Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 20/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 21827/280/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 20
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. L.
Grefier A. T.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C..
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de contestatorul B. L. C., fiul lui M. și M., născut la data de 06.07.1990, în prezent încarcerat în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul B. L. C. în stare de detenție și asistat de avocat A. G. în baza împuternicirii avocațiale din oficiu nr. 5179/19.12.2014.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a ședinței cu mijloace tehnice potrivit disp.art.369 alin.1 C.p.p.
Contestatorul B. L. C. învederează instanței că își retrage contestația la executare, solicitând să se ia act de această manifestare de voință.
Apărătorul contestatorului solicită să se ia act de manifestarea de voință liber exprimată de contestator în sensul retragerii contestației la executare.
Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de manifestarea de voință liber exprimată de contestator în sensul retragerii contestației la executare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
La data de 20.10.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația la executare formulată de contestatorul B. L. C., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
Prezent fiind la acest termen de judecată, petentul a învederat instanței că își retrage contestația la executare, solicitând să se ia act de această manifestare de voință.
Față de această situație, în temeiul art. 599 alin.3 C.p.p se va lua act de retragerea contestației la executare.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.599 alin.3 Cod procedură penală, constată că petentul B. L. C., fiul lui M. și M., născut la data de 06.07.1990, în prezent încarcerat în Penitenciarul Colibași, și-a retras cererea având ca obiect contestație la executare.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu G. A. potrivit împuternicirii avocațiale nr. 5173/19.12.2014 se va avansa din fondurile speciale ale M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2015, la Tribunalul Argeș - Secția penală.
Președinte,
I. M. L.
Grefier,
A. T.
Red. I.M.L
Dact. NE/ 3 ex
15.01.2015
← Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr.... → |
---|