatat că petentul figurează cu un număr de 8 dosare, având același obiect și, întrebat fiind de căt5re instanță, acesta a conformat că și celelalte 8 dosare au avut același temei legal, aceleași motive și aceleași apărări.
Față de această situație, și potrivit disp.art.599 alin.5 C.p.p, urmează a se respinge contestația la executare ca inadmisibilă.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul T. V., fiul lui V. și M., născut la data de 16.09.1981, în prezent încarcerat în Penitenciarul Colibași.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică de la 14.05. 2015, la Tribunalul Argeș - Secția penală.
Președinte,
I. M. L.
Grefier,
A. T.
Red. I.M..L
Dact. NE/ 3 ex
18.05.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 876/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 545/2015.... → |
---|