Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 315/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 315/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE PENALĂ Nr. 315

Ședința publică de la 14 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. L.

Grefier I. T.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat de procuror S. Țuca.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de condamnatul B. S., fiul lui M. și I., născut la 02.04.1986, încarcerat la PNT Colibași, împotriva sentinței penale nr.2036/04.08.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, n stare de detenție, asistat de av.M. A., cu delegație de substituire pentru av.oficiu M. C., desemnat în baza împuternicirii avocațiale nr.3061/07.09.2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 369 alin. 1 C.p.p.

Instanța permite contestatorului a lua legătura personal cu apărătorul său.

Contestatorul B. S., prin apărător, declară că își retrage contestația formulată.

Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de declarația contestatorului prin care arată că își retrage contestația, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul contestatorului solicită Instanței să ia act de manifestarea de voință a contestatorului.

Contestatorul B. S., având ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.

TRIBUNALUL :

Deliberând constată:

La data de 01.09.2015 a fost înregistrată la această instanță, contestația formulată de condamnatul B. S. în prezent aflat în P. Colibași.

La termenul de judecată din data de 14.09.2015 contestatorul a învederat instanței că își retrage contestația la executare, solicitând să se ia act de această manifestare de voință.

Față de aceste considerente urmează ca în baza art. 425 ind.1 C.p.p rap.la art. 415 C.p.p, să se ia act de retragerea contestației.

Văzând și disp.art.275 alin.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul B. S., fiul lui M. și I., născut la 02.04.1986, încarcerat la PNT Colibași, împotriva sentinței penale nr.2036/04.08.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .

În baza art.275 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 lei reprezentând onorariul pentru av. oficiu M. C., conform împuternicirii avocațiale nr.3061/07.09.2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 Septembrie 2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.

Președinte,

I. M. L.

Grefier,

I. T.

Red. I.M.L

Dact. NE/ 2 ex

16.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 315/2015. Tribunalul ARGEŞ