Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 363/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 363/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-03-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 363

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier L. D.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat de procuror M. P..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația la executare formulată de contestatorul C. N., fiul lui M. și F., născut la data de 19.09.1978, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul C. N. asistat de avocat din oficiu P. M., în baza delegației de substituire pentru avocat din oficiu I. A., desemnat în baza delegației din oficiu nr. 111/12.01.2015.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 369 alin. 1 C.p.pen.

Grefierul de ședință învederează instanței că au sosit la dosar relațiile solicitate de la Penitenciarul Colibași.

Având în vedere inscrisurile aflate la dosar, instanța pune în discuția părților excepția necompetenței Tribunalului Argeș în soluționarea cauzei.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea excepției invocată din oficiu și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea excepției invocată din oficiu și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 17.12.2014 condamnatul C. N. a formulat contestație la executare, fără însă a o motiva.

Potrivit art. 598 alin. 2 rap. la art 597 C.p.pen. instanța competentă să dispună asupra contestației la executare este instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Cum în speță, instanță de executare este Judecătoria Drobeta T. S., iar instanță corespunzătoare în gras Judecătoria Pitești în baza art. 50 rap.la art.35 și 597 C.p.pen. se va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei din urmă instanțe.

Văzând și disp. art. 275 alin. 3 C.p.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul C. N., fiul lui M. și F., născut la data de 19.09.1978, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași în favoarea Judecătoriei Pitești.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, conform delegației nr. 111 din data de 12.01.2015, va fi suportat din fondurile MJLC.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică de la 30 martie 2015, la Tribunalul Argeș Secția penală.

Președinte,

M. D.

Grefier,

L. D.

redMD/dactMD

2ex/02.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 363/2015. Tribunalul ARGEŞ